München, parcuri şi muzee

TIPĂREȘTE

Cea de-a doua zi petrecută în München a început cu o întâmplare amuzantă. În căutarea unui loc de parcare, am trecut (ca românul, care crede că nu-l vede nimeni) printr-o scurtă zonă pietonală, la sfârşitul căreia trebuia să intru pe o arteră circulată. Aşteptând să intru, văd că lângă mine apare o maşină albă şi cel de lângă şofer (de fapt, şoferiţă) mă întreabă în germană, dacă am vreo problemă. Indus în eroare şi de tenul cam închis la culoare al persoanei, i-am răspuns scurt că nu şi am făcut la dreapta. Uitându-mă în oglinda retrovizoare, constat că de fapt era maşina poliţiei (albă, cu o dungă verde). Trag pe dreapta, poliţiştii vin din nou lângă mine şi mă întreabă acelaşi lucru, de data asta în engleză. Le răspund politicos că sunt în căutarea unei parcări. "Da, dar ştiţi, aţi trecut pe o zonă pietonală", îmi spune poliţistul. "Da, recunosc, din cauza GPS-ului, care m-a îndrumat pe-acolo", zic eu. "Ah, asta se întâmplă mereu aici, dar vă sfătuim să vă uitaţi şi la semne, nu numai la GPS. Vă dorim călătorie plăcută şi conduceţi cu atenţie! " zice poliţistul şi demarează rapid. Vă închipuiţi o astfel de fază în România? Îl şi vedeam pe poliţistul român frecându-şi mâinile fericit că a prins un fraier să-l amendeze.

Am găsit o parcare şi ne-am dus întins să vizităm muzeul Residenz.

Residenz este un complex de clădiri, fostă reşedinţă a dinastiei Wittelsbach între secolele al XIV-lea şi al XIX-lea, acum un formidabil muzeu, cu 112 săli cu exponate, un amestec de sobrietate gotică, fantezie barocă, exuberanţă rococo şi eleganţă neoclasică. De exemplu, tezaurul conţine o mare colecţie de obiecte (peste 1200) din aur, cristal, fildeş, email. De remarcat este şi sala Antiquarium, în stil renaissance, sau Ahnengalerie (galeria strămoşilor) cu cele 121 portrete ale membrilor familiei Wittelsbach.

Pot spune că este un muzeu cu nimic mai prejos ca Versailles, de exemplu, doar că aici nu sunt şi grădini şi fântâni muzicale.

La intrare, când am cumpărat biletele, am fost întrebat, ca toţi vizitatorii, de altfel, din ce ţară vin. Când am spus "România", s-a lăsat un moment de tăcere şi femeia de la bilete m-a privit o clipă cu subînţeles. Nuuuu, nu era o atitudine de dispreţ, sau mai ştiu eu cum aţi fi tentaţi să credeţi, nu! Atitudinea era un amestec de mirare şi admiraţie, de parcă ar fi spus: uite domnule, trec şi români pe aici!

Al doilea obiectiv al zilei a fost Castelul Nymphenburg, aflat în vestul oraşului, în mijlocul unui frumos parc. Dacă vreţi să ajungeţi aici cu maşina, nu vă faceţi griji în privinţa parcării, este loc suficient şi, în plus, e gratis.

Nori ameninţători de ploaie se strânseseră pe cer, dar, din fericire, s-au scuturat un pic şi s-au împrăştiat, aşa că am putut face o plimbare plăcută prin parc.

Castelul a aparţinut tot familiei Wittelsbach şi a fost construit începând de la jumătatea secolului al XVII-lea, în timp adăugându-i-se noi corpuri de clădiri, dar ce mi-a plăcut este faptul că tot castelul nu este deloc înalt, priveliştea nefiind obturată de nimic, spaţii largi şi pline de verdeaţă fiind caracteristica zonei.

În castel sunt mai multe muzee, dintre care cele mai interesante sunt Muzeul Porţelanului şi Muzeul Trăsurilor.

Grădina, iniţial concepută ca o grădină franceză, şi-a schimbat de-a lungul timpului aspectul. Acum este "decorată" cu mici lacuri, populate cu lebede, gâşte, raţe, care, fără niciun complex, se lasă hrănite de vizitatori şi se plimbă printre aceştia.

În nordul parcului se găseşte grădina botanică, în care există şi specii carnivore (în sere).

De aici, am continuat cu o plimbare în Englischer Garten (Grădina Engleză), situată în estul oraşului, pe malul Isarului. Aşa cum îi spune şi numele, este o grădină în stil englez, unde münchenezii vin să se destindă la o plimbare pe jos sau cu bicicleta, să bea liniştiţi o bere, să facă plajă, sau să se plimbe cu barca pe lacul artificial de aici. Ca puncte de reper, sunt de amintit aici Apollo Tempel, numit şi Monopteros, un mic templu în stil grec şi Chinesischer Turm (Turnul Chinezesc), o pagodă din lemn, construită la sfârşitul secolului al XVIII-lea.

Un lucru interesant, pe fiecare bancă era montată o plăcuţă, pe care erau înscrise numele celor care luaseră în grijă acea bancă. Nicio bancă nu era scrijelită cu inscripţii de neuitat, gen "Gelu+Vica=love", cum, din păcate, la noi vedem la tot pasul.

Am încheiat ziua cu regretul că sejurul în acest frumos oraş se încheiase, iar noi nu văzuserăm decât o parte din lucrurile pe care le are de arătat München-ul.

Am lăsat pe data viitoare vizitarea castelelor Neuschwanstein şi Hohenschwangau, a memorialului de la Dachau, a muzeelor Buchheim, Alte und Neue Pinakothek, Münchner Stadmuseum, Deuches Museum (muzeul tehnic), a grădinii zoologice Tierpark Hellabrunn, poate a Legoland-ului german, a Allianz Arena şi a altor locuri frumoase despre care nici nu ştim.

---

VIZUALIZĂRI: 7279 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI