Tur ghidat prin Marrakech

TIPĂREȘTE

Pentru o cât mai bună cunoaştere a oraşului, am considerat că din prima zi e indicat să ieşim cu un ghid.

Aşa cum facem mai în fiecare localitate când ne programăm vizita, căutăm ghidurile gratuite. Nu pentru economie financiară (pentru că la sfârşit laşi ceva omului), ci pentru că voluntarii te duc prin zone în care ghidurile agenţiilor de turism nu prea calcă. Plus că sunt mai volubili, au crescut în oraş şi îl cunosc bine.

Considerăm că obiectivele turistice principale le poţi găsi şi singur şi nu e nevoie să mă transport acompaniat de o persoană la cele ce apar în toate pliantele. E mai plăcut să afli lucruri şi să descoperi locuri despre care nu ai habar şi care te pot surprinde.

Drept pentru care a doua zi dimineaţa, la ora 10.15 aveam întâlnire în faţa Cafe Argana cu reprezentantul Guru Walk, companie care oferă ghid gratuit pentru turul Marrakechului, întâlnire programată online încă de acasă.

Prezenţi la startul plimbării am fost 3 familii, câte una din România, Marea Britanie şi Germania. Ne-am lăsat călăuziţi de Agnaoue, un masterand marocan care purta numele camerei noastre de la riad!

În lumina soarelui cald al dimineţii de ianuarie sunt puţin surprins de liniştea şi curăţenia pieţei Jemaa el-Fna, cea pe care aseară în momentul primului contact – de fapt azi noapte – am găsit-o extrem de gălăgioasă şi murdară. Pur şi simplu luceşte caldarâmul acesteia! Piaţa e inclusă în Patrimoniul UNESCO. Nu mi-e clar motivul, probabil pentru dimensiuni şi lumea pestriţă adunată pe acolo.

Porniţi la drum, într-unul din colţurile pieţei, auzurile ne sunt asaltate de scandări ale unui grup de tineri despre care ghidul ne informează că reprezintă suporterii echipei vizitoare, ajunşi mai devreme în oraş pentru meciul care va începe peste câteva ore. Din curiozitate, aş fi vrut să merg la un meci – deformaţie profesională – însă când l-am întrebat pe Agnaoue şi am aflat că stadionul e la câţiva kilometri depărtare şi cam greu de ajuns acolo, încă nefamiliarizat cu orientarea, am renunţat rapid.

Pe drum ni se prezintă puţin din istoria ţării. Marocanii consideră că perioada de o jumătate de veac cât s-au aflat sub protectorat francez a însemnat un important pas înainte în dezvoltarea lor ca stat şi naţie. Asta spre deosebire de Tunis şi Algeria, ocupate sute de ani de aceiaşi francezi, şi rămase mult în urma Marocului.

Anterior acestei perioade, la conducere s-au perindat mai multe dinastii, doar două fiind berbere, restul venind din alte părţi ale globului.

Având şi credinţe diverse, respectivele dinastii au demolat nu doar construcţiile laice ale predecesorilor ci şi toate monumentele de cult ridicate de aceştia, fapt care dus la existenţa a puţine dovezi ale trecerii lor pe aici în cronologia istoriei.

În acest moment, conform celor comunicate de ghid, Marocul este condus de un rege mult prea conservator faţă de năzuinţele supuşilor, motiv pentru care populaţia ar cam vrea să îl înlăture. Paşnic, nu prin revoluţie, întrucât religia lor nu le permite răzvrătirea violentă.

Lăsăm marea piaţă în spate şi pe aleea pietonală dreaptă şi străjuită de caleşti ajungem la Moscheea Koutubia.

Zona din apropierea lăcaşului de cult a avut o importanţă deosebită în viaţa localnicilor de-a lungul istoriei. Aici se afla izvorul de unde regii permiteau supuşilor să ia apă. În bocceluţe de piele, că nu existau sticle în acea vreme. Ulterior, izvorul era folosit şi pentru spălarea credincioşilor, înainte de participarea la slujbele religioase.

Piaţa din faţa moscheii era acum câteva sute de ani locul celor fără de casă, aici dormeau sub cerul liber. Apoi a devenit punctul de întâlnire al celor care căutau de lucru, au urmat artizanii şi artiştii cu expunerea produselor şi lucrărilor lor pentru ca acum să devină locaţia preferată a tinerilor pentru întâlniri. Ni se spune, şi aveam să ne convingem ulterior, că după ora 22 piaţa este asaltată de junimea locală.

Observând turnul drept al moscheii prezentat ca minaret, mi-am exprimat puţin nedumerirea, în mintea mea minaretul fiind o construcţie rotundă, aşa cum am observat la moscheile vizitate în Turcia. Aveam să aflăm de la ghid că exista o mare diferenţă de pricepere între meşterii turci şi cei marocani, forma rotundă presupunând meseriaşi mai buni, cu laude rostite spre urmaşii otomanilor. Nu doar minaretele ci înseşi moscheile turcilor sunt mai frumoase şi elegante decât ale africanilor.

În spatele moscheii Koutubia se află parcul Lalla Hasna, denumit astfel după preşedinta onorifică a fundaţiei ce îl administrează, totodată şi sora actualului rege. Un parc frumos, curat, cu fântâni arteziene, cu garduri vii şi portocali, dar şi cu nişte covoraşe agăţate prin câţiva pomi, puse acolo pentru a fi la îndemâna credincioşilor dacă ora rugăciunii te prinde prin zonă.

Ne continuăm mişcarea şi suntem conduşi către Medina, în care intrăm prin Poarta Sclavilor, cea prin care intrau odinioară sclavii aduşi pentru a fi vânduţi la târg.

Iar de aici începe aglomeraţia, o aglomeraţie cum nu îţi e dat să vezi prin multe locuri în care ai privilegiul să umbli.

Pe străduţe înguste eşti claxonat în permanenţă de scutere iar când te bucuri de puţină linişte trebuie să fii atent pentru a nu da peste tine măgarul înhămat la o şaretă ce trage după el moloz sau materiale de construcţii ce urmează a fi folosite pentru renovarea vreunui viitor riad.

La un moment dat, ghidul ne face atenţi spre a privi undeva în dreapta, în interiorul unei locuinţe unde se prepară produse de brutărie. Imaginea persoanei care scoate pâinea din cuptor îmi e şi acum foarte clară, iar gustul unui asemenea produs de panificaţie aveam să îl descoperim peste două zile. Şi, de asemenea, acel gust îmi e pe limbă şi în momentul aşternerii acestor rânduri. Delicios, e suficient a spune...

Conduşi pe străzi doar de el cunoscute, printre mici magazine cu tot soiul de produse expuse spre admirare şi vânzare, Agnaoue ne proţăpeşte în faţa Palatului Bahia, un obiectiv turistic de neratat în Marrakech. Tradus prin “magnificul palat”, construcţia celui mai mare edificiu din Medina a durat 6 ani, între 1894 şi 1900,

Am dat taxa de intrare ghidului, a vorbit şi achitat-o peste rând, şi astfel nu am mai stat la coada formată la casierie. Pe o alee lungă şi străjuită de portocali am înaintat spre clădirea tipic maură. O mică şi neplăcută surpriză: nu veţi vedea decât pereţii şi tavanele încăperilor, mobilierul lipsind cu desăvârşire. Aşa că, să nu vă aşteptaţi la cine ştie ce imagini care reliefează viaţa puternicilor oameni din perioada de glorie a palatului.

Nu-i vorbă, că ambianţa interiorului este una plăcută, culorile vii ale pereţilor şi scrijeliturile artistice ale tavanelor adăugate interioarelor elegante ale curţilor te conduc pe cărări temporale ce te transportă cu secole în urmă.

Iar unele curţi sunt de-a dreptul mirifice! Nu ai decât să închizi ochii şi să te imaginezi în şalvari păşind pe aleile ce te duc din camera de rugăciune în harem... Iar când crezi că apeşi clanţa uşii haremului ai face bine să te trezeşti!

Ieşiţi din palat, ghidul ne provoacă la un concurs: din formele arhitecturale amestecate ale clădirilor să ghicim cărui stil aparţin acestea. Concurenţi suntem cele trei familii care am pornit sub îndrumarea localnicului. Finalul este unul apoteotic pentru est europeni (adică Adriana şi subsemnatul) care înving la zero cele două perechi de capitalişti din stirpea britanicilor şi saxonilor, un prilej tocmai bun pentru noi de a rememora trasee turistice din trecut. Fără bravadă, am răspuns corect - şi doar noi – tuturor întrebărilor lui Agnaoue.

Cu această ocazie, vorbind despre stiluri arhitectonice, aveam să aflăm că în Marrakech clădirile au ferestre normale doar de la etajul II în sus, maxim până la al treilea, că nu erau edificii mai înalte. La parter nu sunt deloc iar la etajul I doar foarte înguste şi zăbrelite. Din care cauză? Pentru a nu permite femeilor să intre în conversaţie şi să nu fie văzute de cei aflaţi în stradă.

Ascultând, privind în stânga şi în dreapta clădirile şi magazinele pline de tot felul de obiecte vestimentare şi mirodenii, ajungem la intrarea în cartierul evreiesc. Şi pe aici au ajuns neamul lor! Imediat simţi o schimbare. Stilul comercial este diferit, casele sunt altfel construite. Predomină lemnul în detrimentul pietrei, casele sunt mai impunătoare emanând bunăstare, aleile sunt mai aerisite. În trecut aici locuiam peste 15.000 de evrei, mulţi dintre ei mutându-se în oraşul nou, cel care oferă condiţii de trai la standarde superioare.

În continuarea periplului nostru ghidat, am fost invitaţi să intrăm şi să luăm contact cu munca celor care transformă lemnul în bijuterii artizanale. O străduţă din Medina este doar a tâmplarilor. O sumedenie de mici ateliere cu meseriaşi care cioplesc lemnul şi mirosul înţepător al lacului te călăuzesc într-o lume pe care nu am fi descoperit-o de nu era Agnaoue.

Tot el ne conduce apoi spre unii cunoscuţi de-ai lui care ne servesc un fresh delicios, cu un preţ sub al celor din Jemaa el-Fna. Îl savurăm şi intrăm în inima souk-ului. Ştiam de acasă, din pregătirea sejurului, că dacă doreşti să întâlneşti meseriaşii locali adevăraţi e nevoie să treci de toate barierele kitsch-urilor aflate pe tarebele de la intrare. Şi aşa a fost. Am descoperit acolo meşteşugarii adevăraţi, cei care pun şi pasiune în realizarea unui produs finit de calitate. Şi am avut ce vedea... Nu vă îndrug aici ce am remarcat ieşind din mâna pielarilor, aurarilor sau ţesătorilor de covoare ci vă îndemn să nu-i ocoliţi dacă ursitoarele v-au trasat şi pe acolo un drum în viaţa ce o trăiţi.

Reintrând pe străduţele bulucite de lume ale Medinei e nevoie să fim atenţi la traficul mopedelor. Cele care lasă în urmă gaze şi fum care ar da de câteva ori peste cap aparatele de măsurat puritatea aerului.

Pe una dintre aceste străduţe se află o curte şi un simulacru de clădire despre care aveam să fim informaţi că a fost primul han din Marrakech, locul unde înnoptau odinioară cei veniţi cu treburi în oraş şi îşi lăsau cămilele câtă vreme se aflau în târg. Dar cum arată acum!! Ce mizerie pe acolo şi ce priviri îndreptate spre mine când am tras un cadru fotografic! Rahova sau Ferentari sunt cartiere de lux!!

Povestindu-ne despre diverse meserii şi obiceiuri, ghidul ne invită într-un magazin de produse ceramice. Cu coada ochiului observ că se salută amical cu proprietarul, după care ne invită să urcăm pe nişte scări spre a vedea şi locuinţa acestuia. mare pişicher Agnaoue! Urcăm 2 etaje prin atelierul de ceramică şi locuinţa artizanului pentru a ajunge pe acoperişul clădirii.

Wow! După ore de umblătură prin furnicar, suntem deasupra acestuia într-o linişte care nu oferă niciun indiciu despre ce se află cu două etaje mai jos. Iar mai presus de toate e terasa ce te arată soarelui cald şi imaginea superbă a Munţilor Atlas în depărtare.

Mulţumim Agnaoue şi pe această cale pentru surpriză!

Mulţumim şi pentru tot efortul tău, pentru toate recomandările şi informaţiile care ni le-ai oferit! Fără prezenţa ta nu aveam de unde descoperi lucruri despre viaţa oamenilor şi a oraşului.

Bănuiesc că el sau colegii lui vor fi la datorie şi când veţi merge voi, cititorii, pe acolo. Nu ezitaţi să îi însoţiţi şi nu veţi regreta.

---

VIZUALIZĂRI: 1629 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI