Turcia altfel 14 - Aphrodisia, orasul iubirii

TIPĂREȘTE

Nu, in acest articol nu va fi vorba despre sex si love, nu va puneti nadejdea in titlul articolului, nu voi fi corupt de ideea de a scrie despre love. Nu, in articol va fi vorba despre un oras antic faimos, despre ale carui ruine mi-a povestit in termeni foarte elogiosi userul Cristian_h de pe site-ul amfostacolo.ro. Datorita lui am luat hotararea de a ajunge la Aphrodisia, fapt pentru care ii multumesc pe aceasta cale.

La Aprodisia se ajunge doar daca aveti chef de o plimbare la Pamukkale si doar daca sunteti cu masina personala. Nu stiu daca excursiile cumparate de la agentiile turistice din Marmaris, Kusadasi sau din Bodrum va duc si la Aphrodisia, in drumul lor spre Pamukkale. Din Marmaris am plecat spre Pamukkale dis-de-dimineata si dupa 3 ore petrecute pe drumul expres care duce spre Denizli (doua benzi pe sens, plus o banda de rezerva, o adevarata desfatare soferistica), in momentul in care am ajuns in dreptul orasului Tavas, ne-a aparut in fata un indicator de culoare maro, "To Aphrodisias". Imediat s-a auzit in walkie-talkie vocea cristalina a lui Florione, urmand, normal, fraza standard numarul trei (vezi articolul despre Troia): "Bai, nu avem timp sa o vizitam si p'asta. Eu zic sa mergem inainte! " Bineinteles ca nimeni nu l-a luat in serios si dupa cateva secunde de parlamentari on-air am luat-o la stanga, spre Aphrodisia. De la drumul expres am mers cam 30 km pe un drum normal, cu o singura banda pe sensul de mers, pana la intrarea in localitatea Geyre, unde ne-am blocat in mijlocul unei intersectii, caci Ioana-GPS insista cu fermitate ca am ajuns la destinatie.

Chiar in mijlocul intersectiei un indicator micut ne-a aratat drumul, am luat-o iar la stanga, am mers cam 200 de metri, am oprit intr-o parcare amenajata in fata casei de intrare, ne-am dat jos din masini si ne-am trezit cu un jandarm alergand spre noi, cu mana dreapta pe tocul pistolului si cu mana stanga gesticuland de zor. Ne-a spus ca nu avem voie sa parcam acolo deoarece este parcarea unei unitati de jandarmi care pazeste situl arheologic (Aphrodisia este considerata de catre guvernul turc ca fiind obiectiv arheologic de gradul intai si de aceea, pentru ptotejarea artefactelor, este necesara prezenta unei unitati de jandarmi). A fost parcarea sit-ului arheologic, insa acum parcarea apartine jandarmeriei. S-a uitat la numerele de inmatriculare, s-a mai linistit, apoi ne-a intors din drum, spunandu-ne ca dincolo de intersectie vom gasi o alta parcare, de unde putem lua trenul. "Trenul? ", am intrebat noi, nedumeriti, caci nu vedeam nicio cale ferata. "Adica un trenulet! " s-a fastacit el. "Adica nu este un trenulet, este un tractoras care o sa va aduca aici, la poarta de intrare a Aphrodisiei. "

Ne-am intors la intersectie si am parcat masinile in parcarea uriasa a unui restaurant, langa doua autocare turcesti. In rânjetele a trei-patru localnici care se amuzau de incurcatura noastra, ne-am urcat intr-un "trenulet" aproape gol, care-si astepta noii musterii, impreuna cu 4-5 turisti germani sositi in acelasi timp cu noi. Trenuletul este format dintr-un tractoras cu unul sau doua vagoane, care face o cursa dus-intors pe fabuloasa distanta de doua sute de metri, cursa care costa fabuloasa suma de 1 lira de persoana. In 2-3 minute am ajuns la casa de bilete, 15 lire de adult si 10 lire de copil peste 12 ani (2014), observand totodata si inscriptia care specifica faptul ca situl este patronat de New York University. Am intrat in situl arheologic pe o alee lunga si umbroasa, flancata de pini inalti, pe partea dreapta admirand tot soiul de sarcofage frumos sculptate iar pe partea stanga avand un restaurant si magazine cu suveniruri. La capatul aleii unde se termina sarcofagele incepe muzeul, un muzeu modern, cu aer conditionat, o adevarata delectare in arsita de afara, muzeu construit din blocuri de cladiri, ingenios lipite unele de altele (in interior se observa mai bine aceasta ingeniozitate).

Aphrodisia este unul din siturile arheologice foarte putin sau deloc cunoscute turistilor romani care-si fac vacantele in Turcia. Mai mult, de orasul Aphrodisia se stia doar din textele clasice (prin sec 6 i. Chr. era doar o asezare micuta), pana ce arheologii au debarcat aici la inceputul sec 18 d. Chr. si au inceput sa scoata la iveala minunatiile de sub pamantul zguduit de desele cutremure din zona. Datorita prezentei sale în apropierea unei cariere de marmura, orasul a fost cunoscut in antichitate ca un mare producator de sculpturi fine si lucrari exportate (un sculptor faimos fiind Alexander din Aphrodisia), lucrari gasite în Roma si in jurul ei dar si in Africa de Nord, la Leptis Magna (un oras important din Imperiul Roman, oras situat in Libia). Excavarile au inceput timid (un francez in sec 18 d. Chr.), apoi in forta in anul 1961 (prof. Kenan Erim), sub auspiciile New York University.

Alaturi de Delphi, Olympia si Efes, Aphrodisia este unul din putinele locatii turistice unde nu te poti plictisi, oricat te-ai stradui. Are de toate: un muzeu modern, excelent organizat pe tematici, ruine superbe, amfiteatru, stadion, restaurant, magazine cu suveniruri. Mai aveti parte de umbra pinilor inalti dar si de cavouri sculptate, un fel de cimitirul vesel de la Sapanta, sculpturile aflate pe ele povestind, pe scurt, viata defunctului. De la casa de bilete pana la muzeul modern, poti admira in partea dreapta a aleii zeci de asemenea cavouri. In ceea ce priveste sculpturile aflate pe ele, predomina vita de vie, zeul Bachus, fete tinere sau baieti tineri, asta demonstrand ce viata grea duceau bietii locuitori ai orasului :).

Chiar daca asezarea dateaza din epoca bronzului (5600 ani i. Chr.), orasul a devenit deodata interesant pentru Iulius Cezar deoarece familia acestuia credea ca descinde din Venus, apoi a devenit si mai cunoscut in sec 1 d. Chr, sub domnia imparatului Augustus, care a luat sub protectia lui acest orasel, orasel care in urmatoarele doua-trei secole avea sa se extinda si sa faca legea in regiune. Deoarece cetatenii Aphrodisiei erau suporteri entuziasti ai Romei (au participat la campania impotriva lui Mitridate, regele regatului Pontus), drept recompensa erau onorati deseori de imparat cu donatii consistente pentru altarul Afroditei. Imparatul a acordat orasului statutul de oras liber, ceea ce inseamna ca raspundea mai degraba direct imparatului decat guvernatorului provinciei.

La prima vedere, orasul nu pare mare. Ceea ce se poate vedea astazi este rezultatul sapaturilor arheologilor. Insa turcii nu sunt ca grecii, care sapa, sapa si iar sapa. Turcii sunt mai inceti, nu se grabesc, nici nu ar trebui sa se grabeasca, doar este un oras greco-roman si nu unul de-al lor, turcesc. Asa ca daca veti sosi aici peste cativa ani, veti avea surpriza sa descoperiti mult mai mult din oras decat ceea ce am vazut noi. Chiar am remarcat ca se lucreaza asiduu la Baile lui Hadrian (am vazut multa gresie si bucati de marmura noua) si cred ca se incearca reconstituirea bailor, deoarece erau amplasate panouri mari unde se putea vedea cum vor arata in final. Chiar acum, scriind acest articol si consultand diverse surse, am remarcat faptul ca anul 2013 a fost un an de reconstructii masive si de noi sapaturi si descoperiri. Din anul 2009 Aphrodisia se afla pe lista de asteptare pentru UNESCO, asta insemnand ca daca va fi inclusa pe lista finala, vor sosi aici mai multi bani pentru sapaturi si intretinerea sitului arheologic.

Aphrodisia era capitala micutei provincii romane Caria (de aici provin carienii, pe care i-ati intalnit in cateva din articolele seriei "Turcia altfel") si este unul din cele mai importante situri arheologice din Turcia. Ca agentiile turistice romanesti nu ii fac publicitate, este de la sine inteles, deoarece cei 30 de km dus si cei 30 de km intors taie cheful oricarui ghid roman sa indrepte autocarul intr-acolo. In antichitate, orasul era faimos pentru Templul impunator al Afroditei (construit intr-o prima forma in sec 6 i. Chr.), zeita ocrotitoare a orasului, o alta Aphrodita decat cea de la Efes, acolo patronand o "Afrodita" mai razboinica decat aceasta, aici fiind stapana deplina asupra iubirii.

Inainte de a se numi Aphrodisias, orasul a avut alte trei nume: Lelegon Polis, Megale Polis si Ninoe (ulterior, bizantinii l-au numit Stravopolis - orasul crucii). De ce locuitorii au ales ca orasul lor sa fie singurul oras al iubirii din lumea antica, habar nu am, poate se plictiseau in zilele fierbinti de vara, poate trupurile statuilor din marmura ce reprezentau tineri si tinere superbe ii inspirau zilnic, cine stie. Oricum, la inceputul sec 2 d. Chr, orasul a fost reconstruit din temelii folosindu-se planul de tip "grila" al lui Hippodamus, acelasi plan gasindu-se la Priene si Milet.

Am depasit muzeul, ne-am delectat cu sculpturile unui leu si a cozii unui paun, apoi ne-am indreptat spre primul obiectiv, un obiectiv care iti taie respiratia pur si simplu, obiectiv care apare pe cartile postale care definesc Aphrodisia: intrarea monumentala in spatiul sacru al templului Afroditei, intrare numita "tetrapylon". De ce se numea asa? Uite de ce: in loc sa aiba patru coloane de sustinere, are patru grupuri de cate patru coloane. De la aceasta intrare monumentala pornea o cale pavata cu marmura, flancata cu statui de o parte si de alta a ei, cale ce ducea spre Templul Aphroditei.

In timp ce faceam pozele de rigoare, sa stie tot boborul ca florinbad a trecut pe aici, am constatat stupefiat ca mi-a disparut baiatul, Andrei. "Tata! " aud undeva in departare, din gaura de sarpe, cum se spune in povestile nemuritoare. "Vino repede aici! " Crezand ca a cazut in vreo groapa, speriat de-a binelea, am alergat in partea in care se auzea glasul copilului, apoi m-am oprit brusc: in fata mea se afla cel mai bine pastrat stadion din zona mediterana, mai bine pastrat decat stadionul de la Delphi (vedeti articolul despre Delphi), iar Andrei alerga de zor in mijlocul lui, printre buruieni si bolovani. Dupa cateva minute a ajuns aici toata suflarea din Romania, cele opt persoane, iar exclamatiile nu mai conteneau sa apara.

Stadionul este superb si era folosit pentru evenimente ce tineau de atletism. Cand teatrul a suferit distrugeri foarte mari din cauza unui cutremur, o parte a stadionului a fost folosita pentru evenimente care aveau loc de regula in teatru. Stadionul masoara 270 metri lungime cu 60 de metri latime si are 30 de randuri pe fiecare parte a sa, putand adaposti in el aproximativ 30.000 de spectatori (pista are dimensiunile de 225 metri x 30 metri). Avea intrari la ambele capete iar partea din dreapta (dinspre est) era folosita pentru evenimente teatrale, cu scene din lemn demontabile. In sec 4 d. Chr., datorita amenintarii gotilor, orasul a fost inconjurat cu ziduri solide (la ridicarea zidurilor au fost folosite diverse parti ale monumentelor distruse, dar si peste 2000 de cavouri) iar stadionul a fost integrat in structura de aparare a orasului.

Neavand o alta orientare (in dreapta si in stanga se vedeau mai multe ruine, cu poteci ce duceau la ele), am folosit o harta tiparita luata de pe net si ne-am intors, luând-o spre Templul Afroditei, un templu impunator, cu cateva coloane ramase in picioare in urma numeroaselor cutremure care au zguduit zona (in anul 1956 satul Geyre care se afla odinioara chiar in interiorul Aphrodisiei a fost mutat 500 de metri mai incolo, reconstruindu-se de la zero; spatiul din fata actualului muzeu era chiar piata principala a satucului Geyre).

In perioada crestina, templul a fost modificat (cum altfel...) intr-o basilica uriasa, pentru a lua ochii credinciosilor. Am uitat sa va spun ca majoritatea constructiilor au inceput sau s-au modernizat datorita unui sclav nascut la Aphrodisia, pe numele sau Zoilos. Eliberat fiind si imbogatindu-se, Zeus stie cum, a "sponsorizat" majoritatea constructiilor noului oras. Alti oameni bogati i-au tinut isonul, participand si ei la infrumusetarea orasului iar ruinele cladirilor care pot fi vazute astazi dateaza din acea perioada.

De la Templul Afroditei am ajuns la Bouleuterion, flancat pe partea dreapta de o basilica mai micuta si de palatul episcopal. Bouleuterionul avea o capacitate de 1750 de locuri, o bijuterie arhitectonica, aici tragandu-ne un pic rasuflarea, prostindu-ne recitand prima strofa din "Oda in metru antic", de Mihai Eminescu (desi locasul nu era folosit ca teatru decat pentru elita orasului).

De la Bouleuterion ne-am indreptat spre Baile lui Hadrian (un fel de spa, construit în timpul domniei împãratului Hadrian în secolul al doilea d. Chr.), aflate in reconstructie si apoi ne-am odihnit in Agora de Sud, superba (avea in mijloc un bazin oval, mare, plin cu apa). Pe ambele parti ale bazinului se situau magazinele negutatorilor, in fata lor aflandu-se o alee lunga, cu statui si coloane sculptate, iesirea din Agora efectuându-se prin doua porti monumentale, superb sculptate (vezi fotografiile). Am uitat sa va spun ca lipita de aceasta agora se afla agora principala a orasului, Agora de Nord, la randul ei fiind lipita de Bouleuterion.

Dar teatrul, unde e teatrul? Mai aveam niste ruine in fata noastra (ce s-au dovedit mai tarziu a fi Sebasteionul) iar in partea dreapta un deal chel, fara pic de vegetatie. Bineinteles ca nimeni nu s-a urcat pe acel deal, din cauza arsitei dogoritoare, nici macar din curiozitate, insa tocmai cand il ocoleam pe la baza, impielitatul de Andrei s-a cocotat pe el si a inceput sa strige cat il tineau plamanii: "Mamaaaaaaa, ce teatru maaaareee! ", apoi a urmat un dialog, rostit ca in schita "Caldura mare", de Ion Luca Caragiale:

Sotia a zis ca ne asteapta cu Maria (fata profei de istorie) la poalele dealului, asezandu-se amandoua pe o piatra sculptata, asa ca am urcat doar eu cu sotia lui Florione. Ne-am cotopenit, cu chiu, cu vai, pana sus, mai gafaind, mai oftand, mai gemand si intr-un final am reusit sa ne cataram pe el, acolo unde imaginea teatrului si a celorlalte cladiri ne-a taiat rasuflarea.

Am stat aici cateva minute bune, fotografiind de zor, admirand teatrul perfect portionat pe zone, precum si cladirile adiacente, care in final s-au vrut a fi tot niste bai publice. Ne-am trezit cu Mihai langa noi, apoi a aparut si Florione cu o fraza zguduitoare, de tipul "Ce faceti, ma, aici, de nu mai coborâti? " :) si uite asa, rand pe rand, au urcat si ceilalti membri ai tribului, regasindu-ne cu totii pe coama dealului, satisfacuti fiind ca am reusit sa invingem arsita si urcusul. Apoi ne-am asezat pe scaunele de piatra ale teatrului si am admirat in tacere panorama de sud a sitului arheologic, panorama ce se intindea cat vedeai cu ochii.

De la teatru ne-am intors de-a lungul unor frize sculptate ce aratau figuri de indivizi bahici, cu ochii bulbucati din cauza vinului ingurghitat, niste frize lungi de 10-15 metri, ce alcatuiau o adevarata alee spre Sebasteion (ulterior am aflat ca frizele faceau parte din Sebasteion). Stati putin, am zis cumva "Sebasteion"? Ce-o mai fi si cu Sebasteionul asta? Care-i treaba cu el? Habar nu aveam si ne holbam siderati la ruinele unei cladiri ciudate, de forma literei "U" intors, incarcata pe doua etaje, pana la refuz, cu frize. Mai tarziu am aflat, citind pe net, ca era un sanctuar religios ridicat in cinstea mai multor imparati romani dar si a Afroditei, "sebastos" fiind sinonimul grecesc pentru "augustus" (de aici provin si prenumele romanesti Sebastian si Augustin), cladirii aducandu-i-se apoi niscaiva modernizari in timpul domniei imparatilor Claudius si Nero.

Este unul din exemplele cele mai bine conservate ale cultului roman imperial, fiind decorat cu o serie extraordinara de sculpturi in marmura in marime naturala (initial, au fost aproape 200 de sculpturi), care descriu imparati romani si membri ai familiei imperiale din anii 20 - 60 d. Chr, precum si personificari ale popoarelor supuse de Imperiul Roman, eroi mitologici si zei. Reliefurile ofera o imagine de neegalat asupra modului in care puterea romana imperiala a fost înteleasa dintr-o perspectiva locala, a locuitorilor Aphrodisiei.

Dupa Sebasteion ne-am indreptat spre muzeu, un muzeu superb, cu aer conditionat si toaleta moderna. In interior am admirat o groaza de sculpturi in marmura (inclusiv statuia Afroditei, fara cap), majoritatea frizelor ce impodobeau Sebasteionul, insa ceva anume ne-a captat atentia in mod deosebit: trei tinere sclave din... Dacia. In fine, muzeul seamana cu cel de la Delphi, multe statui impunatoare, porti sau fantani sculptate in marmura, eroi antici, zei, imparati, filozofi, oratori si atleti (pugilisti, in special). Stau sa ma gandesc cate statui or fi ramas neexcavate, deoarece sunt sigur ca din faimoasa scoala de sculptura au iesit multe opere solicitate chiar de oamenii bogati ai orasului (unele sculpturi concepute la Aphrodisia pot fi vazute la vila lui Hadrian de la Tivoli).

Am iesit fericiti, foarte fresh, multumita aerului conditionat din muzeu, dar coplesiti de ceea ce vazusem in cele doua ore de vizitare a sitului arheologic, caci oriunde intorci capul, orasul antic geme de marmura, statui, coloane, frize si ziduri din marmura sculptate, fantani, cavouri etc. De la muzeu am traversat pe partea cealalta, la magazinele cu suveniruri, ne-am aruncat ochii prin toate magazinele (nu exista tarabe, probabil americanii nu accepta asa ceva in interiorul Aphrodisiei), unii si-au cumparat racoritoare, altii si-au cumparat "frigidere" (magneti de frigider), pliante si inghetata. Ne-am imbarcat in "tren" si peste doua minute poposeam in bune conditii in parcarea uriasa, observand cu stupoare ca parcarea era plina cu autocare, insa, din pacate, nu cu autocare romanesti.

Patronul restaurantului ne-a inmanat niste pliante care prezentau, frumos colorate, vreo 10-15 feluri de mancare, insa noi nu mai aveam timp pentru desfatarile culinare, deoarece in fata ne astepta miracolul de la Pamukkale, despre care citisem atatea si atatea lucruri interesante pe net. Pentru mine, acest Pamukkale era o adevarata enigma si eram tare nedumerit de ceea ce voi gasi acolo. Am strabatut cei 30 de kilometri pana la drumul expres spre Denizli, intr-o voiosie demna de efectul licorii bahice numita vin. "Mama, ce statui frumoase se aflau in muzeu! ", "Ati vazut mormintele sculptate? Ce chin pe ei sa sculpteze atatea chestii din viata mortului! ", "Da de poarta aia magnifica care-ti taia respiratia, ce spuneti? ", "Si, teatrul, ati vazut ce misto arata in lumina amiezii? " "Apropo, oare de ce ii zicea Aphrodisia? " Si tot asa, pana ce am zarit, de pe culmea unui deal, jos, in zare, unul din cele mai frumoase si moderne orase ale Turciei: Denizli.

Program vizitare: zilnic, aprilie - octombrie 08:00 - 19:00, noiembrie - martie 08:00 - 17:00

Cost bilet intrare (2014) : 15 lire adulti, 10 lire studenti, elevi si copiii peste 12 ani; copiii sub 12 ani (inclusiv) intrare gratuita.

Cum se ajunge la Aphrodisia:

- de la Bodrum sau Marmaris se ia drumul spre Denizli - Pamukkale. In dreptul localitatii Tavas faceti la stanga, cale de aprox. 30 km.

- de la Izmir sau Kusadasi se ia drumul spre Aydin - Nazili - Denizli. De la orasul Nazili, peste 15 km faceti la dreapta, cale de aprox. 30 km.

- de la Antalya se ia drumul spre Denizli (vedeti o harta a Turciei). Undeva la 20 km de Denizli, va intoarceti catre Tavas, ocoliti orasul iar la iesirea din oras o luati la dreapta.

Coordonate GPS: 37°42'30”N 28°43'25”E

Surse folosite:

muze.gov.tr/aphrodisias

en.wikipedia.org/wiki/Aphrodisias

nyu.edu/gsas/dept/fineart ... s-monuments.htm

Ozgur Ozturk - A digital reconstruction of Sebasteion - Aphrodisias

Fotografia Afroditei - Ken Fairfax

---

VIZUALIZĂRI: 5003 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI