Tokyo pentru shoping, agrement, divertisment

TIPĂREȘTE

În al doilea sejur din Tokyo, (vezi reviewul Toyoko Inn Tennozu Hotel), am locuit în insula Tennozu, situată în partea de sud-est a orașului. De aici, în prima zi, am vizitat Odaiba și Shibuya, două zone cunoscute prin ofertele comerciale, de agrement și divertisment pe care le au.

Odaiba, Daiba în traducere Fort, este o insulă artificială din Tokyo, formată prin unirea a șase insule mai mici amenajate de shogunii Tokugawa spre sfârșitul perioadei Edo, ca șase forturi pentru a apăra Tokyo de posibile atacuri de pe mare, dar, mai ales, ca răspuns la Navele Negre ale comandorului Perry care patrulau în zonă.

În 1928, Daiba a fost renovată și deschisă pentru public ca parc, rămânând deschisă până astăzi, dar reamenajarea modernă a insulei a început după sucesul Expo '85 din Japonia, Odaiba urmând să fie un exemplu viu de oraș futurist. Costurile alocate au fost uriașe, dar căderea economică de la începutul anilor 1990 i-a oprit câțiva ani dezvoltarea, până când zona a fost destinată ca zonă de cartiere comerciale și de divertisment. Zona a revenit la viață și la viața capitalei cu litoral și plajă, cu hoteluri și malluri, cu sedii de mari companii, cu legături noi cu orașul propriu-zis prin tunele și poduri.

S-au dezvoltat multe proiecte, unele dintre ele, Clădirea Fuji TV, Centrul Telecom și Marea Panoramă Tokyo, fiind cele mai îndrăznețe creații arhitecturale din Tokyo. Zonă nou proiectată și construită, Odaiba oferă în plus mult spațiu verde și o diviziune plăcută și utilă a traficului motorizat și pietonal folosind pasarele suprapuse, pasaje sau alte facilități de circulație.

Dimineața am plecat din Stația Tennozu Isle, cu un tren al Liniei Rinkai, am coborât la următoarea, Stația Tokyo Teleport. Trenul trece pe sub apă și se coboară mult dar cu scări rulante pentru a ajunge în stație.

La ieșirea din stația Tokyo Teleport, privirea mi-a fost atrasă de mai multe clădiri futuriste, cu arhitectură modernă, deosebită și de o roată gigantică ce se rotea pe cerul ușor înnorat.

Ne-am îndreptat spre intrarea în Pallete Town, Orașul Paleta, un mare complex comercial, de agrement și divertisment. Am urcat în “oraș”, am făcut câteva poze de la înălțime și ne-am îndreptat spre Toyota Mega Web, un imens showroom al companiei Toyota, care prezintă cele mai noi modele, accesorii și tehnologii, dar are și un muzeu care expune mașini din ultimele decenii. Atracția cea mai tentantă rămâne testul de conducere al automobilelor, necesită permis de conducere valabil în Japonia și o taxă de 300 yeni. Ne-am plimbat printre mașini, nu sunt fan auto, dar era ceva nou, și, zic eu, s-a meritat ….

Am mers apoi vizavi la Fortul Venus, un centru comercial amplasat într-o clădire cu trei niveluri, construită în stilul unui oraș venețian din secolul 18, cu străzi, piețe și clădiri ce adăpostesc peste o sută de magazine, buticuri de modă, cafenele și restaurante, multe firme cunoscute având reprezentanțe aici. La toate nivelurile sunt amenajate facilități pentru adulți și camere pentru îngrijirea sugarilor. Fiind sâmbătă și cum noi plecam destul de dimineață prin mall încă nu veniseră amatorii, de abia se deschisese. La parter, Venus de Familie se adresează întregii familii, dar mai ales copiilor și tinerilor. Aici se află și un parc, Parcul Copiilor, loc de odihnă și de joacă pentru cei mici. Etajul unu este ocupat de Marele Venus cu magazine de modă, de bijuterii și multe restaurante. La etajul 2 se află Venus Outlet și are magazine cu articole de brand de modă, ceasuri, ochelari și multe altele, la prețuri reduse.

Am mers pe Broad Avenue, am admirat spectaculoasa fântână din Piață a Fântânii, m-am plimbat printre măslini în Piața Măslinilor și pe lângă biserica din Piața Bisericii, reamintindu-mi atmosfera venețiană, pe care o trăisem în urma cu ceva ani când am fost în Italia.

Ne-am reluat plimbarea spre Gigantica Roată Ferris, care la cei 115 metri înălțime era, în 1999, anul construcției, cea mai înaltă din lume. Oferă o frumoasă vedere asupra Turnului Tokyo, Podului Curcubeu și asupra Aeroportului Haneda. Se spune că noaptea este ceva de vis prin diferitele modele pe care le afișează, colorate în peste o sută de nuanțe. Nu am urcat în ea, îmi era cam teamă, dar am văzut programul, zilnic între orele 10:00 și 22:00, tariful fiind de 920 yeni pentru un loc. Are și cabine cu totul din sticlă. Lângă roată se află Tokyo Leisure Land cu săli de jocuri la nivelul 3 și cu bowling la nivelul 4. Am vizitat, ne-am plimbat, sălile erau goale, lumea nu se trezise încă, dar pentru noi a fost bine, făcând nestingheriți poze...

Ne-am întors la intrarea în Pallete Town și am mers apoi pe un culoar de trecere, paralel cu podul Teleport, spre stânga cum mergi spre plajă, până la clădirea Fuji TV, sediul central al Televiziunii Fuji, un mare post de televiziune privat din Japonia, care se vizitează și care oferă vederi largi asupra insulei Odaiba. De la parter am cumpărat bilete (550 yeni de persoană) și am urcat la Hachitama, Camera de Observație Sferică de la nivelul 25, o sferă cu diametrul de 32 metri situată la 123 de metri înălțime ce pare agățată de zidul clădirii, care oferă vederi exterioare până la Podul Curcubeu, peste Golful Tokyo. Camera însăși este un punct de atracție turistică prin uimitoru-i plafon sferic și prin diferite spectacole, de la spectacole live cu vedete populare, la ecranizări animate proiectate pe un ecran imens, a căror scenă devine, evenimentele bazate pe programele televiziunii. Am văzut și pozat de aici Aqua City, Podul Curcubeu, Turnul Tokyo, Statuia Libertății și alte clădiri impozante din Tokyo. Am coborât la Mezama, de la nivelul 24, locul unde se filmează Mezamashi, Alarma, un show foarte apreciat în Japonia și unde am văzut și o expoziție cu imagini din emisiunile Fuji TV. Am trecut prin magazinul de suveniruri amenajat la nivelul 7, Grădina de pe Acoperiș, nici acum nu sunt lămurită de ce se numește așa, și ne-am oprit la nivelul 5, Strada Minunea Fuji TV, unde se află studiourile televiziunii, un panou cu autografele marilor actori ce au filmat în studiourile Fuji și imagini cu oameni de televiziune. Este interesant și merită văzut, las pozele să vorbească... Am ajuns în final la parter, nivelul 1, Teatru Mall, loc de divertisment unde sunt expuse scenarii și recuzită de teatru sau film precum și mai multe magazine tematice Fuji TV. Cum în Japonia se derula Campionatul mondial de volei, Fuji TV avea expuse aici panouri publicitare ale evenimentului.

Am uitat să-l amintesc pe Warau, Râsul, (acțiunea, nu animalul), câinele albastru, erou al unei comedii difuzată cu mult succes în Japonia, ajuns celebru în Japonia și mascotă a televiziunii Fuji care sta liniștit în colțul lui. Nu am avut noroc să îl găsim plimbându-se prin clădire când salută și se pozează cu vizitatorii. Este închis lunea și deschis în celelalte zile, între orele 10:00 și 18:00.

Terminând vizita am plecat spre plajă, unde am ajuns după ce am trecut pe lângă debarcaderul Odaiba Seaside Park de unde porneau ambarcațiunile pe râu sau în golf. Aș fi dorit să fac și eu o plimbare, îmi plac foarte mult aceste plimbări, dar din lipsă de timp, veșnica problemă în excursii, am renunțat. Atașez site-ul pentru cei care vor să nu se lipseasă de această plăcere: http://www.suijobus. co. jp/price/

Am mers pe faleză și prin parcul de lângă ea și am ajuns la Statuia Libertății, sora mai mică, și ca vârstă și ca înălțime, a celebrei statui americane, ridicată ca simbol al frăției japonezo-americane. Pozând-o mă întrebam care este fratele mai mare... japonezul sau americanul?? Pearl Harbor sau Hiroshima??

Am ajuns și pe plajă, cam slăbuță, cam micuță, cam închisă la culoare, am făcut câteva poze și, am plecat...

Drumul de întoarcere ne-a condus pe lângă centrul comercial și de agrement Platformele Plaja Tokyo, cu magazine, parcuri tematice, un Muzeu de Ceară Madam Tussauds, nu l-am vizitat, mai văzusem muzee de ceară, un Centru Legoland, care mi-a amintit, ca și Venus Fort, de Italia, când intram în toate magazinele pentru copii căutând ceea ce băiatul nostru ne ruga să îi aducem acum mulți ani…. Le vedea la televizor iar la noi în țară încă nu se găseau. Acum se găsesc, dar intrăm în aceleași magazine pentru nepoțelul nostru care le așteaptă când revenim în țară. Am ajuns apoi la Aqua City, un centru comercial cu magazine, buticuri, restaurante, cafenele și un cinematograf multiplex despre care se spune că are cele mai noi sisteme audio și vizuale existente pe piață. Terasa lui oferă o frumoasă perspectivă asupra Podului Curcubeu.

Rainbow Brige, este un pod suspendat ce leagă Insula Odaiba cu orașul Tokyo. Construit în anii 1990, are o lungime de 798 de metri cu deschiderea principală de 580 metri. Podul, cu o altă denumire oficială, a devenit o imagine iconică a golfului Tokyo sub numele de Pod Curcubeu, decis de locuitori, datorită iluminării deosebite în trei culori, roșu, alb și verde, pe care lămpile plasate pe firele de susținere a podului, o dau noaptea folosind energia solară acumulată în timpul zilei. Nu l-am văzut noaptea dar am admirat turnurile de susținere ale podului de culoare albă ce armonizează perfect cu orizontul centrului orașului Tokyo văzut de pe insulă.

Podul are două punți și are o autostradă, un drum normal, o linie de tren și, pe fiecare parte câte o alee pietonală. Pe părțile laterale ale punții inferioare are și două pasarele, pasarela de nord ce oferă vedere asupra portului și a turnului Tokyo, și cea de sud ce oferă vedere la Golful Tokyo și, ocazional, când este foarte senin, la Muntele Fuji.

Ne-am continuat plimbarea pe Podul Teleport, doream să fim teleportați în camera noastră, dar pe același traseu, în sens invers însă, am ajuns la hotel, pentru a ne odihni și a ne pregăti să mergem la Shibuya, cartier pe care îmi propusesem să îl vedem noaptea, mai ales că era sâmbătă și deci foarte populat și plin de animație…...

Shibuya, un cartier special din Tokyo, este cunoscut ca unul din centrele de modă pentru tineret din Japonia și ca importantă zonă pentru viața de noapte.

Satul în care în secolul 11 se afla un castel, reședința familiei Shibuya, a devenit mai întâi oraș, apoi, la începutul anilor 1930 parte a marii metropole nipone, pentru ca din anii 1980 să devină centru de modă al întregii Japonii cu multe magazine celebre. Din anii 1990 a devenit un puternic centru IT, iar din 2015 locul ideal pentru cuplurile unisex care primesc certificate de parteneriat ce le parafează relația. Se găsesc aici o mulțime de magazine cu produse de marcă, restaurante, hoteluri și love hoteluri, și multă, multă distracție.

Am plecat din Stația Tennozu Isle de monorail de această dată, nu de tren, urcând tot cu scări rulante destul de mult pentru că vedeam Tokyo de sus din monorail și am ajuns în 5 minute la stația Hamamatsucho și de aici am făcut transferul la stația de tren JR Yamanote Line mergând 7 stații în jur de 20 minute până la Shibuya Station.

Am părăsit Stația Shibuya, pe ieșirea Hachiko, și după o privire asupra cunoscutei intersecții ne-am îndreptat, ghidați de un paznic mai în vârstă, mai ca noi, spre Statuia Hachiko. De ce ghidați? Pentru că soțul, ca de obicei nedocumentat, îl întrebase la ieșirea din stație despre statuie. Eu știam unde este, dar nu am mers direct la ea, iar omul crezuse că nu a înțeles. Cu zâmbete, mulțumiri și plecăciuni s-au lămurit amândoi și am ajuns la statuie.

Statuia Hachiko, este statuia unui câine din rasa japoneză Akita, câini puternici și foarte loiali, devenit legendă în Japonia. A fost câinele unui profesor care mergea și se întorcea de la muncă, zilnic, cu același tren. Hachiko îl însoțea dimineața și îl aștepta seara la întoarcere. Într-o zi profesorul a suferit un accident și nu a mai revenit. Câinele nu a înțeles și a continuat să vină zilnic la gară, la ora la care sosea trenul, până când s-a prăpădit, după mai mult de 9 ani. Nu deranja pe nimeni și cu timpul personalul stației și navetiștii l-au acceptat, devenind prieteni. Mai mult, au hotărât să-i ridice o statuie. La dezvelirea statuii de bronz a participat și Hachiko, care era încă în viață. Statuia m-a impresionat prin poveste, așa cum a impresionat întreaga Japonie. Soțul mi-a spus că dacă veneam în Japonia cu doi ani mai înainte, aveam și noi acum un câine numit Hachy, nu Pendy. După câteva poze, am mers în intersecție pentru a ne începe plimbarea.

Intersecția Shibuya este imensă, puternic decorată și luminată de mulțime de reclame colorate și de gigantice ecrane video. La fiecare schimbare de semafor din toate direcțiile vine mulțime de oameni, uneori mai mult de o mie, și se întânesc în intersecție. Toți se deplasează, dar reușesc să se evite reciproc, cu o deosebită agilitate nonșalantă, practicată zi de zi. Apoi la următoarea schimbare trec autovehiculele iar oamenii se regrupează în colțurile lor. Deși intersecția se mai numește Încăierarea, nu au loc încăierări nici între oameni, nici între oameni și mașini, nici între mașini, poate doar între Gyaru, adolescente și adolescenți doritori de distracții iubitoare și Sukauto, recrutorii pentru cluburile de noapte.

Seara, când am fost și noi, când totul este scăldat în mulțime de culori, intersecția era fascinantă, iar în serile de vineri și sâmbătă devine unică. Noi am fost sâmbătă seara, câtă lume…. Fascinantă rămâne și după ce nu mai circulă trenuri, când, părăsită de vizitatori, strălucește pustie. Am traversat și noi, reușind să evităm încăierările, deși am dat puțin din coate, și ne-am îndreptat spre Shibuya 109, dar un ecran imens așezat pe fațada unei clădiri ce domina intersecția mi-a atras privirile și aparatul foto. Era monitorul instalat pe Q-Front, o clădire cunoscută în Shibuya pentru acest ecran uriaș, ce domină întreaga zonă, piață, intersecție, străzi învecinate. Clădirea de 10 niveluri, 8 supraterane și 2 subterane adăpostește mai multe magazine, care vând sau închiriază CD-uri și DVD-uri, benzi desenate și multe jocuri. La ultimul nivel se află un restaurant, iar parterul și primul etaj găzduiesc o cafenea Starbucks. Ambele oferă panorame deosebite asupra celebrei intersecții. Dacă aveți timp urcați măcar în cafenea...

Shibuya 109, o clădire de zece niveluri cu peste o sută de magazine, este cel mai popular mall din Shibuya, fiind în același timp și un centru gyaru ca modă și ca stil de viață, un reper viu colorat pentru Tokyo.

Gyaru sau gal este transliterarea japoneză a cuvântului englezesc “girl”, folosit mai întâi ca marcă de blugi, “gurls”, lansați cu sloganul publicitar “Eu nu pot trăi fără bărbați”, adoptat, în anii 1970 de adolescentele de până în douăzeci de ani. Acum este o subcultură a fetelor adolescente și a femeilor tinere preocupate în primul rând de frumusețea lor, având grijă la detalii pentru haine, păr, machiaj, unghii și tot felul de accesorii… În timp Gyaru a devenit și un tip de modă stradală japoneză caracterizat prin păr puternic albit sau vopsit (cea mai mare parte nuanțe de la maro închis la blond), unghii foarte decorate, machiaj puternic de culoare închisă, gene false care fac ochii să pară mai mari, precum și conturarea feței pentru a crea un efect de slăbire. Mai nou moda și cultura Gyaru a fost adoptată de adolescenți și de bărbați tineri.

Magazinele sunt deschise zilnic între orele 10:00 și 21:00, iar restaurantele între 11:00 și 22:00.

Sentaa-gai, Centrul Gai, este o zonă cu străzi înguste, pietonale, locul de naștere a multora din tendințele modei de tineret din Japonia, având magazine de îmbrăcăminte, magazine de muzică, și săli de jocuri video. Seara zona este aglomerată cu tineri care merg la cluburi, la restaurante sau baruri, sau pur și simplu hoinăresc. Sunt și turiști de alte generații care se plimbă, pozează și simt atmosfera Shibuya, atmosferă pe care am simțit-o și eu. Era plăcut acolo, aș mai fi stat, dar timpul nu îmi permitea mai având și altele de văzut, printre care Supeinzaka, Pasajul Spania, o stradă foarte mică, îngustă, pietonală, cu scări care duc în sus pe pantă și care face trecerea la altă stradă, mărginită de buticuri, cafenele și restaurante. Dacă nu cunoști zona poți rata pasajul și trebuie făcut ocol. Ne-am oprit apoi la Tokyuhanzu.

Tokyu Hands, Mâinile Tokyu, un concept propriu al companiei Tokyu, promovat ca un Centru de Viață Creativă ce oferă pe lângă o gamă bogată de diferite produse necesare în casă și gospodărie și kituri pentru “ați face tu singur” diferite obiecte. Este deschis zilnic între orele 10:00 și 20:30.

Mai erau și alte puncte de atracție, dar, ca de obicei, timpul nu este prietenul nostru, așa că am plecat la stație și de aici cu aceleași mijloace de transport tren, respectiv monorail în circa 30 minute am ajuns la hotel.

A fost o zi deosebită, diferită de celelalte zile petrecute în Tokyo, care a arătat un oraș cu magazine și malluri imense, cu parcuri și străzi de agrement și distracție, cu clădiri de o arhitectură deosebită, care, cred eu, merită văzut de cei ce vizitează marea metropolă….

---

VIZUALIZĂRI: 4667 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI