ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 28.08.2017
  • *) Email NEFUNCȚIONAL
  • --- F ---
    GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
    DIN: Bucureşti
    ÎNSCRIS: 01.09.08
    STATUS: SENATOR
    DATE SEJUR
    JUN-2017
    DURATA: 4 zile
    colegi
    5 ADULȚI

    GRAD SATISFACȚIE
    SERVICII:
    80.00%
    Mai degrabă mulțumit
    BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
    90.00%
    Mulțumit, mici obiecții
    CADRUL NATURAL:
    100.00%
    Încântat, fără reproș
    DISTRACŢ. / RELAXARE:
    95.00%
    Mulțumit, aproape încântat

    NOTARE MEDIE REZULTATĂ
    91.25%

    AUTORUL ar RECOMANDA
    această destinaţie unui prieten sau cunoscut
    TIMP CITIRE: 8 MIN

    Reverie pe malul Adriaticii, în nemișcarea insulei Vis

    TIPĂREȘTE

    Unde ați fost în Croația? mă întreabă o colaboratoare. În Vis…. Păi cum se numea? Chiar așa, Vis… :) .

    Insula Vis este cea mai îndepărtată insulă locuită din Marea Adriatică, din grupul de insule de lângă coasta dalmațiană, în spatele insulei Hvar. Noi am ajuns aici cu un grup de colegi într-un proiect internațional, la începutul lunii iunie 2017, după o călătorie extenuantă care a depășit 24 de ore. Cu ocazia acestui proiect (încă din Slovenia, nu de acum) am aflat că țările balcanice sunt mult mai prost conectate între ele decât sunt conectate cu capitalele europene. La întoarcerea din Slovenia (septembrie 2016) s-a stricat avionul la plecare, am pierdut conexiunea din Belgrad și am fost redirecționați prin Viena, unde am mai avut și probleme cu acceptarea bagajului de mână (!) și am ajuns în final în România, cu o întârziere de 7 ore. În Croația, după ce am găsit greu bilete convenabile (unde să nu se aștepte foarte mult între zboruri, și să ajungem la o oră convenabilă pentru ferryboat), am plecat cu stângul din cauza grevei controlorilor de zbor, care a întârziat avionul de la plecare și ne-a făcut să pierdem conexiunea Viena-Split. Am fost redirecționați prin Zagreb și am ajuns în sfârșit în Split, după trei zboruri în 12 ore. Pe aeroportul din Viena, unde am avut puțin timp între avioane, ne-a devenit limpede că pierdusem ferryboat-ul pentru insulă și am rezervat o mică pensiune în Split (destul de departe de centru, dar ieftină și cu mic dejun inclus). Pensiunea a fost plăcută, ne-a așteptat la 11 noaptea când am ajuns și ne-a oferit, pe lângă camerele destul de mici, dar confortabile, o mică terasă afară să ne tragem sufletul după acea zi atât de obositoare. A doua zi dimineața am consumat un mic dejun îndestulător, iar proprietara, deosebit de amabilă, a transportat partea feminină a grupului în port, cu bagajele, în timp ce băieții au luat autobuzul din apropiere. În port, sub soarele intens și cerul senin care se întindea peste Marea Adriatică, am uitat repede de stresul din ajun și ne-am orientat către aspecte practice. Lângă terminalul de plecări există un hall de unde se pot lua bilete pentru ferryboat-urile spre insule și schimba bani în moneda locală (există și case de schimb, dar și un bancomat de unde se pot extrage câte 100 de kuna, reprezentând cam 61 de lei românești). Prețurile la alimente și obiecte la micile supermarketuri din zonă sunt internaționale - mai ridicate decât în Spania, comparabile cu celelalte țări din Vest. Pentru cine are timp să lase bagajul și să viziteze puțin partea turistică a Splitului, există rulote de păstrare a bagajelor, pe o sumă destul de mică (echivalentul a 2-3 euro, cred).

    Călătoria cu ferryboat-ul (2 ore și jumătate, 45 de kuna) este o experiență în sine, pentru perspectiva frumoasă pe care o oferă asupra unei mări înspumate sub soarele proaspăt al verii. Pasagerii pot alege locuri cu perspectivă sub partea acoperită a punții sau locuri la soare, fie în partea din față (care are și punte inferioară), fie pe coverta superioară, care este complet expusă. La finalul lunii mai, vântul era destul de rece, așa că am preferat să alegem locuri în interior. Aici, însă, am avut surpriza că un grup de localnici în vârstă aveau și un acordeon și au început să cânte melodii populare sârbești însoțite de momente de dans. La început ni s-a părut amuzant și în ton cu locul în care venisem – însă, cum nu s-au oprit tot drumul, la un moment dat a devenit obositor. Grupul vesel a stat în același hotel în care am stat noi, Issa, și nu s-a oprit tot sejurul din poluarea fonică naivă la care supunea pe toată lumea (de exemplu, seara, în liniștea magică a insulei, se auzea acordeonul din restaurant până la 5-10 minute distanță de hotel). Când am cerut o interpretare din partea unei reprezentante a Sloveniei din proiectul nostru, ni s-a spus că oamenii respectivi sunt de la țară și că așa aleg ei să se distreze, iar lucrul acesta e considerat acceptabil. Din fericire, noi seara ieșeam din hotel, așa că nu am fost deranjați prea mult de acest program cultural improvizat.

    Ce aș putea să spun despre insula Vis…. este ca o fată latină cu o frumusețe naturală profundă, puțin neglijată. Nu știu de ce genul feminin și cuvântul “latin” îmi vin în minte când mă gândesc la această zonă. Poate că urmele romane ale istoriei locului sunt atât de puternice, încât transpar prin amprenta culturală slavă (de altfel, numele latin al așezării este Issa). La fel ca centrul Splitului, care este marcat de palatul lui Dioclețian și în felul acesta de istoria ancestrală a Imperiului Roman, insula Vis păstrează amprenta unei așezări vechi. Străduțele sunt înguste, iar casele au un stil arhitectonic care nu poate fi confundat cu cel grecesc. Orașul Vis, deși cu o populație destul de mică (toată insula are o populație cu puțin peste 3500 de locuitori, aflăm), se întinde pe toată lungimea unui golf încântător (astfel încât cineva care ar merge de la o extremitate la alta a localității ar avea nevoie de 1,5 ore în mers vioi). Construit pe o suprafață stâncoasă și pietroasă, orașul prezintă străduțe în pantă și scări care urcă spre diverse apartamente de închiriat. În localitate erau două hoteluri mai cunoscute, Issa (la care am stat noi, și unde luam micul dejun și cina) și Tamaris (mai în centrul stațiunii) unde s-au luat mesele de prânz.

    La nivel de servicii hoteluri, Vis prezintă un nivel sub așteptări. Este o opțiune mai bună pentru turiști să caute un apartament cu acces nu prea dificil (și probabil cu o dotare mai bună) și să mănânce la restaurantele din zona portuară, care aveau prețuri accesibile și o colecție de vinuri locale atractive. Revenind la hoteluri, Issa este un hotel demodat și cu dotări de două stele (camera standard cu un balcon mic cu masă și două scaune, iar în cameră - fără noptiere sau comode cu sertare, prizele greu de găsit, fără minibar). Mâncarea de dimineață și de seară a fost acceptabilă, cam în standardul de trei stele. Cum spuneam mai sus, masa de prânz o aveam asigurată cu toată echipa proiectului la hotelul Tamaris, din centru – care (într-un setting la fel de demodat) ne-a dezamăgit cu garnituri fără gust preparate direct din pungi congelate, probabil. Ambele hoteluri mi-au amintit de stațiunile comuniste din România dinainte de 1989 – așadar nu le recomand pentru vreun sejur.

    Plaja principală era micuță (era acces la mare și chiar din fața hotelului, dar o zonă consacrată de plajă, unde erau și câteva șezlonguri, era la 5 minute de hotel, în dreapta). Toată insula Vis prezintă plaje cu pietre (și intrarea în mare presupune un fund accidentat) pe care trebuie umblat cu papuci sau cu sandale de plastic/cauciuc, și este mai bine de stat pe un șezlong decât pe pietre direct. Din cauză că nu este nisip, apa prezintă o limpezime deosebită, care poate fi admirată din oricare parte a orașului. Pe de altă parte, golful fiind adăpostit, nu s-a simțit nici o adiere de vânt și nici un val, în nici un moment al zilei (apa este liniștită ca un lac, tot timpul). Deși era doar început de iunie, apa era atât de caldă încât s-ar fi putut face baie și noaptea.

    În ceea ce privește shopping-ul, articolele de plajă și suvenirurile erau destul de scumpe (probabil, din cauza numărului mic de turiști, localnicii se gândesc să îi jupoaie bine pe cei pe care îi prind :) ). Totuși, se poate negocia serios la prețuri și obține un preț foarte acceptabil în final (așa au făcut colegii mei, care aveau apetit pentru negociere…).

    La nivel de climat, ceea ce cucerește pe insulă este liniștea: un ritm al vieții încetinit față de ritmul marilor orașe, care focalizează mintea pe admirarea naturii. Seara, marea imobilă ca o taină întunecată sub cerul pe care licăreau stelele, era și ea prilej de reflectare. Spre deosebire de alte stațiuni, unde natura, chiar dacă imperceptibil, pare în mișcare și evoluție continuă (aici mă gândesc la stațiunile din Spania și la Marea Mediterană) pe insula Vis natura pare nemișcată de secole… și este pusă în valoare de orașul care pare și el același în orice moment al zilei.

    Prilej de mirare, dar și de bucurie în același timp, era numărul mic al turiștilor. Nu știu dacă este doar o problemă de PR, de acces sau de servicii turistice, dar insula era aproape pustie. Seara, zona promenadei și a restaurantelor din port se mai anima, fără să fie aglomerație niciodată. În timpul zilei, cu excepția clienților care se răcoreau pe terase, nu trecea mai nimeni pe lunga promenadă de lângă apă și zona portuară (a fost destul de cald, spre 30º C).

    Un moment deosebit a fost cina festivă de la restaurantul Villa Kaliopa, situat în extrema dreaptă a golfului. Restaurantul fiind situat puțin mai sus decât nivelul promenadei și portului, grădina mediteraneană luxuriantă oferea un ambient foarte special și o perspectivă foarte frumoasă asupra întregii stațiuni, pe un fundal de asfințit. Cina, în sistem bufet, a cuprins specialități din pește și fructe de mare (aperitive, supă din fructe de mare, scoici etc.). Pentru iubitorii de carne și de mâncare tradițională (am fost întrebați dinainte de alergii și regim alimentar) nu au fost prea multe opțiuni (gnocchi cu friptură de vită, garnituri, etc.). Decorul și vinurile foarte bune au completat această seară care s-a terminat târziu, la miezul nopții (și după care ne-am luat rămas bun de la locație în timpul unui marș forțat spre hotel, care ne privea enigmatic de cealaltă parte a golfului).

    (Voi continua în curând cu excursia pe insula Bisevo, la Blue Cave.)

    Citește și CONTINUAREA aici

    [fb]
    ---
    Trimis de diacrys* in 28.08.17 11:34:44
    Validat / Publicat: 28.08.17 12:38:49
    INFO ADIȚIONALE
    • A fost prima sa vizită/vacanță în CROAȚIA

    VIZUALIZĂRI: 1846 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
    SESIZEAZĂ
    conținut, limbaj

    5 ecouri scrise, până acum, la acest articol

    NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (diacrys*); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
    Poze atașate (se deschid în pg nouă)
    P02 De-a lungul insulelor de lângă coasta dalmațiană
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
    Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
    [1300 PMA] [600 PMA]
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 35800 PMA (din 26 voturi)
    NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

    ECOURI la acest articol

    5 ecouri scrise, până acum

    webmaster87 [28.08.17 12:38:25] »

    Mutat în rubrica "Descoperă insula Vis, VIS [insula]" (nou-creată pe sait)

    webmaster [28.08.17 14:55:43] »

    Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut” (interes crescut din pdv al politicii saitului!)

    — e fie (1) dintr-o destinaţie apreciată ca „inedită”, fie (2) despre un obiectiv/destinație la care, la momentul publicării, nu existau impresii recente.

    Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

    (Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

    Dan&Ema [28.08.17 15:11:11] »

    @diacrys:

    O destinatie pe care tu o faci acum mai cunoscuta. Un articol foarte bun, care prezinta detalii, cu bune si rele, cubservicii hoteliere. Si acces, si plaje cu pietre, si putini turisti.

    Pentru unii suna chiar fantastic, depinde fiecare ce cauta.

    Inca o data bravo.

    Abia astept... pestera.

    Si pozele care sigur coloreaza fiecare articol

    ⛱????

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    diacrys* [28.08.17 15:29:11] »

    @Dan&Ema: Mulțumesc! Am observat și eu că, deși este prima dată când am ajuns în Croația, a fost o destinație inedită.

    Este de recomandat în special familiilor cu copii mai mari care vor să viziteze locuri autentice neexplorate, sau cuplurilor care își doresc un sejur romantic și liniștit.

    mishu [28.09.17 19:41:51] »

    @diacrys: O destinatie pe care ne-ai prezentat-o foarte frumos si oe care am descoperit-o cu mare drag. Greu intradevar cu transportul insa destinatia merita cu adevarat. Felicitari, votat cu mare drag.

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    Dan&Ema, diacrys*, mishu
    Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă insula Vis:

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.065609931945801 sec
    ecranul dvs: 1 x 1