ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 31.12.2017
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 29.12.11
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
AUG-2017
DURATA: 10 zile
familie cu copii
PREȚ 2000 euro ?
cu AVIONUL (toate taxele incluse)
"ECHIPA" A INCLUS:
2 AD. + 1 COPII -- v: 16

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTA MEDIE REZULTATĂ
100.00%
OBS: Spre deosebire de GRADUL de SATISFACŢIE (care se selectează de autor si se exprimă in procente, 0 - 100 %), MEDIA se calculeaza AUTOMAT, ca notă de la 1 (foarte slab) la 10 (excelent)

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut

Descoperă Sri Lanka

Petreceri pe alte meridiane. Azi Sri Lanka

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE URM de aici

Se știe că românii sunt mari petrecăreți și nu scapă nicio ocazie să mai facă o paranghelie. Ei bine cu toate acestea, ce am vazut aici, în Sri Lanka, eu nu am mai întâlnit pe nicăieri. Și pentru că se apropie revelionul m-am gândit să vă povestesc și vouă, ca să ne mai amuzăm un pic.

De-a lungul vietii am colindat ceva, dar așa mari petrecăreți ca sri-lankezii ăstia, n-am întâlnit. Pe stradă e foarte mare aglomerație, cum de altfel e cam peste tot prin Asia. Oamenii sunt destul de modest îmbrăcați și dacă nu este cu supărare pot spune că sunt cam anoști. Adică nu ies cu nimic în evidență! Asta probabil din cauza sărăciei!

Ei bine la hotelul la care am fost cazați și anume la Citrus Waskaduwa, despre care am scris aici, lucrurile se schimba in mod radical.

Având în vedere că eram cazați în extrasezon și erau destul de puțini turiști cazați în hotel, în fiecare zi erau mai multe petreceri ale localnicilor. De obicei îsi închiriau o mică parcelă în aer liber și petreceau acolo nestingheriți. Ce era foarte ciudat este faptul că ei începeau petrecerea dis de dimineață. Adică la ce oră? Ei bine după ora 7 dimineața începeau să apară primii invitați îmbrăcați la costum, cum altfel?

Pe parcursul sejurului nostru am asistat la mai multe tipuri de petreceri. Cele mai multe, dar și cele mai frumoase erau firește petrecerile de nuntă. O sa detailez un pic mai încolo. Urmau petrecerile de onomastică și ultima, dar și cea mai grandioasă era petrecerea de firmă.

O să încep cu petrecerile de nuntă. În fiecare dimineață ne delectam cu o sesiune de fotografii pentru 3-4 mirese, cu alaiul aferent. Pot spune că n-am văzut în viața mea atâtea mirese la un loc pe parcursul a 10 zile de concediu. Va dați seama ce bine-mi mergea, conform superstiției? Mai mult majoritatea din ele erau foarte frumoase! De unde apareau nu-mi dădeam seama având în vedere ce vedeam pe stradă. Evident că m-am gândit că o nuntă de genul ăsta nu e pentru toată lumea, ci doar pentru cei mai avuți. Și totusi erau câte 3-4-5 nunți pe zi numai la hotelul nostru. Aaaa și nu veneau așa de unele singure, erau împreună cu mirele, cu domnișorii și domnișoarele de onoare. Toți cavalerii și domnișoarele de onoare erau îmbrăcați la fel, după caz ori în costume tradiționale ori în ținute elegante. Ei bine toți erau îmbrăcați cu mult bun gust, nu ca prin alte părți.

Nunțile astea erau organizate după tipar american sau hollywoodian, dacă pot spune așa. Aveau doi trei fotografi, aveau un cameraman plus oameni să le țină umbrela sau alte accesorii și câteodată chiar un regizor de platou, ca să zic așa! Acesta coordona toată acțiunea.

Ei bine această sesiune de fotografii dura vreo câteva ore. Urma cununia religiosă într-un colț pe plajă (exact ca-n filme) și apoi nunta. Ei bine nunta în sine nu mai era așa de spectaculoasă. Îsi alegeau o oază de verdeață unde petreceau cu mâncare și băutură acompaniați de o trupă de muzicieni live.

De multe ori mirii erau cazați în hotelul nostru și a doua zi dimineață cu greu îi mai recunoșteam. În special pe mirese. Aceste petreceri ale lor m-au impresionat prin simplitate, bun gust și frumusețe. Incredibil din punctul meu de vedere pentru o țara ca Sri Lanka. Petrecerile se încheiau pe la ora 7-8 seara, așa că noaptea era liniște.

Se pare ca în acest depărtat colț de lume se însoară lumea! Și o face impresionant, cu stil și cu mult bun gust. Și aș putea adăuga și cu decență, pentru că n-am auzit de niciun exces la aceste petreceri de nuntă!

După frecvența zilnică, următoarele petreceri erau cele între prieteni. Că erau de onomastică sau cu ocazia oricărui alt eveniment, asta nu mai știu! Cert e că în fiecare zi a săptămânii erau câte două, trei sau chiar patru petreceri de acest tip.

Pe peluza din spatele hotelului erau mici oaze de verdeață. Ei bine când era o peterecere de dimineață, se ocupau cu amenajarea meselor și a scaunelor și cu toata pregătirea aferentă. La nouă dimineața petrecerea era în toi! Curios este că petreceri de genul ăsta erau în fiecare zi a săptămânii. Ei nu or avea un servicium așa ca la noi, în care ești obligat să mergi câteva zile pe săptămână la muncă? Curios! Cert e că se strângeau 20-30 de persoane, chemau invariabil o trupă de muzicieni și se distrau pe cinste. Cântau și dansau de mama focului, nestingheriți de nimeni. Am vrut eu o dată să mă bag și eu în dansul lor, dar i-am văzut cam reticenți așa că m-am retras la plajă.

Dar să-i dăm Cezarului, ce-i al Cezarului. Am lăsat la urmă cea mai impresionantă petrecere de firmă, la care am asistat eu vreodată. Pregătirile pentru această grandioasă petrecere anuală au început cu câteva zile înainte. Au pus corturi și pavilioane, au adus tot felul de pancarte, au îmbodobit cu tot felul de baloane, au adus o mulțime de scaune si mese, au amenajat o scenă. Evident că au ocupat aproape toată peluza din spatele hotelului. Noi puținii turiști prezenți am fost îngrădiți de o bandă din aceea ca la Poliție, în jurul piscinei. Norocul nostru că acest mic inconvenient nu a fost decât pentru o zi. Banda despărțitoare nu era totuși pentru noi turiștii, ci pentru invitații la petrecere că să nu ne deranjeze. Noi putean umbla nestingheriți pe oriunde, doar că eram cam dezbrăcați! :D

Ei bine, așa cum eram învățați, de dimineață de la prima oră au început să apară invitații. Aceștia nu erau atât de eleganti ca cei de la nuntă. Erau mai modest îmbrăcați, pesemne erau muncitori în vreo fabrică. Cu toate astea toți erau la pantaloni lungi și o bluză. După posibilități fiecare. Și au început să apară valuri, valuri. Văd eu că nu se mai opresc și atunci întreb un beach boy, despre ce petrecere e vorba. Îmi spune că e petrecerea anuală a unei renumite firme din zonă și ca sunt 3300 de invitați:)

Când văzui a lor mulţime, câtă frunză, câtă iarbă,
Cu o ură nempăcată mi-am șoptit atunci în barbă,
Am jurat ca peste dânșii să trec falnic, fără păs,
Din pristolul de la Roma să dau calului ovăs...

Scrisoarea III de Mihai Eminescu

A fost o petrecere grandioasă, foarte bine organizată. A început cu intonarea imnului la ora 9 dimineața, moment în care toți au devenit stană de piatră. Apoi a început un mega concert cu muzică live, cu diverse trupe, de ne bubuiau urechile. La această petrecere pe faleză erau și alte atracții în afara muzicii, a mâncării și a băuturii. Se organizau diverse jocuri, se pictau sau chiar se tatuau (nepermanent). Era ca o mega recepție în aer liber.

3300 invitați. O mare de oameni. Ce era ciudat era faptul că între atâtea persoane doar vreo 10% erau de sex femeiesc. Noi eram la plajă, vreo 20 de perechi. În costume de baie firește. Ei îmbracați de petrecere, după posibilități. Odată cu trecerea timpului și cu ingererarea probabil a unei cantități mai mari de alcool decât pot duce, au apărut și primii bețivi. Încet, încet au început să prindă tupeu și să facă glume sau gesturi deochiate. A fost pentru prima oară, de când colind eu țările astea asiatice, în special din Asia de Sud-Est, când m-am simțit în nesiguranță. Asta cu toate că eram la hotel și nu pe stradă. Fiind o țară hindusă și nu musulmană, alcoolul este permis. Cu toate astea ei nu prea beau de felul lor (băutura fiind scumpă) și când s-a ivit ocazia să o facă au sărit calul și au făcut excese. Cu toate ca încă era soare si am m-ai fi vrut sa stăm la plajă, am luat decizia să ne retragem în cameră pentru a evita un eventual conflict! Au fost niște incidente minore, dar care mi-au lăsat așa, un gust amar.

Povestea asta v-am spus-o pentru a vedea că nici dacă am fi vrut, nu am fi putut să ne plictisim la hotel. În lipsa animației și-au organizat ei niște petreceri. I-am înțeles că din lipsa mușteriilor fac orice pentru profit, dar parcă au fost cam multe și aceasta din urmă, cam mare!

Sărbători fericite! Distrați-vă, mâine poate fi mai rău! ;)

La mulți ani!


---
Trimis de robert in 31.12.17 08:06:39
Validat / Publicat: 31.12.17 12:11:49
VIZUALIZĂRI: 2335INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în ASIA - ALTE LOCURI. A mai fost în/la: Dubai, China, Thailanda, Maldive, Indonezia, Hong Kong, Macao, India
SESIZEAZĂ
greșeală / conținut, limbaj
Adn. FAVORIT
18 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (robert); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.

Puteți VOTA acest articol:

PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 42500 PMA (din 45 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

18 ecouri scrise, până acum

robert [31.12.17 08:21:43] »

rog https://www.youtube.com/watch?v=8SbUC-UaAxE

mersi anticipat!

webmaster39 [31.12.17 12:07:52] »

Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

balasa violeta [31.12.17 13:20:26] »

@robert: frumos, inedit!

La multi ani, tuturor!

crismis [31.12.17 13:36:51] »

@robert: Chiar că nu te poți plictisi! La mulți ani frumoși și multe călătorii memorabile!

Carmen Ion [31.12.17 16:16:34] »

@robert: Simpatică relatare, tocmai potrivită în perioada asta a sărbătorilor.

La mulți ani!

robert [31.12.17 16:34:03] »

@balasa violeta: Mersi Vio! La mulți ani fericiți!

robert [31.12.17 16:39:21] »

@crismis: Mersi Crismis! Așa să ne ajute Dzeu pe toți!

La mulți ani!

robert [31.12.17 17:12:42] »

@Carmen Ion: mă bucur că ți-a placut!

La mulți ani!

Dan&Ema [31.12.17 19:11:06] »

@robert: Un 2018 cu sanatate si realizari! Numai de bine!

🌲👍😁💰🍾🍻😃

robert [31.12.17 19:50:29] »

@Dan&Ema: mersi Dane! La mulți ani si vouă cu sănătate și fericire!

elviramvio [02.01.18 09:30:22] »

@robert:

Bună recomandarea de final. La multi ani frumosi cu multe excursii!

robert [02.01.18 10:37:55] »

@elviramvio: mulțumesc frumos! Așa sa ne ajute Dzeu pe toti!

La mulți ani!

mishu [07.01.18 16:17:23] »

@robert: De abia acum am ajuns la acest articol pe care l-am vazut cand a aparut insa nu am avut timp de el. Mi se par foarte interesante petrecerile din alta tara ca si orientare pentru noi, sa vedem cum petrec si altii.

Anul acesta am avut si eu parte de Petrecerea de Craciun de la firma si din pacate nu am putut prticipa nici de la inceput si nu am putut sta nici pana la final. Invitatia a fost lansata prin Noiembrie si cu detalierea programului. Incepea pe la 15.30 cu ceva teorie intai, cuvantul presdintelui companiei (care a fost prezent si el la petrecere si nu a fost un discurs inregistrat), program de cantece traditionale prezentat intr-o maniera draguta, apoi bufet suedez si dupa ora 19.00 muzica de dans pana la ora 23.00 cand s-a spart petrecerea. De baut a fost bere la greu, vin rece si fiert, sucuri.

A fost interesant, nu pot sa apreciez cate persoane au fost, insa cateva sute au fost sigur.

Cum stiam ca ma asteapta de la gara un drum de jumatate de ora pe jos am preferat sa plec ceva mai devreme.

Felicitari, chiar mi s-a parut foarte interesant articolul si la Multi Ani!

Sa nu uit, felicitari, votat cu mare drag.

robert [08.01.18 08:04:49] »

@mishu: mersi frumos! Încet, încet te acomodezi cu noul job si cu provocarea vieții tale!

Popika [10.05.18 13:44:59] »

@robert:

As vrea sa te intreb daca in perioada cand ai fost in SRI LANKA a fost sezon ploios sau nu (retin bine? ai fost in august?

robert [10.05.18 14:04:55] »

@Popika: da am fost in august in sezonul ploios! A plouat sporadic! Ploua torential o oră, două apoi aparea soarele! da nu in fiecare zi!

Cam doua, trei zile ne-au chinuit ploile, în rest a fost frumos! În general era soare cu nori, dar foarte cald.

In schimb marea era extrem de agitată, nu am avut curaj să intru în ea, decât la mal!

Popika [10.05.18 14:06:36] »

@robert:

Pfffff... doar de ploaie ma tem - in ideea de a nu'mi rata concediul.

Probleme cu ceva boli ati avut?

Tantari?

robert [10.05.18 14:14:16] »

@Popika: era avertizare de boala Dongue! Am luat Autan dar era ineficient acolo.

La hotel nu era nici fir de țânțar, dar dacă ieșeai seara pe stradă erau o grămadă. Frumos este că la terase aveau ospătarii grijă de noi. Erau dotați cu sprayuri foarte eficiente!

De alte boli nu am auzit!

Cred că cu putină precauție nu o să aveți nicio problemă!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul articolului (review-ului) de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine linkul ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
7 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
balasa violeta, crismis, Dan&Ema, elviramvio, mishu, Popika, robert
Alte impresii din această RUBRICĂ:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

[C] Copyright 2008-2020 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
pagină generată în 0.133481025696 sec
ecranul dvs: 1 x 1