ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 10.01.2015
  • *) Email NEFUNCȚIONAL
  • --- M ---
    GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
    DIN: Bucuresti
    ÎNSCRIS: 05.05.13
    STATUS: SENATOR
    DATE SEJUR
    AUG-2013
    DURATA: 1 zile
    cuplu fara copii

    GRAD SATISFACȚIE
    SERVICII:
    95.00%
    Mulțumit, aproape încântat
    BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
    100.00%
    Încântat, fără reproș
    CADRUL NATURAL:
    100.00%
    Încântat, fără reproș
    DISTRACŢ. / RELAXARE:
    95.00%
    Mulțumit, aproape încântat

    NOTARE MEDIE REZULTATĂ
    97.50%

    AUTORUL ar RECOMANDA
    această destinaţie unui prieten sau cunoscut
    TIMP CITIRE: 8 MIN

    Ghost rider... pe meleaguri lusitane (II)

    Ilustrație video-muzicală
    Romance Portugal - Quando este amor acabar


    TIPĂREȘTE URM de aici

    Din Piața Saldanha se ajunge ușor la gara Cais do Sodre, deoarece metrourile circulă regulat în capitala lusitană. Bine, aici nu mai merge ironia, deoarece metrourile circulă regulat cam peste tot. Avantajul subteranului, deh... Deși, cred, există cu siguranță șoferi dâmbovițeni care își bagă unghia în gât că nu pot coborî pe linia metropolitană, ca să își pună avariile la gipanul staționat...

    (Na, că tot merge ironia!)

    Revenind...

    De la Cais do Sodre se poate ajunge, de fapt, pe coasta Lisabonei Mari. Fie cu trenul, fie cu tramvaiul, ai, ca destinație, Torre de Belem, Monumento aos Descobrimentos sau Mosteiro dos Jeronimos. Și chiar o oprire la piciorul celebrului Ponte 25 de Abril... Pentru că istoria Lisabonei și a regiunii este fascinantă. Cu reverberații în Galicia nordului, alt tărâm de vis...

    De data aceasta, am ajuns la Cais do Sodre – căreia i-am zis, în acel august 2013, doar Piersic de Sodă, că era să gafăm din prima zi, când am întrebat dacă trebuie să schimbăm linia de metrou ca să ajungem la stație – pentru a lua trenul de coastă, spre Cascais. Orașul regal portughez, la capăt de linie și primul după Estoril-ul capetelor încoronate debarcate de la putere (poate Elena Lupescu, în jurnalul său, să zică ce-o zice, al doilea Carol al României rămâne cu păcatele sale, care, din păcate, își au ecoul până azi)...

    Trenul, curat și cochet, cum, de altfel, ne obișnuisem deunăzi, în periplul spre Sintra, ne-a purtat pe coastă, mai întâi pe malul estuarului lui Rio Tejo (mă gândeam, în acele clipe, la Jacques Cousteau, un alt idol al copilăriei mele și la fiul său pierit într-un accident de avion de-a lungul acestui râu), apoi prin sate de o frumusețe rară (am reținut numele de Carcavelos, pentru că rezona cu Caravelă), cu plaje aurii și oameni fericiți. Ca o scurtă divagație, se spune că Portugalia a fost puternic lovită de criza anilor 2009 – 2010, dar, sincer, nu am găsit nicăieri, în preumblările mele, oameni mai joviali (ca să nu spun fericiți) decât acei portughezi și un sentiment mai mare de siguranță, decât acolo. Cu toate că, într-adevăr, dacă vreun neam – din cele cu sânge imperial roman – seamănă mai bine cu noi, carpatinii, atunci aceia sunt, cu siguranță, lusitanii... Atunci, de unde diferența de percepție asupra lumii? Poate, pentru că ei au fost descoperitori de lumi? Iertată-mi, fie, divagația... non-turistică (deși, cred eu, tocmai înțelegerea sintalității unui popor dă nota afinității turistice cu acel popor)...

    Am aterizat la Cascais pe o căldură de puteai prăji un ou pe asfalt. De reținut, deși, în rucsacele din spinare căram, pe lângă sticla de apă și haine de munte! Demn de reținut, de asemenea, din tren, alături de mulți, a coborât și o tânără familie de ruși, compusă din el, posibil beizadea, o soacră (nu știu a cui), un cărucior cu un plod și ea, îmbrăcată într-o rochiță de vară, puțin spus provocatoare...

    I-am lăsat pe aceia, deoarece aveam ca țel stația de autobuze, despre care știam că este lângă gară. De fapt, chiar este, doar că, după ce ieși din gară, trebuie să te învârtești în sens orar, pe străzi... Altminteri, vei ocoli clădirea gării, ca să ajungi, după un oarece ocol, în aceeași stație de autobuze. Nimic rău în asta, doar că pierzi un autobuz și trebuie să mai aștepți o jumătate de oră pentru următorul. Deoarece numai așa se poate ajunge la capătul continental al Europei, Cabo da Roca. Cum vizitasem Fisterra galiciană și Land’s End-ul englezesc, era imposibil să ratăm adevăratul capăt al lumii... Iar stația de autobuze se afla într-un bloc, la parter. Am așteptat și ne-am urcat în autobuzul de Sintra, care oprea și la Cabo da Roca. Ca să regăsim, în autobuz, familia de ruși, cu ea, îmbrăcată în rochița provocatoare de vară. Până la urmă, aici, la Cascais, puteai să prăjești un ou pe asfalt. Adevărul e că, după ce am survolat, pe un drum din ce în ce mai îngust și mai la înălțime, Praia do Guincho, mulțumind că nu suntem în mașina personală, am început să scotocim în rucsac după hainele groase, de munte.

    Cum? De ce?

    Păi, deja se vedea o ceață suspectă în față, care cobora dinspre dealurile împădurite ale Sintrei. Acum, faptul că, doar cu o zi în urmă, de pe zidurile Castelului Maurilor, zărisem acei stranii vapori saturanți sau că geograful arab Al-Bacr, din perioada Al-Andalus (doar cu un mileniu înaintea scrierii acestor rânduri), descria regiunea ca fiind „permanent scufundată într-o ceață care pare a nu se dispersa vreodată”, s-ar putea să nu însemne mare lucru. Dar că un bun prieten, care vizitase zona cu numai doi ani înainte și tot în luna imperială a lui Augustus, mi-a povestit că a trebuit să dea o grămadă de euro pe un pulover, doar ca să poată aștepta autobuzul de întoarcere spre Cascais, m-a pus rău pe gânduri. Și ne-am luat măsurile de precauție necesare...

    Ceea ce s-a dovedit a fi de folos. Căci, după ce autobuzul a cotit-o la stânga, spre coastă, am pătruns într-un nor atât de dens, încât am avut impresia că suntem la Bâlea Lac, la intrarea în tunel (avem o astfel de amintire, tot dintr-un august, al altui an). Iar când am coborât din autobuz, la destinație, temperaturile erau de mijloc de iarnă! Nu-i bai, ne-am zis, încotoșmănându-ne cu hainele de montaniarzi. Și nu eram singurii... Doar ea, rusoaica în rochia provocatoare, de vară, părea a avea unele probleme. Care probleme păreau a se sparge în capul tânărului soț, ce împingea, docil, căruciorul.

    Acum, în casa de la stația de autobuz, se puteau cumpăra, pe lângă celebrele pulovere, umbrele, dar și diploma care atesta prezența ta acolo, la capătul Europei.

    Bun așa.

    Drumul de coastă coboară, pe lângă stația meteorologică (să nu uităm că, la Cascais, regele Carlos I a deschis calea cercetării științifice, oceanografice, înainte de a fi asasinat) și se oprește în dreptul monumentului ce îți spune că aici se termină continentul. Nu poți să îi faci poză, deoarece nu există nici măcar o secundă liberă, fără turiștii dornici de a-și imortaliza clipa de fericire (chiar și rusoaica, cea cu rochița, știți, nu? , cu un rictus ce se dorea a fi un zâmbet). Dar, până la urmă, nu pozele contează, căci nu trebuie să dovedești nimănui senzația unică pe care o trăiești, tu, coborâtor din Carpații estici, aici, în Vestul extrem. Poate, doar, regretul că nu vezi orizontul acelui Atlantic ale cărui valuri se sparg jos, la picioarele tale (aqui, onde a terra se acaba e o mar comeca, după cum spune poetul Camoes, cel pe care aveam să îl descopăr, cum altfel, în scrierile lui Jules Verne).

    Pentru că Oceanul transcende, aristocratic, orice altă întindere acvatică...

    Și, după un ceai cald luat în magazinul de sus, deoarece picioarele căpătaseră o culoare liliachie (haina groasă, de munte, te acoperea de la șold în sus, dar, totuși, erai îmbrăcat de vară, pentru că, la câțiva kilometri de tine, oamenii de fereau de dogoarea soarelui, în costume de baie, în apele aceluiași ocean), te urci cu încredere în autobuzul care venea de la Sintra, doar ca să te încălzești, curând, pe străzile din Cascais. Cum să povestești oamenilor de acolo, care se plimbau pe străzi atât de lejer îmbrăcați, despre „The Day After Tomorrow” pe care ai trăit-o la 20 de minute depărtare de lumea lor? Ba chiar și rusoaica, cu rochia ei provocatoare, se simțea ca acasă (o figură de stil, desigur).

    Cascais... Dincolo de Orașul Regal, are o istorie de dincolo de istorie. Numele îi provine de la bogăția-i naturală, scoicile, pe care le-a vândut, mai întâi, orașului de care aparținea administrativ, Sintra, ca, mai apoi, să își mute piața către capitală. De la care a primit, puțin după Reconquistă, și statutul de Oraș, cu prețul a aproape o sută de kilograme de aur anual plătite Coroanei de la Lisabona. Dar, se spune, orașul era atât de bogat, încât taxa nu a fost o problemă (mie mi se pare ceva de domeniul fantasticului, dar cine știe cum se judecau bogățiile în veacul al XIV-lea).

    Cert este că, azi, Cascais este o stațiune cochetă, concentrată în jurul centrului vechi și al celor două plaje, mici, dar pline de turiști (Praia do Peixe și Praia do Rainha). Portul este unul aristocratic, populat cu iahturi, iar ruinele vechiului castel încă domină țărmul; asta, dacă nu iei în considerare laboratorul oceanografic ridicat de acel Carol I. În rest, amintirea cuceririi arabe te întâmpină la tot pasul, de la clădirile umbrite de palmieri, la faianța ce acoperă edificiile centrale și, de ce nu, piațetele.

    Greșeala, după frigul îndurat la Cabo da Roca, a fost să mergem la obiectivul turistic indicat, cu notă maximă, pe toate site-urile turistice, Boca do Inferno... Un mare kitsch! Adică, după galicianul As Catedrais...

    Așa că, în drum spre Lisabona, am poposit pe plaja generoasă de la Carcavelos (satul acela, care rezona cu Caravela), unde ne-am delectat cu apele Atlanticului...

    Pentru că Oceanul transcende, aristocratic, orice altă întindere acvatică...


    [fb]
    ---
    Trimis de makuy* in 10.01.15 21:52:38
    Validat / Publicat: 11.01.15 07:58:12
    INFO ADIȚIONALE
    • Nu a fost singura vizită/vacanţă în PORTUGALIA.

    VIZUALIZĂRI: 3810 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
    SESIZEAZĂ
    conținut, limbaj

    8 ecouri scrise, până acum, la acest articol

    NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (makuy*); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
    Poze atașate (se deschid în pg nouă)
    P20 Cascais - Praia do Peixe
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
    Puteți VOTA acest articol:
    [900 PMA] [450 PMA]
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 26750 PMA (din 28 voturi)
    NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

    ECOURI la acest articol

    8 ecouri scrise, până acum

    mireille [11.01.15 09:09:26] »

    @makui... minunat articol, mi-am deschis ochii pe Afa, in sunetele de orgă ale oceanului, parcă -mi căntă în cap o ,,tarantella'', inima mea de turist fără minte suspină deja a ,,saudade'', mă plimb leganat pe trotuarele din Cascais pe covorul cu ,,calcada portuguesa''și revăd parcă pescarii cu năvoade ce stăteau pe o plajă... articolul tău mi-a reîmprospătat romanta mea dintr-o vară fierbinte în stațiunea regilor, dar rămăn cu un oftat... nu am ajuns la Gura Iadului, de frică să nu am surprize și primejdii, eu fiind solo traveller, așa că nu pot acum să mă plăng că nu am primit și eu o diplomă amintire... dar citind atent review-ul, nu prea regret... superbe poze...

    Carmen Ion [11.01.15 09:24:15] »

    @makuy - Cu plăcere am citit impresii despre o destinaţie de vacanţă care mi-a plăcut mult (Portugalia), şi în special despre Cascais şi Cabo da Roca.

    Două observaţii: nimic de mirare să întâlneşti ruşi peste tot în lume, beizadele sau nu - habar n-am. În Portugalia, ca să dau un exemplu la obiect, noi am făcut plajă la Costa Nova do Prado (la sud de Porto) lângă o familie de ruşi. Surpriza mea (deşi n-ar fi trebuit să fie): chinezii. Sunt prezenţi cu "emporiumuri" până şi în satele cele mai îndepărtate din Portocalia.

    A doua observaţie: mie portughezii nu mi s-au părut un popor prea fericit: destul de încruntaţi şi preocupaţi, oameni îmbrăcaţi în culori terne, foarte atenţi la cheltuirea banilor. Criza i-a lovit într-adevăr zdravăn. Şi da, în această privinţă seamănă cu noi, şi figurează, ca şi noi, în mai noua disciplină "Happiness Economics" la coada clasamentului la capitolul "Life Satisfaction Rate".

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    webmaster13 [11.01.15 16:17:52] »

    Articolul a "primit" o ilustraţie muzicală sau video-muzicală - vezi mai sus, imediat sub titlu.

    Daca autorul preferă o altă melodie sau un alt videoclip, este rugat să ne scrie (aici, ca ecou, ori pe PM)

    le_maitre [12.01.15 00:50:34] »

    @makuy - Inconfundabil, elegant-detail-addicted, photograph-eye & angle-viewer = @makuy !

    makuy* [12.01.15 11:45:05] »

    @mireille -

    Eh, într-adevăr, Lisabona te îndeamnă la romantism. Nu m-aș fi așteptat la asemenea regrete, mai ales că sunt un turist versat, dar, iată, m-aș întoarce oricând acolo. Cu siguranță, zona este ”pin pointed” la inima mea

    makuy* [12.01.15 11:59:41] »

    @Carmen Ion -

    Mulțumesc pentru vizită și pentru impresii

    Nu era vorba de ruși, în mod deosebit, beizadele sau nu. Ei sunt peste tot. A fost doar coincidența hazlie de a ne întâlni cu aceia peste tot, căci lumea este, într-adevăr, mică. Și o ocazie de a atrage atenția asupra ciudățeniei climatice de acolo.

    makuy* [12.01.15 12:02:08] »

    @le_maitre -

    makuy* [12.01.15 12:06:58] »

    @webmaster13 -

    Super. Iar nu știam melodia

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    Carmen Ion, makuy*, mireille
    Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Cascais:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.052863836288452 sec
    ecranul dvs: 1 x 1