Vacanta single cu copii – un concept de nota 20 sau have fun la puterea a 10-a!

TIPĂREȘTE

Mai 2013. Vine vara cu pasi grabiti, se gandeste subsemnata, asa, in sinea ei (si cu voce tare de multe ori, asta atunci cand cei din jur nu sunt chiar pe faza, ca tata mi-a zis o viata intreaga ca ala care vorbeste singur e un om (ne) sanatos;)). Prima vara de single cu copil, ma rog, in realitate a doua, numai ca anul trecut, cu sentimente contradictorii, am preferat vacanta la tara, in familie, si doar scurte escapade, insotita/titi de rude sau pretini. Anul asta insa musai sa luam taurul de coarne. Acu’… ce sa facem, un’ sa mergem? Fi-miu, care are aproape zece ani si un fundulet nelinistit (ca sa adaptez si expresii spaniole in dulcele nostru grai, nu numai invers, ca i-am innebunit pe bietii amigos cu proverbe mioritice), vrea soare, mare (sau piscina), dar si aventuri si activitati de tot tipul. Ca doar n-are stare. Asa ca ia vezi, draguta, ce variante ai: vacanta la mare, tu cu el si el cu tine, si... hehe, nu asteptati rima chiar asa, la orice colt de strada… N-ai sanse sa stai intinsa la soare si sa citesti listinita nici macar o juma’ de ora. Si nici cu inotatul nu esti prea breaza, iar copchilul sta toata ziua in apa. Cum sa dreg, cum sa fac, tuturor sa fiu pe plac?

Imi aduc aminte asa, instantaneu, desi destul de vag in acelasi timp (flash-urile mele sunt arhi-cunoscute printre cei din jurul meu), de niste mailuri pe care le tot primesc de vreo doi ani, din cand in cand, despre vacante organizate in familie, vacante single, si... evrika!!! vacante de singles cu copii! Oare am visat? Nu, nu; caut ca nebuna printre mailuri (noroc ca pastrez la arhiva diverse) si... o solutie pentru problemele fiecaruia. Parca era un anunt TV. Daca am voie, o sa dau si numele agentiei spaniole, care spune incurajator: “Calatoreste cu copilul tau”, si care, de patru ani, organizeaza fel si fel de vacante (in Spania si strainatate) pentru acest segment al populatiei, din pacate (sau din fericire, or zice unii) din ce in ce mai numeros...

Buuun... Hai sa vedem ce oferte au si catre ce ne orientam. Tin top-secret, nu cumva ca odorul s-o dea-n bara cu notele exact acum, la sfarsit, si-i spun doar ca-n functie de cum termina anul scolar, putem merge sau nu intr-o super vacanta, asa, pe placul lui (si-al meu, evident, pentru ca oamenii astia impaca si capra si varza intr-un mod extraordinar). Ia sa vedem: vreo trei patru oferte la mare, intr-una din sutele de statiuni spaniole de pe litoral; alte cateva la munte (inca nu indraznesc sa ma gandesc la rafting, desi poate il trec intr-o buna zi pe lista mea de “experiente de trait”); si multe, multe oferte pentru strainatate. Ok. Incep sa citesc pareri, opinii, iar opinii si pareri... Totul pare minunat. Unu la mana: scap de organizare, si pentru prima data dupa muuulti ani ma las 100% pe mana altora in concediu; doi la mana: fara sa ma mai gandesc la prichindel, care o sa fie incantat, eu, moi, yo... o sa fac chestii pe care nu le-am facut in viata mea si pe care, sinceri sa fim, pe cont propriu ma indoiesc mult ca le-as face; trei la mana: pretul este excelent (si-asta conteaza, ca mai e si dusul in tara, mai e si luna iulie la mijloc, plina de escapade, ca nu cumva sa cada casa pe mine daca stau vreun weekend in ea, sarmana...), si mai e si la rentrée. Asa, toate adunate, dau un total mai mult decat satisfacator, si, dupa o pre-rezerva pe mail, in doua zile fac o plata anticipata de vreo doua sute de euro, urmand ca restul sa se plateasca cu trei saptamani inainte de inceperea concediului. Eu asa am facut pana la urma, insa am descoperit ca multi au platit la hotel, unii la sosire, altii pe la jumate, si altii chiar si la sfarsitul sejurului, fara ca nimeni sa traga de maneca pe nimeni.

Destinatia? Murcia, in sud-estul extrem al Peninsulei, intr-o localitate de pe malul Marii Mici Mar Menor), despartita printr-o fasie de pamant de Mediterana. Nu cunoastem decat din poze, asa ca numai bine, exploram zone “noi”. Agentia din Madrid, in colaborare cu Clubul Nautic Arbolar autohton, ne promite un program super variat si deja nu mai am rabdare! Special Summer 2013 ar fi traducerea in engleza a vacantei. Pe site scrie ca ar fi cel mai complet program din aceasta vara. Noi nu am cunoscut altele pana acum, insa ne-a placut la nebunie.

Dac-o sa am timp, poate o sa va descriu mai cu detalii locurile si activitatile realizate. Acum voiam doar sa va povestesc despre conceptul de vacanta de singles cu copii. Bineinteles ca rudele si prietenii, auzind de originalul mod ales de subsemnata pentru concediul de anul asta, au zambit pe sub mustata (care-aveau; care n-aveau, au zambit pe un’ puteau; sunt poeta azi, eehh??), spre revolta mea, ca numai la “agatat” nu-mi statea gandul. Aveam atata chef sa fac ceva doar eu cu el, cu mititelul meu care incepe deja sa viseze la primele iubiri si in curand n-o sa mai vrea sa stea langa fusta mama-sii!! Bineinteles ca respectivii nu erau chiar pe langa tema, urmand a trai pe pielea mea (dar nu la prima persoana, ho, nu va ambalati! ;)) cum acest tip de concediu poate fi o adevarata platforma pentru posibile si viitoare relatii. Sentimentale, of course. Mie pe alocuri mi s-a parut patetic. Insa respectam totul, pe toti si pe toate. Detalii pe private;).

Odata avansul platit, primesc un mail cu numele celorlalti inscrisi, parinte plus copil/copii, varsta copiiilor si mailurile lor. Grupul din saptamana noastra, bineinteles, aceste concedii organizandu-se pe toata durata verii. E facut cu cap lucrul asta, pentru ca ni se da posibilitatea de a lua legatura intre noi. Ca si in viata de zi cu zi, se creaza afinitati “din prima” (sau din a doua, sau din a treia), e o chestie super ok. Si uite asa incepem sa ne prezentam pe mail, pe noi si pe odraslele noastre (varsta, localitate, pasiuni) ca sa vedem ce si cum. Marea majoritate e din Madrid, alti cativa din Barcelona, cate unul doi din Alicante, Valencia, vecina Segovie, si, aquí presente, romanca din Pucela. Inca o mamica din Canare, o argentiniano-spaniola care locuieste in Murcia capital, o catalana din Barça stabilita de foarte multi ani in Londra, cu care am avut o conexiune grozava de la prima vedere, si o londoneza rezidenta in Madrid. Adica un grup pe placul meu. Multicultural. Minunat!! Formam rapid si un grup de whassapp, si uite-asa, incet-incet, incepem sa ne cunoastem. Mi se pare o chestie geniala, pentru ca, asa, intalnirea si “obligatia” de a petrece atata timp cu oameni “necunoscuti” nu mai este asa de violenta, sa zicem. Imi pare rau ca n-a putut si fi-miu sa faca asa ceva. Varstele copiiilor (ca si ale parintilor, de altfel) foarte variate: de la 2 pana la 13-14 ani. Rapid am ochit baietii de varsta apropiata, ca sa vedem ce si cum. Asta vara inca ne interesau doar baietii, acum incepem sa mirosim a fete, vorba lu’ mama. Ba gaseste mami si colegi de “viaje”, ca sa impartim cheltuilile si sa nu facem singuri atata amar de drum. La marele fix: de la noi pana in Sierra de Madrid, unde stau Inma si fetita ei, Nadia (nume pus dupa Nadia noastra, da!!) nu e decat vreo ora jumate. De acolo mergem cu Quashquai-ul lor, e mai spatios. Bineinteles ca l-am umplut pana la refuz. Trei femei si-un barbatel. Primele impresii? “Ah, esti romanca! Da’ nu pari. ” Ha, ha. De ce? Pentru ca nu stau la colt de strada? Pentru ca nu am sort si cofie, meserie foarte respectabila, toate fie zise? In fine, nimic nou sub soare. Revolta de acum ani de zile la auzul acestor cuvinte s-a transformat, demult, intr-un zambet ingaduitor. “Las’, c-asa vedeti si voi ca noi, romanii, romanii majoritari, suntem normali”, as fi zis/mi-as fi propus altadata. Acum nu. Conversatiile, felul de a fi si, mai ales, comportamentul, vorbesc pentru mine. Trezesc curiozitate si in grupul, destul de mare, din Murcia. “Cine e romanca de la Valladolid? ” Apropo, cu doua saptamani inainte de concediu, s-a organizat o mini-intalnire in Madrid. Eu tocmai plecam acasa (avion din capitala), as fi putut innadi, insa nu am facut-o. Am vrut, de la bun inceput, sa traiesc aceasta aventura cu cel mic. De la primul pana la ultimul moment.

Ni se spune ca putem lua camerele in primire incepand cu ora 12:00. Noi ajungem pe la 14:00 (ba mai luam si o amenda pentru viteza, ca Inma apasa cam mult pedala de acceleratie, asta urma s-o aflam prin octombrie). Cum ne dam jos din masina, ne izbeste un aer cald si uuuuumeeeed, umed la maxim. Stiam ce ne-asteapta. Si ne-am obisnuit repede cu umiditatea. Ni se repartizeaza camerele, lasam lucrurile, facem un dusulica si coboram sa luam pranzul. Stiam din mesajele de pe wass ca unii erau in restaurant, altii la piscina… Si incet, incet, ne strangem in grupulete grupulete. “Tu esti Alina. Si tu Mª José. Si tu Inma”. Etc. etc. etc.

Avem o prima intalnire cu cei trei monitori de la Arbolar. Ne lasam plozii la miniclubul de la parterul hotelului (despre care, cu voia dvs., nu am chef sa vorbesc acum, si oricum webii m-ar obliga sa scriu rubrica separata) si ne asezam intr-un separeu. Mint, plozii merg cu noi la inceput, dupa care, pentru chestiile organizatorice si logistice, sunt condusi la miniclub, ca sa nu se plictiseasca. La un moment dat apare si Álvaro, declarat idolul grupului de catre toate feminele prezente: un tatic cu cinci copii, patru baieti cu varste intre patru si unspe ani, si o fetita de doi ani. Un curajos, ce sa mai. Bineinteles ca monitorii i-au fost de mare ajutor, mai ales cu cei mai mici. Sarmanul, manca si el cum apuca. Evident ca intotdeauna ajungeau ultimii la autocar. Insa un om de un calm extraordinar. Altfel nu cred ca s-ar fi inhamat la caruta asta.

Cum va spuneam: trei monitori la dispozitia noastra douaspatru din douaspatru. Adica dormeau, mancau, etc. -au in hotel, ca tot restul norodului. Álvaro (nu idolul, ci monitorul, ca tot asa-l chema si pe aista), este invatator de meserie, dar unu de-ala de-ti raman ochii la el (fi-miu si-acu’ zice ca sunt indragostita de el, da’ e minciuna, jur!! ;)), si cand trece pe langa tine scoti (fara sa vrei) un “off... ” din toti rarunchii, dar disimulezi cum poti, bineinteles... Noroc ca criteriile mele pentru “atractiv/neatractiv” sunt altele, asa ca nu m-am straduit sa-l bag prea mult in seama, pentru orice eventualitate. Si oricum era “iaurtel”. “Yogurin”, ca sa stiti si Domniile dvs... Asa sunt numiti aici tinereii/tinericile mumosi/-oase de cei/cele care sunt la a doua tinerete. Adica asa ca mine. Cristina si Mamen completau grupul. O sa ziceti ca vorbesc mai putin de ele, dar e doar ca sa nu ma lungesc prea mult;). Profesioniste din cap pana-n picioare.

Dupa ce ni s-au dat oarece date, am fost rugati sa ne pregatim pentru prima noastra excursie. Un autocar etajat (altfel nu am fi incaput, pentru ca grupul, de la patruzeci-cincizeci de persoane cat ni se spusese initial, a fost format din saptezeci!!! de persoane, mari si micute) ne-a dus peste tot. O sa va zic asa, pe deasupra, ca sa nu ma mai lungesc prea mult:

1) Prima zi. Excursie la namoluri. Salinas de San Pedro. Langa Mar Menor o laguna cu apa sarata, fund sulfuros (mirosea asa de frumos!) si namoluri curative. Ne-am inmuiat/innegrit cu totii acolo, macar sa ne facem mai mumosi daca durerea de sale tot nu ne trece.

Seara, dupa cina, mojito de bienvenida pe terasa hotelului pentru cei mari si jocuri de prezentare pentru cei mici. Grozav. Fi-miu, de emotie, a terminat imbracat in jacuzzi-iul de langa piscina, iar cand nenea paznicul l-a intrebat unde e ma-sa, eu, care eram exact langa, am ridicat frumos mana, de-a ramas omul masca. Na, mai zi ceva daca poti! Au innebunit mamicile. (Nota redactiei: fi-miu, ca un copil ascultator ce e, imi ceruse voie sa intre imbracat, impreuna cu alti cativa noi prieteni de sotii).

2) Ziua numarul doi. Excursie cu catamaranul Gica (de fapt se numea Olé, Gica mi-a venit mie in minte din prima secunda, de la Vitezomanul Gica, nu’s de ce, si asa i-am zis de-atunci). Olé! Am crezut ca ne dau jos pe o insula, dar nu!! Era private, asa ca am oprit in larg, dupa ce trecusem de bancuri si bancuri de meduze mari, albe si frumoase. Toti baldabac in apa. Eu uitandu-ma cu jind. Álvaro cel inalt, frumos, muschiulos, ochios...comenteaza: “Ahh, tu abia stii sa innoti si te-nscrii intr-un program de vacanta unde 90% din activitati sunt acvatice??? ”. Da, mai, asa sunt eu de “chula” (va las sa va imaginati traducerea cuvantului, dar accept si reclamatii). Pentru fi-miu... orice!! Paranteza: de fapt, nu-si dadea seama (cred ca nici Domniile voastre, dar va spun, uite) ca eu am mers pe ideea: “Nu ma lasa astia sa ma-nec; care, necare, tre’ sa sara dupa mine ca sa nu ma aiba pe constiinta cel putin”. Pana la urma catalanele mele dragi m-au incurajat si am sarit si eu, agatata de un colac. Am luat ceva apa la bord, m-am balacit un pic, si cand am vrut sa ies, am infasurat fara sa vreau pe unu’ cu sfoara colacului. Se uita omu’ ca poarta noua la vitel (ca doar nu el era vitelu’), iar mie-mi crapa obrazul de rusine sa-i spui ca nu stiu sa inot si ca mai bine sa ma ajute si sa traga de mine, pardon, de sfoara, ca sa fiu in siguranta. Cum credeti ca am ramas in memoria colegilor de concediu? Alinita (ca spaniolii nu pot sa zica Alinuta) care nu stie sa inoate si careia ii e frica de caini. P-aia cu romanca cea mai spanioloaica sau spanioloaica cea mai romanca, care le spune cand sa scrie cu –b si cand cu –v, cand cu h-, cand fara h-;), si care i-a indulcit cu o visinata made in Vlasca n-o mai pun, sa nu para ca ma laud;).

Dupa amiaza liber. Cred ca a fost singura zi in care am stat si noi la plaja vreo doua ore. Mar Menor e de mine. Apa caaaaalda, miiiiica, fara valuri. Ideal, ce sa mai. Parca era ceai. Acolo nu ma-nec nici daca ati vrea.

Seara: ginkana organizata pe plaja de catre monitori. Excelenta ocazie sa ne cunoastem mai bine. Au facut grupuri de sapte opt persoane, amestecand parintii si copiii, si ia-te, nene, la intrecere. Am ras cum nu mai rasesem de mult timp. Probe? Cauta un chelner care sa vrea sa se pozeze cu tine; cauta pe cineva care sa stea in maini (aici am dat de niste nemti, si m-am bagat eu sa parlesc cu ei; deci: cum se zice “stai in maini” in engleza? Fara dictionar, pls. Multumesc frumos!); fa o poza grupului in timp ce toti fac o saritura in acelasi timp (asta a fost cea mai grea) si multe altele. A fost super fain! (N-am castigat, bineinteles, dar am ras de ne durea burta. Si cu noi, toti trecatorii de pe faleza).

3) Day number three. Excursie la Cartagena. Wow!! Azi ne culturalizam. Dar nu oricum, ci separat. Adica: grupul de parinti merge sa se plimbe prin oras, sa viziteze vestitul anfiteatru roman si... “de tapas”. Olé! Totul excelent organizat. Ne-au dus prin vreo trei-patru localuri la moda din oras, sa degustam din bunatatile locului. Copilasii, abandonati, sarmanii, au mers cu patru monitori la Muzeul Nautic (aici au fost isteti organizatorii si au mai angajat doi monitori suplimentari, ca deja parintii faceau gura ca sunt multi copii; aveau dreptate, mai ales cei cu copii mai mititei) si au papat din picnicul adus de la hotel de dimineata. Dupa amiaza ne-am impreunat cu totii si am mers la o inghetata. Bineinteles ca au fost ceva “reclamatii”, fiindca ne-am platit noi inghetata. Pai bine, nene, tu chiar voiai all inclusive de tot? ;).

Seara: copiii film la parterul hotelului; parintii doua ore liber ca sa poa’ sa bea ceva in tihna. Dusi am fost, in toale de gala, la una din terasele din apropiere. Am tras de un coktail cum am putut si fuga inapoi, bre, ca se termina filmul. Aia cu copii mai mari stateam mai linistiti, ca aparatul cu jocuri vídeo de pe holul hotelului ii tinea neclintiti. Fraza cea mai ascultata era: “Mami/tati, da-mi cincizeci de centi”.

4) Ziua numarul patru. Dimineata super interesanta: kaiaking pe Mar Menor!!! M-am bagat repede la singura “barca” (aici m-au zapacit cu kaiak, piragua si alte denumiri, mai bine va pun o poza si va lamuriti) de patru persoane, in speranta ca, din trei colege, una m-o salva in caz de accident/incident. Vestea de salvare de pe mine m-a mai linistit. A fost o experienta haioasa. La mal, adica din start, ne-am incurcat in barcile de pe mal!!! Dar, ca sa ne mai odihnim si sa folosesc si aparatul ala acvatic de unica folosinta cumparat special pentru aceasta aventura, ne-am mai oprit in larg. Sedinta foto ca niste vipuri ce eram. Trei catalane si-o romanca (fara diacritic, ca sa rimeze), au plecat sa se dea-n barca. Sa fie clar: dupa left-right, drepta-squerda (sau cum s-o scrie in catalana), am zbierat din toti rarunchii dreapta-stanga. Nu numai eu, toate patru! Va pup, dragele mele Bego, Bea si Vio, chiar daca n-aveti habar de ce scriu eu pe aici. La dus am mers parintii in kaiak si copiii in barci cu panze, pentru ca aveam vantul in fata, si dupa ce c-a fost vai de poponetul nostru chiar numai si adulti la rame, nu vreau sa-mi imaginez ce-ar fi fost daca ne-am fi lasat in baza copiiilor la tras. Am facut pauza de o ora la dus, timp in care copiii s-au dat si ei in kaiak pe-acolo, pe la mal. La intoarcere, cu vantul in spate, adica pretin cu noi, am fost pusi sa alegem intre kaiak cu copii sau barca cu panze. Ghiciti ce-am ales? Barcuta (nu’s de ce-mi vine in minte cantecul “Hei, tramvai”;), ca noi nu mai trebuia sa dam din vasle. Ba, colac peste pupaza, si fara ca subsemnata sa faca nimic, am nimerit si in barca “trasa”, a se citi condusa de... ghiciti? Exaaaact, frumosul nostru monitor, care ne-a impresionat cu manevrele lui de marinar bronzat si frumoooossss, ca era taaare frumos, am uitat sa va zic;). Am crezut ca murim cand unui pusti i-a cazut sapca in apa si a inceput sa urle din toti bosogii, si voia sa sara dupa ea (avea 5 ani), iar bunul nostru monitor a intors imbarcatiunea imediat sa-i cautam basca copchilului, manca-o-ar! (tac’su nu era cu noi in barca, iar nebunu’ ar fi sarit; si uite cum se dovedeste inca o data zgarcenia catalanilor, de mici, auzi, pentru o trista sapca – sa nu ma spuneti -).

Dupa amiaza: o mare parte din noi luasem din timp belete la un meci de baschet in Murcia capitala (Spania-Anglia, aceeasi formula pe care o vazusem cu o vara inainte in Pucela, dar stiam ca prichindelului meu i-ar fi placut, asa ca m-am inscris si eu din nou). Ne-am luat toti tricourile cu Spania pe noi si am petrecut o seara excelenta. (Autocarul l-am platit separat, bineinteles, dupa ce se ocupase de rezervare argentinianca noastra inimoasa; tot ea ne-a luat si biletele, cu discount, prin firma la care lucra).

5) Day number five. Dimineata libera, in care iar ne-am organizat multi dintre noi si am mers la niste plaje unice, dupa spusele autohtonilor. Intai ne-am ratacit nitel la dus, ca era vorba de un parc natural si Juanele de aici (adica Ioanele spaniole de pe masini) se mai pierd si ele. Locul superb, intr-adevar, plaje virgine (ma rog, nu mai sunt chiar virgine...), insa am prins o zi cu foarte mult vant, si unde ne si invatasem cu linistea de la Mar Menor...

Dupa amiaza: parc de aventuri. La piscinele alea cu tobogane nu m-am aventurat, insa am facut circuitul de arboling pentru copii. De-aia mici. Tiroliana? Daaa!! Cativa metri de sfoara (si la doi metri de pamant) si amicii de aventura au si tinut sa ma imortalizeze. Oare de ce? Fi-miu a vrut sa se dea si-n aia mare un pic. Eu l-am asteptat si m-am uitat la el de jos cu admiratie si, mai ales, vitejie. Ah, sa nu uit de cel mai mare labirint din gard viu din Europa. Mi-am facut neamu’ de rusine, la individual compus am ajuns ultima, si pe echipe, vai mama celor care s-au lipit de mine, ca tot ultimii am ajuns. Toate astea in chiuiturile de incurajare ale campionilor, de sus, din castel. O chestie interesanta parcul asta, poate va povestesc intr-o zi.

6) Ziua numarul sase. Parcul de distractii acvatic din Torrevieja. Cu picnic de la hotel. Un parc foarte frumos, care parca parca il egaleaza pe cel din Marrakech. Pacat ca YO nu prea l-am “folosit”. O piscinica, o cascada si-un tobogan de-ala mai light. Restul pentru colegi, din altruism, nu de-alta. Prichindelul meu mare n-a stat pe prosop nici sa manance sanvisul. A fost unul din momentele in care mi-am dat seama ca e la varsta ideala sa pot umbla cu el la greu pe unde vreau si cum vreau. Nu urla si nu se tavaleste pe jos cand nu vreau sa-i iau a doua inghetata. Nu vrea sa-l iau in brate cand oboseste. E curios nevoie mare, bine, asta dintotdeauna. Mie mi se termina bateriile cu mult inaintea lui. Plus ca am marele noroc ca doarme pe unde apuca. Revenind la parc, a fost ok, pentru ca daca ma-sa nu are curaj sa se dea cu el in ceva, intotdeauna a gasit o alta mamica/un tatic cu care sa se dea. Ba erau tatici care parca aveau gradinita dupa ei;).

7) Ziua despartirii. Ooooo... Cateva lacrimi tot au picurat. Urasc despartirile. Chiar daca nu am fost nici la cea de-a doua intalnire organizata pe picior mare de colegii de concediu (tot in Madrid), ne-a placut sa cunoastem lume noua, din toate colturile tarii (si parte din strainataturi, cum zic spaniolii mei).

Bineinteles ca fi-miu mi-a zis, in a doua zi de vacanta, ca la anu’ musai sa ne intoarcem. Iar pe joi, asa, imi zicea sa mai platesc trei zile macar!! Nu am simtit cum ne-a trecut saptamana, au fost sase nopti si sapte zile pline, dar pline rau!! Daca adaugam hotelul excelent (daaaa, web, scriu intr-o zi si de el! ;)), vitalitatea si profesionalismul monitorilor, amabilitatea celor de la agentie, care mie, cel putin, mi-au raspuns rabdator la n-spe intrebari inainte de a reserva si dupa, etc. etc. etc., concluzia e una singura: RECOMAND din tot sufletul!!

Si... Cornel, oare ideea nu se poate pune in practica si la noi? Chiar vorbea cineva mai deunazi, intr-un review, despre neexistenta/lipsa unui astfel de vacante la noi. Acelasi pret pentru copil si pentru adult, etc. Ia vedeti, asa merg si eu intr-o “tabara” la noi. Ah, bineinteles ca este un concept opened, pentru ca au fost si doua familii conventionale. Nu s-a format grup pentru locul si formatul respectiv cu si pentru familii biparentale, asa ca i-au bagat cu noi. Nu va spun ce elucubratii (ca sa copiez un maestru, con permiso) ne-am facut la inceput cu totii: este tatal si fiul, cuplat cu mama si fiica, sau tatal si copiii, cu noua iubita, etc. etc. etc. Bineinteles ca pana la urma s-au dovedit a fi doua familii… normale! Luati de radeti!

Alte detalii… altadata, ca ma injurati deja si nu e cazul. Va doresc vacante frumoase, in familii conventionale, monoparentale, singles de tot sau cu prieteni!

---

VIZUALIZĂRI: 4249 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI