La pas prin Rodosul nostalgic, în cartierul evreiesc

TIPĂREȘTE

Rhodos, oraș cu simboluri de flori și căprioare a intrat demult în istoria lumii vechi, am vrut să văd cum arată cea mai veche cetate medievală din Europa, locuită fără întrerupere de mai bine de 2400 de ani de la întemeiere... istoria o las pe seama specialiștilor.

De 30 de ani ea poartă o coroană de aur Unesco... am stat 4 zile pline doar în capitală la Hotel Europa (vezi impresii), scotocind alene orașul, după voia picioarelor umflate de căldură, cu pauze mari la ora siestei... l-am cucerit treptat, l-am asediat din mai multe laturi, am rămas copleșită de fortificațiile medievale, 4 km, mult, of, of.

M-am plimbat de-a lungul zidurilor, am bătut pe la porți și nu am întălnit nici un cavaler, doar doi italieni gay, care m-au ajutat să urc treptele mărețe de la Palatul Marilor Maeștri.

M-a încântat în orașul medieval labirintul de străduțe înguste, pavate, care își fac loc printre ziduri solide de piatră, comorile ascunse de masa mare de turiști, unele alei nu au nici măcar un nume, mi-ar fi plăcut să port o mantie de cavaler și cu o torță să mă plimb prin locuri atât de vechi... saturată de strada Sokratous, prea comercială, ajung lipa lipa în cartierul evreiesc.

Am deschis una din porțile orașului vechi, în partea de nord est, cea orientală, acolo unde pornește Juderia, străzi înguste împodobite cu arcade, situate între poarta Mylon și Thalassini ascundeau odată cartierul Ovriki, care s-a format încă din Grecia antică.

Interesul meu turistic pentru cultura ebraică s-a înfiripat în Toledo, orașul lui El Greco, unde am vizitat toate sinagogile... am descoperit prin lectură că timp de 500 de ani evreii din Rhodos au fost puternic influențati de evreii fugiti din Spania, pe vremea Inchizitiei, descendentii lor din insulă se cheamă evrei sefardici.

In prima zi de sejur în Rhodos mi-am înfipt adânc prima sabie de cavaler în piața Martirilor, că așa s-a nimerit.

M-am trântit pe o bancă într-o piață, lângă niște colivii cu papagali uriași... un chelner grec alerga ca turbatul să vâneze o suedeză ce îndrăznise să cerceteze lista de meniuri de la o terasă … râdeam în sinea mea și căutam pe o hartă cartierul evreiesc sau ce a mai rămas din el … grea misiune, străzile si-au schimbat o parte din denumiri, eram de capul meu.

Sunt în Platea Evreon Martiron sau Piața Călutilor de Mare, unde cercetez un bazin circular acoperit cu niște plăci de faianță cu simboluri marine, în jurul meu terase, magazine cu duiumul, ca la bazar.

Pe vremea evreilor aici era Strada Mare sau Calle Ancha , inima cartierului evreiesc sau mai bine zis alfa și omega vieții grecesti, de ieri și de azi … doamne ce animație, gust încet atmosfera vie de vacanță, e puhoi de turisti, babilonul lingvistic, îmi curge ca omida prin urechi… aud toate limbile europene vestice, în general.

Citisem că în timpul bombardamentelor germane casele și magazinele evreiesti au fost rase, în 2002 a apărut Memorialul Holocaustului … stau cu aparatul foto pe o coloană neagră de marmură, are 6 laturi și în sase limbi citesc acelasi text, In memoria celor 1604 de martiri evrei din Rhodos și Kos uciși în lagărele naziste 23 iunie 1944’’.

Așadar oprește-te tu călătorule și deschide cartea de istorie… unde, la muzeul evreiesc, mă conectez oarecum cu trecutul și pornesc la vânătoare de locuri necunoscute, secrete… ce bine e să fii independent.

Caut o stradă laterală prin spatele pietei istorice și mă rătăcesc poetic pe o uliță pietruită, carismatică, cu miros vechi și aromă de epocă…. mă duelez aievea cu fantomele trecutului, un grec pe un scooter mă ocolește belicos… turistii dispăruseră subit… dau coltul și miros straduta Odos Simmiou .

Mă uit la niste case cu peretii plin de carii și o iau tiptil, tiptil în urma unui grec … precis e evreu că poartă în cap o tichie albă, calc strâmb pe un pietroi, simt că-mi cresc perciunii, încovrigati și albi, ca la rabin :) am nimerit la fix, sunt se pare în fața celei mai mari sinagogi grecești din Grecia , era însă zi de sărbătoare evreiască … veniti mâine la muzeu și vin fix la ora 10, după două zile.

Am intrat totusi in sinagogă cu smerenie, erau 15 evrei la rugăciune, complet îmbrăcati în alb, nu stiu de unde veneau … am stat cuminte pe un scaun în spate și am ascultat parțial slujba, tare ciudată… evident fotografiatul era interzis … am cercetat cu ochi de vultur interiorul sinagogii Kahal Shalom , una din cele 4 sinagogi care functiona înainte de al Doilea Razboi Mondial, ea a rămas din fericire în picioare, după bombardamentul german.

Sinagoga Kahal Shalom are o intrare discretă, e o clădire severă, intru din nou într-o curte interioară pavată elegant cu mozaic alb negru … pe o bancă 5 turisti așteaptă și ei deschiderea ușii.

Doamna de la casa de bilete mă recunoaște, profesorii au intrarea gratuită în muzeul evreiesc, frumos cadou de 4 euro, pe care-I voi topi pe niște plăcinte cu brânză feta mai tîrziu, savurate în parcul Aldaleff, care trece cam prin mijlocul cartierului evreiesc.

Sinagoga mică cu influențe arhitecturale otomane a fost ridicată între 1575-1577, fiind cosmetizată în câteva reprize.

Ea este cea mai veche sinagogă grecească cu rădăcini în secolul 2 B. C, numele ei complet e Sfânta Congregratie a Păcii, ea este încă activă și are o valoare istorică inestimabilă.

In centrul sălii de rugăciuni e Tevah, o masă de citit rugăciunile, orientată desigur spre est, spre Ierusalim, ea deține două Aron Kodesh (Arca Sfantă unde sunt păstrat Sulurile Legii) dispuse de o parte și de alta a ușii care te conduce spre o curte, spre est.

Studiez plafonul cu candelabre de cristal, fresce, mozaicuri, plăci cu simboluri misterioase, interiorul decorat e în stil traditional sefardic… mă uit și la balconul ridicat în 1935, acolo e o zonă de rugăciune pentru femei.

Femeile asistau la slujbă, odinioară în camerele mici unde descopăr actualul Muzeu Evreiesc.

Un urmaș al unei familii de evrei din Rhodos, Aron Hasson, un avocat care locuieste în America e fondatorul actualului muzeu, care si-a deschis portile în 2006, în 6 camere mici.

Vizita mea în muzeu a fost o călătorie în istoria evreilor din insula Rhodos din secolul 12 până în prezent... vă vine să credeti că astăzi mai trăiesc in insulă doar 35 -40 de de evrei? incredibil.

Sunt curioasă, citesc toate panourile expuse, mă emotionează fotografiile cu evrei, imaginile trecutului, cele mai dureroase sunt cele de pe vremea Holocaustului, care au sters într-o zi 500 de ani de istorie.

1522. Evreii sunt mentionați în insula Rhodos încă din secolul 12 de un călător într-o carte, în 1280 un grup de evrei din Taragona spaniolă se refugiază în Rhodos.

In 1309 insula intră pe mâinile cavalerilor ioaniți, de atunci există coltul nord estic al zidurilor unde trăiau evreii în oraș.

Evreii erau oameni bine educați, ei au adoptat repede limba greacă, dar si-au păstrat identitatea culturală.

Citesc pe alt panou că în 1480 începe asaltul otoman al insulei, evreii luptă cot la cot cu cavalerii ordinului, si-au dat până și pietrele din propriile lo case pentru a întări zidurile orasului Rhodos, dar relatiile lor cu cavalerii se strică între 1480-1500, deoarece ei sunt fortati să se alinieze crestinismului, multi evrei părăsesc insula.

1522-1912: Soliman Magnificul cucereste orașul după 6 luni de asediu, puținii evrei cantonați în Rhodos îi salută cu brațele deschise, comertul înfloreste, Rhodos e numit Micul Ierusalim.

Evreii primesc permisiunea să trăiască între zidurile orasului vechi, aproape de cartierul portuar câstigand o autonomie relativă.

In 1523 evreii sefarzi se stabilesc pe insulă, apar colegii religioase, școli… în Juderia se construiesc case înalte de piatră pentru bogați, dar și case umile din cărămidă pentru evreii săraci cu multi copii.

Ei făceau negoț cu textile în Platea Evreion, vindeau parfumuri, vin, bjuterii, limba vorbită de ei se chema Ladino, o limbă derivată din spaniola medievală.

De asemenea comunitatea lor era extrem de bine sudată și ei întretineau relatii prietenesti cu turcii si italienii.

Intr-o sală descopăr două farfurii într-o vitrină, fiecare cu o poezie semnată de J. D. Alhadeff, un evreu bogat, am găsit și casa unde el a trăit, în apropiere de sinagogă, pe altă străduță veche.

Am văzut expusă și o piatră veche de mormânt din vechiul cimitir evreiesc din secolul 16, mă uit și la cateva piese de mobilier din colectie, la moda feminină evreiască după 1900 și la niste broderii superbe.

In 1910 evreii tineri încep să emigreze spre Africa și Statele Unite și în 1912 italienii cuceresc orasul.

In 1930, în oraș trăiau 4000 de evrei, odată cu venirea italienilor conduși de guvernatorul fascist Maria de Vecchi, viața lor se schimbă, cimitirul e mutat, colegiul rabinic e închis și ei sunt obligați să țină deschise magazinele chiar și în zilele de sărbători religioase.

Urmează perioada celui de-al doilea război mondial, 2000 de evrei sunt trimisi de nazisti la Auschwitz în 1944, au supravietuit doar 151, în memoria victimelor a fost ridicat monumentul Holocaustului, locul de unde eu am pornit plimbarea pietonală. Numele lor sunt trecute pe o placă la intrarea în sinagogă.

Am ieșit din muzeu și din sinagogă și am plecat drept înainte pe o străduță veche, îngustă, pietruită … eram pe strada Calle de los Ricos, actuala Gavala … descopăr o placă memorială scrisa in ladino, sus pe o clădire cu numele lui Alhadeff -1935, e o casă, evreiască donată de o familie care a trăit în cartier.

La numărul 8 descopăr altă inscriptie pe Gavala, e sinagoga Kahal Tikkun Hazot din 1865.

Am ajuns și la Parcul Allhadeff și dincolo de el, spre Puerta de la Mar, din nord estul cartierului era odată Sinagoga Kahal Grande din secolul 15, care a dispărut, la fel ca și scoala de aliantă israelită universală -o placă aminteste existența acestei institutii, distruse de bombardamentul german.

La cimitirul evreiesc nu am ajuns, era prea departe, el este unul din cele mai bine conservate din Europa si detine pietre de mormânt din 1500 până azi. El e situat la 2km de oraș pe drumul spre Kalithea.

Italienii au mutat cimitirul în locul unde el se află astazi, nu departe de turnul Italiei, mii de morminte au fost mutate aici de familiile evreiesti.

Am iesit din gloria apusă a vechiului cartier evreiesc care e rupt de forfota turistică … urma să-mi înfig sabia prin cartierul otoman, printre moschei.

Recomand vizitarea cartierului evreiesc și a muzeului care oferă o lecție unică despre o perioadă importantă din istoria orașului.

Surse - Rhodos guide; www.rhodesjewishmuseum.org

---

VIZUALIZĂRI: 1192 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI