Bilbao - tradiție și modernism

TIPĂREȘTE

Bilbao, capitala Țării Bascilor a primit anul trecut premiul urbanistic academic de, Best European City’’, chiar nu mă surprinde succesul orasului nordic spaniol, pe unde am pus piciorul doar grație circuitului meu organizat.

E destul să ajungi la Bilbao și să călătoresti cu mașina și pietonal, de-a lungul râului Nervion, ca să-ți danseze în minte, după starea ta de receptivitate, esența acestui oraș cosmopolit, ieșit din negurile industriale în secolul 20, când a dat jos de pe el hainele gri, trăind povestea Cenușăresei.

Am îndrăgit Bilbao fără să reușesc într-o zi turistică să pătrund esenta lui, chiar dacă am intrat superficial în pielea orașului fondat pe malul Nervionului în 1300, păstrez de acolo flash-uri fericite, am privit urbea prin două oglinzi, una veche în Casco Viejo, unde este leagănul istoric și una modernistă, de avant garde în Ensanche, orașul nou unde am sărit ca o gâză cu autocarul, dar si pe jos... punct final, muzeul vedetă Guggenheim, care a schimbat soarta localitătii din punct de vedere arhitectural, cultural si turistic (vezi impresii).

Turistic, Bilbao e împărțit în două zone separate de Nervion și podurile sale, vechi și noi, el rămâne în opinia mea personajul pitoresc viu al orașului.

Ria de Bilbao e frontiera naturală care împarte cartierele orașului. Râul Nervion și Ibaizabal traversează orașul pentru a forma un estuar.

Pentru amatorii de istorie plimbarea pietonală ar trebui să înceapă prin secolul 15 de la podul San Anton, un simbol al vechiului oraș, acolo unde este și biserica Sf Anton.

Pentru mine primii pași pietonali au început în Gradinile Arenal, unde a fost punctul de debarcare, mă trezesc pe malurile Nervionului, pe niște alei umbrite, cu ochii spre cheiul Marzana cu case minunate, vechi, umăr la umăr.

Inregistrez vizual Chioșcul de muzică Arenal , o mică bijuterie în stil Art Deco târziu, punct de rendez –vous pentru spanioli, proiectat în 1928... aici e o scenă cu un acoperiș care seamănă cu un evantai, vara au loc aici concerte în aer liber.

Sunt aproape de Casco Viejo care e pe malul drept al râului, el cuprinde zona dintre Podul San Anton și Biserica San Nicolas, orașul vechi fiind legat de cel nou, numit Ensanche prin cinci poduri.

După o scurtă privire prin Passeo del Arenal mă trezesc în zona de nord a vechiului oraș în Plaza del Arriaga , unde tronează Teatro Arriaga, o clădire cu aer elegant (1890) în stil neo baroc, inspirată de Palatul Garnier al Operei din Paris.

Teatrul Arriaga poartă numele unui compozitor din Bilbao, J. C. Arriaga, considerat un fel de Mozart al muzicii spaniole... aflăm că edificiul e gazda celor mai notabile evenimente culturale ale orașului.

Continuăm plimbarea la sud de Iglesia de San Nicolas de Bari, o biserică veche din sec. 14 și suntem conduși în inima vechiului oraș, pentru a admira Plaza Nueva (1849), între străzile Ascao și Correo.

Strada Correo e principala stradă comercială, ochii cercetători descoperă cu ajutorul ghidului două palate, unul auster numit Gortazar (1771) și Palatul Allendesalazar (1737) sau casa Jasper.

Plaza Nueva este cea mai veche din Bilbao, sunt pe o scenă cunoscută, în stilul castilian, piața este evident dreptunghiulară fiind închisă elegant de clădiri cu 64 de arcade unde sunt restaurante, terase și baruri, puțin frecventate dimineata.

Plaza Nueva (1849) mă surprinde cu o clădire cu un ceas, acolo era odată Consiliul provincial, devenit astăzi sediul Academiei Regale de Limbă Bască .

Părăsim repejor plaza cu o geometrie perfectă și printr-o arcadă, ajungem în direcția

Plazei Unamuno , care poartă numele celebrului scriitor basc din Bilbao, Miguel de Unamuno.

Casco Viejo e complet pietonal, garnisit cu zeci de buticuri, baruri cu pintox pline de savoare, am găsit aici o atmosferă spaniola autentică.

Sunt 7 străzi, 3 paralele și 4 perpendiculare, ele poartă nume de meserii, inima acestui cartier istoric e în jurul acestor Siete Calles, străzi vechi, labirintice, drepte, înguste, aliniate cu magazine, descopăr cu plăcere beretele basce, alături de cârnati și jamboane care-mi fac cu ochiul... nu e deloc timp pentru o sesiune de shopping sau gura cască, aș fi stat cu orele.

Aceste străzi conservă clădiri din epoca Renașterii, barocului și altele din sec. 19/20, precum Palatul Arana sec 16/17, clădirea Bursei, La Bolsa (sec. 18) sau Biblioteca municipală (sec. 19).

In Plaza Unamuno unde e și statuia scriitorului, există posibilitatea de a urma mai multe direcții, poti urca cele 213 scări numite Mallona construite în sec. 18 pentru a ajunge la bazilica Begona.

Următorul obiectiv e Los Santos Juanes Iglesia din sec. 17 pe strada La Cruz, aproape de Muzeul Basc, Euskal Museoa Bilbao , aflat într-o clădire barocă... poarta e deschisă pentru iubitorii culturii basce a regiunii.

O extensie a Muzeului basc a fost deschisă în 2009 în Muzeul de Arheologie din Biscaya , aflat lângă scările Mallona, într-o clădire care a fost odată gara Lazana.

In inima cartierului vechi e Plazuela Santiago cu catedrala ei veche în stil gotic din secolul 15, intrare 5 euro, cam piperată pentru interiorul ei simplu, dar biletul include și intrarea în biserica veche San Anton.

Usile ei se deschid pelerinilor care merg pe drumul spre Santiago, bazilica –catedrală e greu de captat în poze, e înghesuită la pachet în labirintul de străzi.

Construcția ei a durat un secol, bijuteriile ei arhitecturale includ naosul, ușa principală și Usa Ingerilor sau Ușa Pelerinilor, corul, claustrele și cripta.

Am ratat din păcate La Ribeira , piață proiectată în stil Art Deco în 1929, una din cele mai mari piete acoperite din Europa, ori la piață, ori la muzeu, afurisit e turul ghidat... în timpul liber scurt am savurat aroma strazilor, aroma cafelei într-un bar și am dat năvală într-un butic cu berete și magneți.

Revin solo pe podul El Arenal , simbol al extinderii orasului vechi, savurez uimitoarea clădire modernistă a gării Concordia (1902), turnul Bailen (1940), primul zgâraie nori din oraș și clădirea Bilbania, unde era un club pentru bogatașii din Bilbao.

Hopa sus în mașină pentru a sări în Abando, unul din cele 8 cartiere, care acoperă o mare parte din centrul orașului cu bulevarde largi, chiar mă bucur că nu-mi rup picioarele, trecem încet prin Plaza Circular , cu ochii fix pe o statuie din 1890, impunătoare, cine e, cine e... aflăm că domnul cocoțat pe coloană e fondatorul orașului... Don Diego Lopez de Haro... notez numele în carnețel ca un școlar cuminte.

Rulăm apoi spre nord, defilând pe lângă vechea primărie care privește spre estuarul râului, dumneai e împodobită cu busturi ale figurilor reprezentative ale orașului.

Primăria lui J. Rucoma, care a proiectat și Teatrul Arriaga, e realizată în stil neoclasic cu linii elegante, eaeste amplasată chiar în fața râului Nervion în Plaza Ernesto Erkoreka.

Sculptura lui Jorge Oteiza numită ciudat, Variante ovoide de la desocupation de la esfera’’, fuge din fața ochilor, continuăm traseul de-a lungul lui Campo Volantin, ajungând în dreptul podului spectaculos Zubizuri realizat de faimosul Santiago Calatrava, care a proiectat si aeroportul din Bilbao.

Ajungem la Muzeul Gugenheim , în zonă e și o parcare pentru autocare, suntem liberi trei ore, zburdă mielule ca mine prin muzeu și zonă, Grand Via, magazinele elegante așteaptă grosul trupei turistice cu brațele deschise.

Abandoibarra e un cartier modern, simbol al renașterii urbanisice a orașului, emblematicul muzeu Guggenheim a lui Frank Gehry (1997), o clădire de mare îndrăzneală, a fost punctul de pornire al transformării orașului.

Greu de crezut că în zonă erau odată, docuri, fabrici, șantiere navale și un râu poluat, care a fost curățat.

Puppy cățelusul vegetal al lui Jeff Koons îmbrăcat cu flori proaspete privește spre turnul Iberdrola de 165 m, autor arhitectul Cesar Pelli, acest turn e simbolul financiar al orașului, în spatele lui e Plaza Euskadi , pe unde am dat o roată pietonală.

Admir și Podul La Salve cu arcuri roșii, el leagă muzeul Guggenheim de alte părti ale orașului, arhitectul lui e Daniel Buren, care a instalat aici o poartă roșie în 1970.

Drumul de-a lungul malului continuă prin Paseo de Uribitartecare merge până la Puente del Ayuntamiento, podul Primăriei și trece prin două exemple de arhitectură nouă, două turnuri gemene, Arata Isozaki și Inaki Aurrekoetxea.

Podul alb al lui Calatrava, care arata ca un vapor, unește Urbitartre de Campo Volantin, alt pod leagă zona de Universidad Deusto, unde nu am avut timp să ajung.

Dupa inspectia mea în muzeul Guggenheim, ajung în cinci minute în fața clădirii

Museo de Bellas Arte , a treia galerie din Spania cu o colectie impresionantă de picturi, curat ghinion, am nimerit în ziua de marti cand muzeul e închis, un banner uriaș anunta si o expozitie Velasquez, Goya.

Aș fi hoinărit cu plăcere și prin parcul Dona Casilda , care te conduce spre Palacio Euskalduna de Congressos de la Musica nu departe e și Muzeul Maritim.

Distractia pietonală s-a terminat repede, drumul spre cartierele noi din Bilbao începe din piața Circular cu statuia fondatorului, zona marchează capătul străzii principale Grand Via Don Diego, aici e sediul districtului financiar și de shopping, precum și clădirea minunată a Consiliului Provincial Biscaya... bulevardul merge până la Plaza del Sagrado Corazon , unde observ altă statuie care marchează capătul bulevardului Grand Via.

Pe traseu am trecut cu mașina si prin Plaza Eliptica sau Federico Moyua construită în jurul unei fântani, în jurul ei e Hotel Carlton unde era odată sediul guvernului basc în timpul războiului civil spaniol și Palatul Chavarri (1889).

Observ din nou cu nasul lipit acum de geamul mașinii, faimoasele intrări moderne în metrou, numite fosteritos după numele proiectantului, Norman Foster, niste structuri de sticla simpatice, albe, parcă ar avea formă de melc.

Ajungem dupa -amiaza cu mașina în zona metropolitană, directia podului transportator suspendat, cel mai vechi din lume, numit Biscaya, el uneste necunoscutul Portugalete de Las Arenas în Getxo... podul din secolul 19 e un simbol al trecutului industrial al orasului si din 2006 e în patrimoniul Unesco, fiind realizat de un discipol al lui Gustave Eiffel... refuz să ma sui in gondola aia zburatoare și astept trupele pe faleza, câscand gura la minunata arhitectură din jur a clădirilor maiestuoase.

Bilbao m-a surprins total, mi s-a părut un oraș de talie medie, cu linii clasice și moderne, plin de contraste urbanistice, e o destinație perfectă de city –break, pe care o recomand... aș merge din nou acolo, dar cu avionul...

---

VIZUALIZĂRI: 2989 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI