Goteborg - #3. Piaţa Jarntorget, Piaţa Feskekorka şi Piaţa Saluhallen

TIPĂREȘTE

Aş fi dorit ca articolul să se intituleze: "O plimbare, trei pieţe şi o "potcoavă" fără viruşi" dar titlul ar fi fost prea lung pentru că ar fi trebuit să introduc şi numele celor trei obiective, ca ajutor pentru cei care dau "search" pe net, iar numele obiectivelor, ca majoritatea numelor suedeze, sunt foarte lungi. Aşa că am găsit şi lăsat titlul care este – cu expresia asta ca să parafrazez un "clasic" în viaţă.

Şi să revin la "oile" mele. Plecăm din cartierul Haga cu ţinta precisă Piaţa Feskekorka, cu o căciuliţă pe litera "o". Ca să ajungem la clădirea pieţei trebuie să trecem peste unul din cele 20 de poduri din oraş, poduri care traversează canalul ce înconjoară centrul oraşului. Vedem de la distanţă clădirea pieţei, o recunoaştem din fotografii, iar pentru a ajunge la ea mai rămane doar să dăm un mic ocol.

Ieşim de pe Strada Haga şi ajungem în frumoasa piaţă Jarntorget - a cu două punctuleţe sus - în traducere însemnând Piaţa de Fier. Aici, în mijlocul pieţei, este o foarte frumoasă fântână din granit, cu cinci statuete din bronz, cinci femei dezbrăcate, reprezentând cinci continente - Africa, America, Asia, Europe şi Oceania. În mijlocul fântânii este un stâlp decorativ pe care se află mai multe "sigilii" ale fierarilor care lucrau în oraşul Goteborg sau care doar comercializau fierul.

Numele fântânii este "Cele cinci continente" iar fântâna a fost realizată în anul 1927 şi de atunci locaţia ei a fost modificată de două ori. Pe locul unde este amplasat actualmente statuia, mai demult, era un cântar cu care se cântărea fierul care era după aceea încărcat în vapoare pentru a fi transportat pe apă.

Piaţa este foarte mare, în ea fiind un important nod de transport în comun. Pe jos este pavată cu piatră cubică iar pe marginea pieţei, la parterul clădirilor care o înconjoară sunt mai multe restaurante şi cafenele, unele amplasate în afară şi în ciuda aerului rece de afară, multe din mese erau ocupate. Zăbovim câteva minute admirând fântâna şi pornim mai departe.

Ajungem la podul impricinat şi vedem, pe partea stângă, o clădire imensă lângă care tronează un turn şi mai imens. Clădirea aparţine furnizorului de energie electrică din Suedia şi ne gândim, mucaliţi, dacă nu cumva sunt şi la ei nişte "băieţi deştepţi" care re-vând curentul mai scump populaţiei după ce-l cumpără mai ieftin de la stat. Dau a lehamite din mână şi mergem mai departe.

După ce trecem podul, virăm dreapta şi mergem pe o stradă, cu pretenţii de bulevard, care însoţeste canalul pe toată lungimea lui, cel puţin până la piaţă. Încă două sute de metri şi ajungem la piaţă. Clădirea pieţei este foarte interesantă, deosebită, aş spune că este ceva inedit, deosebită de arhitectura celorlalte clădiri din oraş, eu având impresia că este învăluită de un aer de "viking", că a fost teleportată în secolul nostru din vremuri de demult. Doar că este foarte îngrijită. Era să uit, nu am spus nimic despre istoria ei.

Istoric – 2 alineate

Păi piaţa a fost construită prin anul 1847 pentru a adăposti pescarii care-şi vindeau peştele pe care-l prindeau pe mare sau pe râul Gota. Construcţia ei a fost foarte necesară mai ales că pe durata zilelor de iarnă frigul este efectiv criminal şi mai ales că amplasamentul pieţei este foarte aproape de apă iar vântul bate necruţător toată perioada zilei, indiferent de anotimp.

Numele pieţei, tradus din limba suedeză înseamnă "Biserica Peştelui", nume conferit pentru că, din punct de vedere arhitectural, clădirea seamănă foarte mult cu o biserică. Şi aşa şi este pentru că arhitectul, care a construit-o, asta a şi avut în intenţie, construcţia să fie o combinaţie arhitecturală dintre modelul de biserică din lemn Norvegiană şi stilul Gotic al bisericilor din piatră. Aceasta este versiunea oficială. Gurile rele spun că de fapt arhitectul, care a fost pus să construiască piaţa, a fost un arhitect de biserici iar omul asta s-a priceput să facă şi asta a şi ieşit, nimeni neavând nimic de comentat.

Povestea - restul de alineate

Ne apropiem de piaţă iar în jurul ei este un dute-vino continuu, oamenii intrând şi ieşind din hală cărând cu ei fie plase pline cu produse fie caserole pline cu mâncare. Undeva, pe marginea apei, stând la mese sau pe margini de beton, câţiva turişti, sau localnici, se înfruptau cu poftă din nişte caserole.

Privite mai atent, cele două intrări în piaţă, dispuse la cele două capete ale sale, sunt amplasate pe un perete de formă triunghiulară şi seamănă foarte mult cu unele intrări în biserici, ceea ce, ştiind istoria care a stat în spatele proiectării şi construirii ei, era de aşteptat. Partea superioară a peretelui cu uşa are o porţiune placată cu elemente de acoperiş, dispuse în zig zag pentru a creea senzaţia de solzi de peşte.

Intrăm în hală iar furnicarul de oameni de afară este nimica pe lângă ce este înăuntru. Aici, de-o parte şi de alta, sunt dispuse vitrine frigorifice pline cu tot ce trăieşte prin oceanele lumii. Cumpărători sunt, har Domnului, iar vânzătorii nu mai contenesc să le arate marfa, să o cântărească şi să încaseze banii. În câteva locuri din hală ai posibilitatea de a-ţi cumpăra, în caserole, mâncare gata preparată, pregătită din aproape orice vietate marină – am impresia că doar mâncare preparată din sirene nu exista în ofertă.

După primii metri de la intrare începem să salivăm, de la mirosurile de mâncare preparată, asemenea câinelui lui Pavlov. Ne clătim ochii prin toate vitrinele dar nu cumpărăm nimica pentru că nu demult am mâncat de dimineaţă şi mai era timp până la ora prânzului iar dacă luam ceva numai de poftă aruncam aiurea cu banii.

Aproape de ieşirea din hală ne uităm într-o vitrină la nişte calcani şi la nişte vietăţi marine pe care le-am văzut doar pe la acvariile din oraşele pe unde am umblat iar la un moment dat chiar am senzaţia că sunt la un acvariu.

Ieşim afară prin partea cealaltă a halei iar acolo, afară, este amenajat un mic spaţiu cu mai multe mese la care forma vie umanoidă îţi umplea burţile cu bunătăţi cumpărate de la comercianţii din piaţă. Clar, este un loc foarte bun de luat masa mai ales că şi preţurile nu sunt aşa de prohibitive ca la restaurante - pentru noi, vreau să zic. Tot acolo este şi un frumos grup statuar reprezentând un pescar care oferă spre vânzare unui cumpărător o ladă plină cu peşte iar lângă ei un personaj care stă pe o piatră şi are în faţă un câine - cel mai vechi prieten al omului.

Pornim mai departe şi vrem să ajungem la Piaţa Centrală, amplasată evident în centrul oraşului, piaţă care se numeşte, Piaţa Saluhallen. Pe cum ne apropiem de centru încep să ne iasă în cale tot mai multe magazine, unele de suveniruri, altele cu îmbrăcăminte şi pantofi, de firme cunoscute sau necunoscute, unele "no-name" dar toate îşi fac datoria de a ne încetini înaintarea, mai ales ca sunt însoţit de două fete - soţia şi fiica - pe care uşile deschise ale magazinelor le atrag înăuntru ca un magnet.

Ne apropiem de o clădire destul de mare, construită din piatră şi sticlă. De la distanţă vedem că scrie pe ea, mare, "Pedagogen", ceea ce însemnă, în traducere directă: "Facultatea de Educaţie". Mai târziu aflu că este parte componentă a Universităţii din Goteborg. Un aspect destul de ciudat, la această clădire, este forma, pentru că îmi imaginez că privită de sus semană cu o potcoavă, partea din faţă a "potcoavei" fiind din cărămidă galbenă iar partea din spate este aproape toată din sticlă şi oţel.

Istoria clădirii sub forma de potcoavă este foarte interesantă. Astfel, atunci când a fost construită, destinaţia ei iniţială a fost de spital. Construcţia spitalului a început undeva prin anii 1800 şi ceva, iar pe vremurile acelea medicii şi oamenii de ştiinţă credeau că germenii, viruşii şi paraziţii, responsabili de toate bolile pământului, stăteau "mascaţi" în colţurile camerelor - haios, nu-i aşa? Prin urmare, edilii orasului, au comandat ca spitalul să fie de formă rotundă pentru ca paraziţii să nu mai aibă pe unde se ascunde şi deci să plece din clădirea spitalului de bună voie şi nesiliţi de nimeni.

S-au pus oamenii pe treabă, arhitect şi constructori şi au muncit "zi de vară până seară" dar la un moment dat, pe când clădirea era doar pe jumătate gata, s-au terminat banii alocaţi - nu se ştie dacă au fost prea puţini alocaţi, s-au dat şpagă din ei sau i-au delapidat edilii, arhitectul şi constructorii sau toţi la un loc. Cert este că lucrările s-au oprit iar oamenii din oraş, supăraţi nevoie mare, în loc să mai strângă bani – cum se întâmplă astăzi, au vrut să-i "ia la omor" pe cei responsabili cu ridicarea spitalului, care presupuşi vinovaţi n-au stat să fie linşaţi de poporul supărat ci şi-au făcut bagajele şi în frunte cu arhitectul au dispărut pentru totdeauna.

Spitalul a rămas neterminat, sub formă de jumătate de cerc, până aproape de zilele noastre, când s-au alocat alţi bani şi noii constructori au închis "cercul" dar sub formă de dreptunghi, renunţându-se la forma de cerc complet - suedezii din zilele noastre nu mai cred că microbii stau pe la colţuri - iar clădirea astfel terminată a fost transformată în facultate. Totuşi, partea de clădire construită ulterior, sub formă de dreptunghi, are marginile rotunjite ceea ce reuşeşte să-mi smulgă un zâmbet.

Dar să revin la plimbarea spre Piaţa Centrală. Continuăm drumul spre piaţă iar strada devine tot mai populată semn că ne apropiem de centrul oraşului. Intrăm pe o stradă pietonală, pavată cu piatră cubică unde casele sunt cu maxim trei etaje, foarte îngrijite şi cu flori la ferestre. Pe jos, printre pietrele care pavează strada, văd o grămadă de steluţe mici, aurii semn că recent a fost o petrecere. Sau or fi rămas de la Revelion? Strada pe care mergem este mai tot timpul în umbră deoarece casele blochează soarele iar aerul este destul de rece. Mă surprind oamenii care sunt destul de lejer îmbrăcaţi, unii fiind chiar în bluze sau tricouri cu mânecă scurtă.

La un moment dat, de după clădiri, cam la 100 de metri pe partea dreaptă, zăresc o clădire care bănuiesc că este clădirea pieţei. De ce numai bănuiesc? Pentru că arhitectura acesteai mă duce cu gândul la clădirea unei gări, cu acoperişul sub formă de jumătate de cilindru culcat. Clădiri astfel construite, pe post de gări, am mai văzut în câteva oraşe de prin Europa, pe unde am umblat iar un astfel de acoperiş are avantajul că asigură un volum foarte mare de aer în interior şi prin urmare temperatura interioară se modifică foarte încet, rămânând relativ constantă. În plus se asigură şi foarte multă lumină naturală.

Dinspre piaţă se vede venind o fanfară cântând de mama focului, în frunte cu un dirijor, o fată tânără şi foarte drăguţă. Membrii formaţiei au ţinute la fel şi sunt de toate vârstele de la copii la bătrâni, cărând cu ei instrumentele necesare interpretării melodiilor, cel care duce tuba fiind foarte haios datorită disproporţiei dintre instrument şi interpret dar şi a portativului prins pe un suport în faţa lui, capul cântăreţului nemaifiind vizibil, având impresia că este "cântăreţul fără cap".

Ca la un semnal, toată lumea iese afară din magazine să vadă fanfara iar pe stradă se creează o aglomeraţie de nedescris. Ies şi fetele mele şi profit de ocazie să le "trag" strategic aproape de piaţă de unde avem vizibilitate foarte bună asupra spectacolului ce se desfăşoară pe stradă. Formaţia mai cântă două melodii şi pleacă, pe muzică, spre o altă locaţie.

"Asta este Piaţa Centrală. Am ajuns. Hai să mergem înăuntru să vedem dacă găsim ceva de mâncare, că mie mi-este foame", le spun fetelor care mă urmează spre intrarea în piaţă. De fapt pofta pe care o aveam era rămasă de la mirosul din cealaltă piaţă.

Puţină istorie - un alineat

Piaţa Saluhallen a fost construită în anii 1887, în centrul oraşului, fiind la vremea respectivă o construcţie modernă realizată numai din piatră, sticlă şi oţel. Totul era în regulă pe durata verilor dar iarna temperatura în hală cobora până la -15 grade Celsius iar municipalitatea, zgârcită ca orice municipalitate, i-a lăsat pe comercianţi şi clienţi să îndure gerul iernii cam 80 de ani până s-au gândit să instaleze un sistem de încălzire. Astăzi piaţa este foarte frumoasă, refăcută şi are un sistem propriu de reglare şi menţinere a temperaturii.

Povestea

Piata Saluhallen este cam de două ori mai mare decât Piaţa Feskekorka, locul unde este amplasată actualmente în oraş fiind, evident, centrul oraşului. Înăuntrul pieţei spaţiul este amenajat cu foarte mare zgârcenie, fiecare colţişor fiind utilizat la maximum, culoarele dintre galantare fiind foarte înguste, două persoane neputând să treacă una pe lângă alta fără să se ferească.

Înăuntru, lume multă dar şi foarte multe produse de vânzare, toate alimentare. La fel ca în piaţa de peşte, sunt şi în această piaţă câteva locuri unde se poate servi masa la preţuri mai mult decât rezonabile. Spre deosebire de Piaţa de Peşte aici se găsesc preparate de tot felul, de la fripturi la supe şi mâncăruri gătite şi inclusiv preparate din peşte.

Preţurile la produsele expuse în galantare sunt în ton cu cele din alimentări sau super-market-uri dar cel mai şocant mi s-a părut preţul la carnea proaspătă, indiferent de patrupedul de provenienţă, care preţ sărea de 200 de lei per kilogram. Atunci am înţeles de ce este aşa de scump să mănânci o friptură la restaurant.

Ne-am plimbat câteva minute bune printre rânduri, citind preţurile. Găseşti cam tot ce doreşti, de la legume şi fructe la carne, brânzeturi, lactate dar şi dulciuri rafinate, toate foarte frumos expuse, frumoase dar şi foarte scumpe. Le-am dat dreptate turiştilor care au fost în Suedia şi care au scris pe net să nu transformi preţurile suedeze în banii din ţara de unde vii pentru că atunci nu mai cumperi nimica.

Până la urmă ne-a prins şi pe noi foamea şi am cumpărat fiecare o porţie de peşte - două bucăţele, cu doi cartofi şi ceva sos, la preţul de 80 de coroane porţia, adică aproximativ 38 de lei. Stând la coadă să cumpăr mâncarea, l-am întrebat pe vânzător ce peşte este dar acesta nu a ştiut să-mi spună denumirea în limba engleză ci numai în suedeză dar mi-a spus că este un peşte asemănător cu codul iar clientul dinaintea mea, care cumpărase patru porţii în caserole mi-a spus că este senzaţional la gust şi că el cumpără mâncare de câţiva ani numai de acolo.

Dacă aşteptaţi să vă spun ce gust a avut peştele, habar n-am, dar ştiu că soţia mea a luat 2 pastile de Colebil şi un Triferment iar eu, pe la orele 23.00, după 2 beri şi un litru de apă minerală, încă mai râgâiam a peşte.

---

VIZUALIZĂRI: 1990 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI