Pensiunea Izvorul Muntelui Ampoita - la placinte inainte

TIPĂREȘTE

Orice calatorie trebuie sa fie o celebrarea a timpului liber. Iar judetul Alba e un judet al calatorului. Fara exagerare. Are atat de multe de oferit, multe si prea putin cunoscute. Este un loc al naturii, al istoriei, al culturii, al oamenilor hatri, molcomi si primitori. E destul sa privesti o harta administrativa si vei observa imediat forma sa inconfundabila, de inima. De fapt, inima tinde sa devina sigla turistica a judetului Alba, pentru ca in apropierea municipiului Alba Iulia exista o poiana in forma de inima, denumita chiar asa: Poiana Inimii. In vecinatatea ei e Piatra Craivii, un loc incarcat de spiritualitate pura, nealterata despre care se spune ca ar adaposti capul marelui rege dac, Decebal. Sunt multe de spus si de vazut, ca de altfel peste tot in tara, nu imi propun sa poetizez, nici sa alunec intr-o naiva romanta a starii de calator, ci sa scriu obiectiv despre locurile de aici in care am fost, pentru a va face o invitatie indirecta, spre o zona, pe care , o data ce o veti vedea, nu o veti mai putea uita...

Am pornit sa scriu acest review cu gandul la Poiana Inimii, desi ma voi referi la Pensiunea La Mama Lutza. Am fost de multe ori aici, in anii precedenti, avand de fiecare data impresia ca cineva a construit si pus la cale o afacere turistica, nu doar cu mintea, ci mai ales cu inima.

Dar in acest an, iluziile mi-au fost spulberate, din pacate, aceasta pensiune e doar umbra celei ce a fost pana nu demult.

Asezare

Pensiunea Izvorul Muntelui, cunoscuta si sub denumirea La Mama Lutza, o veti gasi in localitatea Ampoita, un satuc ce face trecerea de la deal la munte, asezat la poalele Apusenilor, la doar 12 km de Alba Iulia. Localul are faima in zona, datorita socacitelor (reg., bucatarese) mestere la prepararea placintelor pe lespede si a sarmalelor cu mamaliguta. Se vrea si este un loc primitor, aici te simti “ la tara”, ca la mama sau ca la bunica acasa. E o regasite a acelui “temp perdu” despre care inconfundabil isi si ne aminteste Proust gustand celebra lui madelena.

Acces

Drumul de acces este foarte usor, pe DN Alba Iulia - Zlatna, la km 10, faci un viraj la dreapta si dupa cateva momente te intampina semete si albe Calcarele de la Ampoita, pe care le admiri in voie si le lasi de straja, iar tu, ca si calator, inaintezi pe soseaua ingusta, pana cand, deodata apare indicatorul care semnalizeaza existenta pensiunii. Trebuie trecut un podet, masina se strecoara alene pe sub o poarta de lemn tipica zonei si in fata se deschide imaginea pitoreasca a unui loc verde, verde, verde... E pensiunea La Mama Lutza. Se remarca dragostea pentru frumos, copaci si flori si arbusti.

Parcarea e mare, incapatoare, cu pietris, strajuita de un mic paraias, cu malul inflorit. Lemnul e utilizat cu precadere, la construirea cabanelor, a locului de luat masa din interior si exterior si al diverselor facilitati pentru copii.

Cazare

Exista 10 camere, unele cu baie proprie, altele cu baie comuna. Eu nu am vizitat niciuna dintre ele, dar era plin ochi peste tot. Atmosfera tipica satului transilvanean, cu elemente nu doar de arhitectura specifice locului: fereste cu „ochiuri” mici, ci si cu decoratiuni neaose: stergare, lepedeie, fete de masa simple, din panza. Fiul meu a spus: „aici e ca la tara, nu e ca la oras” si intr-adevar, asa e! Totul e rustic, dar din pacate nu foarte curat. Am vazut doar „tarnatul” uneia dintre cabane, pe jos era ciment, nematurat, misunau sumedenie de pisici.

De-ale gurii

Dupa parerea mea, cei mai multi turisti vin aici pentru a lua masa intr-un loc idilic, desprins parca din poveste. Exista un restaurant, impodobit taraneste, cu mese si scaune din lemn, cu stergare cusute aninate de pereti. Dar atractia principala, mai ales in zilele insorite e gradina pensiunii. Foarte mare, plina de pomi fructiferi, de tot felul de arbusti, de alei pietruite, fantani arteziene, podete, pseudofantani, filigorii. Mesele sunt imprastiate peste tot, pe costisa sau pe tapsanul din spate, unde se afla si locul de joaca pentru copii. Peisajul din jur este mirific!!!

Meniul nu este foarte diversificat, dar gasesti in special produse traditionale, despre care, oamenii ce lucreaza acolo spun ca sunt 100% naturale. Dar eu cred ca nu e chiar asa! Si gustul o demonstreaza, e ca peste tot, ca la orice alt restaurant, nu se simte gustul brut al carnii care sa fie carne! Dar este paine de casa! Am comandat de exemplu, o ciorba de fasole cu ciolan, ma asteptam la ciolanul tipic, de porc, de casa, si am primit bucatele de ciolan imprastiate prin ciorba, ciolan pe care oricine il poate cumpara de la supermarket... Cei mai multi vin pentru a manca placinte, care intr-adevar mie imi plac mult, sunt pregatite pe lespede, adica nu prajite in ulei. Deci, nu sunt unse deloc. Au diverse umpluturi: cu mar, cu branza dulce si sarata, cu varza. Chiar acum, cand scriu imi lasa gura apa... Asa de bune au fost incat nici nu le-am fotografiat, s-au topit repede in burtici de pofticiosi! Dar la prima ocazie, le voi poza si voi reveni. Cea cu mar, de ex., are scortisoara multa si e pudrata cu putin zahar praf, atat incat sa fie inca si mai imbietoare... Placintele sunt delicioase, trebuie ceva vointa sa te poti opri dupa ce ti le aduce la masa. Mai ales ca dureaza mult pana sa iti fie servite, asta pt ca mereu, mereu, acolo, vara e plin. Nu sunt scumpe, 4 ron, indiferent de continutul umpluturii.

Locul e foarte racoros, intim, exista masute pozitionate in spatiu deschis, dar si adapostite de privirile curiosilor prin gardulete firave, din nuieluse.

Ce nu imi place: animalele de companie, caini si pisici, care misuna peste tot, baiatul meu cel mare chiar se sperie de caini, desi sunt foarte blanzi. Pt. cel mic, cainii au fost principala atractie, ceea ce m-a enervat cumplit, ca dorea sa ii tot mangaie, si apoi punea mana in gurita... Apoi, aspectul de neingrijit, de lipsa a unei maini de om gopodar care sa vrea ca lucrurile sa fie grijite si oranduite! Flori crescute anapoda, buruieni, dezordine, geamuri sparte intr-una dintre bucatarioarele unde se pregatea masa, panze de paianjeni pe la colturi...

Si ceea ce imi place enorm, si in ciuda acestor neajunsuri ma face sa revin e spatiul de joaca pentru copii... In spatele gradinii e acest pamant al fagaduintei pt. cei mici, marginit de mese, asezate la umbra copacilor. Exista leagane, tobogane, roti atarnate pt. catarare, masini imobile, pe care copiii le pot conduce imaginar, masinute cu pedala pentru cei mai mititei, mingi, loc cu nisip, unde se gasete galetusa, lopatica si altele... Cei ce merg acolo cu copiii, au momente faine, de respiro, iar copiii manaca mai bine, stiind ca dupa masa urmeaza rasplata: joaca!

Daca locul ar fi mai ingrijit si produsele alimentare ar fi preluate din zona, la Pensiunea Izvorul Muntelui ai simti cum regasesti acel temps perdu al copilariei petrecute la tara...

---

VIZUALIZĂRI: 6030 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI