Un oraș înconjurat de ape: Preveza

TIPĂREȘTE

Geografia face istoria

Există locuri al căror destin este dictat de munți, câmpii, mări și râuri, locuri unde natura scrie povești, unele triste, bântuite de fantomele celor căzuți de-a lungul anilor în lupte sângeroase, altele vesele și optimiste, cu happy-enduri dătătoare de speranțe.

Un astfel de loc este Preveza.

Apa o înconjoară pe trei laturi, îi dă viață și o hrănește. Apa o definește.

Preveza e o peninsulă, un pinten de pământ înfipt în Marea Ionică, care o scaldă la vest, în timp ce Golful Ambracian/Amvrakikos, un ecosistem de o excepțională biodiversitate, o închide la est. Cu o asemenea așezare, prielnică vieții umane, nu-i de mirare că zona a fost locuită din timpuri străvechi, și cu o astfel de poziționare strategică iarăși nu e deloc surprinzător că la finele secolului al III î. Hr. regele Pirrhus al Epirului a fondat aici o cetate pe care a numit-o Berenikea, în onoarea soacrei sale Berenice, soața regelui egiptean Ptolemeu I Soter.

În luna septembrie a anului 31 î. Hr., în strâmtoarea care desparte Preveza de promontoriul din antica regiune Acarniana s-a desfășurat marea bătălie navală de la Actium dintre Marcus Antonius și Cleopatra, pe de o parte, și Gaius Iulius Caesar Octavian pe de alta, confruntare care a marcat sfârșitul Republicii și începutul Imperiului Roman. Octavian avea să câștige lupta și să se încoroneze Augustus, iar Marcus Antonius și Cleopatra s-au sinucis într-unul dintre cele mai triste și totodată romantice episoade din istoria omenirii.

Se spune că celebrul parfum al Cleopatrei însă mai plutește și acum peste golf și peste Preveza, amestecându-se cu mireasma îmbătătoare a pădurilor de pini...

Iar Actium sau Aktio cum i se spune acum, se vede perfect de pe micuța plajă Kiani pe care am frecventat-o cu asiduitate: a rămas un sat legat de Preveza prin tunelul subacvatic construit în 2002, pe care mulți dintre voi l-ați străbătut în drum spre insula Lefkada. Astfel, Preveza și-a onorat numele, de origine albaneză probabil, care înseamnă „trecere, pasaj”. În imediata apropiere a satului Aktio se găsește și Aeroportul Aktion.

Dar să revenim la istorie. După acest triumf, Octavian a ridicat pe malul Golfului Ambracian un „oral al victoriei” - Nikopolis, care se pare că a ajuns să aibă la apogeul său în jur de 200.000 de locuitori.

Pe ruinele acestuia, prezente și astăzi, Cronica de la Morea din 1292 consemnează pentru întâia oară Preveza ca oraș reîntemeiat de albanezi, parte a Despotatului Epir. Poziția sa excepțională l-a adus în atenția venețienilor și turcilor, fiind responsabilă de lunga perioadă de conflicte armate care a urmat, cu reușite alternative de ambele părți, din care au supraviețuit ca mărturie peste veacuri nu mai puțin de trei forturi și câteva locașuri religioase.

La finele secolului al XVIII-lea își fac intrarea în scenă două personaje celebre: Napoleon Bonaparte și mai vechea noastră cunoștință, Ali Pașa din Tepenë, „Leul din Ioannina”. În 1797 Napoleon decretează sfârșitul Republicii Venețiene iar Preveza, la fel ca celelalte posesiuni venețiene din zona Greciei și Albaniei, revine Franței. În octombrie 1798, ambițiosul Ali Pașa atacă orașul și măcelărește soldații francezi, dar și populația locală. O nouă filă este astfel adăugată istoriei dramatice a Prevezei, contribuind însă la renașterea naționalismului grec, care se va manifesta cel mai pregnant în timpul Războiului de Independență.

Preveza și întreg Epirul nu aveau însă să se alipească noului stat elen decât în urma Războaielor Balcanice din 1912-1913, rămânând sub controlul lui Ali Pașa până la moartea acestuia, în 1822, iar mai apoi sub autoritatea directă a Istanbulului.

Preveza azi

Oraș cu bogată tradiție comercială, punte de legătură cu Africa și în special Egiptul, ca și cu Italia și întreaga Europă de Vest, Preveza este capitala prefecturii cu același nume din regiunea Epir. Are circa 23.000 de locuitori, ale căror îndeletniciri primordiale sunt legate de activitățile portuare, ca și de turism, și găzduiește o academie navală comercială, o sală de teatru și câteva muzee. Pe tot parcursul anului sunt organizate diverse manifestări, cele mai cunoscute fiind festivalul de jazz și cel al... sardinelor, desfășurat de obicei la începutul lunii august.

Prea puține mărturii ale trecutului au rezistat vremurilor, așa încât aspectul general e unul de mică urbe modernă, cu blocuri nu mai înalte de 4-5 etaje, așa cum sunt mai toate în Grecia. În centrul istoric, care ocupă o suprafață restrânsă, în majoritate pietonală, între șoseaua E65 și faleză, există însă câteva conace din secolul al XIX-lea, unele din ele în stil otoman.

De reținut că munții și pădurile care se întind imediat în spatele plajelor fac ca aerul să fie ceva mai respirabil în timpul verii decât în alte părți ale Greciei continentale.

Ce se poate face în Preveza?

Pe primul loc în topul preferințelor localnicilor și turiștilor se află plimbarea pe faleză. Motivele sunt mai mult decât întemeiate: întinsă pe 4-5 km de-a lungul Golfului Ambracian, din care cam jumătate netulburată de mașini și motociclete, promenada este mărginită pe o parte de țărm, la care stau aliniate iahturi care mai de care, iar pe cealaltă parte de taverne și cafenele.

Băncuțele și vânzătorii de porumb fript, înghețată și alte nimicuri întregesc atmosfera, care se animă, așa cum se întâmplă peste tot în Grecia, odată cu lăsarea serii, mai la răcoare, când toată lumea iese din casă. Și demn de reținut pentru familiile cu copii, în capătul nordic al falezei, zonă cu trafic auto și cu parcări amenajate, se găsesc și locuri de joacă îngrădite și un Luna Park.

Portul de agrement m-a fermecat, pur și simplu: ador catargele albe, cu pavilioane care flutură în vânt; pentru mine ele sunt un simbol al ideii de relaxare și vacanță. Iar la Preveza am avut parte din plin de astfel de imagini: am fost aproape șocată de numărul imens de vase ancorate. Un prieten skipper ne-a explicat că orașul beneficiază de condiții naturale excepționale, fiind considerat unul din cele mai bune porturi din Grecia continentală.

Mai mult ca sigur că o mare parte din vizitatorii străini cu care ne-am intersectat serile la plimbare descinseseră de pe iahturile proprietate personală sau închiriate. Preveza nu este - evident - un loc la fel de turistic precum stațiunile de la Marea Ionică aflate la nord, printre care faimoasa Parga, dar populația crește simțitor în sezonul estival mulțumită marinei.

Cafenelele și tavernele de pe malul mării nu sunt singurele puncte de atracție culinaro-bahică. Pe străduțele care pleacă din port către șosea, localurile se înșiră ca pe ață, cu mese și scaune așa de înghesuite, încât este nevoie să te strecori cu grijă pe lângă clienți. Meniurile scrise cu creta pe tablă și firmele vopsite în culori vesele te îmbie să te așezi pentru a testa specialitățile locale iar din unele răzbat în surdină melodii tradiționale grecești ori din repertoriul internațional. Ambianța e destinsă; deși oraș, Preveza degajă un aer inconfundabil de vacanță.

Și fiindcă vorbim de vacanță, desigur că nu putem ocoli capitolul plaje. Repet: acestea se află exclusiv în zona vestică, cea de pe malul Golfului Ambracian fiind betonată.

Așa după cum mulți dintre voi cunosc, la nord de Preveza și până la Parga, cale de aproape 60 km de litoral, plajele se succed aproape neîntrerupt. Enumer doar câteva dintre ele: Mitikas, Monolithi, Kanali, Kastrosikia, Ligia, Ammoudia, Loutsa, Vrahos, Parga. Multe din ele au devenit stațiuni în toată regula, altele oferă mai puține facilități.

Nu le-am văzut pe toate, dar o concluzie am putut trage: plajele diferă mult între ele, de la nisipoase și cu intrare lină în mare, ca cea de la Ammoudia, până la cele pline de pietricele și cu adâncimi mari în apă chiar de la mal. Nu îmi rămâne decât să vă sfătuiesc ca înainte de a vă stabili, eventual, coasta Mării Ionice drept gazdă a unui sejur, să vă documentați foarte bine asupra locului de cazare, ca și asupra aspectului și dotărilor plajei.

În chip surprinzător poate, cel puțin la prima vedere, noi nu am agreat plajele Kanali și Monolithi. Motivele le-am expus în primul review din acest „serial”: vezi impresii. În schimb, am descoperit că plaja orașului, Kiani Akti, era exact pe gustul nostru: nisipoasă, nu foarte mare dar niciodată aglomerată, cu intrare destul de lină în apa fără pietre sau pietricele și nemaipomenit de limpede. Contra unei modeste consumații de minim 5 euro (un frappé și o bere) de la terasa de peste drum puteai închiria două șezlonguri, o umbrelă și o măsuță prevăzută cu o cutie de tablă pe post de scrumieră.

Mașina o lăsam în parcarea betonată, de dimensiuni generoase, unde găseam întotdeauna loc la umbra unor copaci falnici. Aveam, așadar, toate condițiile în cea mai apropiată plajă de locul nostru de cazare; de ce să fi căutat în altă parte o plajă mai „fițoasă”? În plus, ne bucuram ochii și cu priveliștea de peste apă, cu vasele ancorate în portul din Aktio. De cele mai multe ori eram singurii străini de acolo și ne distram urmărindu-i pe localnici practicând unul din „sporturile” lor preferate: tăifăsuitul în apă, stând nemișcați în cerc. Și un alt spectacol ne-a fost oferit (gratuit) zilnic de către o pescăriță, care se prezenta punctual la ora 10 (cam târziu totuși, nu-i așa?) în capătul pontonului, înarmată cu toate ustensilele necesare.

Kiani Akti este închisă spre vest de Monumentul marinarilor, un omagiu adus oamenilor mării de pe a cărui terasă înălțată, prevăzută cu bănci și luminată de felinare, se deschid panorame frumoase spre Marea Ionică și satul Aktio.

În spatele plajei, înconjurat de o vegetație bogată, pini și palmieri, se află unul dintre cele trei castele din oraș, Fort Saint George/Agios Georgios. A purtat inițial numele „Yeni kale” („castelul nou”), apoi „Hizir kalesi”, cel actual fiindu-i atribuit în 1912, și a fost construit în 1807 la ordinul lui Ali Pașa după proiectul unui inginer francez cu scopul de a apăra strâmtul canal care desparte orașul de promontoriul Aktio. A servit drept cazarmă și înțeleg că în prezent găzduiește birouri ale administrației locale, fiind bine conservat.

Să revenim acum în centrul istoric al Prevezei pentru a ne continua plimbarea. Printre nenumărate cafenele cu mese întinse peste tot pe trotuare ori drept în mijlocul străzilor pietonale, se înalță simbolul orașului, Turnul venețian cu ceas sau „Horoskopeion”, ridicat în 1792 prin contribuția locuitorilor. Este o clădire de formă dreptunghiulară cu un cadran solar plasat înspre sud care, de-a lungul anilor, a fost demontat, reparat și remontat de mai multe ori, pentru ca în 2000 să capete un mecanism electronic.

Lipit de turn, un zid împrejmuiește Catedrala Agios Charalambios, construită în secolul al XVIII-lea în perioada de dominație venețiană. Este atât de înghesuită, încât nu reușesc să fac nicio poză exterioară relevantă a edificiului cu o singură cupolă, însă interiorul este de mai mare importanță. El combină influențele occidentale catolice, prezente în picturile în ulei de pe tavan și pereții laterali, cópii după lucrări ale marilor maeștri italieni, cu elementele locale ortodoxe din frumoasa catapeteasmă aurită, împodobită cu scene din viața Sfântului Haralambie. De remarcat și lucrăturile fine în lemn ale amvonului și tronului episcopal.

Suntem în centrul comercial al orașului, în așa-numitul Seitan Bazaar, o zonă în care abundă nu numai terasele ori pescăriile, ci și magazinele cu suvenire și alte mărfuri la prețuri cam piperate. O legendă urbană spune că în perioada otomană, rezidenții ungeau cu grăsime pavajul pentru a-i face pe soldații turci care patrulau pe alei să alunece. După o astfel de întâmplare nefericită, unul dintre aceștia ar fi exclamat că strada e „seitan bazaar”, adică „piața diavolului”.

Străduțele din Seitan Bazaar converg în principala piață a Prevezei, Plateia Androutsou, după numele lui Odysseas Androutsos, un erou al Războiului de Independență, a cărui statuie domină scuarul. Aici se află Castelul Saint Andrew/Agios Andreas, cea mai veche fortificație din oraș, ridicată de otomani în 1701-1702 în cel mai înalt punct situat în zona portuară. În 1717-1720 venețienii i-au adăugat alte două ziduri și un șanț de apă și au transformat moscheea din incintă în biserică. Nu știu dacă fortul e folosit în prezent, însă pe latura sa dinspre piață autoritățile locale au inaugurat în 2001 Monumentul eroilor căzuți în războaiele dintre 1912-1940, cuprinzând o statuie și o placă memorială cu numele celor uciși la datorie.

Plateia Androutsou este și locul de plecare în plimbarea cu kiki-carul, o experiență plăcută dar nu nemaipomenită, care nu costă decât 1 euro. Traseul, care durează cca. 50 de minute, include malul lagunei, cu vederi într-adevăr spectaculoase la asfințit, după care străbate șoseaua (strada principală) și se prelinge pe malul Mării Ionice, în partea opusă a Prevezei, până la Castelul Pantokratoras. Noi îl vizitaserăm cu o zi înainte, pe lumină, și fuseserăm surprinși de starea de degradare în care l-am găsit.

Castelul, cea de-a treia fortificație a orașului, a fost ridicat din ordinul aceluiași Ali Pașa, care se pare că avea un fix cu astfel de construcții, și după planurile aceluiași inginer francez care a proiectat și Fortul Saint George. Numele Pantokratoras derivă de la cel al bisericii pe care francezii o înălțaseră aici cu puțin timp înainte.

Kiki-carul face o oprire de cca. 10 minute la terasa panoramică din apropierea castelului, în fața căreia se află un piedestal pe care a fost așezată o barcă, un simbol lipsit de orice echivoc. Sunt convinsă că la asfințit panorama ce se deschide de pe terasă e frumoasă, dar din păcate noi am ajuns acolo pe la 9 seara, când se înnoptase de-a binelea și nu se mai vedea nimic.

Împrejurimile orașului

Nu pot încheia această prezentare a Prevezei fără a menționa câteva dintre obiectivele cele mai interesante din apropierea sa.

Am menționat deja plajele ce se întind aproape 60 km până la Parga. E cazul să amintesc acum de Lefkada, insula la care se ajunge rapid prin tunelul subacvatic. Noi am vizitat-o doar preț de câteva ore, străbătând capitala Lefkas pentru a ajunge la dezmăgitoarea Pefkoulia Beach, dar știu că pentru mulți dintre voi reprezintă o destinație de excepție. Poate că pe viitor vom merge pe mâna voastră și îi vom acorda mai multă atenție.

Despre situl arheologic Nikopolis, situat la ieșirea dinspre nord a Prevezei, a povestit @irinad într-un review: vezi impresii. Zidurile sale impresionante le-am zărit și noi de pe șosea, la plecare. Există și un muzeu arheologic; informații găsiți aici pe site-ul http://www.nicopolismuseum.gr.

Despre anticul Kassope a relatat tot colega și prietena Nadina, aka @irinad vezi impresii, iar despre oracolul morții Nekromanteion găsiți pe AFA un review scris de mine vezi impresii. La foarte mică distanță de Nekromanteion se află un alt sit, despre care nu am știut la momentul sejurului în Ammoudia: Ephyra, o colonie fondată de miceeni în secolul al XIV-lea î. Hr.

În apropiere de Kassope și la numai 30 km de Preveza, în orășelul Zalongo, se pot vedea Mănăstirea Agios Dimitrios și așa-numitul Monument al Dansului, închinat memoriei celor 63 de femei care, în 1803, au preferat să se arunce, cu tot cu copii și ținându-se de mâini, de pe o stâncă în loc să se predea soldaților lui Ali Pașa.

Iubitorii de natură pot face o plimbare cu barca pe râurile Acheron și Louros sau pe lacul Ziros ori să viziteze Parcul Național Amvrakikos pentru a admira flora și fauna specifică acestei zone de mlaștini.

Iată doar o parte din atracțiile care fac din Preveza nu numai un orășel autentic grecesc, ci și o bună bază de explorare a întregii regiuni, bogată în vestigii ale trecutului și în frumseți naturale.

Webmaster, rog următoarea ilustrație: youtube

---

VIZUALIZĂRI: 9269 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI