Tenerife, noua mea dragoste!

TIPĂREȘTE

Am afirmat de nenumărate ori că iubesc soarele și anotimpurile calde, iarna o străbat ca în transă, tot cu gândul la verile trecute sau la vacanțele de peste câteva luni... Pe vremuri, când noțiunea de concediu se rezuma, aproape exclusiv, la cele 1-2 săptămâni din miezul verii, se întâmpla deseori ca în toiul nopților geroase să-mi trimită Moș Ene vise „erotice”, în care-mi apăreau marea și soarele; erau cele mai frumoase vise ale mele, mă trezeam nostalgică, dar încrezătoare, vara părea ceva mai aproape...

În ultimii ani, când am devenit mai stăpâni pe timpul nostru și ne-am ierarhizat un pic altfel prioritățile, am început să plecăm mai des. Și mai mult, categoric. A intrat în tradiția familiei ca în luna februarie, când pe plaiurile mioritice vremea bună încă stă sub semnul incertitudinii (iar copiii noștri cam beneficiază de vacanțe oficiale, fie intersemestriale, fie – mai nou – post-sesiune), să ne strămutăm câteva zile spre „alte țări de soare pline”.

Alegerea destinației este mereu o provocare și de obicei implică o doză mare de... șansă. N-avem idei preconcepute, suntem dornici de a explora și a cunoaște noi culturi, așa că paleta e foarte largă. Important e să găsim variante acceptabile de drum (ca preț și timp) și, desigur, să fie (mai) cald (decât la noi) ????. Varianta câștigătoare de anul acesta s-a chemat Tenerife (am fi mers la fel de bine în oricare altă insulă din arhipelagul canarez, ne mai gândeam la Madeira sau Azore). Ca de obicei, Tati a preluat problema cumpărării biletelor de avion și, după sondări repetate pe site-urile de profil, acestea au fost adjudecate undeva pe la mijlocul toamnei trecute.

Despre drum

Există 2 variante de zbor cu plecare din Otopeni. Compania WizzAir operează în fiecare vineri un zbor direct, de 5-6 ore, cu aterizare pe Aeroportul Reina Sofia (în sudul insulei); am exclus din start această posibilitate, pentru că sesiunea copiilor se încheia oficial duminică și la momentul acela nu știa nimeni cum vor avea examenele fixate. Am ales varianta nr. 2, adică drum din bucăți, cu escală în Madrid, disponibil zilnic, la ore convenabile pentru noi: segmentul București – Madrid operat de Tarom (plecare la 8:10, aterizare la 11:15), iar cel de-al doilea, de Air Europa (decolare la 15:00, aterizare la 16:55 pe Aeroportul Los Rodeos, în nordul insulei). La întoarcere, orarul de zbor a fost următorul: Tenerife (7:10) – Madrid (11:00); Madrid (12:15) – București (17:05). A nu se uita diferența de fus orar, insula fiind cu 2 ore în urma României! În plus, și legăturile cu Clujul ale copiilor erau bune, având posibilitatea să zboare spre Otopeni în aceeași dimineață, la 5:45 și să revină din nou la Cluj, cu plecare la 18:05.

Inițial ne-am gândit să ne începem vacanța luni, pe 10 februarie și să ne întoarcem duminică, pe 16. Pe urmă, Tati a remarcat că prețurile erau ceva mai bune la plecările de sâmbătă, așa că ne-a venit ideea ca noi, „babacii”, să furăm startul cu 2 zile! :) Zis și făcut. În final, Tati a rezervat și achitat on-line biletele în forma următoare: 2 bucăți (8-16 feb) București – Madrid – Tenerife și retur a câte 272 euro bucata și 2 bucăți (10-16 feb) Cluj- București – Madrid – Tenerife a câte 384 euro. Evident, cu bagaje de cală incluse.

Inițial ne-am bucurat că nu prea aveam timpi morți între zboruri, ba chiar – pe ici, pe colo – părea necesar să ne mișcăm cu talent ca să nu ratăm legăturile. La dus, totul a mers ca uns, cu excepția faptului că avionul din Otopeni a decolat cu o întârziere de 50 de minute, din care a reușit să recupereze cam jumătate până la destinație. Și tot la dus, copiii au întâmpinat o mică problemă, în sensul că la Cluj bagajele le-au fost preluate la cală, urmând a fi recuperate la finalul călătoriei, în Tenerife, dar bilete n-au primit decât pentru primul segment de zbor, Cluj – București; motivația a fost că „nu permite sistemul”, iar soluția sugerată: „La Otopeni, ieșiți și intrați din nou.” Între timp însă, Tati-cel-vigilent a reușit să le facă on-line check-in-ul (deși în Tenerife era 4 dimineața!) și să le trimită în timp util și restul biletelor.

La întoarcere însă, aveam să trăim emoțiile de pe lume, din cauza unei situații pe care n-am mai întâlnit-o nicicând și căreia nu-i găsesc nici acum o explicație rezonabilă! Ne-am prezentat la aeroport regulamentar, cu 2 ore înainte de decolare, chiar am așteptat câteva minute să se deschidă biroul de check-in. Eu și Tati am primit biletele conforme, Tenerife – Madrid și Madrid – București, iar bagajele ne-au fost preluate pentru cală. În schimb, pentru copii, operatoarea n-a găsit „în sistem” decât rezervarea pentru primul segment de zbor, până în Madrid; după câteva butonări de tastatură și alte câteva telefoane, a emis biletele respective și ne-a sugerat să ne continuăm formalitățile aeroportuare, asigurându-ne că vom primi restul de bilete direct la poarta de îmbarcare, superioara dumisale ocupându-se personal de această problemă. Din păcate însă, nu poate primi bagajele copiilor la cală, nu există decât varianta să le luăm ca bagaje de mână! (Noroc că din punct de vedere al dimensiunilor corespundeau, iar singurele lucruri confiscate la controlul ulterior au fost niște foarfece și un flacon cu gel de păr.)

Din păcate, până am ajuns să urcăm în avion, misterul biletelor „agățate în sistem” tot n-a putut fi rezolvat. Între timp, Tati a sunat la Tarom de vreo 2-3 ori, fără prea mult succes. Singurul lucru logic pe care ni-l sugera toată lumea era ca în Madrid să ieșim din Terminalul 2, după aterizare și să facem un nou check-in în Terminalul 1 – asta în cele 75 de minute dintre zboruri. Cunoscând dimensiunile aeroportului madrilez, am realizat că acest demers ar fi însemnat, fără doar și poate, pierderea legăturii spre București, așa că am decis să alergăm direct către poarta de îmbarcare (până la care oricum am făcut cam jumătate de oră) și să vedem ce putem rezolva acolo. Între timp, Tati s-a tot chinuit să obțină biletele de pe site-ul Tarom; singurele cu care s-a ales au fost repetatele mesaje de eroare!

Am avut un noroc grozav că la controlul de frontieră nu ne-au cerut și biletele de avion, ci doar actele de identitate! La poartă am expus problema și ni s-a spus să rămânem la urmă și după ce s-au îmbarcat toți pasagerii, doamna a avut vreme să se ocupe și de noi. Același rezultat: lipsă bilete la apel! Doamna chiar ne-a întrebat, pe un ton ușor ironic: „Sigur le-ați cumpărat?!” Și sincer, un moment chiar și mie mi-a străfulgerat prin cap că poate Tati o fi greșit ceva la rezervare... Totuși, aveam pe WhatsApp salvate toate planurile de zbor, i le-am arătat operatoarei, care dintr-o dată s-a luminat la față. A deschis altă interfață, a introdus din nou numărul biletului lui Paul și... bingo! A reușit să emită biletele Madrid – București pentru ambii copii, urmând ca în Otopeni s-o luăm de la capăt... Da, dar măcar eram acasă! De data asta, avionul a plecat cu o întârziere de 15 minute, care ni s-a datorat, dar pe care pilotul a recuperat-o până la final.

Repet, nu mă pricep defel la chestiile astea cu „sistemele” (lucrez și eu zilnic cu unul care mi-a suplimentat substanțial colecția de peri albi!), n-am nici cea mai mică idee despre cum au dispărut și au reapărut biletele! Și mă enervează teribil când nu înțeleg ceva, pentru că nu pot să evit pe viitor o situație asemănătoare... (Dacă știe cineva, i-aș rămâne recunoscător!) Mult timp ne-am acuzat că n-am făcut check-in on-line cu o seară înainte (ne-am gândit că oricum trebuie să stăm la coadă să predăm bagajele de cală), dar înclin să cred că n-am fi reușit nici noi. În fine, totul e bine când se termină cu bine... Să-i dea Dumnezeu sănătate doamnei care ne-a rezolvat, nici nu îndrăznesc să mă gândesc ce s-ar fi întâmplat să rămânem în Madrid, câți bani și nervi suplimentari am fi cheltuit!

Despre deplasarea pe insulă

Din câte am citit, există un sistem de transport public foarte bine pus la punct, operat de compania TITSA; am remarcat o sumedenie de autocare și microbuze moderne împânzind insula, legând aeroporturile, principalele orașe și puncte de interes de cele mai îndepărtate cătune.

Totuși, pentru a avea mai multă libertate de mișcare, noi am închiriat o mașină (tot Tati s-a ocupat, încă de acasă, cu vreo 2 săptămâni înainte de plecare). Am preferat firma locală CICAR, despre care am citit doar lucruri de laudă, că sunt serioși și foarte corecți (de exemplu, dacă le aduci mașina cu mai mult combustibil în rezervor decât ai primit, îți dau înapoi diferența de preț; sincer, n-am avut timp să-mi verific contul, dacă așa e).

Am primit un Seat Leon în stare foarte bună, pe care l-am preluat din aeroport, după aterizare și l-am predat tot în aeroport, la plecare. „L-am predat” e un fel de a spune; fiind foarte devreme, am găsit ambele birouri CICAR (cel din parcare și cel din aeroport) închise, așa că am strecurat cheia înăuntru, printr-o mică fantă, pe tejghea... și asta a fost! Mașina (cu tot cu asigurări) ne-a costat 160 euro și am mai cheltuit aproape 90 de euro pe benzină. A propos de asta, prețul combustibilului, benzină sau motorină, oscilează în jurul a 1 euro/litru! Exact, mai ieftin ca în România!

Infrastructura insulei e impecabilă, fiecare drum, oricât de neînsemnat, este asfaltat (într-un singur loc am mers pe niște drumuri de pământ, dar deja intraserăm în parc național, poate că asta o fi explicația). În plus, principalele localități sunt legate între ele prin autostrăzi, există una în nord și alta în sud, iar zona muntoasă centrală e străbătută de 2 șosele (virajate, dar sigure și bine semnalizate), de la nord la sud. Drumurile de munte sunt prevăzute cu parapeți (în parcurile naționale, realizați din bârne de lemn), iar acolo unde lățimea abia însumează două benzi, din loc în loc s-au creat mici alveole, să poți aștepta în siguranță mașina ce vine din sens opus.

Practic, din orice punct ai porni, nu faci mai mult de o oră jumate până în capătul celălat al insulei (asta dacă urmezi drumurile de viteză; altfel, pe cele ce traversează localitățile de coastă, timpul crește semnificativ). Limitele de viteză legală sunt asemănătoare celor din România: 50 km/h în localități, 80-100 în afara lor, 120 pe autostradă. În general, lumea le respectă, se circulă civilizat, se oprește la trecerile de pietoni.

Problema parcării nu mi s-a părut nici ea prea stresantă, în general am găsit destul de ușor locuri fără plată. Există parcări publice bine semnalizate și destul de dese în localități, dar se poate parca și pe marginea drumului, locurile gratuite fiind delimitate prin benzi de vopsea de culoare albă. În zonele mai aglomerate, am apelat în câteva rânduri la parcări cu plată; multe din ele oferă gratis prima oră, abia după aceea se plătește. Sistemul este cel binecunoscut, cu barieră și automate ce eliberează un tichet la intrare, pe care sunt înscrise numărul mașinii și ora; la plecare plătești (sau nu) în funcție de cât ai stat – de obicei se poate achita cu cardul, într-un singur loc a trebuit cash. Ca să vă faceți o idee, la Los Cristianos am stat cam 4-5 ore și am plătit 10,8 euro.

Cazările

Am citit zeci de articole despre Tenerife și tot nu mi-a fost clar la final dacă o singură bază e ok sau ar fi mai bine să-ți iei 2 cazări, una pe coasta de nord, alta pe sud. Și nici acum n-aș ști să sfătuiesc pe cineva cu exactitate în acest sens! Asta pentru că depinde... Depinde de multe, dacă ai mașină sau nu, depinde de anotimp, de „natura simțitoare” a fiecăruia, dar mai ales de ce dorești să faci, care-ți sunt așteptările de la mica/marea ta vacanță! Pentru că Tenerife este o insulă pentru absolut toate categoriile de turiști! Greu se poate imagina o ofertă atât de mare într-un spațiu atât de mic! Își găsesc cu ușurință lucruri de făcut și de văzut și familiile cu copii, și tinerii dornici de petreceri până-n ziuă, și iubitorii de natură și drumeții, și romanticii căutători de imagini ce-ți taie răsuflarea... În plus, ai munte, ai mare (mă rog, ocean), ai vulcan cu stranii peisaje selenare, ai parcuri naționale... Ce ți-ai mai putea dori?!

Jumătatea nordică a insulei e mai plină de vegetație; în consecință, temperaturile sunt cu câteva grade mai mici decât pe coasta sudică, mult mai puțin verde (avantaj vara, dezavantaj iarna). De asemenea, e mai tradițională, aici găsiți orășele fermecătoare, cu veche arhitectură canariană autentică, muzee micuțe și foarte interesante, o coastă intens franjurată, ce ascunde mici plaje cu nisip sau pietre negre, unele amenajate cu toate facilitățile imaginate, altele exact cum le-a creat Cel de Sus.

Aspectul mult mai puțin spectaculos al sudului arid este compensat de concentrarea – în partea vestică îndeosebi – a celor mai cunoscute stațiuni turistice, preferate de majoritatea celor ce vin în Tenerife pentru plajă, baie în ocean, resorturi cu facilități moderne și viață de noapte. De fapt, insula are o formă aproximativ triunghiulară, cu o latură nordică (cea mai mare), una mai mică sud-estică (parțial industrială, cu câteva plaje extrem de vântoase – paradisul surferilor!) și alta și mai mică sud-vestică (zona intens turistică amintită mai sus, oarecum protejată de vânt și de valuri sălbatice). Pico del Teide, craterul vulcanic căruia i se datorează existența insulei, se află în mijloc și poate fi accesat (în aproximativ un ceas) din 4 direcții.

Acestea fiind oarecum lămurite în mintea mea, a venit rândul să-mi pun întrebarea: care sunt așteptările noastre de la Tenerife?

Am citit de curând un articol scris de o bloggeriță și mi-a plăcut mult ideea: nu există „must”-uri într-o vacanță. Nu ești obligat să vezi sau să faci nimic din ce vede sau face toată lumea, ci doar ce ai tu chef să vezi sau să faci. Așa că am decis să scoatem de pe listă „must”-uri precum vizita la Parcul Loro (parc zoo, cică unul dintre cele mai bune din lume) sau la Parcul Siam (acvatic), micile croaziere în căutare de delfini și balene, chiar și incursiunea pe insulița vecină Gomera am exclus-o (ce-i drept, abia la fața locului, când am văzut la ce preț astronomic ne-ar fi ajuns traversarea cu ferry pentru 4 persoane și o mașină).

Cât despre plajă și baie în ocean... Tenerife e „insula primăverii veșnice”. Asta înseamnă că temperaturile oscilează destul de puțin de-a lungul anului, există de fapt numai două sezoane: unul călduros (mai – nov, 23-28 grade ziua și 20-24 noaptea) și unul ceva mai puțin călduros (dec-apr, cu 20-25 grade ziua și 17-20 noaptea). În plus, am citit că unii consideră apa oceanului destul de rece și neprietenoasă chiar și în miezul verii, dar am citit și despre oameni care au sărbătorit Anul Nou în valurile înspumate. Cât despre noi, puteam spera la un pic de relaxare pe plajă și chiar la un pic de bronz, dar nu speram la prea multă bălăceală în ocean... (La fața locului, s-a dovedit că așteptările ne-au fost destul de realiste. Epiderma ni s-a colorat cu un ton mai închis, dar n-am reușit să ne îmbăiem de-adevăratelea, doar să ne înmuiem un pic...)

Ca să n-o mai lungesc: am ales până la urmă 3 cazări. Inițial au fost doar 2; primele 2 zile – un superb hotelaș tradițional din Icod de los Vinos (pe coasta nordică, aproape de capătul ei vestic), apoi, după ce ne vom fi reunit cu toții, m-am gândit să ne mutăm mai la căldurică... Nu voiam cu niciun chip zona super-aglomerată Los Cristianos – Playa de las Americas – Costa Adeje, așa că am căutat pe coasta vestică și am rezervat pentru următoarele 6 nopți un apartament spațios cu vedere la ocean, într-un hotel din Puerto de Santiago (iar la fața locului, aveam să mă felicit pentru intuiție).

M-am sucit din nou când am realizat că la plecare am fi făcut mai bine de o oră până la aeroportul din nord și că zborul nostru era dimineața devreme, așa că m-am gândit ca ultima noapte s-o petrecem mai aproape de aeroport. Poate într-unul din cele 2 orașe emblematice, San Cristobal de La Laguna sau capitala Santa Cruz, dar n-am găsit nimic care să mă miște... Până la urmă, am dat de o mică pensiune cocoțată pe versantul abrupt din La Matanza de Acentejo (tot pe coasta nordică, dar mai spre est) – atât de frumoasă, încât am știut de la bun început că a rezerva doar o noapte aici ar fi fost o mare greșeală, mai mult ne-ar fi umplut de frustrare... Așa că am redus la 4 nopți sejurul din Puerto de Santiago și am antamat 2 camere duble în romantica pensiune pentru ultimele 2 nopți.

În afară de primul hotel, la celelalte două am avut piscine – inutilizabile la momentul vizitei noastre, din cauză de apă prea rece; oricum n-am fi avut timp de așa ceva, dar e bine de știut că peste jumătate din spațiile de cazare de pe insulă pun la dispoziția turiștilor piscine. Ba, unele cu apă încălzită în sezonul rece, în caz că printre obiectivele voastre principale ar fi lâncezitul pe șezlong în jurul ochiului de apă... Eu le-am evitat pe acestea de la bun început, știind că ne-ar putea perturba grav activitățile de explorare????. Deși... e drăguț să te întorci seara de pe coclauri și să te relaxezi într-o piscinuță călduță, cu ochii în largul oceanului zbuciumat... Data viitoare poate voi căuta o vilă doar pentru noi, cu piscină atașată, cocoțată pe un versant (cum dealtfel găsisem în primele mele căutări, dar m-a speriat faptul că fiind mai la munte, temperaturile ar fi fost cu câteva grade mai mici decât pe țărm).

Am făcut aceste lungi comentarii pe tema cazării ca să înțelegeți că există o paletă largă de variante, pentru toate gusturile și pentru toate buzunarele!

Mâncătorii, prețuri...

Am avut micul dejun inclus în prețul cazărilor, mai puțin la ultima locație, unde l-am putut însă achiziționa la fața locului. În rest, am mâncat pe unde ne-a prins foamea. Sigur că experiența noastră culinară în Tenerife n-a fost atât de bogată încât să capete valoare statistică????, dar aș putea face câteva afirmații cu titlu general. Citisem că în nord prețurile sunt mai mici decât în sud; da și nu. În primele 2 zile, în nord-vest, am mâncat ieftin, dar în ultimele (nord-est) costurile mi s-au părut comparabile cu cele din sud, dacă nu chiar mai măricele. În tot cazul, porțiile sunt uriașe de obicei; când s-a întâmplat să ne ia valul și să comandăm mai mult de un fel de mâncare de persoană, am cam lăsat în farfurii... În general, am plătit între 11 și 20 de euro de persoană, cu tot cu băuturi.

Cu supermarketurile nu prea am avut treabă, doar o apă, o bere, chestii de genul. N-am păstrat niciun bon de casă, am reținut însă prețuri comparabile cu cele de la noi.

Ce am făcut noi în Tenerife, (foarte) pe scurt

... Copiii mei au o vorbă: ne-am trăit viețile! :) Am făcut fix ce am avut chef la fiecare moment, ne-am bucurat de ceea ce am văzut și învățat: peisaje de vis, plante nemaiîntâlnite, mâncare bună și vinuri și mai și, o istorie și o cultură fabuloase, despre care prea puține lucruri știam anterior! Am încercat să îmbinăm utilul cu plăcutul, așa cum facem de obicei: să vizităm locuri, dar să ne și relaxăm pur și simplu mângâiați de razele soarelui, ascultând cântecul valurilor...

Plecaserăm de acasă cu o listă provizorie (virtuală) de chestii de făcut și de văzut; pe unele le-am bifat, pe altele le-am eliminat pe parcurs, din diverse motive. Pe Gomera am șters-o din agendă din cauza costurilor mari de deplasare; o fi frumos și pe acolo, dar eram departe de a fi epuizat frumusețile din Tenerife, care ne erau mult mai la îndemână. Cu vreo 2 luni înainte de plecare, am vrut să cumpăr on-line bilete la telecabina ce urcă pe vulcan, dar când am citit că e musai să te prezinți la apel la ora X, am zis că nu, asta nu-i pentru noi, să stăm stresați toată ziua să semnăm condica la vulcan... Ca să nu mai zic de faptul că dacă-i vremea nașpa, telecabina nu mai funcționează și rămâi cu paguba (care nu-i chiar de negliat). Fără prea mari regrete am renunțat și la Cueva del Vento, o peșteră (celebră la ei acolo) creată de valurile de lavă scurse de pe munte; la fel, trebuia rezervare on-line, ne-ar fi coafat o singură oră, dar se cam suprapunea cu ora când se deschidea muzeul civilizației Guanche, care mă incita mai tare...

La altele am renunțat destul de greu, cu păreri de rău. De exemplu, mi-ar fi plăcut să facem măcar o drumeție prin munți (aveam vreo 2 pe listă), dar n-a fost să fie (timpul, deh...); data viitoare... Sau să văd un muzeaș dedicat unor decorațiuni specifice, făcute din cenușă vulcanică, în La Orotava; am ajuns de 2 ori prin zonă, dar mereu după ora închiderii...

Ca de obicei, am avut și new-entry, chestii de care am aflat abia la fața locului, care ne-au surprins și încântat teribil și despre care sper să povestesc când le va veni rândul.

Destul de previzibil, am avut noroc de vreme bună, am umblat îmbrăcați în haine de vară, din când în când ne-au fost utile câte un pulover sau o geacă subțire, gen „foiță”. Am mai văzut și ceva nori pe cer, dar niciun strop de ploaie. Temperaturile au fost numai bune de plimbăreală, 20-26 de grade ziua și 17-20 seara. Am experimentat în vreo 2 rânduri fenomenul numit Calima, specific Insulelor Canare (și nu numai) – pare un fel de ceață, dar de fapt e praf fin saharian purtat de aerul mai cald decât de obicei.

Numere și ne-numere

Evident, o să mă întrebați de prețuri, cam cât ne-a „ajuns” această escapadă. Și eu am fost curioasă și am încercat să pun lucrurile cap la cap (deși de felul meu sunt destul de „poetă” și nu reușesc niciodată, oricât mi-aș propune, să țin o evidență strictă; tot îmi mai scapă câte ceva). În linii mari, lucrurile au stat cam așa: avion – 1312 euro; mașină (plus benzină și parcări) Tenerife – 270 euro; cazări – 1010 euro; mâncare – 700 euro; muzee – 78 euro; plus cât or mai fi fost micile suveniruri pe care le-am adus cu noi (chiar mici). La acestea se mai adaugă încă aproximativ 800 ron (cazare Otopeni în seara de dinaintea plecării, 2 mese, cheltuielile cu mașina proprie – deplasare Galați-București și parcare pe perioada vacanței).

Am luat cu noi amintiri în peste 4000 de imagini salvate pe camera foto și... imposibil de numărat – în cămările sufletelor... Am petrecut împreună timp de calitate, ne-am bucurat unul de celălalt... Și, cel puțin în ceea ce mă privește, mi-am descoperit o nouă dragoste: Tenerife! :)

---

VIZUALIZĂRI: 7337 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI