Tokyo Station, Palatul Imperial, Sanctuarul Yasukuni si luxul din Ginza

TIPĂREȘTE

Despre Tokyo Station (tokyostationcity.com – sa stiti ca nu degeaba ii spun ei Tokyo Station City), cred ca s-ar putea scrie un singur review si tot nu i-ar fi deajuns. In prima parte a vacantei in Tokyo, cand am stat la Nihonbashi Villa Hotel (vezi impresii), eram doar la doua statii de Tokyo Station (la Bakurocho, pe o linie JR) si am trecut pe acolo de foarte multe ori. Am facut de mai multe ori transferurile aici si de asemenea, am mancat in mai multe dupa-amiezi. Am facut si ceva cumparaturi pe la mall-uri, de fapt mai mult am holbat ochii, deoarece cumparaturile le-am lasat pe finalul excursiei, pentru a nu cara multe bagaje cu noi.

Tokyo Station e punctul de plecare al liniilor shinkansen, atat inspre nordul Japoniei, cat si inspre sud-vest. Linia principala care pleaca inspre nordul Japoniei, se numeste Tohoku, iar cea inspre vest (sud) se numeste Tokaido. E important de retinut aceste doua nume.

Din cate stiu, daca vii din nord (cu shinkansen), si vrei sa ajungi undeva in sudul Japoniei, trebuie sa vii in Tokyo Station, unde faci transferul pe liniile Tokaido. Nu exista linie directa.

Prima statie, pe Tokaido, dupa ce plecati din Tokyo Station, e Shinagawa. Shinagawa, e mult mai mica decat Tokyo Station si e recomandat sa faceti acolo transferul. De ex. daca ajungeti pe Narita, si mergeti la Osaka, e bine sa veniti cu NEX-ul, in centru, dar sa nu coborati la Tokyo Station, ci sa continuati pana la Shinagawa.

La Tokyo Station, Nex-ul ajunge undeva prin subterane, platformele sunt undeva la etajul -6, si aveti de urcat pana la peronul shinkansen, de va descurcat prin aglomeratie si de trecut pe la mai multe bariere. In Shinagawa, e simplu, doar treci de pe un peron pe altul... mult mai usor de navigat.

Aceeasi idee si pe shinkansenurile inspre Nord, pe Tohoku. Prima statie dupa, Tokyo Station e Ueno si trenurile glont se pot lua si de acolo. La Ueno se poate ajunge cu un trei Keisey. Asta e important cand aveti multe bagaje si veniti direct de la aeroport.

Eu am avut timp sa ma familiarizez putin cu Tokyo Station fara bagaje dupa mine si ambele plecari, atat inspre nordul cat si inspre vestul Japoniei, le-am facut de aici.

Acum vorbesc despre varianta, cand veniti fara bagaje, doar in vizita zonei.

E bine de stiut ca Tokyo Station, are doua parti importante, Marunouchi (care da inspre Palatul Imperial – asta e gara istorica) si Yaesu (partea moderna, care da inspre Ginza). Pe partea Yaesu, isi au peroanele trenurile shinkansen.

Primul lucru pe care ar trebui sa-l faceti, cand ajungeti in Tokyo Station, este sa faceti rost de o harta a garii. Acestea se pot lua de la casele de bilete (sunt mai multe case de bilete) sau de la un Tourist Iinformation Centre. Eu am mers la Tourist Information Centre, de la North Gate, partea Marunouchi. Pentru versiunea online vedeti aceste doua pdf-uri: Tokyo Station Map (1F) si Tokyo Station Underground Map (B1) .

Fiecare parte a gari are cate 3 intrari principale, Noth Gate, Central Gate, si South Gate; plus cate un Nihombashi Gate.

Cele doua parti ale garii, sunt unite prin mai multe pasaje. Pe partea Yaesu, sunt mai multe intrari, prin care se poate ajunge la peroanele shinkansen. Tokaido e pe culoarea albastra, iar Tohoku e pe verde.

Gara e aglomerata, deoarece e folosita atat de cei care folosesc trenurile glont, cat si de navetistii care vin cu trenurile JR, la munca, fac transferuri; are mai multe malluri si restaurante (la care cei care lucreaza la zgarie norii din zona v, n sa mananca) etc.

Privind la harta, portile Nihombashi, sunt in stanga, iar Keiyo in dreapta. In partea Keiyo, sunt peroanele de unde pleaca linia Keiyo (in caz ca vreti sa mergeti la Disney).

Pentru mancare, am mers la mai multe restaurante din zona “Kitchen Street”.

Restaurantele din gara, au un fel de “happy hour”, la orele dupa amiezii si au preturi mult mai bune intre anumite ore. La restaurantele de la partier, am vazut de multe ori cozi, la orele dupa amiezii. Am gasit un loc deasupra Kitchen Street, unde sunt mai multe restaurante, unde nu era aglomerat si preturile erau foarte rezonabile. La orele amiezii, scot pe o masuta in fata restaurantului, mai multe tavite, pe care sunt aranjate copii de plastic ale mancarurilor. Langa ele este afisat si pretul. Este usor de comandat, deoarece chemi un garcon si-i arati ce vrei sa mananci. In caz ca machetele sunt intr-o tava, pretul afisat e pentru toate mancarurile care se afla in acea tava. E pretul unei portii – cu supa, un main course etc.

Daca nu prinzi orele de “happy hour”, cu reduceri; preturile sunt destul de mari. Isi schimba in fiecare zi, “ofertele” de la intrarea in restaurant.

Am sa rog un webmaster, sa ataseze acest video: http://www.youtube.com/watch?v=asO5qppyNgI, la acest review. In primul rand imi cer scuze pentru pleonasme si ce prostii mai indrugam pe acolo. Incercam sa gasim locatia unui restaurant, la care mancasem cu o zi in urma. Era in zona Kitchen Street, dar undeva la etaj. Cred ca videoul e folositor sa va faceti o idee cum arata Tokyo Station si cat de greu (la prima vedere) e de navigat pe acolo.

Nu mai intru in detalii istorice despre Tokyo Station, anii constructiei, arhitecti etc. Pe scurt pot sa spun ca a reprezentat un simbol al modernizarii Japoniei si indirect un simbol al imparatului Meiji. Era si perioada aia a revolutiei industriale, cand mai toate statele se laudau cu garile pe care si le construiau in capitala.

Gara e la o aruncatura de bat, de centrul puterii shogunatului, Castelul Edo, zona care a ajuns mai apoi resedinta familiei imperiale, cand acestia au ajuns la putere. Sa spunem doar, ca intrega zona, are o inalta incarcatura simbolica. Aici e centrul puterii Japoniei.

Tokyo Station a fost bombardata in timpul razboiului si japonezii au facut renovari pana recent si au readus statia la gloria de odinioara. Cand ajunsesem eu, abia terminasera de renovat partea Marunouchi. Au mai ridicat un etaj (pierdut in timpul razboiului) care acum e sediul Tokyo Station Hotel – un hotel de lux. Statia devenind din nou un simbol, de data asta al renasterii economice.

Imparatul are propria lui intrare, undeva pe la mijlocul cladirii, pe partea Marounuchi – care e folosita doar de el si familia lui. Foarte multi japonezi, pozau aceasta intrare.

Ok. Sa zicem ca am vizitat gara Tokyo. Am iesit pe partea Marunuochi, am vazut Poarta Imparatului. Cu spatele la ea, continuand drept in fata, printre blocurile zgarie nori – multe dintre ele sediul unor companii foarte puternice, ajungem in zona Palatului Imperial. Aici am facut o prostie, deoarece am ratat – Gradinile de Est (sau Higashi Goen).

Sa spunem asa:

1. nu intelesesem zona foarte bine (o inteleg acum – dar e prea tarziu)

2. aveam doua obiective principale: Podul Nijubashi si Yasukuni Jinja.

Ce nu intelesesem? In locul unde se afla vechiul castel al shogunilor, sunt astazi gradinile de est, sau Higashi Goen.

Pe scurt istoria.

Sub shogunii Tokugawa, orasul Edo e centrul puterii, Japonia e izolata de exterior – traieste dupa normele feudale. Comandorul american Perry, vine cu cateva nave de razboi si-i forteaza pe japonezi sa-si deschida porturile. Americanii aveau nevoie de porturi pentru realimentare/reparatii etc. pentru navele care vanau balene. Japonezii, nu pot face fata superioritatii militare a americanilor si sunt obligati sa le accepte cererile.

Apare conflictul intern intre cei care vor sa modernizeze Japonia si cei de partea shogunatului. Umilinta pe care a suferit-o shogunul in fata americanului ii aduce sfarsitul.

Shogunul este inlaturat, imparatul Meiji este restaurat, urmeaza razboiul Boshin pe care-l castiga si-si muta curtea de la Kyoto la Edo, Edo este redenumit Tokyo. Isi face (sau mai bine zis i se face) Palatul Imperial peste drum de Castelul Edo.

Japonia incepe o campanie intensiva de modernizare/vesticizare, care duce mai apoi la ambitii imperialistice. Cu Perry, mereu pe constiinta, urmeaza Pearl Harbour, razboiul - Palatul Imperial si Tokyo Station sunt bombardate. La sfarsitul razboiululi, Imparatul (prima data cand este auzit la radio de catre supusi) anunta capitularea Japoniei. Intra-n joc generalul MacArtur, care isi face o poza cu imparatul. Amandoi la acelasi nivel, MacArtur descheiat la camasa. Perioada de dupa razboi – nou tatic; cu un ochi mereu la cei doi Big Reds, de peste apa. Pana azi, continua alianta – americano japoneza.

Am simplificat-o prea tare. :)

Familia imperiala este una dintre cele mai vechi din lume si e vorba ca se trag din zeita soarelui Amaterasu si al ei stranepot, Imparatul Jimmu, intemeietorul Japoniei. Daca la Kyoto, aplicau jocuri de curte chinezesti, se pare ca noua moda, e mai mult un fel de British Monarchy – style.

Imparatul si famila sa locuiesc in resedintele de langa Palatul Imperial. La cateva luni dupa 15 August 1945, cand a anuntat capitularea Japoniei, imparatul Hirohito anunta ca familia imperiala nu mai are statut divin. Urmasii, au fost mai deschisi la lumea exterioara, urmand universitati publice, cu trecere pe la Oxford, apoi insuratoare cu o femeie de rand etc.

Palatul Imperial a ars in urma bombardamentelor din 1945 si a fost reconstruit in 1960. Resedinta familei imperiale, e undeva mai in spate, ascunsa printre copaci si a fost construita in 1990. Interiorul Palatului Imperial se poate vizita doar cu tur. De doua ori pe an pe 23 Decembrie (ziua imparatului) si pe 2 Ianuarie, usile palatului sunt deschise publicului. Cetatenii stau la rand sa treaca podul Nijūbashi, si sa-l felicite pe imparat si familia sa (protejati de un geam anti-glont) cu strigate de Banzai – “Sa traiesti 10000 de ani”.

Podul Nijūbashi, e o constructie relativ recenta, de sfarsit de secol 19, dar el reprezinta intrarea in zona Imperiala. In spatele lui, pe o colina e un vechi turn de garda, din secolul 17. Ca o comparatie, e ca o vizita la portile Palatului Buckingham. Frumusel pentru poze, dar nu spectaculos.

Din gara ne indreptasem direct spre Podul Nijubashi si nu intrasem in Higashi Goen. Ma gandisem ca dau o tura roata si le fac la intoarcere.

Ok. Suntem langa Podul Nijubashi si vreau sa ajung la Yasukuni Jinja. Ne intoarcem pe unde am venit, sau ocolim prin stanga? Am zis ca fac stanga, dar nu m-am asteptat ca am atat de mult de mers pe jos.

In fata castelului e un fel de piata, si niste gradini cu mai mult pini dichisiti. Aici am vazut si doi calareti, un el si o ea, imbracati in costume militare. Deci... esti de sange albastru, trebuie sa te pricepi la cai – Windsor style.

Se poate ca acesti calareti sa fi fost cineva din familie, ca prea se plimbau la cum batea vantul. In urma lor, fugea un argat care aduna bogatia lasata de armasari. Le-am facut cateva poze.

Am pornit spre stanga si am mers de-am prostit. Castelul e inconjurat de santuri cu apa. Imi imaginez ce munca s-a depus acolo. Vedeti prin poze.

Daca ar fi sa revizitez zona, cum as face acum? Privind la harta, mi-as imagina trei insule.

Insula cea mare, din stanga hartii, a Palatului Imperial – e insula pe care locuieste familia imperiala si e “off limits” pentru vizitatori. Punctul principal de atractie, sunt cele doua poduri Nijubashi, care sunt intrarea pe insula. Vezi santurile imense cu apa si zidurile de aparare. Cladirile Palatului Imperial sunt ascunse printre copaci.

Insula din dreapta, Honmaru-Higashi Goen, e insula, pe care se afla vechiul castel al shogunului Tokugawa. Acum, aici sunt amenajate Gradinile de Est, care pot fi vizitate free of charge. Se mai pot vedea cateva ruine ale fostului castel. Aceasta este insula pe care nu am vizitat-o. Ma gandisem ca ocolesc prin stanga, si o fac la intoarcere spre Tokyo Station. Dar am mers cativa kilometri si pana la urma am renuntat, luand un metrou, dupa ce am vizitat Yasukuni Jinja.

Pe aceasta insula sunt trei poduri – trei intrari: Ote-mon (care era intrarea principala si pe vremea Castelului Edo); Hirawaka-mon (langa ea e o statie de metrou – Takebashi) si Kitahanebashi-mon.

A treia insula, care adapostea o alta citadela, e Kitanomaru-Koen. Aici avem Budokanul (o sala folosita pentru lupte judo), Science Museum si National Museum of Modern Art. Pe insula asta am trecut. Daca nu vreti sa vizitati unul dintre cele doua muzee – nu prea ai ce vedea.

Daca ar fi sa vizitez acum, as merge de as poza Podul Nijubashi, m-as intoarce apoi si as intra in Higashi-Goen, pe podul Ote-mon si as iesi fie pe la Hirawaka-mon si as lua metroul o statie pana la Yasukuni Jinja (daca nu mai pot de picioare) sau as continua pe jos si as iesi pe la Kitahanebashi-mon si as vedea si Kitanomaru-Koen in drum spre Yasukuni Jinja.

Oricum ati face, va anunt ca distantele sunt foarte mari si sa faceti ceva exercitii de incalzire inainte. :)

Anyway, acuma sa va povestesc traseul care l-am facut noi. Am pozat Nijubashi si am continuat la stanga, pe langa “Sakurada Moat”.

Am vizitat (de afara) si “National Diet Building” (sangiin.go.jp).

Aceasta se zice ca e inspirata de cladirea senatului din Washington Dc, coloane grecesti si o piramida drept acoperis; dar sistemul de conducere e similar cu cel britanic. Au doua camere, Camera Reprezentantilor, in partea stanga (care e o pe post de guvern) si Camera Consilierilor, in partea dreapta, care e similara cu “Camera Lorzilor”, britanica. In ghidul nostru, scria ca se poate vizita intre 9-si16:00, cu tur, gratis, daca camerele nu sunt in sedinta. Am ajuns langa cladire si am intrebat niste politai pe afara dar au facut niste X-uri cu mana si am inteles ca nu se putea vizita atunci. Am mers mai departe inspre Yasukuni Jinja.

Am mai trecut, pe langa Teatrul National – nu pare o cladire deosebita de afara. Era un afis, cu un actor (sau actrita) vopsita cu alb pe fata. Cred ca mai apoi, am trecut pe langa un minister al Justitiei. De asemenea am mai observat ambasada Marii Britanii. In jurul santurilor de apa erau mai mult sportivi care alergau de mama focului.

Intr-un tarziu am ajuns si la intrarea in:

Yasukuni Jinja si Muzeul Yushukan.

Pagina oficiala: yasukuni.or.jp

Oct – Mart: 9-16:30; Apr-Sep: 9:00-17:30.

Acesta este un sanctuar shintoist inchinat eroilor cazuti in diferite razboaie. Asta e sanctuarul ala controversat la care vin prim-ministri japonezi si dupa aia chinezii fac scandal.

Pana sa ajungi la Sanctuar, treci prin cea mai inalta poarta Torii din Japonia, facuta din otel. Sanctuarul a fost deschis de Imparatul Meiji in onoarea celor care au luptat pentru restaurarea sa, in razboiul Boshin, si mai apoi pentru toti soldatii care si-au pierdut viata pentru patrie.

Redau cateva pasaje interesante din brosura luata de acolo si care mie mi se par reprezentative:

“Japan still maintains the culture and tradition ofr especting and worshipping the deceased. The Japanese have long believed that spirits of the deceased remain eternally on earth and guard the descendants. Even in today’s Japan, people consider their ancestors as their “guarding deities”, and thus as an object of worshipping because such traditional way of thinking along with the belief of Shinto is still inherited.

Today, many people visit Yasukuni Shrine regardless to their religion, thought and nationalities. This fact tells that the shrine is a place to show respect to those who died to protect their mother country and that the shrine has public nature”.

2.466.000 de divinitati sunt “enshrined” la acest sanctuar. Nu doar soldati, ci si “other people are enshrined. There are women’s and school girls’ divinities who were involved in relief operation on battlefields, a great number of students who went to work in factories for the war effort. There are also enshrined ordinary Japanese citizens, Taiwanese and Korean people died as Japanese, the people who died during the Siberian detaining, and who were labeled war criminals and executed after having been tried by the Allies”.

De ce fac chinezii scandal, cand oficialitatile japoneze viziteaza sanctuarul si “pay their respects”. Deoarece multe dintre divinitati, au fost “etichetati” drept criminali de razboi. Prim ministrii japonezi, spuneau ca viziteaza sanctuarul, drept civili, in pozitii neoficiale, dar au creat mari scandaluri cand au semnat, drept “Prim Ministru”. Sanctuarul ramane un loc controversat si astazi.

Dupa ce se trece prin Poarta mare, Torii, se trece mai apoi prin “Shinmon” – Poarta principala, facuta din lemn de cedru si cu doua crizanteme (simbolul imperial) mari, de aur pe porti. Sunt mai multe cladiri si statui prin zona.

Gasim statuia unui pilot kamikaze, a unei vaduve cu copii, a unui cal, unui caine si a unui porumbel (animalele care si-au pierdut viata in “line of duty”, fiind si ele comemorate). Interesant mi s-a parut si un monument pentru “Dr. Pal”, terminat in 2005, in memoria Dr. Radha Binod Pal, un judecator din India, care in timpul proceselor de la Tribunalul Militar International pentru Estul Indepartat, a fost singurul judecator, care a insistat ca nici un acuzat nu e vinovat.

In spatele altarului principal, este o gradina mica, numita “Shinchi Toien” – Gradina Lacului Secret. O gradina destul de frumusica, cu cateva Tea Houses, un lac mic cu crapi colorati. Februarie nu era luna gradinilor, dar tot arata bine. Langa gradina este si un ring sumo, unde se desfasoara lupte, la un festival, candva prin primavara. Sumo si ciresi infloriti. Trebuie sa fie frumos.

In brosura scrie, ca la sanctuar traiesc 300 de porumbei albi (unul din 10000 de porumbei, e perfect alb) – sa spun drept eu nu am vazut nici un porumbel. E si aici un fel de simbolistica similara cu caprioarele divine de pe la alte sanctuare.

Tot in perimetrul sanctuarului se afla si Muzeul Yushukan.

Partierul se poate vizita gratis. Avem aici cateva avioane, o locomotiva si o piesa de artilerie grea, adusa de la Okinawa (poate va amintiti filmul Letters from Iwo Jima, in regia lui Clint Eastwood; daca nu l-ati vazut, vi-l recomand, pentru o perspectiva japoneza), cu urme de gloante pe gura tunului – care ne dau o idee despre intensitatea bataliilor. Tunul a fost excavat dintr-o pestera de pe insula Okinawa. Dintre cele 2 milioane jumate de divinitati de la acest sanctuar, 2 milioane si-au pierdut viata in Razboiul din Pacific.

La etaj, fotografierea este interzisa. Aici se gasesc poze si lucruri personale ale divinitatilor.

Foarte multe scrisori pe care pilotii kamikaze, le trimiteau acasa la familie, inainte de a pleca in ultima misiune.

Se spune ca ultimele cuvine ale unui pilot kamikaze erau: “Ne revedem la Yasukuni”. Pe langa avioanele kamikaze, am mai vazut si “one man submarines” – sau “Human Torped” – numite Kaiten. Un fel de submarin mic, incarcat cu explozibil, condus de un singur soldat - care ataca navele aliate.

Printre exponate gasim si diploma Colonelului Nishi – poreclit “Baronul Nishi”, care a castigat o diploma la olimpiadele din 1932 de la Los Angeles in intrecerile sportive cu cai. Colonelul Nishi Takeichi Mikoto, a fost cel care a condus regimentul de tancuri no 26, in apararea insulei Iwojima. Probabil ca acei ce au facut filmul, au folosit scrisori reale de la acest muzeu.

Scrisorile aveau traduceri si-n engleza si-n general soldatii isi imbarbatau mamele sa nu planga si le spuneau sa fie mandri de ei si sa vina sa-i viziteze la Yasukuni.

O alta camera era plina cu “Bridal Dolls”, papusi imbracate in mirese, donate de catre mamele soldatilor morti – majoritatea tineri si necasatoriti.

Mai gasim si un “Miraculous Coconut” – o nuca de cocos pe care, in iulie 1944, un angajat al armatei, Yamanouchi Tatsushiro Mikoto, a scris un mesaj pentru sotia sa si a aruncat-o in apele de langa portul din Manila (Filipine). Mikito avea sa moara anul urmator, dar 31 de ani mai tarziu, sotia lui avea sa gaseasca nuca de cocos, pe langa locul lui natal in Izumo.

Per total, un muzeu interesant care merita vizitat, pentru a intelege si perspectiva japoneza; sau cel putin ce e educat japonezul de rand.

Dupa ce am terminat pe aici vroiam sa ne intoarcem prin Gradinile de Est, dar nu am mai rezistat pe jos si am luat metroul pana-n Tokyo Station, unde am mers la papa.

Partea a doua – a reviewului – Ginza.

Am sa spun cateva cuvinte despre Ginza, deoarece e foarte aproape de Tokyo Station, pe partea Yaesu.

Ginza – e cel mai scump loc din Tokyo, cu mai multe magazine de lux. E un fel de Champs-Élysées, via Condotti, Nisantasi etc.

Gasisem intr-un ghid, ca as gasi “perle ieftine”, la un anume magazin din Ginza. Nu la cel principal de pe aleea de shopping, ci la unul aflat intr-un shopping arcade, aflat la subsolul unui hotel.

Care-i treaba cu perlele?

Mikimoto (en.wikipedia.org/wiki/Mik ... to_K%C5%8Dkichi), un nene japonez, a inventat nu stiu ce metoda prin care se creeaza perlele artificiale. Adica iei scoica, ii bagi o margica-n gura, o bagi iar la apa... face frumos perla. A explicat @Mama Michi mai bine, la un articol al ei, in care vorbeste si despre o vizita la o exploatare de perle, Mikimoto.

Citisem eu de perle... si m-am gandit ca tre sa fie a draqu de ieftine in Japonia – merg si cumpar vreun kil pentru sotioara.

Mergem la magazinul principal de pe Ginza, a lu nenea Mikimoto, dar la o aruncare rapida prin vitrine, vedem ca nu e de noi. Scoruri de ametesti.

Prin Frommers, citisem de un magazin de perle din shoppingul arcade de la “Imperial Hotel”. Cica acolo-s ieftine. Lasa femeie, ca mergem acolo si ne facem plinul.

Dupa zbateri intense, gasesc shopping arcade-ul, gasesc magazinasul... ne boldim prin vitrine si gasim ce era mai ieftin pe acolo - o cutiuta la vreo 400 de euro, cu doi cercei, o bratara si un lantisor din perle. Ha! Ti-am zis eu ca aici e ieftin!

Nah... cumparam sau nu cumparam? Ne socotim, ne gandim... Parca totusi e prea scump, dar nah, perla-i perla! Merita investitia. Mai... mai ca am fi cumparat, desi ni se parea cam mare scorul.

Ii cerem vanzatoarei sa ne arate chestiile mai bine, sa le analizam mai de-aproape. Nu stia engleza. Incerca ea sa ne explice ceva, numai nu intelegeam.

Scoate cutia cu exponatele, le pune pe tejghea si ia calculatorul. Mai nene... cerceii (singuri) erau vreo 500 de euro, lantisorul nu stiu cat... erau niste preturi astronomice. Pretul de 400 de euro – era pentru cutie –“GOALA”! Adica... fara nici o perla pe ea. Fuck me... si naiba sa le ia de perle.

Pana la urma ne-am prins cum sta treaba si am mai schimbat conversatia spre alte exponate, cautand o modalitate sa o tulim de acolo, cu demnitatea cat de cat intacta. Dupa ce am plecat, radeam ca prostii. Zice sotioara –eu inca ma mai gandeam, daca sa le cumpar sau nu – ca mi se pareau scumpe; cand colo... pretul e doar pentru cutie :)). Scorul real la toata smecheria era cateva mii – nu mai tin minte. Ne-am lasat de perle, dupa acest incident.

Ce-am mai vazut prin Ginza?

Magazinul Wako, cladirea Seiko, Georgi Armani etc. La Seiko se fac ceasuri smechere. Ne-am plimbat si noi ca doi copii rataciti.

Am mai vizitat “Sony Center” – unde compania Sony isi expune ultimele chestii care le scot pe piata. Ma asteptam sa fie mult mai interesant. Nu a fost. Ceva camere de fotografiat, de filmat, playstation etc. E ca un magazin obisnuit. Chestia e ca expun multe prototipuri care nu sunt inca aparute pe piata.

Cea mai memorabila experienta din Ginza a fost vizitarea unei biserici. Ne plimbam noi pe acolo... vad o cruce mare pe un zgarie nor.

“-Mai, asta-i biserica!

-Pai daca-i biserica, ar trebui sa aiba portile deschise, tuturor, nu? ”

Vedem si o tabela la usa: “The United Church of Christ in Japan”. Intram. Era un fel de receptie acolo. Intreb o domnisoara daca se poate vizita interiorul. Nu stia engleza. Ne roaga sa asteptam putin – il cheama pe un domn mai in varsta care stia engleza.

Ne spune ca acum se fac repetitii la cor, dar putem sa vizitam, dar ne roaga sa nu facem galagie. Urcam pe niste scari si intram in biserica... unde repeta un cor de tinere. Ne asezam pe bancuta si facem doua poze.

Ghidul nostru ne asteapta.

Nu stam mult si iesim cu el si mai povestim una alta. Ii spun ca e prima data cand vand o biserica intr-un zgarie nori si curiozitatea m-a impins inauntru.

Ne-a condus pana afara si ne-a trimis cu plecaciuni. Am o amintire foarte frumoasa despre aceasta biserica si despre cum ne-au tratat. A fost interesant.

Un alt lucru peste care am dat in Ginza, a fost o mini-statuie a lui Godzilla. Ma asteptam sa fie mai mare. Am mai trecut si pe langa un teatru kabuki.

Zona e interesanta... multi japonezi din inalta clasa, masini de lux, talente etc. In concluzie – mai muld boldeala, mai putin shopingareala.

Cam asta ar fi.

Rog fara PMA.

---

VIZUALIZĂRI: 6576 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI