[Perito Moreno:] Magnific, ireal

TIPĂREȘTE

A venit vremea să vedem unul dintre principalele cârlige, ce ne-a atras în această lungă excursie și anume ghețarul Perito Moreno. Acesta cred că

este cel mai celebru ghețar din lume din două motive: primul ar fi cel al accesabilității, se poate ajunge foarte ușor la el și al doilea pentru că este un ghețar care-și mărește zilnic suprafața, asta în condițiile în care am auzit cu toții de topirea accelerată a ghețarilor. Părerile sunt împărtite unii zic de doi metri pe zi, alții că ar fi de fapt doar doi centimetri pentru că se și rup multe bucăți de gheață din el! Asta are mai puțină importanța pentru noi!

Dimineața la ora 8, dupa ce am servit micul dejun am fost preluați de un microbuz, cu ghidul aferent, destinația fiind desigur ghețarul Perito Moreno. Atât șoferul microbuzului, cât și ghidușa au fost de departe cei mai simpatici, dar și cei mai implicați dintre toți pe care i-am întâlnit pe continentul sud american.

Drumul până la ghețar, de aproximativ 80 de kilometri, l-am parcurs în două ore. Accesul în Parcul Național Los Glaciares, l-am făcut după ce am achitat o taxă de intrare în valoare de 620 pesos argentinieni, cam 18 USD. La intrarea în parc, ghidușa ne-a oferit pungi în care să punem gunoiul.

Cu ocazia asta am să vă povestesc un lucru, care pe mine m-a impresionat profund. Atât în parcurile naționale protejate de lege, dar și pe toată lungimea Patagoniei, care se știe se întinde pe mii de kilometri, curățenia este exemplară. Nu vezi o hârtie sau un plastic aruncat pe jos, nu vezi nici măcar un muc de țigară. Asta în condițiile în care vă dați seama, că nu este nici urmă de coș de gunoi. Doar în orașe se găsesc. Ei bine toți oamenii din zonă, atât localnici, cât si turiști sunt învățați să-și ia gunoiul cu ei. Cu atât mai mare e șocul când ajungi în zona așa zis civilizată, unde este exact opusul, o mizerie de nedescris. Ce e și cu omul ăsta!!!

După aproximativ două ore ne-a apărut în față ghețarul, în toată măreția și splendoarea lui. Nu vreau să exagerez, dar când l-am văzut pentru prima oară, atât eu cât și ceilalți coechipieri, am exclamat la unison WOW. Ce ar mai fi de spus mai mult decât atât?

Am coborât din autocar și am plecat să-l admirăm. Chiar în fața ghețarului este construit un sistem foarte ingenios de pasarele metalice. Au scări, au zone de miradores (de admirat priveliștea). Aceste pasarele se întind pe o lungime de doi kilometri. Sunt amenajate chiar trei trasee de lungimi diferite, de culori diferite si cu indicatoare aferente. Acestea îți dau posibilitatea să admiri ghețarul din mai multe unghiuri, mai de sus sau mai de jos. Deasemenea evident că au construit acest sistem de pasarele pentru a evita aglomerația. Și acum erau multe autocare cu turiști, vă dați seama ce-o fi în sezon!

Ghețarul Perito Moreno a fost denumit după marele explorator argentinian Francisco Pascasio Moreno. Ghețarul se întinde pe o lungime de 35 de kilometri pe cel mai mare lac din Argentina si anume Lago Argentino. Acest ghețar de pe brațul sudic al lacului Argentino, Brazo Rico denumit, are o lățime de cinci kilometri, o înălțime medie de 74 de metri, iar sub apă cam de 170 de metri. Vă dați seamă câtă apă înglobează acest ghețar.

Admirarea acestui ghețar a durat ore întregi si absolut nimeni nu s-a plictisit. În diferite unghiuri, dar și în funcție de lumina soarelui acesta reflectă diverse culori, de la diverse nuanțe de albastru, până la un verde incredibil asta pentru bucățile de gheață desprinse din ghețar și care plutesc pe apă, așa numitele iceberg-uri.

Admirând așa de la înălțime ghețarul, pentru o clipă, m-am simțit stăpânul lumii. M-a luat repede frigul și m-a readus cu picioarele pe pământ! =)) De sus de pe pasarele ai posibilitatea să te bucuri de o priveliște panoramică asupra ghețarului, dacă-i pot spune așa.

Surpriza pe care ne-a făcut-o agenția, a fost că după câteva ore de admirat ghețarul am avut parte și de o plimbare cu un catamaran, ocazie cu care am avut posibilitatea să admirăm ghețarul și dintr-o altă perspectivă, de la nivelul apei. Astfel ne-am putut da seama cât de impunător este de fapt, l-am admirat în întreaga lui măreție. Am vrut să iau și io un cubuleț din acela de gheață căzut în apă, pentru whisky acasă, dar trebuia să mai iau un bagaj de cală și mă complicam aiurea. =))

Am făcut sute de poze, în cele mai diverse poziții. Am admirat ghețarul din diverse unghiuri, dar până la urmă ne-a răzbit foamea.

Chiar în zona ghețarului este amenajat un mic complex, unde cel mai mare spațiu firește îl ocupă un restaurant imens, cu autoservire. Chit că eram cumva în extrasezon, totuși la orele prânzului abia de am găsit o masă liberă. Să nu mai zică nimeni că în pustietate nu ai ce mânca. După ce ne-am ostoit foamea am coborât iar pe pasarelele metalice.

După prânz a ieșit soarele și a început să se încălzească afară. Ei bine cu acest prilej a început un nou spectacol pentru noi și anume surprinderea momentului când se rup bucăți imense de gheață, din ghețar. Evident și zgomotul pe care-l face, în momentul în care se rupe, parcă vine din altă lume. Magnific, ireal. Sunt foarte fericit că am reușit să ajung aici să văd în toata splendoarea lui, cu atâtea nuanțe de albastru și verde, această adevărată minune a naturii.

După cum povesteam, l-am văzut din două perspective: de pe pasarelele metalice unde se admira o priveliste panoramică, dar și de pe navă de la nivelul apei , de unde îi puteai admira măreția. Cu toate astea mai există și un alt mod prin care îl poți admira și anume chiar de pe el!!! Există o escursie cu ghid, unde poți face trekking pe ghețar. Evident echipament obligatoriu. Colțarii aferenți plus un mic instructaj din partea ghizilor sunt obligatorii. Excursia dura doar două ore și costa un pic peste 100 USD. Eram înscris atât eu, cât și o parte din coechipieri, dar cu rândul am renunțat la ea, pentru că părea foarte scurtă, scumpă și comercială și evident un pic periculoasă. Aaa, să nu uit, la finalul excursiei aveam bonus un pahar de gheață cu whisky! Cred că era bine venit.

Înainte de a ne urca în autocar am dat și de cumătra vulpe. Cum avem noi urși cerșetori, ei se pare că au vulpi. Nu avea nicio teamă, se plimba nestingherită printre mașini. Bonus mai erau și niște vulturi în căutare a ceva de ciugulit! ;)

A fost o zi superbă. Am avut noroc și de soare, așa că am putut admira în voie, ghețarul. A fost și o zi foarte grea. Între orele 10-16, cu mici pauze, am urcat si am coborât la trepte pe pasarelele metalice, de nu mai îmi simțeam picioarele... Bonus între orele 8-10 dimineața și 16-21 seara am mers cu microbuzul. Asta pentru că schimbam localitatea, dădeam El Calafate pe El Chalten, unde ne aștepta o nouă provocare. Ultima provocare grea, din această excursie, dar despre aceasta o să povestesc în episodul următor.

La 21 am ajuns la hotel, coechipierii mei au ieșit la masă, eu fiind frânt m-am culcat direct. Vise plăcute? Nu, doar ceva coșmaruri, dar despre astea data viitoare! ;)

---

VIZUALIZĂRI: 1148 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI