'Mâncătorii' de recomandat în nordul litoralului bulgăresc

TIPĂREȘTE

V-am tot plimbat în ultima vreme prin nordul litoralului bulgăresc, o zonă extrem de accesibilă pentru cei care locuiesc în sud-estul României, aproape la fel de accesibilă ca şi litoralul autohton, dar mult mai ofertantă, cel puţin celor doritori de linişte şi natură virgină, nepoluată de manele şi miros de grătar. V-am şi cazat într-un loc decent, decorat cu bun-gust, în ton cu atmosfera marină şi aflat la numai doi paşi de valurile fremătătoare. Mă simt datoare însă a vă oferi un sejur complet, aşa că o să vă recomand şi vreo două „mâncătorii”. Bine, există Dalboka la vreo 3 km în dreapta pe drumul ce duce spre Capul Kaliacra; Dumnezeu a creat ţărmul dantelat şi marea albastră, iar bulgarul destoinic a creat ferma de midii eco din larg, precum şi cele două restaurante de pe uscat; dar este imposibil a mânca tot poporul care se preumblă prin zonă la Dalboka, dimineaţă, la prânz şi seara, din motive mai mult sau mai puţin evidente. Deci avem nevoie de alternative! Şi, convinsă fiind că există multe şi bune, eu o să vă relatez doar despre experienţele personale, adică alea care m-au impresionat, adică toate cele două.

Ştiu, mulţi dintre voi ar putea să riposteze: „Ce ne mai pierzi tu, @crismis, timpul aiurea?! Ne tragem un all-inclusive în Albena sau Nisipuri şi am rezolvat problema! ” Poate să fie şi aşa… dar nu pentru mine, care am încercat de vreo 2-3 ori AI-ul în Bulgaria şi am înţeles ideea, suficient cât să nu-mi mai doresc (în Turcia n-am încercat, dar deocamdată nu mă atrage, poate peste vreo 20-30 de ani, când nu m-or mai ţine picioarele). Citeam undeva (şi sunt perfect de acord) că poţi spera la o vacanţă de vis la AI doar dacă preţul îl depăşeşte cu mult pe cel mediu; ofertele ieftine sunt, de obicei, cu două tăişuri – de undeva trebuie să se facă economie, ori de la cazare, ori de la mâncare, ori de la amândouă). Şi cum vacanţele noastre au o componentă activă destul de puternică (adică n-avem stare), vedeţi bine de ce genul acesta „din bucăţi” ni se potriveşte mănuşă! Ne trezim când vrem, plecăm când vrem, mâncăm când, unde şi dacă vrem… Şi ca noi or mai fi şi alţii, şi pentru ei înşir eu aceste cuvinte.

Ei, bine, noi de obicei mâncăm micul-dejun „din traistă”, exceptând rarele situaţii când locul de cazare are în ofertă inclusă şi această masă, că altfel nu se poate. La Kavarna, în micuţa staţiune de la malul mării, nu prea găsiţi supermarketuri (adică nu găsiţi deloc), dar vă puteţi face o scurtă aprovizionare în oraş, unde aveţi mai multe opţiuni. Tati a umplut frigiderul în prima dimineaţă cu lapte, iaurt, ouă, brânză, măsline, ceva mezeluri, zacuscă, fructe plus pâine, biscuiţi, chiar şi nişte foietaje calde şi bune! Ceaiul şi cafeaua le-am adus de acasă. De toate pentru toţi, suficiente pentru a încropi câte un mic-dejun şi chiar şi ceva gustări în cele 4 zile cât am poposit pe-acolo.

Pe cât posibil, încercăm să testăm bucătăria locală atunci când mergem pe undeva şi dacă ne place un restaurant, avem tendinţa să recidivăm. Nu suntem mofturoşi, nu mâncăm mult, dar suntem gurmanzi şi curioşi. Iar Isteţica, domnişoara familiei, e vegetariană, ceea ce-i produce destule probleme atunci când merge la unele restaurante. Aşa s-a petrecut şi la Dalboka, unde aproape toate preparatele includ midii; biata de ea abia-abia a găsit în meniu o salată şi vreo două garnituri. De aceea, vom mai merge acolo doar când ea va lipsi din grup.

Nu la fel au stat lucrurile la Restaurantul Balgarka, pe care l-am descoperit chiar din seara în care am ajuns. După ce ne-am cazat, am pornit să luăm primul contact cu zona, chiar dacă noaptea răcoroasă de final de vară coborâse demult peste pământ. Dar nu concepeam să „mă bag în scutece” fără să miros şi să ascult îndeaproape valurile mării, o melodie care mi-a creat dependenţă din vremuri mult prea îndepărtate!

Restaurantul Balgarka se află chiar lângă plaja centrală a staţiunii, aceea amenajată cu şezlonguri şi turn pentru salvamar şi este separată de aceasta printr-o „perdea” de ghivece mari în care sunt plantaţi palmieri. Interiorul l-am parcurs repejor într-o zi în scopul de a ajunge la toaletă, dar nu reţin mai nimic legat de el, ceea ce înseamnă că nu prezintă particularităţi. În schimb, de superba terasă mă leagă multe, multe amintiri… de toate gusturile: sărate, picante şi dulci! Pe sub restaurant trece un pârâiaş îndiguit, iar terasa spaţioasă, decorată cu zeci de plante, umbrită natural de copaci falnici şi semi-locuită de o familie de pisici comunică prin câteva podeţe care traversează pârâul cu zona acoperită, cu două rânduri de mese, împodobită şi aceasta cu ghivece cu flori.

Ne-a plăcut din prima clipă atmosfera intimă, dar decentă, faptul că muzica răzbătea din difuzoare la un volum la care se împletea armonios cu cea a mării, fără să se eclipseze una pe cealaltă. Nu prea ne era foame, dar ne-am aşezat şi am început să studiem meniurile primite (în limba engleză, după ce am fost întrebaţi de unde suntem), mai mult aşa, ca să vedem care-i oferta. Isteţica a fost foarte încântată că nu va muri de foame în următoarele zile, dar s-a mulţumit pentru moment cu un ceai. Lukas a poftit la o limonadă cu mentă, iar Tati a considerat că o bere binefăcătoare ar fi tot ce i-ar trebui după atâtea ore de condus, lucru pe care l-am aprobat şi în ceea ce mă priveşte (deşi nu condusesem decât… familia!). Dar parcă totuşi… mergea şi ceva un pic mai consistent, aşa că până la urmă am comandat o porţie de midii Kavarna (Tati), una de coaste de porc cu cartofi prăjiţi (Lukas) şi o salată de brânză cu nuci (eu, că doamnele nu mănâncă mult seara). Despre coaste nu pot să vă mărturisesc nimic, dar n-am de ce să nu-i dau crezare lui Lukas, care le-a declarat foarte bune şi, în consecinţă, a lins farfuria. Salata mea consta în nişte guguloaie de brânză proaspătă puţin sărată, peste care erau presărate nuci măcinate (bun!), dar … midiile lui Tati m-au dat pe spate! Cele mai fragede şi mai gustoase midii pe care le mâncasem vreodată, gătite cu ierburi, ceapă, usturoi şi vin, servite într-un vas mare emailat! Se vedea că sunt proaspete, aveau un discret gust al mării. Am întrebat dacă sunt aduse de la Dalboka, iar chelnerul mi-a răspuns uimit de aşa întrebare: „Nu, de la Kavarna! ” Toată afacerea a costat puţin peste 42 de leva (cam 100 Ron).

A doua zi pe la prânz au sosit şi prietenii noştri, rupţi de foame. Unde mâncăm? Lăsaţi-vă pe mâna noastră, ştim noi un loc! Şi i-am condus la Restaurantul Balgarka. Chelnerii s-au mobilizat rapid şi, văzându-ne un grup baban şi decis, au unit vreo 3 mese, pe care au rearanjat acoperămintele imaculate, ca şi vesela şi paharele. A urmat din nou studiu aprofundat pe marginea meniului stufos, apoi fiecare a comandat ce-a crezut. Nu cred că-mi reamintesc chiar tot, dar reţin o salată cu roşii, mozarela şi pesto (Isteţica, desigur), midii Kavarna (eu, normal!), midii cu orez (Lukas), supă de peşte (o minunăţie, la care sosul puţin picant şi oţetul ţi se aduc separat; Tati cel inspirat, desigur), icre cu pâine prăjită (Băieţel) şi încă nişte feluri care s-au rătăcit prin meandrele circumvoluţiunilor mele, dar au existat cu siguranţă, căci am în faţa mea bonul de casă pe care sunt trecute (în bulgăreşte, din păcate). Ce e de (re) -amintit e faptul că pâinea nu e de la sine înţeleasă în restaurantele bulgăreşti, ci trebuie comandată separat (de obicei, cam 0,25 leva felia). Vreo câţiva dintre noi au fost suficient de pofticioşi încât să încheie festinul cu un desert. S-a comandat cheesecake cu fructe de pădure şi lava-cake, aceasta din urmă fiind o brioşă cu ciocolată fierbinte în interior care se serveşte cu îngheţată de vanilie. Am gustat şi eu din amândouă şi vă pot garanta că erau delicioase! De atunci, dacă Lukas aude rostindu-se „lava-cake”, zâmbeşte instantaneu, oricât de mohorât ar fi! Plus lichidele de rigoare, aproape 100 de leva.

În ziua în care am vizitat Grădinile şi Castelul Reginei Maria ( vezi impresii), prietenii noştri au decis să rămână să mănânce în Balcic, dar Tati saliva cu gândul la berea rece de la terasa „noastră”, aşa că am revenit în Kavarna, la Balgarka. Eram atât de flămânzi, încât am făcut ce nu se face: să te duci la cumpărături pe burta goală, respectiv am comandat ca înecaţii, fiecare câte 2-3 feluri de mâncare. Băieţel m-a uimit cel mai tare; el, care în mod obişnuit mănâncă (a se citi „ciuguleşte”) miercurea şi vinerea, a dorit o porţie de icre cu pâine prăjită, … apoi o chestie cu brânză, roşii şi ou coaptă într-un vas rotund de ceramică, … apoi vită cu sos de piper, … la final un desert cu pandişpan de ciocolată, nuci şi îngheţată … şi imaginaţi-vă că le-a dovedit în proporţie de peste 80%!!! Tati a mâncat kavarma, celebra tocăniţă bulgărească cu mai multe feluri de carne şi cu multe legume, servită în tigaia aceea specifică, cu mânere de lemn, în care se şi prepară. Total de plătit: 182,51 leva. Ăsta da, dezmăţ! Eu şi cu Tati n-am putut să ne mişcăm multă vreme după masă, iar mâncare nu ne-a mai trebuit decât a doua zi pe la aceeaşi oră (în mod surprinzător, chiar şi lui Băieţel!) …

… Când ne-am reunit din nou grupul (12 persoane). Era ultimul prânz la Balgarka şi aveam să marcăm momentul aşa cum se cuvenea. Am mai schimbat un pic repertoriul, dar ne-au încântat la fel de tare o supă de pui „a la grec”, lavrac la grătar cu nişte cartofi demenţiali, copţi cu mărar şi un pic de usturoi, precum şi alte feluri despre care nu am păstrat amintiri la fel de vii. Băuturi, cafele, lava-cake şi în total 108 leva.

În concluzie, cu mâna pe inimă pot situa Restaurantul Balgarka peste media celor de profil. Mie mi-a plăcut mai mult mâncarea aici decât chiar la Dalboka. Feluri diverse, din toate categoriile, atmosferă de vacanţă, flori şi pisici drăgălaşe, chelneri politicoşi şi eficienţi, unii rup câteva cuvinte pe româneşte. Să zicem că vă duceţi spre Balcic, Albena, Nisipuri sau mai ştiu eu încotro – şi vă păleşte foamea pe drum sau doar v-am făcut curioşi :). E simplu să-l accesaţi: din drumul european faceţi stânga spre oraşul Kavarna, pe care îl străbateţi, mai mergeţi apoi vreo 3 km în direcţia mării şi, acolo unde se termină drumul, lângă plajă, îl găsiţi pe el, pe faimosul (de-acum, sper!) Restaurant Balgarka! S-aveţi poftă!

Pe drumul de întoarcere acasă exista un alt must culinar şi nu eram dispusă să-l ratăm, mai ales că acţiunea se petrecea tot în jurul prânzului: Restaurantul Raţa Sălbatică (Wild Duck), din Ezereţ. Plus că trebuia musai să ajung şi la plaja aferentă acestei localităţi, ceva mă atrăgea într-acolo mai ceva ca un magnet!

Ezereţ se află cam la 20 km de graniţa cu România (pe drumul spre Vama Veche) şi restaurantul cu pricina este, probabil, vedeta satului, aşa că nu e greu să-l dibuieşti. Este un indicator la şosea, dar, dacă nu-l remarcaţi, reţineţi că trebuie să vă abateţi în direcţia mării (dreapta sau stânga, depinde dincotro veniţi) în dreptul unei foste staţii de autobuz, din acelea din beton, acoperite, pe care este desenat un muţunache în culori vesele (voi ataşa o poză ajutătoare). Aţi intrat deci în sat, faceţi stânga pe primul drum de pământ şi după vreo sută de metri aţi ajuns. Firma e reprezentată de un desen destul de naiv reprezentând o raţă simpatică şi încă de la intrare sunteţi anunţaţi că veţi fi serviţi (dacă nu preferaţi altceva) cu scoici bio din Marea Neagră.

În spatele gardului banal de beton se desfăşoară însă un adevărat domeniu, căci alături de restaurant (mai multe pavilioane dispuse în frumoasa grădină), găsim spaţii de cazare, piscine (de adulţi şi de copii), un iaz cu o lebădă albă şi una neagră, un pârâiaş traversat de mici podeţe, o corabie transformată în loc de joacă pentru copii şi chiar şi o mică fermă de animale, pe care cei mici şi cei mari sunt invitaţi să o viziteze în timp ce aşteaptă prepararea bucatelor. Meniul este destul de diversificat şi aici, mâncarea bună şi proaspătă. Tati a luat tot midii, dar nu s-a declarat la fel de satisfăcut ca de cele de la Kavarna. Isteţica a testat ceva sofisticat, un rotocol de brânză Camembert învelit în fulgi de porumb sfărâmaţi, prăjit şi garnisit cu dulceaţă de afine, salată şi pâine prăjită. Băieţel a rămas fidel icrelor, dar a devorat şi nişte „degeţele de pui” cu sos ţaţiki, iar eu început cu o porţie de brânză caramelizată inundată în miere şi miez de nucă şi am continuat cu… cu ce altceva, decât cu raţă?! Foarte bună, cu sos dulceag de portocale şi orez cu stafide! Lukas nu mai ştiu ce a luat, probabil ceva comun şi săţios, din moment ce nu am pozat. Una peste alta, aproape 120 de leva. Merită, recomand! Deci Balgarka la dus, „Răţuşca” la întors, ne-am înţeles? :)) Sau invers, cum doriţi…

Am întrebat ospătăriţa care ne-a servit cum se ajunge la mare, dar ne-am înţeles separat. Nu e greu însă. Trebuie doar să vă întoarceţi pe drumul de pământ până la răspântie, apoi sunt indicatoare pe care scrie „Mopeto/The Sea” şi care vă ghidează stânga-dreapta-stânga-dreapta până ieşiţi din sat. Adică ajungeţi la un alt drum de pământ, dar acesta desfundat tare, care se strecoară printre zone arabile. Mergeţi aşa cam 3 km (citisem că sunt 6, dar m-am uitat pe kilometraj, sunt doar 3, probabil par mai mulţi pentru că se merge cu viteza melcului), până când ajungeţi la o pădurice unde este organizată, absolut rudimentar, o arie de campare, dotată cu toalete ecologice. La vremea când am ajuns noi erau printre copaci câteva corturi şi câteva maşini, unele cu numere româneşti. Dar priveliştea desfăşurată privirilor noastre dincolo de mica faleză ne-a lăsat cu gurile căscate: cât vezi cu ochii, în stânga şi în dreapta, o plajă cu nisip fin, albicios, lată, curată, scăldată de o mare pictată în cel mai frumos degrade de turcoaz pe care ţi l-ai putea imagina!... Superb! Digestiv curat! Nu cumva să rataţi! Eu voi reveni, măcar pentru o prăjeală la soare şi una-două scalde, căci treaba cu cortul aparţine altei perioade, mai de demult, a existenţei mele…

---

VIZUALIZĂRI: 5229 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI