De la los Gigantes la Drago Milenario

TIPĂREȘTE

Eee… Stiu ca am ramas datoare cu povestile din Tenerife, dar startul in munca cea de toate zilele a fost mai abrupt decat intrarea in ocean in Playa de las Americas, asa ca am avut nevoie de ceva zile pentru acomodare…

Bun. In aceasta poveste, care nu incepe cu “a fost odata”, o sa incep cu un avertisment: daca aveti de gtand sa urcati pe Teide, rugati mai intai receptia hotelului sa sune la ei sa intrebe daca functioneaza telefericul; altfel, o sa aveti surpriza vietii, ca mine, care m-am dus pregatita, cu gecuta, cu card de 32 GB in Nikon, cu entuziasm de catarator si m-am uitat ca vaca la tren la anuntul mare, care mi-a taiat tot entuziasmul: “Inchis din cauza vantului! ” Verificati, sa nu faceti drumul degeaba.

Si totusi, n-o sa va spun nimic despre Teide, asa, ca sa respect cronologia (am reusit sa ne urcam pe minunata si semeata sa creasta abia in penultima zi). O sa vorbesc despre stancile Los Gigantes si despre celebra dracaena nemuritoare, care isi face veacul de vreo doua mii de ani prin Tenerife, in Icod de los Vinos si nu se mai indura Cel de Sus sa o ia in Raiul copacilor merituosi.

Ca sa ajungi la Giganti, plecand din sudul insulei, o iei frumos pe TF 1, directia Guia de Isora, apoi autostrada se termina brusc (ca si la noi, uneori) si urmezi drumul pe TF 82. Din Guia de Isora, tii drumul spre Chio, apoi urmezi indicatorul de Puerto de Santiago (Los Gigantes). Odata ajuns in Puerto de Santiago, indicatoarele cu Los Gigantes o sa va duca intr-un mic port de ambarcatiuni, din care nu se vede mai nimic, afara de blocurile de piatra si bolovanii coastei abrupte a insulei. E drept ca fiecare agentie de voiaj si vanzator de excursii va spun ca Los Gigantes se vad cel mai bine de pe mare, insa noi am beneficiat de sfatul unui localnic mustacios, capitano pe barcuta lui, care ne-a indrumat ca la ultima rotonda (sens giratoriu) inainte de intrarea in port sa facem dreapta si sa ajungem in Calle el Pino (v-o gaseste GPS-ul), o mica straduta in interiorul unui complex rezidential cocotat sus pe stanci, de unde am avut o priveliste uluitoare. Cred ca este cea mai frumoasa priveliste de pe uscat asupra stancilor… dedesubt ai abisul, vedere spre micutul port de ambarcatiuni pescaresti si iahturi si cateva piscine suspendate printre stanci ale locatarilor complexului. Recunosc ca m-am intrebat daca arhitectul nu a fost putin “loco”si rezidentii la fel: ultima cladire, cea din varf, are o camera suspendata deasupra unui hau in stanca, construita peste o placa de beton turnata deasupra golului, sprijinita in niste stalpi de metal infipti in marginile cam crapate ale rocii de dedesubt.

Pe drumul de intoarcere ne-am oprit cateva minute la Playa de San Juan si am admirat nenumaratele plantatii de bananieri, unele pe rod, altele abia amenajate. Pe fiecare bucatica de teren cat de cat plana, sunt amenajate asemenea plantatii… eu vedeam din masina doar frunzele imense, care depaseau gardurile de piatra. Ca o fi una, ca o fi alta… ajunsesem sa ma intreb daca n-o fi vreo natie de tutun cum vedeam la tusa la Calarasi, de intindeau frunzele pe gard la uscat, insa frunzoaiele astea erau prea mari, chiar si pentru o eventual mutatie genetica. Noroc ca vazusem in gradina hotelului cum arata ciorchinii de banane verzi, abia formati, asa ca atunci cand am recunoscut forma familiara, intr-un pomisor care se incapatanase sa se aplece peste gard, am inteles ca nu-i vorba de mahorca ci de banane. Bun!

Tot pe drumul de intoarcere ne-am oprit putin la Playa Paraiso, sa vad hotelul Roca Nivaria (fratele “familist” al Jardines de Nivaria), pe care il avusesem pentru prima oara in plan. Zona este frumoasa, iar Playa Paraiso, desi micuta, are un farmec aparte, insa zona este, intr-adevar, izolata: afara de 5-6 hoteluri care se inghesuie pe un promontoriu de stanca, nu exista nimic: nu magazine, nu statiune, nu faleza… esti in mijlocul salbaticiei: ai parte de relaxare totala, nu stiu cum se descurca copiii intr-o asemenea zona (Roca Nivaria este recomandat ca fiind destinat familiilor).

In ziua urmatoare am hotarat sa vedem cu ochii nostri cum o planta de ghiveci (cel putin in Romania, unde dracaena impodobeste cu spor majoritatea holurilor si birourilor din institutiile bugetare, de zici ca-i aclimatizata in Baragan, fara a depasi, totusi un metru si ceva) a ajuns simbolul unui orasel, ajungand mai ceva ca stejarii de la Manastirea dintr-un Lemn.

Bun, luam deci deja cunoscutul drum de Guia de Isora, Santiago de Teide, satul Masca, Buenavista del Norte, Garachico si ajungem, intr-un final, in Icod de los Vinos. Estimativ, am plecat din Costa Adeje pe la 10.30 dimineata si am ajuns la Icod cam pe la ora 2 dupa amiaza. N-am lalait-o prea mult pe drum, insa din Santiago de Teide spre Masca si apoi pana la Buenavista sunt niste urcusuri, curbe si o sosea rasucita, pe langa care nationalele noastre Transalpina si Transfagarasan sunt plimbari de sanatate.

In Garachico am vazut acele piscine naturale, create de stancile care ies din ocean si creaza niste crevase umplute cu apa de mare, dar cum nu aveam program de inot, am luat-o repejor spre Icod, intrucat vroiam sa vad minunea cu ochii mei.

Odata intrati in oras, o sa vedeti indicatoare rutiere cu “Drago Milenario”, este imposibil sa-l ratati. Exista doua variante de fotografiere a acestui copac: gratis si cu bani (poza este aceeasi). In fata bisericutei San Marcos exista o mica piateta unde se vand suveniruri, amenajata sub forma de parculet (Parque del Drago), de unde se poate poza copacul absolut gratuit. Daca doriti sa va apropiati de el, platiti biletul la gradina botanica in care se afla, alaturi cu alte specii de plante si arbori tropicali (3 euro de persoana) si o sa va puteti apropia suficient de mult incat sa-l puteti si atinge.

Sincer, primul moment cand l-am vazut mi-a dat impresia unei fosile vii, ceva gen dinozaur la zoo: este, intr-adevar, o planta dintr-un alt timp. Din placuta de prezentare, suntem informati ca are o inaltime de 20 de metri si o circumferinta a trunchiului de 10 metri… coaja trunchiului este crapata, mumificata aproape, in scorburi a fost introdus ceva ce pare ciment, pentru sustinere banuiesc, insa coroana este incredibil de verde. Tepoasa si verde. Momentan, cararea care-l inconjoara este inchisa, datorita unui tratament de fertilizare la care este supus copacul, insa, sincer, n-am simtit niciun moment imboldul sa-l ating. La iesire poti cumpara un pliant si un pliculet cu seminte de dracaena (n-am inteles daca sunt chiar semintele milenarului, dar, oricum, nu conteaza: chiar daca le-am plantat, cu siguranta ca n-o sa ajung sa vad vreun copac milenar din ele). Legenda spune ca bastinasii au numit dracaena Copacul Dragonului datorita rasinii pe care o secreta si care, in contact cu aerul, capata o culoare rosie ca sangele. Aceasta rasina este folosita pentru colorarea lemnului (se spune ca da culoarea roscata viorilor Stradivarius) si in medicina traditionala. Ce n-am stiut noi este ca, dupa cate se pare, in Tenerife a existat un alt asemenea copac, mult mai vechi (estimat la 6000 de ani) distrus in timpul unei furtuni pe la mijlocul anilor 1800.

Lamuriti in privinta Drago Milenario (apropos, din Parque del Drago se vede o alta imensitate de dracaena, undeva deasupra cladirilor din stanga copacului; n-am ajuns pana la ea, i-am facut doar o poza), am pornit sa vedem ce-i cu Cueva del Viento. Citisem ca este unul dintre cele mai lungi tuneluri in lava din lume, format in urma cu 27.000 de ani ca rezultat al eruptiilor primare ale vulcanului Teide. Mai bine de 16 km de galerii, un ecosistem unic si o zona protejata. Din pacate, vizitele sunt doar programate in avans (sunt maxim 16 persoane in fiecare tur), asa ca nu am reusit sa ne strecuram inauntru. Ne-am multumit cu aventura drumului de la Parque del Drago si pana la Cueva (atat de abrupt incat, uneori, lenesul nostru Chevrolet nu urca decat in viteaza intai, nici macar intr-a doua).

Bifand Drago Milenario pe lista de obiective “de vazut”cu care venisem de acasa, am luat drumul spre La Orotava (Parcul National Teide) dar asta, dragii mei, este o alta poveste pe care o sa v-o spun data viitoare.

Noapte buna!

---

VIZUALIZĂRI: 5814 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI