În căutarea Afroditei prin Anatolia: oraşul antic Aphrodisias

TIPĂREȘTE

Într-unul dintre articolele despre vacanţa din Turcia de anul acesta, spuneam că recenta vacanţă cipriotă, precum şi cea turcească, s-au desfăşurat sub semnul Afroditei, zeiţa dragostei, frumuseţii, și a procreării. Nu trecuse prea mult timp de când o cunoscuserăm pe Afrodita de la Knidos - vezi impresii, că aveam să vizităm şi oraşul zeiţei aflat în Anatolia, adică situl antic Aphrodisias.

Aphrodisias este, fără îndoială, unul dintre cele mai impresionante orașe antice din Anatolia, nu atât ca dimensiune, ci mai ales ca stil și mod de conservare în timp. Este orașul care excelează în sculpturi antice realizate în special în perioada romană când a cunoscut înflorirea maximă. Grație amplasării sale lângă o carieră de marmură, în orașul antic s-a dezvoltat cea mai mare școală de sculptură a vremii din această parte a lumii, „responsabilă” de realizarea unor adevărate capodopere, Aphrodisias fiind cunoscut ca un mare exportator de statui al acelor timpuri.

Numele de Aphrodisias îl poartă din perioada elenistică după zeița ce patrona aşezarea, căreia îi era dedicat un templu impunător în inima cetății. Cu secole în urmă, fiindcă orașul fusese întemeiat pe la 5.000 Î. C., s-a numit fie Lelegonpolis, Megalopolis sau Ninoe. După cucerirea romană, Aphrodisias a devenit celebru pentru arta cioplitului în marmură, aici fiind create cele mai fine și cele mai expresive sculpturi, atât statui cât și basoreliefuri, frize, metope. Romanii, care erau avizi consumatori de artă și cultură, au încurajat această activitate creativă, reunind la Aphrodisias meșterii cei mai de seamă ai vremii. Oraşul a intrat sub protecţia specială a împăratului Octavian Augustus în secolul I Î. C. şi timp de 250 ani a cunoscut o înflorire nemaiîntâlnită, perioadă din care datează toate clădirile monumentale ridicate sau reconstruite din temelii în jurul templului Afroditei şi al amfiteatrului. Populaţia sa nu a depăşit niciodată 15.000 de suflete.

Până la finele secolului al V-lea, orașul a rămas păgân, abia după ce s-a instalat creștinismul în regiune, orașului i s-a schimbat numele în Stavropolis, în traducere orașul crucii, în dorința de a-l îndepărta de cultul Afroditei care îl definise veacuri de-a rândul. Oricum, la finele anilor 300, Aphrodisias devenise capitala provinciei romane Caria fiind fortificat timp de vreo două secole cu ziduri puternice de apărare. În Evul Mediu, în vremurile bizantine a fost o aşezare profund religioasă.

Mai târziu, a fost distrus de cutremure repetate și, în final, abandonat mai bine de o mie de ani. În secolul al XIX-lea s-au demarat primele săpături care au scos la lumină parțial orașul, dar adevărata sa descoperire a fost făcută secolul trecut, începând cu anul 1961, și a dus-o la bun sfârșit arheologul turc Kenan Erim care și-a dedicat toată viața acestui scop. De altfel, el este înmormântat în sit.

Din 12 iulie 2017, Aphrodisias este inclus în patrimoniul mondial UNESCO.

Iniţial, nu incluseserăm Aphrodisias în programul vacanţei fiindcă nici nu ne gândiserăm că am putea să mergem acolo, știam că, plecând din Marmaris, vrem să ajungem la Bergama unde rezervarea era făcută deja. Auzisem de Aphrodisias, citisem câte ceva în trecut, apoi, în timp ce studiam harta cu traseul Marmaris-Bergama, am avut revelația să observăm că Aphrodisias era pe-aproape, iar asta reprezenta ocazia perfectă să-l vizităm, chiar dacă încărcam bine de tot programul acelei zile. Așa că am plecat dimineața devreme din Marmaris, făcând check-out-ul la orele 07,30.

Orașul antic Aphrodisias se află astăzi lângă localitatea Geyre, la distanță de 170 km față de Marmaris și cam la 100 km de coasta egeeană în interiorul continentului, ca să vă faceți o idee, la distanță de circa 230 km de Izmir, 55 km de Nazili și 100 km de Denizli, va să zică relativ aproape de Pamukkale. Noi am luat-o spre Muğla pe D400 și D550, apoi am ținut-o la dreapta pe D330 o bună bucată de drum trecând pe lângă Yaraș, Kale, Tavaș, pe urmă ne-am înscris la stânga pe D585 încă vreo 25 km.

După ce am intrat în Geyre, am ajuns la o intersecție unde la stânga era semn către sit, dar era interzis, iar la dreapta către parcare. Citisem povestea conform căreia puteam lăsa mașina pe stradă pentru a evita costul parcării, dar am preferat să intrăm în parcare, căci eram singurii din areal și cei de-acolo ar fi strigat sau ar fi gesticulat după noi. Am achitat cele 10 lire, tariful de parcare și am fost invitați să luăm loc în shutle-bas, singurul abilitat să ne ducă în sit, lângă acesta fiind o unitate militară prin apropierea căreia nu se dorește trafic.

Shutle-bas-ul era, de fapt, un tractor cu remorcă adaptată cu scaune în care ne-am urcat și nu mică ne-a fost mirarea să constatăm că ne-a transportat doar vreo 200 m până la intrare. Am plătit cele două bilete (15 lire/persoană), am cerut un pliant, o hartă, ceva, dar mi s-a spus că nu există și mi s-a dat eternul sfat să fotografiez harta sitului de la intrare.

Situl nu este foarte întins, am citit că în antichitate avea cam un kmp, dar este foarte concentrat, necesitând cel puţin trei ore să fie străbătut în întregime. Lângă intrare există un magazin cu materiale despre sit, o cafenea-cofetărie cu terasă, loc de odihnă unde aveam să poposim şi noi la final, iar vizavi muzeul aferent este un must-see după ce au fost trecute în revistă toate punctele de interes din sit.

Situl este bine organizat, este amenajat cu alei pietruite, uneori mai există şi alei doar de pământ, există camere de luat vederi şi supraveghetori umani peste tot. Se poate lua și un audioguide, dar noi am ales varianta fără, și după o analiză sumară a hartei arealului ne-am făcut un plan să abordăm situl în sensul invers acelor de ceasornic.

Tetrapylon

Primul obiectiv, care se remarcă fără prea mare efort, este tetrapylon sau poarta monumentală prin care se făcea accesul în cetate. Era realmente grandioasă, un complex de patru rânduri a patru coloane ce susțineau arhitrave şi arcade complicat sculptate cu diferite scene și motive, frunze de acant. Poarta era menită să deschidă calea către drumul sacru ce ducea la templul Afroditei. Sincer, am mai văzut porți, dar un exemplu de artă ca aceasta, nu cred să mai fi întâlnit!

Stadionul

De la tetrapylon, am preferat s-o luăm pe alee spre capătul de nord al vechiului oraș, fiindcă citisem că stadionul era de neratat. Știind că despre el se spune că este cel mai bine conservat și cel mai mare din bazinul Mediteranei, având o capacitate de 30.000 de spectatori, vroiam să ne convingem că așa este. Stadionul uimește, într-adevăr, prin starea sa impecabilă în care se află și prin dimensiunile sale considerabile care ne-au determinat să-l admirăm și să-l fotografiem din toate unghiurile. Are o lungime de 262 m și o lățime de 59 m cu 22 de rânduri de scaune. Capetele stadionului sunt ușor convexe dându-i o formă, mai degrabă, de elipsă, în același timp oferind o bună vizibilitate și celor așezați aici. Deși a fost conceput special pentru concursuri sportive, după ce teatrul antic a fost grav avariat în urma unui cutremur, capătul estic al stadionului a început să fie folosit pentru spectacole de circ și lupte cu gladiatori. Ne-am desprins cu greu și am plecat pe potecă luând-o spre templul Afroditei.

Templul Afroditei

Reprezintă cel mai important obiectiv din sit, constituind în lumea antică centrul orașului, principalul edificiu la care veneau să se închine și să aducă ofrande localnicii și străinii deopotrivă. Era un templu construit în stil corintic împletit cu cel ionic de dimensiuni monumentale cu 38 coloane: câte 13 dispuse pe laterale și 8 frontale, respectiv în spate. Azi mai sunt în picioare doar vreo paisprezece și nici acelea întregi. Și-a exercitat menirea sa de centru de cult până la creștinarea orașului (circa anul 500) când a fost transformat în bazilică prin adăugarea de pereți în fața și spatele clădirii pentru a forma o absidă și un naos.

La început, în subsolul clădirii, nu fusese descoperită nicio statuie de cult a zeiței, apoi a fost găsită în apropiere o statuie ce o reprezintă pe zeiță înveșmântată în haine lungi, cu diverse motive sculptate pe ele, cu un braț întins în față. Destul de neobișnuit, gândindu-mă la statuia nudă a Afroditei de la Knidos, dar și pe atunci se vede treaba că gusturile erau foarte diferite!

Palatul episcopal

Imediat în stânga templului se văd ruinele Palatului Episcopal care reprezenta reședința guvernatorului provinciei,  iar în ultimii ani a fost folosit ca reşedinţă episcopală.  Culoarea albastră a coloanei care înconjoară curtea centrală este remarcabilă.  

Bouleuterion și cu rol de Odeon

Relativ aproape de palatul episcopal și templul Afroditei, se află o altă clădire care încântă ochiul privitorului: bouleuterionul sau odeonul. De formă semicirculară, cu 12 rânduri de scaune având câte un leu la baza fiecăruia, bouleuterionul era edificiul acoperit unde se țineau ședințele conducătorilor orașului și, ocazional, era folosit și pentru spectacole de poezie și muzică într-un cadru mai restrâns, mai elevat. Construit din marmură, era bogat împodobit cu statui elaborate ce făceau din acesta o clădire sofisticată, dedicată întâlnirilor membrilor aristocrației. Toate sculpturile excavate aici au fost depuse în muzeu unde pot fi admirate de către orice vizitator.

Atelierul și școala de sculptură

Se găsește între bouleuterion și templul Afroditei și constituia locul unde marmura prindea diverse forme modelată de daltă și mâini dibace, cel mai des de statui, dar și de metope, frize, sarcofage. Acolo cei mai mari sculptori din oraș își dovedeau măiestria realizând adevărate capodopere ce erau tranportate în toate colțurile imperiului roman.

Băile lui Hadrian

Revenind în aleea de la Palatul Episcopal, în dreapta am dat de altă clădire impunătoare, de fapt de un complex întreg ce s-au dovedit a fi băile lui Hadrian, cu secţiuni separate pentru femei şi bărbaţi. Existau incinte şi bazine precum frigidarium, caldarium, tepidarium sau apodetarium (vestiar) precum şi sistem de încălzire prin pardoseală, hypocaust. Construcţia măreaţă era împodobită frumos la exterior şi la interior cu statui, iar lângă băi fusese ridicată la un moment dat şi o palaestra (sală de gimnstică).

Agora

Agora, locul de socializare al cetățenilor orașului, era împărțită în două mari sectoare: de nord și de sud şi se spune că în aria ei ar fi încăput până la 7.000 de persoane. Era zona publică care pe margini avea prăvălii de tot felul cu rolul de piață. La capete avea două porticuri, unul de nord neexplorat deocamdată, cel de sud este numit cel al lui Tiberius. Acum, agora de nord era nevizitabilă, fiind împrejmuită și plină de vegetație, iar cea de sud era inundată și închisă publicului, însă am reuşit s-o surprindem în fotografii de la acropole.

Porticul lui Tiberius

Poarta cu coloane construită în stil ionic a fost restaurată parțial și a fost ridicată în primul secol D. C., în timpul domniei împăratului Tiberius. De acolo, se urcă pe acropole de unde am surprins imagini frumoase asupra întreg arealului din imediata vecinătate. Cu partea cea mai înaltă rezemată de acropole stă teatrul antic sau amfiteatrul.

Amfiteatrul

Construit în a doua jumătate a secoului I Î. C. pe versantul estic al acropolisului, amfiteatrul nu a fost niciodată foarte mare, el având capacitate de circa 8.000 de scaune. În ciuda tuturor deteriorărilor suferite în urma cutremurelor, în urma cărora era mereu refăcut, arată și astăzi ca o bjuterie de marmură. În amfiteatru, pe scena sa, ne-a atras atenția o inscripție uriașă care povestea despre un personaj numit Iulius Zoilos ce fusese un binefăcător al orașului, cunoscut pentru donațiile sale. Originar din Aphrodisias, a fost răpit și vândut ca sclav lui Iulius Cezar pe care l-a slujit până la moartea împăratului. Apoi, a devenit sclavul lui Octavian Augustus care, în cele din urmă, l-a eliberat şi l-a umplut de onoruri şi bani pentru serviciul său îndelungat. S-a întors în Aphrodisias în anul 40 Î. C. bogat și pus pe fapte mari, datorându-i-se multe dintre clădirile orașului, fiind respectat până la moarte (28 Î. C.) și dincolo de aceasta, ridicându-i-se un monument special în cinstea sa.

Băile teatrului

Lângă amfiteatru, se găsea complexul de băi ale teatrului şi o construcţie numită Tetrastoon, adică un pătrat cu coloane care avea rolul de o nouă agora cu un nou centru comercial menit să-l înlocuiască pe cel vechi, afectat de cutremure. Exista şi o cale pavată cu marmură care ducea de la amfiteatru la Tetrastoon. Apoi ne-am îndreptat către una dintre cele mai grandioase clădiri ale oraşului de altădată: Sebasteion.

Sebasteion

O construcţie de marmură incredibil de mare şi de frumoasă, descoperită în stare relativ bună, aşa am perceput eu acest minunat exemplu de edificiu al cărui nume vine de la termenul grecesc corespondent al celui latin de augustus. Fusese ridicat pentru familia imperială de la Iulius Cezar, la Octavian Augustus sau Tiberius, cu trei niveluri diferite, primul nivel ridicat cu multe coloane dorice, superbe pe care se află al doilea nivel construit în stil ionic decorat cu statui şi alte sculpturi în basoreliefuri. Al treilea etaj avea coloane corintice. O structură cu adevărat magnifică trebuie să fi fost Sebasteionul la vremea sa!

Pentru a încheia apoteotic o vizită la Aphrodisias, este aproape imperios necesară o raită prin muzeu, dacă nu un popas mai îndelung. Cum noi eram presaţi de timp, am ales prima variantă, deşi mi-ar fi plăcut să alocăm mult mai mult timp.

Muzeul impresionează nu prin clădirea relativ modestă, ci prin modul cum este organizat: de cum intri, stânga-dreapta pe două culoare lungi, statui, metope şi frize de marmură de-o parte şi de alta. Asta în incintele principale, dar sunt multe camere de expoziţie. Nu cred să fi văzut niciodată până atunci atâtea sculpturi de marmură la un loc. Până în anul 1997 erau expuse în muzeu un număr de 12.697 de piese, toate scoase din sit, muzeul fiind deschis publicului în anul 1979. Cel mai tare m-a uimit nu statuia Afroditei (în fine, am găsit-o! :)) )care nu mi s-a părut prea frumoasă, ci o statuie a unei femei cu braţele încrucişate pe piept, îmbrăcată într-o rochie lungă, despre care scria pe plăcuţa de alături că aparţinea unei dace, adică o femeie barbară. Mai departe, pe plăcuţă se preciza că Dacia, actualmente România, fusese cucerită de romani în secolul I D. C., un pic inexact, după părerea mea.

Oraşul antic Aphrodisias este considerat un secret bine păstrat al Turciei de astăzi, fiindcă are aura unui loc pe care nu-l găseşti prea uşor, nefiind amplasat în drumurile şi ofertele consacrate ale turiştilor sau ale agenţiilor locale de turism care organizează excursii opţionale sau a acelora care organizează circuite. E drept că are o poziţie un pic nefavorabilă, trebuie să cauţi situl antic, acesta nu-ţi iese în cale, în mod clar. Dar satisfacţia în urma vizitei este una pe măsură, oraşul antic, fiind în opinia mea o nestemată, un loc relativ tainic, nemediatizat în niciun fel. Sincer, am văzut destule situri încât să-mi fac o idee despre bolovanii antici, însă acesta este, de departe, unul dintre cele mai sofisticate. Mulţi istorici şi arheologi sunt de părere că Aphrodisias este de talia Efesului, lucru despre care nu e tocmai uşor să te pronunţi. E greu de descris un oraş antic cu marmură în abundenţă, de-o frumuseţe uluitoare.

La final ne-am răcorit cu câte o o îngheţată la cofetăria sitului şi în timp ce mâncam mă gândeam că-mi oferisem cel mai frumos cadou de ziua mea, Aphrodisias fascinându-mă de-a dreptul. Apoi, tractoraşul pe post de shutle-bus ne-a adus înapoi în parcarea mare unde ne lăsaserăm maşina şi unde am avut surpriza plăcută să mai vedem încă o maşină de România. Dacă aveţi ocazia, vizitaţi Aphrodisias, merită! Din plin!

Surse de informare:

http://www.aphrodisias.com/

https://www.aphrodisias.org/en/history-of-aphrodisias-excavations

Vărog, ataşaţi următorul videoclip:

https://www.youtube.com/watch?v=b5dL3mP6p-s

---

VIZUALIZĂRI: 1537 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI