Din lada de zestre a romanilor-Viscri

TIPĂREȘTE

Copil fiind, mergeam la meditatie la franceza la o doamna in varsta. Este una din amintirile cele mai frumoase ale copilariei mele. Eram incantata nu doar de farmecul si tactul pedagogic al dragei mele, tanti Livia, dar si de obiectele din micutul sau apartament, de la resturile de servicii de portelanuri fine, la piese de mobilier si uriasa pendula. Printre aceste obiecte se numara si o lada de zestre care ma intampina de pe hol. Era sculpatata in lemn si mintea mea de copil o umplea cu fel de fel de minuni.

Nu stiu ce continea acea lada de zestre, dar vizitand Viscri, imaginea ei mi-a revenit, automat in minte si am avut senzatia ca am ridicat, in sfarsit, capacul!

In 3 noiembrie 2013 am avut ocazia sa fac o excursie la Viscri, cu un grup, in cadrul unui proiect. Doream de ceva vreme sa merg cu ai mei, din familie, acolo, dar ne speria posibilitatea ca drumul sa fie prea dificil pentru masina noastra si nici nu eram convinsa ca locul merita efortul.

Locuiesc de 20 de ani intr-un fost sat sasesc, am vazut multe sate si case sasesti in toata aceasta perioada si ma gandeam: ''Ce poate fi asa de interesant? Case ca toate casele, sat ca toate satele, sigur e o faima inventata de turisti si intretinuta prin mediatizare excesiva si prin asocierea cu Printul Charles. "Asa credeam eu, deci eram mai mult decat sceptica.

Drumul, dupa cum s-a mai spus nu e grozav, dar se putea si mai rau, sosea ingusta, cu ceva strat de asfalt. Problema e ca in unele locuri soseaua e rupta, denivelata, dar se poate ajunge- pe vreme buna. Oricum, exista in zona sate izolate cu drumuri mult mai proaste, acelea erau etalonul de rau pentru mine.

Am venit de la Sighisoara si din Bunesti am luat-o la dreapta pe drumul mentionat. Pana la destinatie nu mai este nicio localitate, doar peisaje incantatoare cu dealuri blande, palcuri de padure, pasunat, totul intr-o armonie perfecta.

Primul obiectiv la Viscri a fost casa Printului Charles. O casa cat se poate de simpla, fara vreun semn exterior al importantei proprietarului. Am inteles ca este una din cele mai vechi din sat, de pe la 1777, a fost refacuta asa incat sa nu piarda, din dorinta de a o face comfortabila, nimic din autencitate. Dar nici nu au fost aduse obiecte, ca la muzeu, pentru ca ar da bine cu ansamblul proprietatii! Acolo este ceea ce ar fi putut fi intr-o astfel de gospodarie saseasca.

Dormitorul are paturi, normale, dar si pat tip lada, care se trage. Am remarcat soba cu cahle valoroase, lampile vechi, dar adaptate la electricitate. Exista si o sala de baie, in care predomina lemnul, nu faianta.

In corpul celalat al casei exista, pe langa dormitor, o sufragerie si o bucatarie. Fotografiile arata simplitatea, aproape vecina cu austeritatea. Nimic din stralucirea si fastul lumii din care vine proprietarul.

Fiind o vizita organizata, am avut ocazia sa o cunoastem si sa o auzim pe doamna Caroline Fernolend, vicepresedinta a Mihai Eminescu Trust, dar, in primul rand, motorul acestui brand de succes -Viscri. Fara acest om, nimic nu ar fi fost posibil! Nu ASR. Printul Charles a facut Viscri ceea ce este, ci aceasta doamna. Evident, nu e doar meritul ei, singura nu putea face mult, succesul se datoreaza si bunei colaborari, a unei viziuni sanatoase, a unor oportunitati bine valorificate. Ne-a vorbit despre inceputurile acestei afaceri de succes, despre realizari, dar si despre piedici. In dorinta de a conserva frumusetea satului se inscrie si statia de epurare ecologica, dar si ideea de a impune transportul, in interiorul satului, cu carutele-taxiuri, masinile personale urmand a ramane intr-o parcare amenajata si pazita la intrarea in sat. Deocamdata, ideea cu taxiurile-carute nu s-a materializat. Am mai aflat ca proprietarii nu au voie sa ofere turistilor altceva de mancare in afara de ceea ce se produce in gospodarie, sub nicio forma produse cumparate de la magazin! Toate aceste elemente care fac din Viscri un loc special se incadreaza in definitia turismului cultural. De asemenea, pensiunile implicate in acest tip de turism, nu au nume, ci numere.

Mergand pe ulita principala a satului, am avut impresia ca timpul s-a oprit in loc si asteptam sa aud vorbindu-se in jur doar saseste si sa-i vad pe sasi, cu portul lor, cu diademe si cojoace, venind de la biserica din deal. Casele sunt perfect conservate sau refacute in stil traditional, nu exista stridente de culoare, de arhitectura, termopane sau jaluzele de plastic. Pana si podetele din fata caselor sunt de lemn, ca cele de demult. Ulita e curata, nu am vazut urma de ambalaj sau de PET. In schimb, sunt cosuri de gunoi, din rachita, cu capac, cosuri facute de mesteri din sat.

Am ajuns la urmatorul obiectiv-o pensiune- pe care am vizitat-o, Nr. 38. Am remarcat curatenia, grija pentru autentic si stil specific satului. Mobilierul este pictat, chiar si in bai, dulapioarele de sub chiuvete sunt pictate. Sigur ca nu sunt vechi, dar au gasit mestesugari, in mare parte, tineri, care le-au realizat respectand anumite canoane. Ferestrele au perdelute traditionale, crosetate, iar pe pat lenjeria de asemenea, are elemente de dantela. Este spatiu, miroase a nou, este lumina si multa liniste.

Al treilea obiectiv a fost tot o pensiune, Nr. 125, ceva mai deosebita, unde am si mancat.

De ce este deosebita? Pentru ca, pe langa casa saseasca reconditionata, proprietarul a transformat un fost grajd in camere de locuit si o sura in restaurant. Ce a obtinut este remarcabil!

Primul lucru care mi-a atras atentia cand am intrat, a fost o scara exterioara, de lemn, care m-a dus cu gandul la filmul meu preferat, ''Stapanul inelelor'', pentru ca pare o scara de-a elfilor! In sfarsit puteam atinge si eu ceva ''elfesc''! Pe ea se ajunge totusi intr-o camera de mansarda, nu la elfi!

In restaurant fascineaza, de cum intri, semineul, impozant, asezat nu pe laterala, ci in centru. Mobilierul e simplu, din lemn, mese lungi, pt grupuri. Structurile de lemn ale surii au fost incastrate in noua constructie, le-au fost adaugate altele, in acelasi stil, ferestrele sunt largi. Urcand pe scara interioara ajungi la toaleta si mai departe la un alt spatiu amenajat atat pentru servit masa, cat si pentru acces la internet. Toaleta impecabila.

Restaurantul are in spate o terasa simpla, acoperita cu un fel de rogojina subtire. De acolo este acces spre gradina de legume si, mai departe, traversand o micuta vale, spre o gradina amenajata pentru relaxare, cu hamace si leagane de lemn.

Ni s-a servit o ciorba foarte gustoase cu carne de porc, taitei de casa si bors si piure cu friptura la cuptor, iar ca desert prajitura cu visine. Dar pentru majoritatea desertul au fost senzationalele muraturi asortate. Un deliciu! Gogonele si conopida numai cat trebuie de acre si o varza rosie frageda, de nu te saturai nu doar sa o mananci, ci sa o si auzi cum suna in gura! M-as fi lipsit de orice alta mancare pentru o portie de muraturi ca acelea! Servirea ireprosabila, oameni amabili, calzi. Am intrebat la cat se ridica pretul meniului nostru si am inteles ca in jur de 40 de lei, de persoana, aici intrand si bautura-rachiu, vin -si cafeaua. Bautura n-am gustat-o, asa ca nu-mi dau cu parerea.

Nu trebuie sa uit ceva foarte important, si anume ca in ambele pensiuni vizitate nu exista televizoare in camere, iar la restaurant nu se pot cumpara sucuri de la firmele cunoscute, cu acid sau fara, bere sau alte bauturi mai scumpe sau mai obisnuite.

Am vizitat si aici camere, totul curat, bine pus in valoare. Proprietarul, era interesat sa achizitioneze si alte lenjerii brodate, cu motive romanesti, pe langa cele pe care le avea si se gandea la solutii prin care caloriferele sa fie mai bine integrate in ansamblul camerelor.

Am tras cu coada ochiului la atitudinea fata de ceilalti turisti, in afara grupului nostru. Proprietarul s-a asigurat ca sunt si ei bine serviti, si-a indeplinit rolul de gazda buna pentru toti oaspetii. In curte este si un chiosc de lemn unde se poate servi masa. Tot aici,la Nr .125,adica, se organizeaza si diferite evenimente, pentru adulti sau pentru copii.

Exista posibilitati de petrecere a timpului liber. Se poate face echitatie, chiar atunci am vazut o pereche echipata corespunzator, inclusiv cu sepci, plimbandu-se agale. Viscri se afla pe un traseu pentru biciclisti,si din acestia am vazut un grup trecand prin sat. Se poate vizita caramidaria, fieraria-pt noi n-a fost timp sa o facem.

M-am intors de la Viscri incantata de tot ceea ce am vazut si am simtit. Doresc sa revin in vara si sa experimentez ospitalitatea in formula ei completa, masa si cazare, nu la Nr. 125, pentru ca ne depaseste posibilitatile-100 euro pe noapte-dar niste muraturi din acelea m-ar tenta foarte tare! Se poate servi doar masa daca faci o rezervare.

Categoric,Viscri nu e un sat sasesc ca toate satele.Pentru ca in majoritatea sasi nu mai sunt,casele au culori dintre cele mai tipatoare ,au fost modernizate cu mansarde ,cu tamplarie tip PVC,tavanele false au acoperit minunatele grinzi de lemn,hartiile si pungile "decoreaza"ulitele,in loc de flori si in general,locuitorii lor de acum se rusineaza tocmai cu acele lucruri vechi si traditionale care au facut celebru Viscri.Singurele care mai domina ca pe vremuri si nu s-au lasat modernizate de noii "civilizatori" ai satelor,sunt bisericile-cetate.

Inchid usurel capacul lazii de zestre, dupa ce i-am randuit, dupa cum m-am priceput, o parte din continut. Cu siguranta, in toata Romania mai sunt si alte ''exponate'' demne sa stea acolo, dar Viscri este unic si este formula locului, a comunitatii, nu e o reteta de aplicat oriunde. Ma bucur ca exista un loc ca acesta si sper sa ramana nelaterat, in tot ce are mai valoros de oferit. Voi pune si niste fotografii,din pacate nu foarte reusite pt ca ,din nu stiu care motiv ,aparatul meu atunci si-a gasit sa nu vrea sa functioneze corect,asa ca imi cer scuze pentru calitate.

---

VIZUALIZĂRI: 2549 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI