ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 24.07.2015
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Frumuşani [CL]
ÎNSCRIS: 03.03.08
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
JUL-2015
DURATA: 8 nopți
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
80.00%
Mai degrabă mulțumit
PLAJA şi MAREA:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
93.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut

TIMP CITIRE: 7 MIN

În sfârșit, am fost și noi acolo!

TIPĂREȘTE

Drum: București, Ruse, Razgrad, Șumen, Karnobat, Burgas, Duni. nu mai știu exact cât am făcut - am plecat ceva mai târziu de acasă, nu mă grăbea nimeni să ajungem înainte de ora 14 ca să bombănim pe urmă că „de ce nu ne-or lăsa ăștia să intrăm la ei în curte?!?”. Așa că am poposit la poarta lor pe la 4 și ceva după-amiază. Cred.

Cazarea: cum scrie mai sus - la Belleville. Parcarea se plătește la sosire (pe booking.com se laudă cu parcare gratuită; poate pentru cei ce rezervă prin ei. Oricum prețul booking era ceva mai mare decât cel primit de mine, așa că nu prea contează, oricum e doar 6 leva pe zi). Le-am vorbit bulgărește și cred că le-a plăcut asta. Bell-boy-ul ne-a luat cu bagajele din parcare și ni le-a adus până în cameră (iar la plecare a făcut treaba pe traseul invers).

Internetul e și ăsta pe bani (10 leva pe zi! sau 40 pe 5 zile - superofertă!!!) dar fata de la recepție mi-a spus că doar în zona recepției e semnal bun - așadar la ăsta am renunțat.

Camera - OK, cu un mare defect: paturi twin. :(( Mă rog, am supraviețuit, dar cu greu... Am găsit la sosire un bețișor de mestecat cafeaua, pe jos, lângă pat, plus ceva firicele de păr prin baie (care au supraviețuit și ele sejurului nostru, ba chiar cred că s-au înmulțit puțin. ;) ). La baie - doar un săpun și dozator de gel de duș la duș. Și căști de baie. Ce șampon sau alte chestii? Ce chiar vă încredeți în cele 5 stele de pe frontispiciu, ori în cele 4 de la agenții? Hai că nu cred!

Oricum, se făcu ceva curățenie zilnic, ne schimbau prosoapele (deși nu le puneam în cadă), mai încrețeau cearșafurile pe pat și luau gunoiul.

Restaurante și baruri - aici ar fi ceva de spus, încerc s-o fac sistematizat: am testat restaurantele Sozopol, Marina Royal și Pelican (dintre cele din sistemul AI).

Prinzând două sâmbete în sejur, am avut parte și de două „seri festive” la restaurantul Sozopol haos mai mare ca atunci, n-am pomenit. Păcat de intenție, că era bună. Sincer, deși la Sozopol am mers cel mai des (era cel mai apropiat), mi s-a părut cel mai slab. Nu voi detalia mai mult; vreau doar să spun că la plecare au fost singurii cărora le-am pus în tip-box 70 de... dinari sârbești! La restul am cotizat cu leva (inclusiv recepție, bell-boy, bar, restaurantul bulgăresc a la carte), că mi-au priit serviciile lor. Sandwich corner - netestate. Oricum, văzând oferta, mie unu-mi cam pierea pofta.

Revenind la restaurantele a la carte: cel italian m-a dezamăgit destul de rău. Lista scurtă, preparatele cam terne (departe de cum ar fi arătat „la mama lor”). Serviciul anapoda (preparatele aduse câte unul, la intervale destul de mari și mereu întrebând (de parcă eram zece la masa aia, nu doi!) „[preparatul ăsta] cine l-a comandat?” No way! Peste două zile, am mers la „Mehana”. Adică ăla bulgăresc. Aici a fost mai bine, ospătarul era un haios, rupea un pic românește, dar am reușit să ne înțelegem și pe limba lui. Bietu' om nu pricepea ce-i cu noi de nu vrem ciorbă de burtă (pe care n-o putem nici măcar mirosi, amândoi! :) ) , am apreciat în schimb ciorba de fasole „călugărească”. Poante pe durata cinei: prima a fost când iubi a găsit un fulg prin gustare și, pe când îl analizăm să descoperim cărei specii de zburătoare îi aparține, trecu o chelneriță pe lângă noi care a văzut „descoperirea” și cerându-și scuze, a luat platoul cu antreuri practic neatinse de pe masă. Ne așteptam să vină cu altul, dar... cred că a uitat. A doua, și mai haioasă, a fost legată de meniul în „limba română” (o să pun și o poză); erau acolo mai multe chestii aiurea: una a fost „frigărui de ferel cu [ceva garnitură]” ce erau în realitate „păstrăv la grătar cu...” =)) Și alta, a fost ceea ce am comandat eu, ca salată: cică „salată tradițională zarvarska” (castraveți cu iaurt eliberat de apă condimentați cu sare și ulei de măsline) . (se va vedea în poză - descrierea e dublată de la salata imediat de sub asta - salată tradițională mixtă. Am primit pe urmă și meniul în bulgară și m-am lămurit: era vorba despre „salată tradițională jâtvarska” („a culegătorului / recoltatorului”) = roșii, ardei copt, ceapă, nuci, măsline (puțin diferită și asta de rețetele „clasice” unde nu are nucă, dar în schimb are în componență brânză, porumb și pătrunjel). Nu pricepeam nicicum de ce nu seamănă cu „snejanka” (a cărei rețetă e de fapt trecută pe meniul „românesc”) iar chelnerul încerca să îmi explice că eu aia cerusem! :)) Bine, după ce am văzut de unde provine eroarea, i-am spus că nu vreau s-o schimbe (deși se oferise s-o facă), ci sunt deschis la experiențe culinare noi și o să pap ce am comandat. Alte comicării nu au fost, dar am avut parte de un alt moment frumos înainte să plecăm: la masa alăturată erau două cupluri din Republica Moldova (veniți cu autocarul tocmai de acolo!) care au ținut să ne ofere un pahar de vin bun, de la masa lor (un muscat sec, alb, chiar bun), auzindu-ne vorbind românește. Un gest frumos și pentru mine chiar înduioșător. Am și schimbat câteva vorbe, mi-a plăcut cum văd ei situația. De-ar fi mai mulți ca ei, deși mă tem că am dat peste niște idealiști incurabili. :)

La baruri am avut mereu parte de o servire bună, am „testat” chiar și un pahar de whisky autohton și mi s-a părut rezonabil de bun. Și cafeaua tot de la bar o beam - era departe de ceea ce se servea la micul dejun.

Entertainement și sport - spectacolele la care am asistat au fost frumoase; chiar mă gândeam că am fost la spectacole de revistă (pe bani, la teatre de specific) cu numere mai puțin reușite. Foarte reușită și acea „Beach party”, cu artiști ce se jucau cu focul, artificii, muzică, antren.

M-a dezamăgit însă că vreo două zile nu am jucat boccia, pentru că așteptam liniștit „pe plajă” (unde era afișat peste tot că se desfășoară activitatea) să vină cineva să o anunțe. Aș! De unde? Păi plaja aia are peste juma' de kilometru și sonorizarea acoperea doar zona piscinei de activități de la „Marine”, iar echipa nu părăsea acea zonă, ferit-a sfântu', că doar restul oaspeților nu plăteau aceeași sumă. ?!? WTF? n-am prea mai pomenit așa o nepăsare... În rest, dacă te duceai (după ce aflai întrebând ici-colo) și participai la activități, erau OK. Singurul loc pe care nu a trebuit să-l caut a fost centrul de tras cu arcul.

Despre viitorul aquapark s-a mai spus pe aici. Vreau doar să adaug un detaliu minor, dar totuși cred eu important: în ziua când am plecat (deși era duminică), erau niște oameni pe-acolo care s-au apucat să facă probe la pompe și să umple și bazinul mic de la baza toboganelor.

Impresia generală - mi-a plăcut. Poate chiar o să mai merg (deși rareori revin la un același hotel de mai multe ori).

Ce nu mi-a plăcut - că în ciuda interzicerii traficului auto prin complex, autocarele și mașinile de deservire (plus o haită de taximetriști puși pe căpătuială, dar care mai mult șomau - probabil că în același timp, dacă ar fi stat în Burgas ar fi făcut mai mulți bani) urcau și coborau necontenit de colo-colo, cu fum și zgomot, chiar și la ore de odihnă. Pentru ăștia ar fi trebuit făcute ceva căi de acces „secundare”, care să nu polueze complexul. Da' cred că deja le cer prea mult...

Vacanțe frumoase tuturor!


[fb]
---
Trimis de Dragoș_MD in 24.07.15 01:19:59
Validat / Publicat: 24.07.15 07:10:45
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BULGARIA.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 3292 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

4 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Dragoș_MD); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P07 Duni Royal Resort, Belleville Hotel - complexul, la apus
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 38450 PMA (din 42 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com

  • ECOURI la acest review

    4 ecouri scrise, până acum

    nicole33 CONS. ONORIFIC AFA / BULGARIA
    [24.07.15 20:58:25]
    »

    @Dragos -

    Ai descoperit resortul de la Duni destul de târziu, când, din păcate, lucrurile nu mai sunt la fel de bune cum erau în urmă cu ceva ani.

    Ce nu mi-a plăcut - că în ciuda interzicerii traficului auto prin complex, autocarele și mașinile de deservire (plus o haită de taximetriști puși pe căpătuială, dar care mai mult șomau - probabil că în același timp, dacă ar fi stat în Burgas ar fi făcut mai mulți bani) urcau și coborau necontenit de colo-colo, cu fum și zgomot, chiar și la ore de odihnă. Pentru ăștia ar fi trebuit făcute ceva căi de acces „secundare”, care să nu polueze complexul.

    Mă bucur că nu sunt singura deranjată de disconfortul cauzat celorlalți turiști prin nerespectarea regulii de a te plimba cu mașina prin resort. Nu demult un user chiar povestea cu mândrie pe site cum s-a tot plimbat el cu mașina personală prin resort, pentru că resortul este prea mare și drumurile prea lungi (vezi impresii)

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    Dragoș_MDAUTOR REVIEW
    [26.07.15 00:34:55]
    »

    @nicole33 - dacă e cumva o eroare de interpretare a spuselor mele de mai sus, precizez că nu la bizoni mă refer aici, ci exclusiv la traficul auto hai să-i spunem „auxiliar” sau „utilitar”. Păi ori nu se circulă cu vehicule zgomotoase și poluante de loc, ori... ?!?

    Apropo de bizoni, văzui și eu unu': un Logan cu număr de București tras fix în fața întrării la Belleville ca să poată „nea Caisă” să-și târâie singur geamantanele, nu cumva să vină bell-boy-ul la ele, că poate le ia și fuge cu prețioasele papornițe! no comment.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    fanespoitorul
    [26.07.15 10:58:09]
    »

    @Dragos - Dragos, cred ca sunt si eu un Nea Caisa. Nu am asteptat sa vina bellboy-ul. Sunt 2 masinute care fac serviciul de luat bagaje si dus la locul de cazare (pentru vile). Daca ai norocul sa fie plecate stai frumusel si astepti. What's up?? la alte hoteluri de "5*" prima data nu se trage in fata hotelului si apoi belboiul o duce in parcare?? Si pentru ca mi-am tarait singur geamantanele, am fost cazat in 10 minute fata de restul care erau sa piarda masa de pranz.

    Autocarele de care spui pleaca in jur de 16,30 cu personalul complexului. Unde ar fi putut sa se intalneasca caci Duni este destul de intins.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    nicole33 CONS. ONORIFIC AFA / BULGARIA
    [26.07.15 16:06:23]
    »

    @Dragos -

    Nu a fost nicio eroare în înțelegerea celor scrise de tine, comentariul meu s-a vrut doar o completare a acestora, cu exemple care țin tot de nerespectarea unor reguli clare.

    Eu nu am avut experiențele tale cu autocare și taxiuri și nici cu „bizoni”. În cinci vizite la Duni am văzut un singur autocar cu numere de Vâlcea care oprise la recepția hotelului Marina Royal Palace pentru debarcarea turiștilor și a bagajelor acestora și, în alt an, un papuc de aprovizionare care căra 2-3 butoaie de bere. Inclusiv autocarele proprii ale Duni Royal Resort care ne-au fost puse la dispoziție pentru a ne duce la Sozopol au așteptat de fiecare dată dincolo de poarta resortului. Însă mi se pare revoltător ca, plimbându-mă prin resort, să fiu nevoită să inhalez gaze de eșapament, într-un resort în care traficul mașinilor, altele decât cele electrice, este teoretic interzis. Problema zgomotului nu s-a pus pentru mine, deoarece am luat mereu cameră cu vedere la mare la MRP și pe acolo nu au cum să circule mașini de nici un fel.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    fanespoitorul, nicole33
    Alte impresii din această RUBRICĂDRR Belleville Hotel:

    INFO: Membrii AmFostAcolo beneficiază de oferte speciale pentru această destinaţie - Solicită o ofertă personalizată

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.050760984420776 sec
    ecranul dvs: 1 x 1