ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 15.08.2013
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 10.07.13
STATUS: SENIOR
DATE SEJUR
MAY-2010
DURATA: 14 zile
prieteni

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Impresii - drumul spre Thassos cu autocarul şi o plimbare în Kavala

TIPĂREȘTE

Am plecat în acest concediu cu nişte prieteni de familie. Am fost două familii, fără copii. Era o excursie pe care am cumpărat-o printr-o agenţie, încă nu îmi schimbasem părerea despre organizarea excursiilor pe cont propriu.

Am avut plăcuta surpriză ca la sosirea autocarului care urma să ne ducă în insula Thassos, să ne întâlnim cu cei doi şoferi cu care călătorisem cu un an în urmă în Italia. Ca un făcut, pentru ca eu prefer să stăm în autocar pe locurile din faţă, şi aşa mi se promisese de la agenţie că va fi, suntem aruncaţi pe ultimele două scaune din stânga spate - 57 şi 58.

Am plecat din Bucuresti în jur de ora 18.00 şi la ora 19.30 eram aproape de intrarea în Giurgiu. Deşi eram în luna mai, spre sfârşit, totul era verde pe-afară. Pe partea dreaptă a autocarului, soarele începea să se ascundă după nori. Am cumpărat două beri reci de la un peco de lângă vamă, deşi aveam bere la noi.

După ce am călătorit toată noaptea, în jur de ora 06.15 eram aproape de graniţa cu Grecia, Kulata. Eram deja obosiţi când am trecut în Grecia dar nu a fost o problemă, eram în concediu şi ştiam că vom avea destule zile să ne odihnim.

Am trecut de localitatea Seres şi ne îndreptam spre Kavala (unul dintre cele două puncte de unde se poate lua ferry boatul spre insula Thassos). Şi în Grecia câmpurile erau cultivate şi pline de verdeaţă.

În jur de ora 9.00 eram deja în Kavala, străzile din acest oraş fiind destul de pustii la acea oră. Nu am înţeles de ce, dar noi nu am luat ferry boatul din Kavala, ci din celălalt punct de trecere, Keramoti.

Am făcut totuşi un popas în Kavala, erau mulţi arbuşti şi multe flori ce dădeau o notă aparte oraşului.

La ora 10 eram deja pe ferryboat, către destinaţia noastră de concediu, insula Thassos.

Aveam rezervare la un hotel de 4 stele din insula Thassos, Alexandra Beach (impresii aici), însă am avut surpriza ca încă din autocar să ni se solicite să acceptam să fim cazaţi [în primele zile] la un alt hotel de 5 stele, pentru că cel la care făcusem rezervare, avea nişte probleme (nici până în ziua de azi nu ştiu în ce constau aceste probleme) şi că diferenţa de preţ va fi suportată de agenţie.

Deşi schimbarea “băgată pe gât” de agenţie ar fi trebuit să ne bucure (era totuşi un salt de la un hotel de 4 stele la unul de 5 stele), nici o clipă nu am simţit bucurie, şi în cele din urmă veţi vedea că instinctul nu ne-a inşelat. Supăraţi şi revoltaţi, a trebuit să acceptam.

Nici plimbarea cu ferryboat-ul, nici apa, nici peisajele superbe nu au mai putut sa ne bucure în aceste condiţii.

Pescăruşii, destul de numeroşi, însoţeau ferry boat-ul, plonjând în aer în urma vasului.

La ora 10.45 eram deja pe insula Thassos. După ce am fost plimbaţi pe jumătate din insulă pentru a lăsa ceilalţi turişti la locurile lor de cazare, în jurul orei 13.00 eram în hotelul la care am fost repartizaţi, Ilio Mare (vezi impresii).

După ce ne-am cazat, ne-am odihnim puţin, am mâncat ceva, după care ne-am prezentam la ora 16.00 la recepţie, la întâlnirea cu reprezentanta agenţiei, care se scuză prin sms ca va întârzia. A fost momentul în care, efectiv, am fost dezgustaţi de serviciile care ne-au fost oferite şi de neseriozitatea celor care trebuiau să ne conducă spre un concediu minunat.

Ajunşi acolo, am mers să vedem plaja, am identificat un bar al hotelului. Atât plaja (care era formată din pietricele şi nu din nisip, aşa cum ne aşteptam) cât şi intrarea în mare (unde erau numai bolovani) ne-au dezamăgit şi mai tare şi ne-au întărit convingerea că schimbarea oferită de agenţie nu ne este convenabilă. E adevărat, nu ştiam nici cum era la celălalt hotel, tot ce ştiam noi era că nu vroiam să fim aici, că nu pentru asta plătisem.

În prima zi nu am stat foarte mult la plajă deoarece soarele era foarte puternic şi nu am vrut să riscăm.

Ne-am făcut somnul de frumuseţe şi apoi, după încă o tură la plajă, am plecat la plimbare să vedem ce găsim pe acolo. Mare lucru nu am găsit...

Zilele petrecute aici au trecut cam la fel: mic dejun, plajă, somn sau o bere rece pe balcon, iar plajă şi apoi plimbare prin aceleaşi locuri care nu aveau nimic deosebit de oferit.

Motiv pentru care, în cea de-a cincea zi am stabilit, împreună cu prietenii noştri, să mergem pe continent, în Kavala. Cam 1 oră şi 20 de minute a durat traversarea cu ferryboat-ul înapoi, pe continent. Şi de data asta pescăruşii ne-au însoţit, le-am dat pufuleţi din mână. Pe măsură ce ne apropiam de Kavala, se vedeau din ce în ce mai bine clădirile curate şi rezonabile în privinţa înălţimii.

Ajunşi în Kavala, am văzut o parcare amenajată sub un perete abrupt. Am trecut de ea şi pe o strada în pantă, am descoperit o bisericuţă frumoasă dar cam atipică.

Străduţe mai mult sau mai puţin paralele se deschideau în drumul nostru. Vitrine frumoase şi articole drăguţe însă, foarte scumpe pentru dorinţele noastre. Clădirile erau într-adevăr îngrijite şi curate, aşa cum le văzusem din depărtare, de pe ferryboat.

În “centrul” localităţii se găsea o arenă înconjurată de bănci şi arbuşti. Soarele începuse să devină din ce în ce mai puternic.

După ce am hoinărit prin diverse magazine, fetele au reuşit să plece cu nişte cumpărături de acolo. Apoi ne-am îndreptat spre ferryboat pentru a reveni la hotel, în Thassos. Pe deal, o cetate ne-a atras atenţia. Dar, datorită căldurii foarte mari, am căzut de comun acord să nu urcăm până acolo. Am intuit, după un indicator de pe o stradă, ca este vorba de Castelul Acropolis.

Din păcate, toate “surprizele” (din partea ghidei şi a agenţiei) de care am avut parte în această excursie au reuşit, în mare măsură, să ne strice dispoziţia în acel concediu. Motiv pentru care, data viitoare când am ajuns în Grecia am fost cu maşina noastră, am stat la hotelul la care am plătit şi ne-am simţit mult mai bine.

Grecia rămâne o destinaţie de vacanţă minunată, din punctul meu de vedere serviciile de care beneficiezi acolo sunt destul de bune iar peisajele şi locurile sunt superbe.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de iccata in 15.08.13 09:24:45
Validat / Publicat: 15.08.13 11:16:13
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 3041 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

4 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (iccata); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Pe partea dreaptă a autocarului, soarele se ascundea după nori
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 13700 PMA (din 15 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

4 ecouri scrise, până acum

webmaster
[15.08.13 10:36:57]
»

Mutat, la reorganizare, în rubrica "Descoperă Kavala" (deja existentă pe sait) - e mai potrivit aici

abancor CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA
[15.08.13 12:58:42]
»

În P14 nu e un zid, e un apeduct, unul din obiectivele turistice importante din oraş, construit pe vremea lui Soliman Magnificul şi care a fost folosit pînă acum 100 de ani.

iccataAUTOR REVIEW
[19.08.13 10:14:51]
»

@abancor: am solicitat modificarea descrierii, mulţumesc pentru precizare. Eu l-am văzut ca pe un "zid", fără să ştiu prea multe despre el.

Mavromati
[03.09.15 02:05:31]
»

În jur de ora 9.00 eram deja în Kavala, străzile din acest oraş fiind destul de pustii la acea oră. Nu am înţeles de ce, dar noi nu am luat ferry boatul din Kavala, ci din celălalt punct de trecere, Keramoti.

Simplu, pentru ca de fapt agentiile platesc celor 2 companii care opereaza traversarile - AnethLines si ThassosFerries si care au aceleasi preturi - pe de-o parte pentru autocar (taxa fiind luata de fapt din pretul pachetului platit de dvs agentiei).

Pe de alta parte, este biletul pentru fiecare pasager; agentia va cere 10E de persoana, dar ei platesc companiei global, cumparand un bilet de grup.

Daca se trece pe la Kavala, biletul pe cap de persoana facand parte dintr-un grup este de 7E/persoana dus-intors.

Daca se trece pe la Keramoti, biletul pe cap de persoana facand parte dintr-un grup este de 3E/persoana dus-intors.

Deci cu traversare pe la Keramoti in loc de Kavala, va las sa va imaginati singuri unde se duce diferenta care ramane de la x locuri cate are autocarul inmultit cu 7E/persoana neplatiti operatorului de ferry-boat...

Si apropos, aveti dreptul sa va cumparati singuri biletul on line, daca aflati de la agentie ora traversarii si compania pe care autocarul o va alege, ceea ce ma indoiesc ca vor sti cu exactitate sau vor dori sa va comunice.

Daca nu, atunci din port de la casele de bilete inainte de imbarcare, dar pun pariu ca ghidul si soferul vor invoca faptul ca sunteti in intarziere si dureaza ca 50-60 de persoane sa stea la coada si sa-si cumpere fiecare biletul.

V-ati prins acum?

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
abancor, Mavromati
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Kavala și împrejurimile:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.055623054504395 sec
    ecranul dvs: 1 x 1