ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 28.12.2017
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Tîrgu Mureş
ÎNSCRIS: 15.06.12
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
DEC-2017
DURATA: 1 zile
familie cu copii
2 AD. + 1 COPII -- v: 9

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 4 MIN

La schi la Toplița în prima zi de Crăciun

TIPĂREȘTE

Am început sezonul de schi!

Mai cu bucurie, mai cu griji că nu e bună pârtia pentru că-i prea cald și că-i aglomerat pentru că lumea e liberă, am pornit spre Toplița în data de 25 decembrie.

Traseul

Șoseaua Tg. Mureș -Toplița, până în vârful pârtiei, este în stare foarte bună. Am pornit de acasă la o temperatură de 4°C, fără pic de zăpadă în oraș. După ce am trecut de Reghin au început să apară câmpurile pudrate cu nea. De la Deda zăpada era așternută consistent pe acoperișurile caselor și pe marginea drumului. Ceața destul de densă ne-a însoțit o mare parte de drum, DN15, care șerpuiește pe lângă râul Mureș și ne trece prin defileul Deda -Toplița.

În Defileul Mureșului Superior, în dreptul localităților Răstolița, Lunca Bradului și Stâncen, peisajul este incredibil de frumos, ai impresia că vizitezi cu mașina o peșteră de gheață amenajată cu mare iscusință de-a lungul șoselei. Nu am rezistat să nu imortalizez câteva cadre, oprind mașina în mijlocul drumului, ma bucuram ca un copil... noroc că nu prea erau mașini pe șosea. Peisajele sunt spectaculoase în orice anotimp, iarna avem în puls brazii cu cetina îmbrăcată în alb și stalactitele care coboară pe pereții stâncoși ai munților Călimani.

Pârtia

Parcarea nu era prea ocupată, primul semn bun, că nu e aglomerată pârtia. La casa de bilete nu era nimeni la rând.

Prețurile sunt aceleași ca în sezonul trecut. Eu am cumpărat un abonament de 10 urcări, pentru care am plătit 30 lei și pentru copilul meu tot 10 urcări, pentru care am plătit 25 lei.

Am pornit din Tg. Mureș la ora 10:30 iar la ora 12:30 eram pe pârtie, cu abonamentele cumpărate. Ce bine e sa locuiesti aproape de pârtii.

Am luat un monitor baiatului meu, pentru o oră, costul acestuia fiind de 50 lei.

La urcarea cu teleschiul nu era rând, totul decurgea fluent.

Afară era cald, cam 5°C, soarele strălucea, zapada era bună, pârtia bine întreținută, cu multă zăpadă, bine bătătorita. Pe margini, pe langa instalatia de teleschi din loc în loc se vedea pământul, dar nu deranja schiatul pentru că pârtiile sunt foarte late și pe pârtie era perfecta zapada.

Am avut noroc și cu monitorul, dacă era aglomerat nu am fi găsit fără programare.

Prețurile sunt cele mai mici din țară. Abonamentele pentru o zi sunt: 45 lei/adult/ în cursul săptămânii și 60 lei/adult în week-end, sărbători, zile libere legale, vacanțe.

Pentru copii abonamentele sunt: 35 lei/zi/în cursul săptămânii și 45 lei/zi în week-end, sărbători, vacanțe, zile libere legale.

La patru abonamente de week-end /schior se acordă unul gratis. Pentru a beneficia de această ofertă trebuie să păstrați cartela, să nu o predați după ce ați terminat sesiunea de schiat.

O observație foarte importantă este trecută în pagină jos, la casierie, și anume, că abonamentul nu este valabil decat pentru ziua în curs. De aceea am cumpărat eu puncte pentru 10 urcări, sa le pot consuma până la sfârșitul sezonului păstrând cartela, daca ceva nu era in regula la prima iesire pe partie.

Pentru cartelă se percepe o taxă de garanție în valoare de 10 lei, care se returnează odată cu înapoierea cartelei la casierie.

Programul pârtiei este între orele 10-18, aceasta este deschisă zilnic.

Tariful este același pentru ambele pârtii: Măgheruș (medie, cu o lungime de 470m. și înclinație 23%) și Bradul (ușoară, cu o lungime de 1000m. și înclinație 11%).

Mâncare găsiți la Pensiunea Baciu în regim de "împinge tava" cu servire asistată.

La intrarea în parcare am observat o toneta la care se preparau pe loc Kurtos Kolacs.

Toaleta o găsiți în vârful pârtiei la Pensiunea Baciu si la baza partiei Măgherus.

Nu am stat mult pe partie, 10 urcări au trecut rapid, de la 12:30 până la ora 14:30, după care ne-am grăbit spre casă ca să nu ne prindă noaptea pe drum. Pentru o prima ieșire la schi a fost suficient.

În concluzie, am început cu dreptul sezonul de schi, vremea a fost foarte bună, zăpada și pârtia au fost și ele bine pregătite.

Va recomand această destinație pentru schi.


[fb]
---
Trimis de Dana2008 in 28.12.17 15:58:54
Validat / Publicat: 28.12.17 18:34:15
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în TOPLIȚA [HR].

VIZUALIZĂRI: 2132 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

6 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Dana2008); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P08 Pârtia Bradul de la Toplița
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 29450 PMA (din 32 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

6 ecouri scrise, până acum

Aurici
[29.12.17 10:42:21]
»

@Dana2008: Asa te invidiez pentru chestia asta!

Ramane regretul vietii mele ca n-am facut mai mult pentru asta dar inca nu mi-am pierdut speranta.

La multi ani cu sanatate si cat mai multe escapade in sezonul asta. Si mai spune-ne si noua ca sa-mi aduc aminte mereu ca mai am ceva de facut.

Dana2008AUTOR REVIEW
[29.12.17 10:59:25]
»

@Aurici: Auto cu ce dragă îmi esti!

Abia aștept să te cunosc personal!

Dacă stai bine cu genunchii poți învăța să schiezi oricând... Sunt instructori de schi foarte buni și răbdători. Dacă îi învață pe copiii de 4 ani îți dau seama ca esti mai persoicacd decât un tanc care nu știe exact unde-i dreapta și care-i piciorul strâng din vale cand faci cristiana.

Mie imi plac foarte mult drumețiile tale, nu sunt invidioasă pe tine dar tare mult mi-as dori să te însoțesc in ele nu numai virtual.

Călătorii plăcute și spor la scris!

La mulți ani cu sănătate si fericire în anul care vine!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Dana2008AUTOR REVIEW
[29.12.17 12:12:28]
»

Trebuie sa precizez ca in dreapta partiei Bradul este pista pentru sanius, izolata cu gard viu din brazi.

Saniutele si echipamentul de schi se pot inchiria de pe partie, de la ciuperca din fata Pensiunii Baciu, din varful partiei Magherus.

Ciuperca din lemn este folosita si ca punct de belvedere.

Un punct de inchiriere echipament de schi si snowboard mai este si la baza partiei Magherus, langa vechea casa de bilete.

Inca ceva, parcarea este gratuita.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
mishu
[07.01.18 10:52:00]
»

@Dana2008: La mine problema cu schiatul ramane un subiect inchis si de aceea ii admir pe cei ce fac asta. Pentru ca noi nu schiem, a fost greu sa ii si ducem pe copii sa faca asta, noroc ca au avut parte de cateva tabere la munte iarna, astfel incat au si invatat sa schieze si dupa ce vor termina si ei cu scolile vor fi incantati sa vina sa schieze aici.

Ma bucur ca iesiti in natura cat mai mult iar schiatul simt ca este ca o baterie de incarcare cu energie.

Felicitari, votat cu mare drag.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Dana2008AUTOR REVIEW
[10.01.18 08:09:23]
»

@mishu: Mulțumesc frumos pentru vizită, ecou și aprecieri!

Asa cum am mai scris și în alți ani, iarna e sezonul sportului meu preferat:schiul. Astfel încerc să merg în fiecare an pe pârtii noi, să descopăr la rândul meu alte peisaje minunate în munții României.

Toată lumea spune că nivelul slab de dezvoltare al pârtiilor din țara noastră nu se compară cu cel din nici o alta țară chiar și vecină:Ucraina, Bulgaria, Serbia etc.

Eu nu am schiat încă afară din țară și poate nici nu o voi face. Trebuie mulți bani pentru o astfel de ieșire.

Am scris un articol despre o pârtie unde am schiat de Crăciun.

Pârtia care e cea mai bine întreținută și ieftină din țară și care e cea mai aproape de noi. Acolo am schiat cu 55lei și eu și băiatul meu.

La această destinație pe care o frecventăm cel mai des, mai adăugăm noutăți în fiecare an. Sper să ajung să cunosc astfel România și iarna.

Călătorii plăcute și spor la scris si citit!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
lauraflorina29
[10.01.18 08:53:55]
»

Buna. Rugaminte. Langa partia Bradu exista cazare? Vrem sa mergem cu piticul de 6 ani si sa fim foarte aproape de partie... nu am mai fost aici si m-ar ajuta sfatul tau. Multumesc

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Aurici, Dana2008, lauraflorina29, mishu
Alte impresii din această RUBRICĂLa schi în zona Topliţa:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.075051069259644 sec
    ecranul dvs: 1 x 1