Reflectare fugitivă în lumina electrică, nepământeană, de la Blue Cave

TIPĂREȘTE

Grota Albastră, sau Blue Cave, pe numele său internațional, se găsește pe insula aproape nelocuită Bisevo, una din mulțimea de insulițe din vestul insulei Vis (pe care am prezentat-o în review-ul anterior). Chiar dacă, așa cum am auzit, mai sunt și alte locuri în Europa în care se poate contempla acest fenomen, pentru mine a fost deocamdată singurul. Din acest motiv a meritat făcută excursia (de altfel, deloc complicată), care a întregit descoperirea insulei Vis. Noi am avut excursia asigurată în cadrul proiectului - dar altfel, din câte am aflat, nu costă prea mult (30 euro, 5 ore și jumătate).

Pentru a ajunge pe Bisevo, trebuie traversată insula de la est (parte în care se află localitatea Vis, unde acostează feribotul și catamaranele de pe continent) la vest - unde, la fel de adăpostită într-un golf destul de adânc, se găsește localitatea Komiza. Noi am fost preluați din portul Vis (la momentul t0 = 8 a. m.) și am traversat insula cu un autocar (ocazie cu care am remarcat că este destul de muntoasă și de accidentată, dar și, din fericire, destul de împădurită). În Komiza (unde am ajuns in mai puțin de o oră) am avut timp de plimbare cam o jumătate de oră în așteptarea bărcii care trebuia să ducă tot grupul pe insula Bisevo. Timpul era prea scurt ca să vizităm interesantul turn care străjuiește golful și care am aflat că adăpostește Muzeul Pescarului, așa că ne-am mărginit să străbatem o bucată din cheiul de care erau ancorate destul de multe vase de agrement de mărime mică, și să admirăm târgul. Spuneam, în review-ul anterior, de impresia medievală lăsată de Vis: Komiza lasă aceeași impresie (fiind construită pe un fond stâncos, cu casele îngrămădite spre port), însă impresia este chiar mai pronunțată (respectiv, casele par să fie foarte vechi, și nu par la fel de bine întreținute sau modernizate precum cele din Vis). Cu alte cuvinte, patina de istorie este mai apăsată în cazul acestui orășel (care este al doilea important de pe insulă și adăpostește aproximativ 1600 de localnici). La nivel de climat, părea chiar mai prietenos și mai intim decât Vis, cu magazinașe alimentare și turistice, și tonete de înghețată care ne-au îmbiat destul de repede cu specialități. Dincolo de promontoriul care adăpostește și vechiul turn, începea prima plajă din localitate (prea centrală ca să ne stârnească nostalgii). Am înțeles că în continuare, pe țărm, se găsesc locuri mai interesante pentru iubitorii de plaje pietroase. În fine, timpul de promenadă s-a scurs repede și iată-ne urcând în catamaran (de fapt o barcă cu acoperiș potrivită pentru cei 40 de membri ai grupului, din cele cinci țări est-europene).

Călătoria pe mare, agreabilă, a beneficiat de un soare plăcut și de o mare destul de liniștită. Am înțeles, pe parcurs, că vremea nu este întotdeauna așa și că partea aceasta a insulei este destul de expusă vânturilor puternice dinspre Marea Adriatică, care pot cauza stricăciuni și neplăceri portului și construcțiilor din oraș - și că există un proiect care să protejeze mai mult zona pe viitor.

Insula Bisevo este foarte aproape, la 5 mile marine, totuși călătoria cu barca a durat și ea suficient ca să întărească gustul plăcut de vacanță (pentru noi care de fapt nu eram în vacanță :) ).

Ajungem la destinație, unde nu se vedea deocamdată nici o urmă de Grotă: acostăm pe un chei de beton, pe un țărm destul de pitoresc, pe o insulă care părea nepopulată (am aflat că are totuși 20 de locuitori permanenți). Coborârea pe chei a fost însoțită de confuzie: sub soarele care începea să ardă erau zeci de turiști, care la prima vedere păreau că nu funcționează conform unei ordini. Am înțeles destul de repede că exista totuși o succesiune la îmbarcare, era dată de niște bilete de ordine numerotate care se puteau rezerva din timp (ale noastre erau la organizatorii proiectului), și care se afișau pe un monitor aflat lângă punctul de îmbarcare. Am fost destul de contrariați să vedem că bărcile erau micuțe, plate, și că se îmbarcau în fiecare câte 12 turiști. Totuși, chiar dacă situația părea un pic haotică, am văzut că procesul era destul de ordonat, astfel încât am căutat un loc unde să stăm jos în cele 30-45 de minute în care trebuia să așteptăm. Am optat pentru singurul loc care oferea servicii de pe insulă, anume terasa de lângă punctul de îmbarcare, unde se puteau servi băuturi sau snacks-uri – terasă care, bineînțeles, era asaltată de clienți la ora aceea. Totuși, băutura răcoritoare a apărut destul de repede și ne-am înscris în timpul alocat (de altfel, monitorul era vizibil de pe terasă și nu risca nimeni să piardă rândul).

În fine, iată-ne și la momentul t1 (=11 a. m.), urcați în barcă: ne îndreptăm, printre stânci, spre grota din care vedem doar o intrare foarte scundă, la început. Pe măsură ce barca se îndreaptă spre această intrare, suntem avertizați de ghizi că trebuie să ne aplecăm orizontal cu totul la nivelul bărcii, altfel riscăm să fim loviți de stâncile pe lângă care trecem, la intrare.

Grota este de dimensiuni nu prea mari și nu prezintă țărm interior sau alte elemente asemănătoare care să permită debarcarea. Fenomenul “apei electrice” ia naștere în mod natural, prin faptul că pereții pe lângă care trecem au o pătrundere destul de superficială în apă și permit trecerea luminii din afară, pe sub stânci, care străbate apa ca dinspre o sursă subacvatică. Din reflectarea acestei lumini pe pereții întunecați din grotă rezultă o strălucire de un albastru electric nemaivăzut, care transfigurează vizitatorii și toate obiectele prezente în mica peșteră. Este un exercițiu de apreciere a Luminii, pentru că senzația vizitatorului, de pură claustrofobie la început, se transformă în încântare în câteva secunde după ce depășește întunericul și strâmtoarea de la intrare.

Din păcate, organizatorii își doresc exploatarea cât mai eficientă pentru ei a fenomenului, astfel încât în peșteră intră mai multe bărci în șir (pot fi patru-cinci bărci în același timp înăuntru) care fac același traseu: se învârtesc lent de-a lungul pereților, descriind o traiectorie aproximativ circulară, și apoi ies afară prin același loc prin care au intrat (toată vizita durează cam un sfert de oră și este atât de rapidă, încât nici fotografiile nu ies prea relevante). În fine, ieșim cu același avertisment de poziție ghemuit pentru a evita o ciocnire cu pereții, și din nou către cheiul de beton (admirând, de data asta, urmele apei de un albastru translucid din exteriorul grotei), unde coborâm să așteptăm barca acoperită care ne va duce înapoi în Komiza. Pe chei, după ce identificăm toaletele (pe deal în sus) luăm și câteva perspective de sus, de pe această insuliță romantică. La coborâre (deși nu am stat pe deal mai mult de 10 minute), deja ni se face semn că ceilalți membri ai grupului s-au urcat demult pe mini-catamaran și ne mai așteaptă doar pe noi. În continuare, s-au refăcut etapele de la sosire, însă în ritm mai alert, pentru că organizatorii din proiectul nostru voiau să prindem prânzul la hotelul Tamaris, unde urma să fim conduși direct.

Pe mine, lumina albastră a peșterii m-a impresionat și am decis să nu mai iau prânzul, ca să am timp să mă reculeg în cameră. Acestea au fost cele mai importante descoperiri în scurtul sejur pe insula Vis... are un farmec pătrunzător, chiar dacă destul de greu de atins.

---

VIZUALIZĂRI: 1540 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI