Cercul Polar în Norvegia

TIPĂREȘTE

Un prim popas, la scurt timp după ce am părăsit Thon Hotel Nordlys din Bodø, orăşelul amplasat atât de cochet la Vestfjord, avea să ne dezvăluie o altă minune a naturii norvegiene, Saltstraumen.

Saltstraumen este o strâmtoare între Straumøya şi Knaplundsøya, două insule care separă Skjerstadfjorden de Marea Norvegiei. Atunci când fluxul marin înaintează spre coastă încercând să pătrundă în Skjerstadfjorden, în strâmtoarea de numai 150 m lăţime, datorită debitului mare al apei, se formează cei mai puternici curenţi marini din lume. N-am prins momentul culminant al fenomenului, dar ni s-a povestit că atunci când curentul este cel mai puternic, pe toată lungimea strâmtorii (aprox. 3 km), apele clocotesc furioase formând vârtejuri cu un diametru de până la 10 m şi o adâncime de 5 m. Se spune că acest colţ sălbatic este un rai pentru pescari datorită importantelor capturi de peşte, în special cod, pentru scufundătorii temerari, amatori de inedit, dar şi pentru păsările marine care iernează aici, fluxul aducându-le hrană din belşug.

Saltstraumen este o zonă marină protejată şi este considerată o minune sălbatică a Europei. Pentru a ajunge aici, turiştii care pleacă din Bodø spre Trondheim trebuie să urmeze Drumul Naţional 17, spre sud. Podul foarte înalt, arcuit, care traversează strâmtoarea, oferă cele mai frumoase panorame asupra apelor şi celor două insule.

Am oprit lângă pod, într-un loc pustiu şi am coborât cât mai aproape de mal pentru a admira şi a fotografia. Am descoperit cu greu, ascuns după arbuşti, un panou informativ referitor la Parcul natural Saltstraumen şi fenomenul care are loc aici.

De-a lungul munţilor, admirând stâncile lucind în soare, udate de micile şuvoaie care se preling printre adâncituri, ne apropiem emoţionaţi de punctul culminant al traseului zilei, Polarsirkelen - Cercul Polar. Mai traversasem paralela de 66˚ 32’ 35” latitudine nordică în Finlanda, în urmă cu cinci zile, atunci când - trecând prin Rovaniemi, satul lui Moș Crăciun - ne îndreptam spre nord. Nu mi-am putut explica niciodată de ce este atât de captivant să treci peste o linie pe care nu o poţi vedea. Linia imaginară, trasată doar pe hărţi, dă multora sentimentul unei izbânzi nesperate şi trezeşte micul explorator din fiecare.

La 80 km nord de orăşelul Mo i Rana, într-o vale montană sălbatică, unde nu vezi altceva decât o cale ferată, o şosea şi un râu, la un moment dat apare un semn care marchează Cercul Polar de Nord. Centrul turistic (deschis în mai, iunie şi august între orele 9-20, în iulie între 8-22 şi în septembrie între 10-18) situat în Parcul Naţional Saltfjellet, are în faţa intrării principale un monument din marmură roz cu un simbolic glob pământesc. Înălţat în 1990, acesta marchează graniţa imaginară a Arcticii.

În această zonă sălbatică, izolată şi cu o climă atât de aspră, în cel de-al doilea război mondial au fost folosiţi la construirea căii ferate mii de prizonieri, în special ruşi şi iugoslavi. Mulţi dintre ei au murit din cauza condiţiilor grele de viaţă şi de muncă în prizonierat, un memorial putând fi văzut chiar lângă centrul turistic.

Două sunt amintirile mele legate de Cercul Polar din Norvegia şi anume pietrele mici "de hotar" care împânzesc dealurile din jur, puse de turiştii aflaţi în trecere pe aici şi frumoasele animale arctice împăiate care decorează magazinul cu suveniruri.

Centrul turistic, în afară de marele magazin cu suveniruri, mai adăposteşte un restaurant care oferă mâncăruri tipic norvegiene, o cafenea, o expoziţie de artă, precum şi un oficiu poştal de unde se pot expedia ilustrate purtând ştampila specială a Cercului Polar de Nord. Este inutil să spun ce mare varietate de produse se vând în magazin, dar nu este lipsit de importanţă a adăuga faptul că mărfurile sunt comercializate în regim de "Tax free", putându-se deci recupera TVA-ul la ieşirea din ţară.

Continuăm itinerariul de-a lungul Munţilor Saltfjellet, la sud de Cercul Arctic, urmând un drum frumos, şerpuind printre culmi împădurite cu brad, pe alocuri golase. Şi aici ca şi în alte părţi ale Norvegiei, mi-au atras privirile construcţiile mici, izolate, acoperite cu gazon. Se pare că sistemul este avantajos pentru aceste zone atât pe timp de iarnă cât şi pe timp de vară. Umezeala a favorizat creşterea şi înflorirea ierburilor de pe case, iar ceea ce mi s-a părut cu adevărat interesant a fost faptul că printre firele de iarbă şi-au găsit locul şi cresc chiar şi arbuşti. Localităţile sunt rare, dar campingurile sunt multe, mari şi bine amenajate. Numeroasele maşini cu rulote pe care le-am văzut aici, denotă faptul că mulţi norvegieni sunt iubitori ai vieţii în natură.

Primul orăşel mai important în care am oprit după Cercul Polar a fost Mo i Rana. Al doilea ca mărime în Nordland, după Bodø, Mo i Rana nu excelează prin nimic în opinia mea. Clădiri mici, oameni puţini, un muzeu care prezintă prin exponatele sale modul de viaţă al localnicilor şi o biserică, cea mai veche clădire din oraş, din lemn, construită în 1724 de Thomas von Westen, un preot norvegian, misionar care a trăit printre Sami. În cimitirul acestei vechi biserici odihnesc osemintele multor victime din cel de-al doilea război mondial.

Mo i Rana este conectată la calea ferată Nordland (care uneşte Trondheim şi Bodø) graţie lui Ole Tobias Olsen, profesor şi ministru norvegian, cel care a propus construirea căii ferate în anul 1872. Un bust al lui Ole Tobias Olsen este înălţat chiar lângă gară. Mi-a plăcut sala de aşteptare a gării, curată, ornamentată cu plante înalte, cu bănci frumos colorate şi cu un punct de informare turistică de unde am obţinut hărţi şi... mersul trenurilor în Nordland.

Mosjøen este un alt orăşel spre care ne-a condus E6 în drumul nostru spre sud. Până la Trondheim mai aveam încă mult, de aceea aici nu am mai oprit. Ghida ne-a informat că oraşul, ca şi numeroase alte localităţi de coastă, are port, unul dintre cele mai mari din nordul Norvegiei. Cine rămâne aici mai mult timp, poate vedea o stradă - monument istoric pentru nordul Norvegiei - cu cel mai mare număr de clădiri din lemn datând din sec. XIX, un hotel şi el foarte vechi (din 1794), precum şi o biserică datând tot cam de pe atunci. Pentru că noi nu le-am văzut, nu vă pot spune dacă merită să faceţi un popas mai lung la Mosjøen.

Trondheim, al treilea oraş ca mărime al Norvegiei, era ţinta călătoriei noastre în acea zi. Situat pe malul sudic al Trondheimsfjord, la gura de vărsare a râului Nidelva, este unul dintre cele mai pitoreşti oraşe din Norvegia. Deşi este modern, oraşul a păstrat mult din farmecul trecutului. Dar, despre Trondheim, oraşul căruia i-am dedicat o dimineaţă întreagă a doua zi, poate într-un review viitor!

Drumul de la Bodø la Trondheim a fost lung. 705 km a însumat deplasarea noastră în ziua de 25 iulie 2013, a douăsprezecea din circuitul "Scandinavia - Cap Nord", dar a fost frumoasă, prin locuri deosebite şi cu amintiri de neuitat.

---

VIZUALIZĂRI: 8477 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI