ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 16.05.2016
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 24.05.11
STATUS: APOLLO
DATE SEJUR
MAY-2016
DURATA: 1 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 6 MIN

O plimbare la Giurgiu

TIPĂREȘTE

Ce faci într-o zi de weekend în care treburile nu te prea înghesuie, dar meteorologii amenință cu vreme schimbătoare și pericol de averse? Dacă ești plimbăreț și îți place natura, tot vei pleca, dar mai mult ca sigur vei lua în calcul și noile date ale problemei. Ca tot românul - iubitor de călătorii și adeseori un mare mâncăcios, atras întotdeauna de hanuri, popasuri și tot felul de taverne și locuri în care se mănâncă mult și bine, strategic plantate la margine de drum - ne-am propus și noi o ieșire pentru o masă, undeva, mai pe aproape.

Citisem câteva păreri pro și contra despre un restaurant cu nume năstrușnic, amplasat la pădure, pe Şoseaua Giurgiului, dincolo de Jilava. Restaurantul "La Trei Măgari" mă atrăgea prin titulatura lui hazlie și prin gustarea caldă care acolo se numește "mizilic". Dar, n-a fost să fie. Având în față un drum bun și liber, apăsând cam tare accelerația, am trecut de locația căutată fără ca măcar să o vedem. Regretând cei trei măgari și mizilicul mult așteptat, m-am trezit spunându-i soțului: "Cred că-i prima oară când merg și nu știu unde mă duc" la care el mi-a replicat: "Lasă mizilicu', te duc la Dunăre, la un pește prăjit!" Zis și făcut!

Sub un cer deocamdată promițător de vreme bună, pe o șosea liberă, mărginită de minunate flori roșii, de mac, precum și de salcâmi care-și slobozeau în vânt mireasma florilor abia deschise, străbătând sate şi câmpuri, trecând peste apa Neajlovului și prin Călugărenii lui Mihai Viteazul, am ajuns la Giurgiu. La o benzinărie la care am oprit pentru alimentare, am aflat că la restaurantul hotelului vecin - Andaluzia - se mănâncă bine. Locația părea plăcută, era liniștită, împodobită cu tufe de trandafir în floare și avea și parcare pentru oaspeți. Deci, mergem la Terasa Hotelului Andaluzia, alegem o masă, dar… a doua dezamăgire a zilei. Nu aveau nici un fel de pește. Cum altceva nu ne interesa - doar nu era să venim la Dunăre pentru mici sau friptură de porc - ne-am ridicat și am continuat spre port. Cunoșteam acolo două restaurante - Perla și La Ponton - la care fuseserăm în urmă cu vreo trei ani și nădăjduiam ca măcar acolo, în unduirea Dunării, să putem fi serviți cu pește.

Am regăsit portul liniștit, mai liniștit decât la vizitele anterioare. Palatul fluvial Ramadan sau Căpitănia Portului - construcţia albastră de forma unui vapor, concepută de arhitectul Petru Antonescu în 1945 - întâmpină la fel ca și altădată, înconjurată de flori, cu cârmaciul lângă intrare și cu inscripția care ne reamintește faptul că "De pe acest loc, la 16 mai 1876 s-a îmbarcat pe vasul Radețki marele poet revoluționar Hristo Botev îndreptându-se spre patrie în fruntea unui detașament patriotic pentru a participa la lupta de eliberare națională a poporului bulgar." Privind vasele ancorate și malul bulgăresc al Dunării cu construcțiile mărginașe ale orașului Russe, doar câteva persoane se plimbau pe aleea din fața căpităniei.

Restaurantul "La Ponton", deși frumos împodobit cu flori, avea poarta ferecată și anunța că în perioada 11 mai - 10 iunie 2016 va fi închis pentru renovare. Pe acoperiș, chiar am văzut câțiva oameni la lucru, probabil reparând niște spărturi.

"Ulise" - creația lui Ion Iancuț din 2009, o lucrare modernă donată Municipiului Giurgiu de Șantierul Naval Shipyard ATG Giurgiu, domină malul fluviului în apropiere de Restaurantul Perla.

Chiar dacă mai fuseserăm la acest restaurant și acum ne-am fi dorit altceva, pentru moment nu puteam avea o altă opțiune. Am intrat tot la Perla, dar de astă dată am ales o masă pe terasă. Era foarte frumos. Sub teii îmbobociți care anunțau o explozie de floare peste vreo săptămână, cu mușcate roșii aninate de balustradele dinspre apă și malul bulgăresc, am comandat crap prăjit cu mămăliguță și mujdei, bere fără alcool (pentru că eram la volan) și o generoasă porție de tort de ciocolată cu vișine. Excelent!

Norii întunecoși - în special deasupra Bulgariei - începeau să se frământe amenințând să treacă Dunărea la noi. N-am așteptat prima picătură de ploaie și ne-am mutat în interior. Prevăzător, soțul meu a alergat la mașină și a adus umbrela pentru cazul în care ar fi trebuit să părăsim restaurantul pe ploaie. Măsura - de altfel, bună - s-a dovedit în plus pentru că de plouat nu a plouat cel puțin atâta timp cât am mai rămas noi la Giurgiu.

Sub soarele care acum ardea din nou, la întoarcere, am făcut un popas la Podul Bizetz. O realizare românească de excepţie, primul pod curbat în plan orizontal construit în Europa, proiectat de inginerii Anghel Saligny şi Ion Ionescu-Bizetz, a fost inaugurat în anul 1905 și făcea legătura între oraşul Giurgiu şi Portul Ramadan, peste Canalul Sf. Gheorghe. Devenit monument istoric, în prezent podul este doar pietonal. Dincolo de podul modern, construit în imediata lui apropiere, pe malul canalului, încă se mai vede Cetatea Giurgiului, mai bine zis ceea ce a mai rămas din ea. Accesul la ruine este liber. Ele pot fi văzute foarte bine şi din şosea, de la capătul podului. În partea cealaltă a canalului este un loc de agrement cu un ponton pentru plajă și cu bărcuțe pentru plimbări pe apă.

Cei mai credincioși pot face o vizită la Schitul Sf. Nicolae, fostă geamie turcească până în 1830, care se află la ieșirea din oraș, înainte de pod. În războiul de independenţă din 1877, precum şi în cel de-al doilea război mondial, biserica a suferit grave avarii, martore fiind cele două ghiulele rămase înfipte în zidul exterior. Dacă vizitaţi schitul, le puteţi vedea pe peretele sudic, alături de alte urme ale războiului.

De cealaltă parte a străzii, romanticii pot face o plimbare prin parc. Parcul Alei, umbros și foarte primitor, întâmpină cu bustul lui Mihai Eminescu realizat în 1938 de Cornel Medrea. Dacă alegeți să petreceți câteva minute în parc, nu se poate să nu fiți impresionați de "Aleea Eroilor" unde sunt expuse 33 de busturi ale unor eroi căzuti în războiul pentru independenţă din 1877.

Nu vreau să intru în amănunte în prezentarea acestei părți a orașului în care noi am revenit de atâtea și atâtea ori pentru că n-aș vrea să repet ceea ce am mai scris acum câțiva ani în Trecut şi prezent la Giurgiu și Din nou la Giurgiu, articolele mele anterioare.


[fb]
---
Trimis de iulianic in 16.05.16 15:16:24
Validat / Publicat: 16.05.16 17:19:12
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GIURGIU.

VIZUALIZĂRI: 13646 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

13 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (iulianic); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 La Giurgiu - Șoseaua București-Giurgiu înfrumusețată de maci purpurii.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 63400 PMA (din 50 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
Articol de elită, apreciat de suficienţi votanţi pentru a-i fi alocat, automat, ZUPERBONUSUL (în valoare de 20000 PMA).

ECOURI la acest articol

13 ecouri scrise, până acum

Floryn81 CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[16.05.16 20:24:42]
»

@iulianic - Frumoasă această plimbare pe care ne-ați prezentat-o aici! Multe dintre fotografii mi-au adus prin fața ochilor ieșirea pe care noi am făcut-o la Tulcea în urmă cu vreo trei săptămâni. Drăguțe sunt și fotografiile, în special cele cu macii înfocați și cele cu navele ancorate în port. E bine că vremea capricioasă v-a permis totuși această mică escapadă!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
tata123 🔱
[16.05.16 20:41:16]
»

@iulianic - Este perioada macilor... ce frumos! Am înțeles (de la un localnic) că e mare înghesuială la bărcile și hidrobicicletele cu care te poți plimba pe Dunăre. Chiar zilele trecute discutam cu cineva despre nava cu zbaturi „Cetatea”, care încă supraviețuia acum câțiva ani ancorată lângă podul Bizetz (probabil a fost tăiată și vândută la fier vechi). Mi-ar fi plăcut să văd un vas cu zbaturi....restaurat!

Dacă tot ați ajuns în Giurgiu aveați ocazia să vizitați expoziția de flori de mina maramureșene deschisă până în iulie 2016 la Muzeul județean „Teohari Antonescu”. (cjmaramures.ro/activitate ... sene-la-giurgiu). Poate cu altă ocazie...

liviu49
[16.05.16 20:46:20]
»

@iulianic - Ca vechi giurgiuvean, chiar daca la anul implinesc 50 de ani de cand am plecat din Giurgiu pe alte meleaguri, nu puteam sa nu votez acest articol despre locul copilariei si adolescentei mele. Daca ar fi sa scriu, numai pe scurt despre ce stiu eu, mai corect ce imi amintesc despre zona cuprinsa intre podul Bizetz si port ar fi nevoie de multe pagini de hartie si cerneala in stilou. Asa ca, pentru a nu deranja pe altii, voi prezenta date pe care giurgiuvenii generatiei mele le cunosc si le va face placere sa si le reaminteasca.

Sa plecam de la Canalul Sf. Gheorghe (sau Plantelor in epoca comunista) si sa-l strabatem cateva sute de metri, inot, asa cum faceam noi, sau pe jos, ori cu o barca. Pe partea stanga, chiart de la pod, pana aproape de Siloz, este cheiul portului de marfuri. Da, acolo, pe canal functiona, sper ca mai functioneaza si acum, portul de marfuri. Cheiul a fost construit la inceputul secolului 20, in acelasi timp cu Silozul de cereale, de unde se facea exportul de cereale al Romaniei, mai ales in perioada interbelica. Podul Bizetz si elevatorul Silozului, pentru cei care isi mai amintesc erau trambulinele de pe care saream in apa. Personal nu am sarit niciodata de pe elevator (care ajungea si la 10 metri de apa, dar de pe arcada podului am sarit de mai multe ori. Sa nu credeti ca erau concursuri organizate de sarituri in apa si de multe ori eram alergati de Militie pentru distractia noastra.

In celalat capat al canalului, mai era un port, sau o rampa de descarcare a sfec lei de zahar pentru fabrica de zahar Popa Sapca.

Revenind la pod, dupa traversarea acestuia, pe malul drept al canalului era Trafag-ul, o fabrica de prelucrare a lemnului, care mai tarziu a fost mutata in zona industriala a garii Giurgiu Nord.

Mergand spre port, pe partea stanga, era gara Giurgiu Port, care pe langa linia industriala care mergea in Santierul Naval, avea si peron pentru trenuri de calatori. Nu stiu daca pe cladire mai troneaza vechea stema a Romaniei, in partea dreapta a cladirii, la etaj.

Dupa cladirea garii, tot pe partea stanga, era stadionul Dunarea, pe al carui gazon s-au facut remarcati printre altii „Misei „ Nasturescu (Rapid), Petrica Leseanu (Sportul Studentesc), Titi Mares (Farul Constanta), Pepi Iorgulescu (tatal lui Gino Iorgulescu), Stirbei (Progresul Bucuresti), Koszka (UTA Arad) si altii pe care imi cer scuze ca nu mi-i amintesc. Pe acelasi gazon in 1961 Cristian (fiul marelui calaret Felix Topescu) Topescu, devenea campion national de calarie, alaturi de Gheorghe Ranga, care in acelasi concurs cu 2.40 m, dvenea recordmen mondial la sarituri peste obstacole, categoria grea.

Pana la intrarea in port, pe aceasi parte stanga era bazinul si cladirea Santierului Naval, mult timp fabrica fanion a industriei giurgiuvene. Pe langa constructia de dragi, barje, slepuri, in santier se mai reparau si nave de calatori, sau se dezmembrau vase scufundate in Dunare in timpul razboiului. Iarna in bazin erau ancorate, pe langa salvatoarele care se ocupau de recuperarea navelor scufundate si navele de pasageri care pe timpul iernii erau in reparatii si intretinere.

Dupa Gara Fluviala si Capitania Portului, pe malul Dunarii era un strand, care in 1964 a fost desfiintat, iar in locul lui a fost construita o Fabrica de Prefabricate. Ar fi de mentionat ca portul in care ati fost dvs. a fost mereu numai pentru calatori, de aici plecand mai multe curse de calatori spre Tr. Severin, sau in aval pana la Braila, ori in croaziere cu navele Oltenita si Dunarea, pana la Viena.

Pe partea dreapta a soselei spre Port era un loc de plaja, poate cel mai frecventat in acei ani, balta Veriga, de unde pescuiam scoici mari cat palma si le duceam bunicii pentru a le gati, cum numai ea stia si de care ma leaga si o intamplare nefericita, decesul unui bun prieten si coleg pe plaja in vara lui 1969. In 1970 balta inca mai exista, dar am inteles, ca dupa ce fusese transformata in Exploatare Piscicola, acolo s-a construit o sectie a Combinatului Chimic si gara Giurgiu Sud.

Cam atat ar fi pe scurt, pentru ca as mai avea ce povesti despre aceasta zona unde mi-am petrecut copilaria si adolescenta.

In speranta ca nu v-am deranjat prea tare cu completarile mele, inchei urandu-va numai bine si calatorii placute!

PS. Din ce imi aduc eu aminte, in restaurantele din Giurgiu nu era mare traditie in mancaruri din peste. Faptul ca in Piata era o pescarie unde gaseai mereu tot felul de pesti, de toate marimile, iar in oras erau peste o suta de barci de pecuit si cel putin tot atatia pescari autorizati si sute de pescari amatori, cu permise de pescuit, facea ca doritorii de peste la restaurant sa fie prea putini.

Mihai18
[16.05.16 22:32:35]
»

Sărut mâna d-na Iulianic.

Mi-a plăcut foarte mult reviewul care m-a teleportat în vremuri frumoase din viața mea.

Am fost de multe ori pe faleza Dunării din Giurgiu, în special la Rest. Perla, pentru că așa se numea și în urmă cu multi zeci de ani. Aș putea scrie un review pentru că am multe fotografii.

Faleza Dunării și Rest. Perla au un trecut bogat. Despre acestea pot scrie de bine ori mai puțin bine. Giurgiu este aproape de orașul meu natal. Prima dată am mers singur când făceam rodajul la prima mea mașină și trebuia neapărat să fac un număr de km. într-un timp stabilit. Atunci priveam cu jind spre Ruse și acel turn de televiziune. In acele vremuri eu nu aveam voie să ies din țară, chiar din zona socialismului. Nu bănuiam atunci că în viitor voi traversa acel pod cât și Bulgaria, de peste 10 ori spre îndepărtata Elada ori Turcia.Tot în acele vremuri am mers cu încă o familie ca să mâncăm un pește bun la Rest. Perla. Nici vorbă. Am găsit numai friptură de porc și am zis ospătarului „Bine măi omule, bate Dunărea cu valul în peretele vostru și nu aveți pește” El a ridicat din umeri și atât. Altădată am fost păcăliți (nu în mod răutăcois) Făceam o scurtă plimbare pe Dunăre și vaporașul trecea pe sub Podul Prieteniei. Un marinar ne-a spus să privim în sus, ca să ne arate „nitul de aur” bătut în pod. Cu privirile ridicate, priveam de sub pod căutând nitul de aur, care de fapt nici nu era, timp în care am fost stropiți cu apă din Dunăre, spre hazul tuturor

Și acum despre Rest. Perla. Este localul unde singur mănânci un pește bun. Uneori este suprasolicitat. În urmă cu câțiva ani am mers special pentru o ciorbă de pește și am mâncat la portbagaj, în port, pentru că la Perla era o nuntă. De atunci ne-am învățat minte. Ultima dată am rezervat telefonic o masă și a fost bine.

Noi iubim Giurgiul și pentru că este și o poartă de plecare spre Orient (Turcia-Grecia).

Vă mulțumesc pentru frumosul review.

Radu Tudoran
[16.05.16 23:07:23]
»

Nu puteam sa nu votez cand mi-am revazut primul loc de munca. Cladirea NAVROM-ului, nu restaurantul Perla.

mishu
[17.05.16 12:02:17]
»

Si pentru mine Giurgiu reprezinta un oras de care ma leaga amintiri placute si amuzante chiar. Aici am petrecut clipe de vacanta foarte frumoase (la sora mamei care a stat aici cativa ani) pe la varsta de 10-13 ani.

Sora mamei avea locuinta la bloc si cu vederea spre un camp, cariera de nisip si podul peste Dunare. Aici stiu ca mi-am luat-o intr-un an deoarece am plecat precum copii la joaca, ne-am intors la pranz ca sa lasam o soparla pe care o prinsesem eu si o luasem acasa ca si jucarie si plecam iar la joaca (mai aveam cu mine 2 veri mai mici cu 2-3 ani) nu inainte de a-i spune bunicii mele ca plecam la Vama.

Am mers la vama unde ne uitam la TIR-urile straine, am mers apoi la cariera unde ne jucam in nisip iar ziua s-a finalizat cu un gratar pe camp si unde toti copiii au adus de acasa cate ceva din frigider (noi eram musafirii de la Bucuresti .

Apoi am plecat la joaca (era deja ora 21) si spre norocul meu inainte sa ne ascundem le vad pe matusa si bunica care ieseau precipitate din bloc spre politie sa ne dea disparuti ca nu mai veneam acasa . Normal ca ne-am luat-o si nu ne-au mai lasat afara ziua urmatoare.

Si nu au fost singurele traznai facute (mi-am incuiat varul pe balcon vreo jumatate de ora, jucam Ping-Pong pe masa din sufragerie, etc) asa ca pentru mine ramane un oras drag si acord un mare vot.

iulianicAUTOR REVIEW
[17.05.16 20:39:29]
»

@All - Vă mulțumesc tuturor pentru ecouri și pentru aprecieri!

Nu știu ce are Giurgiu – acest oraș de la Dunăre – că trezește atât de multe nostalgii. Îmi amintesc de faptul că și acum trei ani (când am mai scris despre Giurgiu) am avut nesperat de multe ecouri, cele mai multe favorabile.

Mă bucur că modestele mele rânduri au reactualizat anii copilăriei și vechile ei amintiri! Întotdeauna am fost de părere că cei care au trăit sau trăiesc într-un oraș, știu mult mai multe și pot scrie mult mai bine despre el comparativ cu noi, cei care suntem doar vizitatori de ocazie. Așadar, vă invit să scrieți!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
iulianicAUTOR REVIEW
[17.05.16 20:50:07]
»

@tata123 - Da, nu puteam rata o plimbare în vremea macilor și a salcâmilor înfloriți. Și cum cea mai la îndemână a fost cea înspre Giurgiu, într-acolo am și plecat.

Chiar pe Dunăre, atât cât am văzut noi, nu erau hidrobiciclete și bărci de agrement. Le-am văzut însă pe canalul Sf. Gheorghe, aproape de pod, unde este și un ponton mare (probabil pentru plajă, dar atunci nu era vreme de așa ceva).

Nu am știut de expoziția de flori de mină de la Muzeul Județean, dar chiar dacă am fi știut, atunci când am trecut noi pe lângă muzeu era prea târziu ca să mai fi fost deschis.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
iulianicAUTOR REVIEW
[17.05.16 21:03:45]
»

@liviu49 - Stadionul Dunarea, cel care a dat lumii sportive atâtea personalități, încă mai există. Sau, mai bine zis, pot spune că am văzut undeva, în drumul spre port, scris mare, "Stadionul Dunărea". Nu pot spune ce activitate sportivă se mai desfășoară acum acolo.

În altă ordine de idei, referitor la pește, este normal ca într-un oraș pescăresc – cu atâția pescari, cu o pescărie bine aprovizionată și probabil cu multiple posibilități de a-ți procura un pește bun, la un preț onorabil – localnicii să nu fie atrași de restaurante cu specific pescăresc. Dar, iată că venim noi și cei asemenea nouă, care la Dunăre vrem să mâncăm pește. Poate că am contribuit și noi la instaurarea unei tradiții în acest sens la restaurantele din port.

Michi
[17.05.16 23:39:38]
»

@Iulianic:

Mă bucur că modestele mele rânduri au reactualizat anii copilăriei şi vechile ei amintiri!

Păi dacă e vorba de amintiri, stai să vezi! Prin anii ´50 tata era medic de plasă (circumscripţie) în comuna Greaca înainte de asanarea lacului. Ţinea de judeţeana sanitară Giurgiu care îi trasase sarcina să vaccineze întraga populaţie împotriva malariei. Eu îmi petreceam vacanţele de vară la Greaca. Într-o zi tata m-a luat cu el în faeton (un fel de trăsură). Asistentul sanitar era şi vizitiu. Am mers ce am mers, a lăsat faetonul la un pescar şi toţi trei ne-am urcat într-o barcă cu care am traversat lacul Greaca ( lung de 20 km, lat de 8 km). A tras la mal pe o fâşie de pământ împădurită şi inundabilă unde era instalată şatra unor ţigani nomazi care locuiau acolo o lună-două . Mi-aduc aminte de cortul bulibaşei care ne-a invitat să mâncăm peşte la proţap şi pui fript pe jar, de galbenii de la gâturile ţigăncilor, de caii neînşeuaţi, de una bătrână care mi-a prezis că voi avea doi copii şi voi trăi mult (ea ce era să spună?) dar mai ales de dansurile înfocate şi fustele colorate care se roteau. La ordinul bulibaşei ţiganii s-au aşezat în şir indian şi într-un vacarm de nedescris s-au lăsat înţepaţi cu seringa. Alături pe nişte pirostrii seringile întrebuinţate fierbeau într-un cazan cu apă. Filmul ˝ Şatra˝a fost mic copil faţă de tabloul pe care l-am văzut pe malul Dunării.

Radu Tudoran
[18.05.16 18:43:43]
»

@Michi: Stiti doar ca viata bate filmul.

iulianicAUTOR REVIEW
[18.05.16 20:17:15]
»

@Michi - Descendenții nomazilor pe care i-ați vaccinat la Greaca acum nu mai sunt nomazi. Ați văzut vreodată satul Buzescu? O lume de basm, numai cu palate tot unu și unu.

iulianicAUTOR REVIEW
[20.05.16 08:35:37]
»

@All - Pentru prima oară o fotografie de a mea (P01, cea cu macii înfloriți) este fotografia zilei. Deși nu râvneam la aceasta, surpriza a fost mare. Mulțumesc!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
7 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
iulianic, liviu49, Michi, Mihai18, mishu, Radu Tudoran, tata123 🔱
Alte impresii din această RUBRICĂO zi în Giurgiu şi împrejurimi:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.085870981216431 sec
    ecranul dvs: 1 x 1