MiniGhiduri AFA ANDALUZIA [pg.1/5]

     În încheierea seriei de articole dedicate Andaluziei, ce-i drept cam lungă şi cam amplă, voi aşterne câte ceva şi despre experienţele culinare avute în Sevilla, aşa cum mi-am format obiceiul de final.   Cum bine ştiţi, în Spania vestitele tapas sunt la putere şi nu-i de mirare că celebrele „gustărele” sunt nu numai delicioase, ci şi practice şi eficiente. Am apelat şi noi la acestea ori de câte ori a fost cazul, chiar de la sosire a în oraş, în prima zi, [...]citește review
- scris de irinad în 14 Aug 2024 în rubrica Unde mâncăm în Sevilla? [ 25 voturi, 32500 PMA, 951 viz.]
Iată-ne ajunşi la Sevilla, la finalul circuitului prin Andaluzia! Aveam să stăm două zile întregi plus o jumătate de zi de cum am sosit şi aproape o jumătate de zi la plecare, destul de puţin, dar suficient spre a ne face idee despre oraşul acesta absolut încântător. De altfel, unul dintre prietenii noştri buni îşi arăta propria fascinaţie cerându-i soţului meu: ” Hai, spune, nu-i aşa că Sevilla este cel mai frumos oraş în care ai fost?” Soţul, diplomat din [...]citește review
- scris de irinad în 05 Aug 2024 în rubrica Descoperă Sevilla [ 29 voturi, 26100 PMA, 1431 viz.]
   Pentru Córdoba, iniţial, am avut un singur mare deziderat, şi anume acela de a vizita Marea Moschee-Catedrală (cunoscută drept Mezquita), un simbol de neratat al lumii medievale, pentru care merita din plin o abatere de la traseul către Sevilla chiar şi numai pentru un „popas” de o noapte.    Pe când mă informam despre obiectivul numărul unu al Córdobei, am aflat că biletul de intrare costă 13 €/pers. , însă există şi posibilitatea de a o vizita gratuit în [...]citește review
- scris de irinad în 11 Jun 2024 în rubrica Descoperă Cordoba [ 26 voturi, 23400 PMA, 1443 viz.]
   Conştienţi fiind că şederea noastră în Granada se prefigura destul de scurtă şi concentrată, era clar că nu aveam timp de căutări şi tatonări în ceea ce priveşte latura gastronomică. Aşa că ne-am gândit să ne lăsăm pe mâna recepţionerei de serviciu căreia, încă de la check-in la Hotel Porcel Navas-cazarea noastră din Granada (vezi impresii), i-am cerut câteva recomandări cu privire la cele mai reprezentative localuri de luat masa în oraş. Foarte amabilă, [...]citește review
- scris de irinad în 18 May 2024 în rubrica Unde mâncăm în Granada? [ 26 voturi, 33100 PMA, 1016 viz.]
Visul celor mai mulţi dintre turiştii Granadei este să vadă cu propriii ochi Alhambra şi, fără îndoială, inclusiv eu mă număram printre ei. Doar că înţelesesem că nu e deloc uşor, că este nevoie de rezervare din timp, acesta fiind al doilea cel mai vizitat loc din Spania, multă vreme ocupând prima poziţie, fiind devansat în ultimii ani de Sagrada Familia din Barcelona.      Alhambra a avut dintotdeauna o aură specială care a fascinat şi fascinează în continuare pe [...]citește review
- scris de irinad în 15 May 2024 în rubrica Descoperind Alhambra [ 31 voturi, 27900 PMA, 1725 viz.]
Cuvânt înainte Mărturisesc că unul dintre motivele care au înclinat balanţa spre Andaluzia, a fost Granada, cu al său complex Alhambra, pare-se, multă vreme, cel mai vizitat obiectiv al Spaniei. Încă din copilărie, de la Teleenciclopedia, îmi rămăseseră în minte frânturi de imagini despre Granada şi, pe atunci, nici  în visele mele cele mai frumoase nu-mi puteam imagina că odată şi odată voi păşi şi eu în oraşul acesta fermecat. Aşa că, am plănuit că trei zile [...]citește review
- scris de irinad în 01 May 2024 în rubrica Descoperă Granada [ 34 voturi, 30600 PMA, 1556 viz.]
Până acum vreun, despre Cordoba știam că e un oraș în sudul Spaniei recomandat a fi vizitat pentru faptul că avea tangență cu arabii ce se stabiliseră odinioară în Peninsula Iberică. Iar această legătură lăsase în urmă clădiri impozante precum Mezquita dar și o aură misterioasă, pe care abia așteptam să o descoperim. Mai tot timpul mi-am imaginat așezarea sub colbul prafului ridicat de copitele cailor arabi ce plecau sau veneau în galop la porțile [...]citește review
- scris de Marius 72 în 16 Jan 2022 în rubrica Descoperă Cordoba [ 28 voturi, 36400 PMA, 2536 viz.]
Nici nu știu cu ce să încep povestirea despre Granada, într-atât de amestecate îmi sunt gândurile, trăirile și amintirile despre acest oraș. Ba chiar, îndrăznesc să afirm, mai mult decât un oraș. Reper major în turismul spaniol, localitatea a cărei denumire se traduce prin” rodie” iar fructul devenit simbol al ei îl întâlnești peste tot, atrage anual peste 3 milioane de vizitatori, de 10 ori mai mult decât numărul locuitorilor. Turismul susține orașul în care [...]citește review
- scris de Marius 72 în 02 Jan 2022 în rubrica Descoperă Granada [ 29 voturi, 35600 PMA, 2323 viz.]
Apropierea sfârșitului de an aducea cu sine posibilitatea deloc plăcută a pierderii valorii financiare din portofelul Blue Air, respectiv a creditului pentru un nou zbor în contul celui anulat către/de la Malaga exact la începutul pandemiei. La vremea respectivă aveam toate detaliile puse la punct, de la închirierea mașinii până la rezervarea fiecărei cazări pentru cele 9 zile de sejur. Adevărul complet e că aflându-mă în posesia certificatului verde dobândit ca urmare [...]citește review
- scris de Marius 72 în 19 Dec 2021 în rubrica Vacanța în Andaluzia [ 32 voturi, 41600 PMA, 1348 viz.]
Din ciclul „oldies but goldies” , cu deviza „nu totul e ceea ce pare” , am să spun câteva cuvinte despre arena pentru coride, Plaza de Toros de Ronda. Inclusiv pe acest site, în articolele dedicate Rondei, sunt descrise vizite în interiorul arenei și în muzeele pe care aceasta le găzduiește, fiind asemuită cu cele similare din Sevilla sau Malaga. Dar, în realitate, acest obiectiv nu este legat (numai) de luptele cu tauri, ci mai întâi de toate e legat de cai, iar în prezent [...]citește review
- scris de adso în 12 Jun 2021 în rubrica Descoperă Ronda și împrejurimile [ 27 voturi, 24300 PMA, 1438 viz.]
Afișate [110] MG în dest. ANDALUZIA // din total 42
    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre
  • AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

  • [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.31319999694824 sec