ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 05.10.2015
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Râmnicu Vâlcea
ÎNSCRIS: 05.01.13
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
AUG-2014
DURATA: 1 zile
team-building

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 12 MIN

Sneek, weekend autentic, cu gâște, bere și gură-cască

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

Ingredientele unui weekend fericit

În august 2014 am picat imprevizibil în Friesland, la festivalul sculpturilor de nisip de la Sneek și am descoperit un orășel, ca o ilustrată multicoloră de vacanță, ce mi-a topit inima.

După ce m-am jucat pe firul nisipului cu expoziția de sculpturi intitulată Hollywood ( vezi impresii ) am plecat cu trupa spre centrul istoric al orășelului frizon, fără să realizăm că începuse nebunia anuală, a celor 7 zile de sărbătoare ale burgului, pe apă și uscat.

Orașul trăiește în perfectă armonie cu apa și chiar dacă nu are pe marginea canalelor sale, aripi de heruvin, el e festonat cu negustori de artă la tarabe, în zi de târg, concursuri europene de sailing vara și patinaj pe gheață iarna, ferice de orașele mici, ce știu să se expună lumii și nu vor să fie date uitării.

La Sneek în nord –estul Olandei, după ce mi-am umplut mâinile cu nisip, am simțit fericirea unei zile de weekend pline, alergând ca nebuna, după fanfara originală a unui cărd de găște, niște jolly walkers, caraghioase, ce mi-au tăiat calea, printre picioare. :)

Ce-i trebuie unui biet turist provincial, puțină muzică, un toboșar, un dirijor cu un fluier, în fața unor păsări, ce mărșăluiesc obediente prin centrul urbei, e oare posibil, ca această combinație de păsăret, muzică și oameni, să-mi asigure mie, ingredientul perfect pentru, un weekend olandez inedit?

Cine ești tu bătrâne Sneek? De unde ai răsărit pe harta Olandei și de unde, până unde Friesland, mai puțin explorat de turiștii europeni?

Friesland, o destinație, unică de vacanță

Friesland e una din cele 12 provincii olandeze, ce există de peste 2000 de ani, primii ei turiști, ce credeți, au fost romanii, ce fură impresionați de ceea ce au găsit în această zonă nordică a țării.

De căteva secole, Friesland oferă o mare varietate de peisaje naturale, istorie și cultură, și multiple posibilități de petrecere a timpului liber, e fain să vii aici iarna, cănd olandezii își scot patinele din pod, și dacă canalele sunt înghețate, începe nebunia concursului de patinaj pe 200 de km, cu Turul celor 11 orașe, Elfstedentochten, Sneek fiind, evident, pe traseu.

Ce mai găsim în Friesland, o rețea de căi navigabile ce leagă inteligent toate locurile și locațiile istorice, patru zone de navigație și pescuit, mările interioare Wadden și IJsselmeer, cea mai mare flotă din Europa cu corăbii cu pănze tradiționale, iahturi, piste pentru bicicliști, precum și insulele mării Nordului.

Friesland e diferit de restul țării, ca și locuitorii ei ce ,,parlevusesc ‚’’în limba frizonă, extrem de ciudată, am aflat doar că ea are rădăcini germanice, fiind vorbită de localnici, acasă.

Am întălnit odată în tren, un conductor ce-mi verifica biletul, și din lipsă de clienți, a început să-mi descrie în engleză, frumusețile zonei și să laude limba frizonă, neuitănd să-mi recomande și ginul lor, local.

Acești frizoni cuprind o minoritate de circa 600 000 de locuitori, ei sunt cunoscuți pentru caii lor grozavi, vacile dolofane, negre cu alb, ce fac, ce știu ele mai bine, să lenevească pe pășunile mereu verzi.

Despre Leeuwarden , orașul spioanei Mata Hari și capitala provinciei, v-am povestit aici. (vezi impresii).

Sneek doarme cu picioarele în apă din Evul Mediu

Orășelul cu peste 33000 de locuitori, își poartă discret și cochet, semnele originilor medievale, el se află la 23 km de Leeuwarden, fiind aproape de Sneekmeer , un grup de 30 de lacuri formate de mâna măiastră a olandezului temerar.

Sneek e băgat cu capul în ape, e localizat central în districtul lacurilor și este vedetă la televiziunea olandeză, în prima săptămănă din august, cănd el se transformă în capitală europeană a sporturilor pe apă, toți marinarii au auzit de el.

Atunci are loc o minunată paradă a flotilei maritime, pe ,,mările’’lui interioare, la această regată europeană, participă peste 150 000 de entuziaști ai sailing-lui internațional... viața la Sneek în august e chiar trepidantă, am asistat la spectacol pe viu, cu ani în urmă.

Ca și Amsterdamul, el e traversat și intersectat de canale navigabile, dar e de căteva ori mai mic, în plus, e pietonal în centru și am găsit în el, lucruri inedite, pe care nu le-am întălnit în orașele mari, nu-i de mirare, că peste 100 000 de olandezi, vin aici la shopping, cu mașina sau... cu vaporul personal, după mărimea buzunarului.

Sneek, născut pe o peninsulă nisipoasă în secolul 11, și-a semnat certificatul de naștere ca oraș în 1456, el era pe vremea aceea, singurul oraș fortificat din Friesland, avănd în patrimoniu cinci porți de apărare, din care a mai rămas doar una, Waterpoort , de la 1613, ea este blazonul localității și e mândră foc, fiind cea mai bella poartă de apă din Olanda.

Pe poartă era plantat un ceas, ce era pus cu cinci minute înainte, pentru ca paznicul, să fie sigur că toată lumea e înăuntrul orașului... Epoca de înflorire a orașului aparține secolelor XVI ȘI XVIII, multe monumente au pierit, la fel ca și zidurile din Sneek.

Canalele de apă sunt vitale pentru viața orașului, ele sunt perfect integrate în viața burgului provincial, la periferie, unde am parcat mașina spre sud-est, am început să admir zecile de ambarcațiuni private, ca o explozie albă pe luciul apei. Locatarii coboară din micile blocuri sau case și dau nas în nas cu iahturile, acostate la peronul stradal, de parcă a fi niște biciclete

Orașul medieval, vechi centru comercial al Friesland-ului de sud -vest

Am luat-o la picior spre centrul vechi, olandezii cu copii, și-au scos pe strada mare, comercială, artileria ușoară la vedere, zeci de biciclete staționează în fața magazinelor, ca la paradă, admir pe exterior fațada magazinului olandez C&A, din 1841, e vorba de faimoasă companie de haine, care și-a început activitatea cu un magazin, în acest oraș necunoscut.

Orașul mă salută simbolic, cu un grup statuar, o doamnă din piatră ține în mână, o găscă deasupra capului și face troc pe stradă cu un negustor de stofe.

O iau apoi pe niște străduțe înguste, cu prăvălii mici, specifice, mă hlizesc la niște cozi lungi de mături, pictate cu gărgărițe roșii și mă proptesc în fața unei vaci albastre, ce face reclamă unui tip de brănză local, Beemster , un fel de Gouda de Friesland. Este o brănză delicioasă și dulce, produsă după rețete secrete, transmise din generație în generație, e cremoasă și a căștigat multe medalii de aur.

Pe plan comercial, orașul are în buzunare o fabrică de candy numită Tonnema și o fabrică de sfoară.

Orașul istoric interior, bogat în curiozități

1. Primăria din Sneek, (Stadhuis) de pe Markstraat , are una din cele mai splendide fațade rococo din Olanda de Nord, o vănez din toate unghiurile, ea a fost probabil ridicată în 1480 și cosmetizată de căteva ori.

Fațada ei superbă este bogat decorată, în stil rococo, figurile alegorice reprezintă cerințele cerute unei bune guvernări, înțelepciune, jusțiție, administrare publică, dreptate. Există și alegorii cu cele patru anotimpuri, cu comerțul și prudența.

De pe Markstraat, trec prin Kleine Kerkstraat, depășesc Leeuwenburg și Suupmarkt, cu direcția Kleinzand.

2. Pe Kleizand, afli de ce orașul este cotat drept capitală a sporturilor pe apă, amatorii de marină au ocazia să viziteze Muzeul Maritim (Friesch Scheepvaartmuseum), ce datează din 1938, când primarului i-a venit ideea creață să transforme un vechi orfelinat, într-un muzeu al navigației, pentru a evidenția trecutul maritim al zonei și al orașului.

3. Tot pe Kleizand se află și o distilerie veche de 140 de ani, Weduwe Joustra , o clădire veche cu parfum de epocă și aer nostalgic.

4. Strada comercială Grootzand , ne plimbă de-a lungul canalului mort, spre poarta de apă a orașului, Waterpoort, ce are două turnuri octogonale și un pod. Deasupra podului trăia odată paznicul cu familia lui prin 1785, podul separă canalul de centrul orașului. Ce a mai rămas din poartă este o clădire istorică, ca o reclamă modernă, pentru sporturile de apă. Imaginea porții o găsim pe sigla multor produse din Sneek.

5. O casă inedită, cu guleraș, este Casa Fluierasului , din secolul 17, e ca un ecou prețios al trecutului, e pusă pe un colț de stradă, e pur și simplu nostalgică și e gătită cu picturi, să o vadă chiorii, ce trec nepăsători pe lăngă ea, e ca un miros de păine coaptă, căci ea a devenit astăzi o brutărie.

6. Arhitectura orașului, m-a încăntat enorm, case vechi, ce par retezate cu foarfeca, la aceeași înălțime, sunt încondeiate de scurgerea timpului, și se țin străns de mănă. Ronțăi cu blitzul căteva frontoane și acoperișuri, casele sunt înșirate ca mărgelele pe un abac, au parfum medieval, sunt vechi și-mi amintesc de micul Amsterdam, chiar dau capul pe spate.

7. Dacă trecem de piața Martini, și o luăm spre vest, ajungem la gară, Stationstraat , unde se află un muzeu al trenului, într-o veche clădire istorică, dar nu am intrat.

8. Bag de seamă, că nu v-am zis nimic de biserici, sunt doar două, eu am intrat în Grote Martinikerk , ce se află în Martiniplein .

Biserica datează din 1500 și ea a fost prima clădire ce a fost construită în Sneek, pe o movilă de nisip, într-o zonă cu terenuri argiloase.

Șovăi dacă să vă mai zic ceva de ea, am păstrat în suflet o expoziție cu picturi actuale, un tablou cu un lagăr de concentrare și două cufere de voiaj retro, ce-mi aminteau de bunicu’, biserica e și ea integrată în contemporaneitate.

Marea biserică Martini , din cărămidă roșie, e masivă, înghesuită pe un colț de stradă, e robustă și arată ca o bazilică, radiază de fericire, la picioarele domnului am găsit baza militara a cărdului de găște, după care am alergat... da, un țarc e plantat discret, lăngă un zid al edificiului religios, săsăitul găscanilor se aude de departe, locația și paiele din jurul lor, mi-au adus reacții vesele, lesne de ghicit.

Redevenind serioși, biserica se închină Sf Martin, primul episcop de Tours, ea a fost ridicată la 1498, ea are un belfry separat, odinioară exista o ușă de lemn separată pentru săraci, mai la sud.

Partea ei de vest s-a prăbușit în 1681 și fundațiile ei s-au scufundat, biserica parcă a intrat în pămănt, după reconstrucții, ea arată totuși impunătoare.

Pe vărful ei se află un dom din 1771, ciudat e faptul că astăzi intrăm în ea, prin cor, ce a devenit o sală de recepție pentru turiști, intrarea e gratuită și paza e asigurată de voluntari, ce mi-au adus un pliant în engleză, cu istoricul ei, înșirat pe 4 pagini, pănă m-a apucat somnul și am primit cadou, un pahar cu limonadă.

A venit vremea să ne schimbăm starea sufletească și de la biserică mergem în Piața Centrală la bal, unde e toată suflarea olandeză, de la mic la mare, ca la o mare chermeză populară.

Mă lovesc pe drum de doi artiști înalți, înalți care se opresc brusc, în fața mea și-mi oferă cadou o poză pentru Afa... Long live, Romania, țipă ei în olandeză, bravo băieții. :)

Evenimente artistice în Markstraat - Gazen Fanfare, cu gâștele în bătaia tobei

Ca orice burg provincial, Sneek are câteva piațete publice, le-am găsit suprasaturate de olandezi cu copii blonzi în cărucioare, artiștii de la teatrul local din localitate, erau amestecați printre turiști, animând atmosfera.

Evident că m-am lăsat prinsă de sarabanda publică, pierzăndu-mă o oră de familion, dând din coate și aplaudând spectacolul artiștilor în papainoage, cu niște costume demențiale, ce strigau în limba lui Rembrandt, vorbe pline de mister, de-mi asurziseră urechile.

Ochesc întămplător și oficiul VVV de turism local și trag o fugă să găsesc o broșură turistică, stănd la coadă, că altfel ce să scriu pentru Afa? :)

Scenele din scuar erau haioase foc, eu mă tot învărteam după fusta gogoșar a unei artiste, ce țopăia pe prăjini, pentru a prinde o poză altfel, cănd aud surprinzător, marșul găștelor belicoase, gata gata să mă muște, mai aveam un pic și șuieram și eu din fluierul piciorului. :)

Ele dădeau semnalul că începe celebra săptămănă de la Sneek, cert e că era o nebunie curată, un zgomot de nedescris, copiii țipau fericiți și toată lumea căsca gura.

Am fugit după ele pănă la țarcul de la biserica mare, recunosc că marșul lor insolit, țăfnos, printre papainoage, m-a distrat teribil, sunt clipuri atăt de simple, memorabile, ca și omul cu baloane de la Giethoorn, ele vor face molii în albumul meu de vacanță, vă invit să le vedeți în poze și să dați drumul la tobe, să curgă muzica și prin urechea voastră.

Această paradă haioasă, amintește de vechea tradiție a crescătorilor de găște, evenimentul poate fi vizionat în multe orașele olandeze, dacă ai acest noroc.

Aș mai extrage o ultimă poză cu o secvență veselă, muzicală, în altă piațetă, un grup de olandezi dansează efectiv pe stradă, acompaniați de muzicanți, și aplaudati la scenă deschisă. Pe toate străduțele artiștii din Sneek au invadat teritoriul, oferind lumii clipe magice.

Mi-am regăsit trupa la o terasă de-a lungul canalului Gronzand, ce este astăzi mort și plin de nuferi. De-a lungul lui începea piața artistică, cu negustori de artă și tot ce nu-ți trece prin cap.

Am remarcat o pată colorată de buchiniști, e pentru mine un clip superb, cu tușe franceze, ca o acuarelă sonoră de-a lungul canalelor, încărcate pănă la refuz de biciclete, puse de-a valma.

De la terase, turiștii și locanicii privesc din lojă defilarea de oameni, ce se mișcă pe cheiuri... berea curge în valuri, lumea e relaxată și bine dispusă... de pe un pod al dragostei cu lăcătele, îmi iau duios Tot Ziens de la Sneek, concursul de sailing îl voi vedea, a doua zi, la televizor.

Am încurcat drumul spre parcarea din sud vestul orașului și am mers o oră pe jos confuzi, de-a lungul unui canal, ajungănd aiurea în zona cu case moderne și puncte de marină, nu era nici țipenie de om, nu am regretat, dar sorela mia, s-a suit pe o ladă metalică de gunoi, să o tărăm pănă la parcare, că i-au murit picioarele de oboseală, pe niște străzi cu nume de regi și prinți.

La Sneek găsești mereu ceva de făcut, orașul te primește cu brațele deschise, în calitate de turist poți închiria o bicicletă sau o barcă electrică, pentru a explora zona și rezervațiile naturale, prin intermediul oficiului de turism... da, Olanda e altfel... pozele sunt mai grăitoare decât vorbele mele.

Bibliografie: Sneekholland.nl

Broșură turistică: Sneek, Toeristische wandelroute

www.Frieslandtravel.com

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de mireille in 05.10.15 18:06:53
Validat / Publicat: 05.10.15 20:56:44
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BENELUX.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 2535 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

9 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mireille); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P07 Fanfara Gastelor pe strada... vine si tobosarul imediat
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
[900 PMA] [450 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 73300 PMA (din 58 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
Articol de elită, apreciat de suficienţi votanţi pentru a-i fi alocat, automat, ZUPERBONUSUL (în valoare de 20000 PMA).

ECOURI la acest articol

9 ecouri scrise, până acum

webmaster [05.10.15 20:55:54] »

Împreună cu continuarea sa, Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

mireille CONS. ONORIFIC AFA / BENELUX [05.10.15 21:19:59] »

@webmaster - multumesc mult

calatorul [06.10.15 12:20:30] »

Frumos, interesant, convingator, si ce poze frumoase!

Radu Tudoran [06.10.15 14:40:44] »

Am fost de doua ori in Sneek si de fiecare data m-au impresionat gradinile locuintelor de-a lungul canalelor. Erau extrem de ingrijite, iar in mijloc cu cate o casuta. Si bineinteles debarcader. Apropo, cand ai intrat in Friesland nu ti-au cerut sa arati pasaportul

mireille CONS. ONORIFIC AFA / BENELUX [06.10.15 14:55:16] »

@calatorul50 - Merci pentru vizita, cred ca am scris articolul, cu gandul mai mult la poze...

Eugenia55* † [07.10.15 12:27:58] »

Te-ai pornit...

N-am ajuns prin locurile astea dar poza P25 mi-a trezit instantaneu amintiri de anul trecut... in drum spre Giethoorn, gata sa trecem un pod, din canton apare o tanti cu o "opritoare", halt, ma uit "ca broasca la bariera" si-odata vaz ca se ridica... asfaltul, aiiiii, primul gand, cutremuuur, m-am scurs pe bancheta pana cand s-a indurat careva de mine sa-mi spuna ca e pod... mobil, am tasnit racheta sa vad defilarea ambarcatiunilor care asteptau, cuminti, la semafor, adica sa dea tanti din paleta. Jur ca toate aveau ancorate, spanzurate, cum or fi fost, ce?? cum ce?? biciclete, desigur

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
mireille CONS. ONORIFIC AFA / BENELUX [08.10.15 13:48:44] »

@Eugenia55 - da tu, când te pornești?

Da, te vei obișnui cu opritoarele, retrăiesc și eu prima senzație de surprise, când am dat nas în nas cu hăul din mijlocul șoselei... am început să număr catargele... sunt multe poduri zburătoare și în alte zone, ele fac parte integrantă din peisaj și din viața de zi, cu zi, ca și eternele biciclete. Vara plec la Blokzil, un sat cu o ecluză, și de e soare, stau pe o bancă cu moșii și număr vapoarele, admirănd și viața domestică de pe punte.

Astept ,,ecluza '' ta de povesti flamande... Tot Ziens.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
webmaster13 [27.10.15 07:37:18] »

Articolul a "primit" o ilustraţie muzicală sau video-muzicală - vezi mai sus, imediat sub titlu.

Daca autorul preferă o altă melodie sau un alt videoclip, este rugat să ne scrie (aici, ca ecou, ori pe PM)

mireille CONS. ONORIFIC AFA / BENELUX [27.10.15 12:23:36] »

@webmaster13 - multumesc mult, superb clipul...

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
calatorul, Eugenia55*, mireille, Radu Tudoran
Alte impresii din această RUBRICĂVacanţa în Olanda:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.095224857330322 sec
    ecranul dvs: 1 x 1