La Vatra Dornei, cautand racoarea

TIPĂREȘTE

Stateam la Vama, de Suceava, eram plecati de acasa de doua zile pentru a scapa de caldura sufocanta ce se stabilise de la inceputul verii in Baragan. De acolo, avand sotia insarcinata si neputant astfel cutreiera prin munti, faceam zilnic excursii cu masina in zona bogata in atractii turistice (a se citi manastiri, schituri, biserici si bisericute).

Drept pentru care o schimbare de peisaj si revenire in lumea laica imi era mai mult decat convenabila, cu toate ca stiind despre Vatra Dornei ca este o veche statiune balneo-climaterica, mi-o imaginam ca pe un fel de Amara, Lacu Sarat, Tusnad, adica o fantoma a vremurilor bune cand 'Nea Nicu trimitea clasa muncitoare la reparat.

Asadar, ne suim dimineata in masini (eram 3 familii si doi copii) si plecam prin Campulung Moldovenesc catre destinatia noastra, peisajul pe drum fiind numai bun de contemplat cu conditia sa nu conduci, deoarece zona era in lucru si circulai pe langa fel de fel de utilaje, cu exceptia lungilor perioade cand eram opriti in coloana pentru ca se circula pe un singur sens.

In sfarsit am ajuns in Vatra Dornei si am parcat masinile destul de lejer in apropierea pietei agroalimentare a orasului. Primele impresii au fost astfel viciate de imaginea tarabelor cu de toate si de terasele de 3/3 m cu mici si bere la halba.

Dar nu ne-am descurajat si am pornit pe podul peste Bistrita pe o alee pietonala frumos amenajata (Luceafarului), Marginita de magazine si cu un frumos scuar ce gazduieste banci, flori si mini-terase unde poti servi o cafea si citi un ziar. Mie, sincer, aceasta zona mi-a placut cel mai mult.

Dar cum nu puteam sta doar pe acea alee, am iesit pe stada principala, cum mi s-a parut mie, strada cu centrul administrativ (Eminescu), cautand ceva de mancare. In lipsa de altceva mai interesant am intrat (va spuneam ca sotia era insarcinata, cu nasul format pentru adulmecarea dulciurilor) intr-o cofetarie cu cele mai bune prajituri pe care le-am mancat in viata mea! Am stat, ce-i drept, cam 20 de minute la coada, dar cand am dat de gustul unei tarte cu fructe si unei prajituri de ciocolata chiar cu gust de ciocolata, am uitat de toate necazurile.

Cu gandurile revenite la ce este de vazut am traversat din nou Bistrita si am ajuns in Parcul Municipal. Aici ne-am dat seama ca pentru asta am vrut noi sa venim la Vatra Dornei, aici ne-am amintit (si eu si sotia) de clipele din copilarie cand, impreuna cu parintii sau bunicii ne plimbam prin acest parc, ne dadeam in carusel, faceam poze cu ursul impaiat cau calare pe calul de plus sau bateam doua nuci in pumnisori pentru a chema veveritele, pe care apoi le alergam pana cand urcau in copaci. Asta era, stiam amandoi ca mai fuseseram aici in copilarie, dar nu credeam ca dupa atatia ani poti retrai clipele acelea intr-un deja vu. Eram din nou fascinati de maretia unui parc cu stejari gigantici, cu vanzatori de nimicuri colorate, de catedrala ce troneaza in mijlocul parcului, de turnuletul de piatra desprins din povesti...

Nu ne mai venea sa plecam de acolo si am profitat de sedere cat mai mult, asteptand prietenii nostri mai sprinteni (si mai negravizi) sa se cocoate de panta abrupta dinspre partie.

Am plecat fericiti din Vatra Dornei, retraisem niste clipe extraordinare, tot drumul la intoarcere (am luat-o pe alte ruta, prin sud, pana la Brosteni si am iesit la Frasin) povestind desspre ce am vazut ca doi copii care se intorc dintr-o excursie si promitandu-ne reciproc sa ne intoarcem aici pentru o vacanta.

---

VIZUALIZĂRI: 2357 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI