O zi prin Elena

TIPĂREȘTE

Da, „prin” - nu „cu”, nici „despre” ori altceva... și asta din simplul motiv că Elena asta e un orășel din centrul Bulgariei, la cca 40 km de Veliko Târnovo, doar că se află pe albia unui alt râu și implicit se ajunge la el pe un drum care se desprinde din cel spre vechea capitală bulgară.

Elena (Елена) e un sat devenit oraș abia prin secolul XIV. Primele mențiuni scrise despre el datează din anii 1430 și 1450. A devenit un centru cultural, meșteșugăresc și comercial destul de important în timpul perioadei cunoscută ca „Renașterea Bulgară”.

Ei, cum spuneam mai deunăzi, aici ne-a adus întâmplarea în week-end-ul trecut și cum sâmbătă dimineața se anunța o zi superbă, am decis să o luăm la pas de la hotelul nostru spre oraș și să vedem ce ne oferă spre vizitare. Am găsit pe o masă din holul hotelului o foaie cu câteva obiective turistice și am zis că merită să îmbinăm utilul cu plăcutul și să facem și cardio, și turism.

Am pornit așadar pe drumeagul ce coboară lin panta dealului pe care e amplasat hotelul admirând peisajul, apoi privind mai de aproape plantele și gâzele de pe marginea drumului sau o acvilă ce ne privea din albastrul de azur al cerului de toamnă, printre frunzele ruginii, aurii sau verde pal ce se agățau cu ultimele puteri de crengile copacilor, ori boabele colorate ale fructelor sălbatice din tufișuri.

După vreo oră de plimbare, am intrat în oraș printre câteva blocuri tipic comuniste, înconjurate acum de stive de lemne de foc (evident, încălzirea centrală a fost și acolo abandonată de multișor, gaze nu au, iar curentul e mai scump ca motorina - așadar nu le-a rămas de ales decât să folosească ceea ce încă mai au prin jur - lemnul de foc), lemne cu care unii deja se luptau să le taie sau să le crape ca să le poată folosi.

Cum partea turistică și centrul orășelului erau ceva mai departe, am traversat pârâul (omonim) ce străbate așezarea de la un capăt la altul și am început să admirăm casele cu arhitectură tipică bulgară, păstrate destul de bine - unele chiar excepțional. Desigur că au și unele care trag spre ruină, dar orice oraș e un fel de ființă vie, e normal să aibă și „ramuri” care se usucă și vor face loc altora noi și mai frumoase. Sau pur și simplu vor reveni la starea de natură sălbatică… Oricare variantă se va dovedi mai potrivită acelui loc…

Și cum mergeam noi așa, am ajuns în centru și aici am început a vizita:

Muzeul renașterii „Ilarion Makariopolski” (Музей на Възраждането "Иларион Макариополски") - o casă splendidă, din piatră și lemn, locul unde s-a născut și a trăit cel ce a dat numele muzeului (luptător pentru libertatea bisericii ortodoxe pe vremea stăpânirii otomane), precum și fratele său Nikola Mihaylovski (eminent învățat) și fiul să Stoian Mihaylovski (poet satiric).

Este o casă foarte mare, cu pivnițe, magazii, un grajd și o cameră mare la parter, iar la etaj (unde se poate ajunge urcând pe una dintre cele două scări) sunt câteva încăperi dar și o mare terasă / verandă pe partea sudică și pe aceasta, se află un mare pat de scânduri unde cred că se putea odihni toată familia în serile calde de vară…

La parter era într-o încăpere o expoziție cu recuzită și alte obiecte cu oarece legătură cu un film serial care a rulat prin anii ‘80 la televiziunea care m-a învățat pe mine limba lor (cam în aceeași perioadă). Cu regret trebuie să recunosc - nu îmi amintesc să fi văzut vreun episod din el - dar și dacă era, nu cred că aș fi pierdut vremea - filmele istorice din perioada comunistă nu prea mă atrăgeau… Kapitan Petko Voivoda era numele filmului… Pentru curioși - sunt toate episoadele pe youtube (episodul 1 aici).

Apoi, în încăperea alăturată, erau expuse câteva icoane de o frumusețe și o duioșie rare…

Am urcat desigur și la etaj și aici am admirat camerele cu mobilier și obiecte de epocă, tipice locului. E ca o casă din Muzeul Satului de la noi, doar că nu știu cum - parcă asta avea și ceva deosebit…

Înainte să plecăm, am scris și în cartea lor de onoare. Sper că nu am greșit vreo literă - le-am scris pre limba lor „foarte frumos și interesant / Sorina și Dragoș din București”.

Chiar dacă expoziția aia temporară despre film va fi mutată în alt orășel, eu sunt sigur că măcar și numai acest muzeu merită vizitat în Elena. Costul biletului - 2 leva de adult / 1 leva pensionarii și elevii.

De aici, ne-a atras o altă casă veche din apropiere - aici ființează acum o cafenea… mai altfel. Oaspeții pot savura cafeaua în timp ce citesc una dintre cărțile din biblioteca pusă la dispoziția lor. E vorba despre casa poetului Petko Yurdanov Todorov (Iordan Hadjipetkov). Iar cafeneaua poartă numele preafrumoasei (zic ei) sale surori, Mina. De asemenea, se poate admira o galerie cu opere de artă (majoritatea tablouri) ce se pot cumpăra, dar și obiecte și unelte tipice ale locuitorilor locului. Din câte am băgat eu de seamă, cele mai multe aveau legătură cu oieritul.

Am adăstat și noi aici la un taifas alături de o ceașcă de cafea (bunicică) și o baclava. Preț de vreo 4 leva, cu ciubuc cu tot. În estimp, o echipă a unei televiziuni locale realiza un interviu cu cei care au acum în grijă această casă, numindu-i „păstrători și continuatori ai tradiției culturale bulgare”. Frumos… Chiar mă bucur când văd jurnaliști care nu caută doar subiecte de scandal, ci se opresc și asupra frumosului și culturii.

Plecarăm mai departe pe ulița centrală a târgului și după scurt timp am ajuns la un alt loc unde un grup de case vechi bulgărești mă duc iar cu gândul la Muzeul Satului de la noi.

Aici e un Muzeu de paleontologie găzduit în casa Popnikolov. O casă mare, încăpătoare, cu două etaje și parter, construită tot din lemn și piatră în stil tradițional bulgăresc. Din păcate, închis…

Dar locul cel mai frumos, unde un grup de case și două biserici vechi alcătuiesc un complex istoric arhitectural denumit „Daskalolivnița” (Архитектурно-исторически комплекс “Даскалоливница”) abia acum urmează. Un ghid puteți găsi la intrare, în casa Gunev (Гуневата къща), și dacă veniți cu un grup, chiar merită. Pentru noi doi, nu ni s-a părut așa necesar - oricum sunt câteva panouri explicative (în limba bulgară, ce-i drept) în dreptul fiecărui obiectiv din incintă și am considerat că putem să trăim și fără.

Din păcate, la fel ca și casa Popnikolov, nici aici nu era deschisă decât biserica „Adormirea Maicii Domnului” (Успение на Пресвета Богородица“) restul - Hanul Kamburov, Școala normală Daskalolivnița („făcătoarea de dascăli”) și vechea biserică Sfântul Nicolae erau cu toatele închise. Oricum, fie și pe dinafară vizitate, sunt încântătoare, iar cele câteva informații citite despre poveștile lor sunt suficiente pentru a le putea aprecia la adevărata lor valoare istorică și culturală.

Datorită celor trei biserici ale sale, orășelul Elena era denumit în vremea renașterii bulgare „Bethleemul Bulgariei” - fiind singurul oraș din țara lor care avea atâtea! Cea mai veche era Sfântul Nicolae; dintr-un document scris reiese că pe acest loc era o biserică încă de la începutul secolului XVI. Aceasta a fost arsă de năvălitorii musulmani („kardjalii”) și reconstruită pe la 1800. Fără consimțământul ocupanților otomani. Iar când o comisie a venit să constate care e treaba pe-acolo, locuitorii au mânjit pietrele zidurilor cu noroi și praf de cărbune încât să pară vechi, iar comisia a fost „unsă” cu ceva galbeni și totul s-a încheiat „pașnic”.

În cam aceeași vreme (prin 1836) au început să construiască o biserică și mai mare - Adormirea Maicii Domnului. Arhitectul (dacă nu mă-nșel) era un ucenic al lui Kolio Ficheto, faimosul arhitect autodidact al renașterii bulgare (am mai pomenit despre el când am scris despre Veliko și despre podul său de lângă Byala). E o construcție cu trei nave, despărțite de două șiruri de coloane, de dimensiuni impresionante - la vremea ridicării ei era cea mai mare biserică din țară, și încă este și în ziua de azi una dintre cele mai mari… Material de construcție a fost folosită piatra de la un fort din apropiere - Kaleto (acum e un mare parc pe acel loc - pe care însă nu am mai mers să-l vizităm).

Este o biserică în funcțiune, aici încă ținându-se slujbe. Am putut așadar intra și să spunem și noi câte o rugăciune pentru sănătatea celor dragi, în fața icoanelor vechi de acolo.

Nu se poate lăuda cu o pictură murală deosebită, dar fresca de pe cupola centrală merită admirată. Turnul clopotniței e separat de biserică și se află la mică distanță de aceasta. A fost construit însă mult mai târziu - abia pe la 1912.

Am ieșit apoi din incinta complexului și la doar câțiva pași am admirat și turnul cu ceas. De fapt, fără ceas, că lipsea… habar n-am de ce. Posibil pentru ceva lucrări de renovare? În fine… sau ceasul pur și simplu lipsește și doar e un mecanism care pate clopotul la ore fixe? nu m-am prins. Oricum, cât ne-am plimbat noi prin târg, nu i-am auzit glăsciorul. Doar două date aș mai aminti despre el: a fost construit la 1812 și clopotul din vârful său a fost turnat la Gabrovo.

Și cum deja se făcuse de prânz, am revenit spre centru să găsim o cârciumioară unde să ne potolim pofta sănătoasă de mâncare pricinuită de plimbarea asta. Și am găsit una, nu departe - dar despre locurile unde se poate mânca, voi scrie alt articol.

Aici - e suficient să mai spun că am revenit spre hotel pe alte străduțe, am mai văzut și pozat câteva case frumoase și cea de-a treia biserică mai sus menționată (cu hramul Nașterii Maicii Domnului), natura încălzită de un soare spre amurg de toamnă târzie, și după o astfel de tură am căzut amândoi pe pat unde Moș Ene a venit fuga-fuga și și-a scuturat ceva nisip din sacul lui pe ochișorii noștri…

Călătorii frumoase să aveți, oriunde vor fi ele!

PS - conform surselor de pe internet mai jos menționate, au mai rămas ceva obiective de vizitat - vă las să le descoperiți singuri și sper să citim în curând ȘI despre ele.

===

info pe net:

en.wikipedia.org/wiki/Elena,_Bulgaria

visit.elena.bg/en

museum.elena.bg/index_en.html

elena.acstre.com/section- ... 45-content.html

---

VIZUALIZĂRI: 1431 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI