Repere în cartierul armenesc din Suceava

TIPĂREȘTE

Plimbările prin municipiul Suceava din toamna anului trecut mi-a oferit ocazia de a vedea câteva elemente armenești, adevărate repere istorice, spirituale și turistice ale acestei înfloritoare comunități.

Existența unei comunități armenești într-o așezare era echivalent în epoca medievală și modernă cu prosperitatea. Domnul Moldovei Alexandru cel Bun îi va îndemna pe armeni să se așeze în orașele țării sale, înlesnindu-le acest lucru prin scutire de dări astfel că circa 700 de familii de armeni s-au stabilit la Suceava.

În Bucovina sunt documentați la mijlocul veacului al XIX-lea circa 2400 de armeni, mulți ocupânduse cu negustoria de tranzit sau negoțul de vite. Pe lângă negustori sunt și mulți meșteșugari uniți într-un sistem de bresle, remarcându-se armurierii, tăbăcarii, pictorii, fabricanții de săpun și lumânări, blănarii și alții. De o apreciere deosebită se bucură măcelarii armeni care pregăteau la Suceava cârnați uscați și afumați din carne de vită și oaie („sugiuc” sau „potcoava”) și pastramă de vită sau oaie.

Comunitatea armenească și-a construit casele, prăvăliile, biserica și școala într-un perimetru bine delimitat în urbea Sucevei. Coloana vertebrală a cartierului armenesc din Suceava îl constituie strada Armenească având în capete două biserici armenești și cartierul vechi Zamca. Această stradă și-a păstrat denumirea de-a lungul veacurilor fiind pavată cu bârne de lemn încă din epoca medievală. La începutul secolului al XX-lea se aflau în Suceava circa 200 de familii de armeni numărând aproximativ 1300 de suflete.

Moștenirea culturală armenească se poate vedea la biserica purtând hramul „Sf. Simion”, restaurată în ultimii ani prin intermediul unui proiect. Monumentul istoric datează din anul 1513 fiind ctitorirea comunității armenești din Suceava aflată în plină dezvoltare economică în acea epocă. Ansamblul a fost completat la 1551 cu turnul-clopotniță, care din cauza culorii cărămizii utilizate la construcție a căpătat supranumele de „Turnu Roșu”.

Biserica are dimensiuni reduse și împărțire clasică (pronaos – adăugat ulterior, naos și altar). La exterior nu există elemente decorative deosebite, doar câțiva contraforți, ferestre mici cu ancadramente de piatră și o turlă pe naos. Turnul-clopotniță are o formă pătrată și circa 28 m înălțime.

În curtea lăcașului de cult a fost ridicată o clădire cu rol de punct de informare și muzeu, curtea a fost amenajată peisagistic, iar mai multe lespezi funerare armenești sunt expuse într-un lapidarium în aer liber.

Pașii ne-au purtat de-a lungul străzii atestate încă de pe la 1500 și ceva încercând să ghicim care dintre construcții și-au mai păstrat arhitectura originală. Puține! Savantul Nicolae Iorga descria astfel casele de pe strada Armenească: Aceste case au acoperişuri de şindrilă, cu stâlpi formând o balustradă la faţadă, aceste case văruite cu ferestre mici pătrate, frumos rânduite, alcătuiesc un şir de clădiri model. Am reușit să mai surprindem și noi vreo câteva exemplare purtând amprenta acelor vremuri, dar specificul armeneasc se pierde treptat, chiar accelerat în ultimele decenii.

Ceea ce e interesant în această zona este întrepătrunderea etnică, cartierul armenesc fiind pigmentat la un moment dat de mai multe „inserții” germane. Astfel că întâlnim o serie de construcții de la începutul veacului al XX-lea ridicate de familii germane.

Am reușit să identificăm câteva din casele observate în timpul plimbării: la nr. 19 se află Casa Hopmeier (germană, de pe la 1900), transformată mult față de original – doar foișorul mai e specific. Tot o casă de sorginte germană vedem la nr. 27, fațada fiind tratată într-un stil arhitectural bogat ornamentat, chiar cu câteva basoreliefuri reprezentând un chip uman. La nr. 29 se află o altă clădire cu un fronton interesant, este Casa Zavulovici, un cunoscut compozitor și muzician cu studii la Cernăuți și Viena.

Construită la doar câțiva ani diferență de lăcașul de cult din celălalt capăt al străzii, la 1521, edificiul religios marchează cumva întinderea cartierului armenesc din orașul Suceava. În curtea bisericii „Sfânta Cruce” a existat în veacul al XIX-lea o școală primară armenească, iar în secolul următor o cafenea dedicată comunității.

Biserica e simplă, cu asemănări arhitecturale moldovenești, fără decorații (doar o turlă cu ocnițe oarbe). Ne atrage atenția din nou turnul-clopotniță având câteva lespezi funerare prinse în zid și un contrafort zdravăn drept sprijin lateral.

În dimineața plecării spre București am decis să mă abat puțin și pe la ansamblul monahal situat la doar vreo 750 m depărtare de Biserica „Sf. Simion”, în capătul străzii cu același nume – Zamca (cuvânt provenind din limba polonă și având semnificația de „fortificație/cetate”). La ora 7.30 eram deja prezent în preajma zidurilor de piatră observând întregul complex doar de la exterior.

Construit la începutul anilor 1600 de ctitori armeni ansamblul era format din biserica, capelă, turn-clopotniță, chilii și reședință episcopală. Zidurile de piatră și fortificația din pământ au fost ridicate de polonezii lui Sobieski după anii 1690-1691.

Am dat ocol mănăstirii fortificate privind spre zidurile din piatră pe care se văd liniile restaurării, ramele ornamentate din piatră ale ferestrelor, ancadramentul porții de acces. Te poți cocoța pe valul de pământ care înconjoară ansamblul monastic pentru a observa detalii.

Concluzii. Armenii au jucat un rol important în viața economică a Moldovei, o parte din memoria locurilor păstrând urme ale civilizației lor. Monumentele care au străbătut veacurile au fost incluse pe lista clădirilor istorice de patrimoniu îmbogățind zestrea multiculturală a României.

Vacanțe frumoase!

---

VIZUALIZĂRI: 863 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI