ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 12.07.2015
DE pis
GR. VÂRSTĂ: 20-30 ani
DIN: Bucureşti
ÎNSCRIS: 10.05.15
STATUS: SILVER
DATE SEJUR
JUL-2015
DURATA: 1 nopți
prieteni
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
50.00%
Nici nemulțumit, nici mulțumit
CAZARE [camere etc]:
37.50%
Mai degraba nemulțumit
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
PLAJA şi MAREA:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
60.00%
Către satisfăcător

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
60.62%

AUTORUL NU ar recomanda
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Dracul chiar poate fi atât de negru

TIPĂREȘTE

După experiența din urmă cu o lună din Bulgaria (despre care am scris aici), drumurile m-au dus din nou pe litoralul Mării Negre, de data asta pentru o nuntă.

Cum nunta urma să fie în stațiunea Neptun, am decis să mergem cu o seară mai devreme și să facem plajă, să mâncăm un pește la Insula și să vizităm niște prieteni din Mangalia. Am decis să stăm o noapte la hotelul Miorița, un hotel care se laudă cu 3 stele (în condițiile în care cele mai multe hoteluri din zona de sud a litoralului au doar 2 stele). Citisem mulțimea de impresii negative de aici de pe site, dar m-am gândit că nu are cum să mi se întâmple tocmai nouă și mă gândeam că mulți sunt prea pretențioși... Eh, de unde, avea să ni se întâmple ȘI NOUĂ, nu tocmai nouă. Dar să revenim, abia am ajuns la Neptun...

Hotelul a fost foarte ușor de găsit și a fost destul de bine poziționat, fiind înconjurat de copaci și verdeață.

Aspectul nu e impresionant, se vede că e vechi și nerenovat, probabil cei care îl au în administrare ar trebui să se gândească la o reabilitare serioasă.

Când am intrat la recepție, m-am simțit ca un personaj din filmele de pe vremea părinților mei ("BD la munte și la mare" sau "Nea Mărin Miliardar"). Da, mă întorsesem în timp! Am scos telefonul, m-am uitat la ceas, la agendă, la calendar, la zi, la lună, la an! Straniu, dar eram încă în 2015. M-am uitat mai atent, într-adevăr nu era poza lui Ceaușescu atârnată în cui la recepție. Cred că tocmai o dătuseră jos, așa că m-am decis să mă apropii.

Totuși, cei de la recepție merită o notă mare pentru promptitudinea cu care ne-au cazat la ora 15, în condițiile în care ziua de cazare la Miorița începe la 18:00. Taxa de stațiune costă 10 lei, dar habar nu am ce se face cu banii ăștia în stațiune (?!). Micul dejun costă 25 de lei pe zi și se plătește separat, dar noi am decis să nu optăm pentru el (speriați de aspectul recepției, dar și de ce au scris alți vizitatori), am luat micul dejun la o terasă aflată la vreo 200 de metri, lângă hotelul Apollo, hotel al copilăriei mele (cred că Rosemarie se numește, dar s-ar putea ca memoria să-mi joace feste).

Am primit o cameră la etajul 3 al hotelului și am mers la lift. Acesta este un mix între vechi și nou, displayul digital din interior contrastând cu butoanele antice din exterior. Vorbesc strict de liftul din dreapta cum te uiți dinspre recepție, cu cel din stânga (care părea antic în întregime) nu am riscat să merg. Nici vorbă de senzori, ușile se închid cum apeși numărul etajului, chiar dacă cineva este în dreptul ușilor. Slavă Domnului că nu prea erau copii în hotel!

Despre cameră ce mai pot spune?

Totul e rămas la locul lui de la inaugurare. Paturile sunt twin, asta deși cei mai mulți merg cu iubita/iubitul/soțul/soția/amantul/amanta la mare. Saltelele sunt foarte vechi și incomode, cred că și la inaugurare le-au cumpărat de la second hand. Lucrul ăsta este valabil și pentru lenjerii, pături, prosoape, scaune, șezlongurile de pe balcon.

Singurele chestii post-Ceaușescu din cameră cred că erau televizorul (un CRT de 14 inch marca NEI pe care se vedeau aproape 2 canale), frigiderul (care era de fapt un mini-bar și care era ori defect, ori nu i-am dat noi de cap), aparatul de aer condiționat (jos pălăria, ăsta chiar ne-a răcit camera, atunci când am ajuns era foarte cald) și un prelungitor cu niște fire rupte...

Din fericire, în cameră nu mirosea așa tare a mucegai, dar mirosea suficient pe holul luuuuung al hotelului, pentru a ne aduce aminte unde ne aflăm.

În rest, ce să mai spun? Baia avea semne că a fost dezinfectată, dar nu ni s-a părut că ar fi făcut cineva curățenie acolo... Am găsit hârtie igienică, săpun și gel de duș, iar ușa cabinei de duș am găsit-o alături (era ruptă, cine știe de când).

Cam atât despre minunata cameră, chiar nu vreau să îmi amintesc pentru că mă enervez și mai tare. Voi atașa și câteva fotografii la această relatare, sper să vă conving cum e destinația. E alegerea voastră dacă mergeți acolo, eu nu știu dacă aș reveni sau nu. Cel mai probabil nu. Dar dacă sunteți nostalgici, e posibil să vă placă...

Aaaaa, să nu uit, hotelul dispune și de o piscină. Micuță și cu câteva șezlonguri, accesul aici costă 15 lei pe zi pentru adulți și 10 lei pentru copii. Este curățată zilnic și au acces la ea doar clienții hotelului, iar piscina o recomand. Rețineți că e unul dintre puținele hoteluri din Neptun cu piscină, așa că e posibil ca ăsta să fie un criteriu dacă ajungeți pe acolo.

Notă către mine însumi: Data viitoare ține cont de impresiile celorlalți!

În septembrie merg în Turcia, abia aștept. Litoralul românesc? Hmmm...


[fb]
---
Trimis de pis in 12.07.15 21:06:19
Validat / Publicat: 12.07.15 22:45:33
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în NEPTUN / OLIMP.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 3185 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

6 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (pis); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
IMPORTANT: Eventualul drept la replică din partea proprietarilor este BINEVENIT, ÎNCURAJAT și SALUTAT, fiind esențial pentru formarea unei opinii în cât mai completă cunoștință de cauză. Proprietarii sau reprezentanții unitătilor de cazare își pot exercita dreptul la replică fie scriind un ECOU la acest articol, fie inițiind un articol nou, cu titlul "Dreptul la replică".
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P07 Așa arată băia! De la distanță poate părea ok!
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 9900 PMA (din 11 voturi)

ECOURI la acest review

6 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[12.07.15 22:25:54]
»

Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

Mulţumesc.

pisAUTOR REVIEW
[12.07.15 22:39:25]
»

@webmasterX: E ok

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Michaell
[13.07.15 12:52:38]
»

@pis -

Dar dacă sunteți nostalgici, e posibil să vă placă...

Da, eu sunt nostalgic si cred ca mi-ar place... -

Ti-am votat articolul pentru ca-mi place sa citesc asemenea descrieri. Pe mine Turcia sau Bulgaria nu ma intereseaza. Aici, in Neptun, am cele mai frumoase amintiri.

Din partea mea ar putea sa ramina totul asa cum a fost cand eram tinar - DOAR SA FIE INTRETINUT. Deci baia sa functioneze, peretii sa fie zugravitI, etc. Sti de ce? Pentru ca mai bine asa decit renovari din acelea de te apuca plinsul plus, ca cireasa pe tort - un nume nemtesc. Deci nu-i mai spune Romanta sau Terra ci ROSEMARIE. O penibilitate de neintrecut.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
pisAUTOR REVIEW
[13.07.15 16:40:05]
»

@Michaell: mulțumesc pentru vot.

Nu, nu, hotelurile tot Terra și Romanța se numesc, Rosemarie e terasa de la stradă, din dreptul hotelurilor Terra și Apollo.

Dacă îmi aduc bine aminte, în copilăria mea, acolo era un complex comercial sau ceva de genul.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
andykorg
[15.08.15 12:47:28]
»

Un hotel foarte bine conservat, nimic nu s-a schimbat din '96 cand am fost cazat impreuna cu parintii la acest hotel. La momentul respectiv cred ca era unul din cele mai bune hoteluri din Neptun. Trebuie sa ma intorc macar pentru cateva minute sa-mi amintesc de copilarie

Gabi5141
[11.09.16 08:19:33]
»

În anul 1995 am ajuns la mare în Staţiunea Neptun.Am intrat la Hotelul Mioriţa la ora 12:30.La recepţie ne-a dat cheile de la cameră.Ne-am cazat imediat la etajul 3 camera 305 la ora 12:40.Am intrat în cameră.Totul este curat în cameră şi în baie fară mizerie,fără mucegai,fără mirosuri urâte şi fără zgomot.Camera era cu vedere spre mare.Ne-am culcat la ora 12:45 şi ne-am sculat la ora 15:00.La ora 15:05 am ajuns la plajă.Marea era curată şi frumoasă cu valuri mari fără alge.La ora 20:00 am ajuns la o terasă din Staţiunea Neptun şi am mâncat o friptură cu carne.Era o mâncare bună şi gustoasă.La ora 21:00 ne-am plimbat cu caleaşca.În următoarea zi ne-am sculat la ora 07:30.La ora 08:00 am ajuns la plajă şi am stat 3 ore.La ora 11:00 am intrat la restaurant şi am mâncat o ciorbă de vacă.Era o ciorbă bună şi gustoasă.Cele două lifturi funcţionau bine.O singură dată am coborât pe scări pentru liftul nu funcţiona şi uşile au rămas deschise.La mare am stat 7 zile şi am prins o săptămână cu soare şi nor fără ploaie.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
andykorg, Gabi5141, Michaell, pis
Alte impresii din această RUBRICĂMiorița Hotel [Neptun]:

INFO: Membrii AmFostAcolo beneficiază de oferte speciale pentru această destinaţie - Solicită o ofertă personalizată

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.047449111938477 sec
    ecranul dvs: 1 x 1