ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 25.02.2012
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 29.01.12
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
MAR-2010
DURATA: 2 zile
prieteni
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 10 MIN

Excursie la Abu Simbel

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

Toti cei ce se hotarasc sa isi petreaca vacanta in Hurghada (Egipt) vor primi de la ghidul ce ii va prelua de la aeroport un pliant cu toate excursiile optionale ce se pot face pe durata sejurului. Pentru ca am ales sa imi petrec mai multe vacante acolo am reusit sa fac majoritatea acestor excursii (unele chiar si de 3 ori). Una dintre excursiile ce merita facuta atunci cand alegeti un sejur de 14 zile este cea denumita “ Perlele Egiptului de Sud – Aswan si Abu Simbel”. Spun ca este o excursie ce se adreseaza celor ce aleg o vacanta mai lunga pentru ca excursia dureaza 2 zile. Se pleaca undeva la 2/3 dimineata si se ajunge a doua zi, pe la 11/12 noaptea.

Daca despre Aswuan am vorbit deja (vezi impresii), astazi am sa va vorbesc despre Templul Mare si Templul Mic de la Abu Simbel.

Deoarece, asa cum povesteam si in impresiile despre Aswan, am fost singurii 2 romani intr-un grup de rusi si pentru ca nu am optat pentru un ghid care vorbea engleza (costa in jur de 80 de dolari parca pentru ca era doar pentru noi), am avut un ghid rus care chiar nu stia engleza. Asa ca am avut norocul ca am ales sa vizitez aceste locuri dupa multe alte vizite in Egipt, dupa ce aflasem destule de la ghizii din alte excursii si dupa ce citisem tot ce gasisem prin librariile din Bucuresti cu referire la faraonii si locurile din Egipt. Altfel ar fi fost destul de greu sa intelegem ceva din aceasta excursie. Am ales sa scriu despre Aswan si despre Abu Simbel in primul rand pentru cei care vor face, ca si noi, aceasta excursie cu un ghid de la care nu pot intelege nimic.

Dupa ce am vizitat Aswan-ul, franti de oboseala, am mers sa ne cazam pe unul dintre vapoarele-hotel, destul de elgant. Dupa un drum interminabil cu autocarul, impreuna cu un grup compus din aproape 40 de rusoaice care faceau pipi din 10 in 10 minute si cativa rusnaci care au decis sa se descalte cand se incinsesera cel mai tare, iata-ne in sfarsit intr-o camera curata, sub un dus caldut si intr-un pat moale. Dupa un “mim” cu ghidul am inteles ca suntem asteptati la masa. Era ora 20, iar la 2 noptea era intalnirea la receptie pentru plecarea catre Abu Simbel. Dupa dus nu am mai avut puterea decat de a cobora in receptive pentru a fuma o tigara (in camere nu se fumeaza). Leganati de “hotelul plutitor” am dormit cel mai dulce somn. Si cel mai scurt… La ora 2.30 eram din nou in autocar, din nou cu aerul conditionat dat la maxim, din nou infofoliti in esarfele ce trebuiau sa ne apere de soare. In general autocarele din Egipt au o problama cu aerul conditionat. In fata foarte frig, in spate (din cauza motorului) cald. Cei din spate tipa la sofer sa dea aerul mai tare, cei din fata tipa la aia din spate ca si asa e foarte tare dat, soferul tipa la astia din fata. Si uite asa, in general, lumea ajunge la destinatie cu cativa dusmani declarati.

Dupa o cafea bauta intr-o parcare, in sfarsit, am plecat din Aswan catre Abu Simbel…aproximativ 300 km. Peisaj neinteresant. Aha…ca uitam sa va zic. Cand plecati intr-o excurise (Luxor, Cairo sau Aswan) nu uitati sa luati o perna de la hotel. Nimeni de la hotel nu va zice nimic si o sa fie cel mai bun prieten al vostru in autocar.

Si uite asa motaind, infofolit cu un tricou de schimb si cu o esarfa, cu capul in perna, am parcurs ora dupa ora. Deja numaram in gand minutele, sperand sa se faca o oprire pentru mic dejun (ce il aveam la pachet de la hotel) si pentru WC. Nu ma interesa nici una, nici alta. Vroiam sa fumeeeez. Si, in sfarsit, pe la 7 dimineata, am oprit. Trezit din somn, m-am luat si eu dupa grup. Nu prea am inteles de ce mergeam asa mult. Eram obisnuit cu asa multe autocare si asa multe persoane, pentru ca la toate popasurile era asa.

A fost cea mai frumasa imagine si cu siguranta cea mai surprinzatoare. Abu Simbel in lumina portocaliu-rosiatica a rasaritului. Recunosc ca, de la prima mea plecare in Egipt, acest templu se afla printre favoritele mele. Il vazusem in poze, citisem despre el, vazusem filme, mi-l inchipuisem. Si acum eram la cativa metri de el. Cu Lacul Nasser in dreapta si Marele Templ in stanga am inaintat printre oameni. Am convenit cu ghidul sa ne intalnim in 2 ore intr-un loc anume si am pornit sa exploram templul lui Ramses al II-lea si pe cel al sotiei sale favorite, Nefertari.

Ramses al II-lea (sau Ramses cel Mare) este al treilea faraon al dinastiei a XIX-a din Noul Regat, dupa Ramses I si Seti I. El a domnit 67 de ani, intre 1279 si 1212 i. Hr., reusind sa construiasca mai multe temple decat orice faraon si sa inalte foarte multe obeliscuri si statui. Inca de la varsta de 10 ani este numit “Cel mai mare fiu al Regelui”, chiar daca ramasese singurul fiu al lui Seti I si Tuya. Ramses al II-lea a avut mai multe sotii principale, printre care si Nefertari, avand insa o multime de doamne in haremul sau. Pana la moartea sa, la peste 90 de ani, se presupune ca a avut peste 100 de copii (dupa unii 96 de baieti si 60 de fete). Nefertari a murit in anul 24 al domniei si a fost considerata regina cea mai importanta. Mormantul lui Nefertari din Valea Reginelor (QV 66) este considerat astazi unul dintre cele mai frumoase morminte descoperite.

Ramses al II-lea, cu o figura atletica, o forta extraordinara si o statura pe masura (1.96 m), un general iscusit, un razboinic curajos, un mare constructor si un preot credincios, este considerat cel mai de seama faraon al Egiptului.

El a fost inmormantat in Valea Regilor, in anul 1212 i. Hr., mormantul KV7 fiind inaccesibil si deteliorat astazi. Se pare ca mumia a fost mutata in mormantul tatalui sau Seti I in anul 1054 i. Hr., iar apoi dusa in ascunzatoarea mumiilor de la Deir el-Bahari. Mumia a fost descoperita in anul 1881. In 1974 s-a constatat degradarea mumiei, fiind transferata la Muzeul Luvru. Mumia lui Ramses cel Mare a fost intampinata pe aeroportul din Paris de catre intraga garda de onoare prezidentiala. Cercetatorii din Paris au constatat ca degradarea provine de la o ciuperca. Dupa rezolvarea acestei probleme, mumia si-a gasit linistea in Muzeul de Egiptologie din Cairo.

Puterea lui Ramses s-a intins catre sud, in Nubia, unde a construit mai multe temple. Desertul Nubian se afla departe de Teba si de preotii de la Karnak. Poate asa se explica de ce Ramses a hotarat sa ridice aici templul Abu Simbel, care glorifica puterea sa. Aici putea acorda mai putina atentie zeilor si se putea concentra mai mult asupra propriei sale imagini. Cu toate ca templul este dedicate lui Amon-Ra, Ra- Harakhte si Ptah, Ramses apare zeificat linga cele 3 statui. Un alt motiv al construirii templului aici a fost si dorinta de a impresiona vecinii din sud si de a consolida religia egipteana în regiune.

Constructia templului a inceput undeva dupa anul 1284 î. Hr. si a durat aproximativ 20 de ani. Cunoscut sub numele de "Templul lui Ramses, iubit de Amon", s-a vrut de la inceput ca acesta sa devina cel mai frumos templu facut in stanca din intreaga lume. Cele 4 statui ale fatadei au o inaltime de aproximativ 20 m. Distanta intre urechi este de 4 m, iar gura are 1 m lungime. Toate statuile il reprezintă pe Ramses asezat pe tron şi purtand coroana dubla a Egiptului de Sus şi a Egiptul de Jos. La picioarele faraonului se afla statuile familiei regale: mama sa Tuya, Nefertari, fiii si fiicele sale. Deasupra grandioaselor statui se afla figura zeului Ra-Harakhte cu cap de soim. Pe ultima nisa se afla un rând de 22 maimute cu braţele ridicate în aer, slavind rasaritul soarelui. Aceasta fatada a fost pictata intr-o splendida gama de culori.

Sala Mare este sprijinita de 8 statui ale lui Ramses in chip de Osiris. Statuile de pe partea stanga poarta coroana Egiptului de Sus, iar cele de pe partea dreapta poarta coroana dubla a Egiptului De Sus si de Jos. Peretele nordic este decorat cu scene ale luptelor, victoriilor si realizarilor din lupta de la Kaddesh. Dusmanii lui Ramses sunt mici in comparatie cu el. Pe peretele sudic apar luptele din Siria, Nubia si Libia. Sirienii cer indurarea, soldatii libieni sunt striviti... Aceste scene sunt cele mai detaliate basoreliefuri din Valea Nilului si prezinta peste 1100 de figuri. In stanga si in dreapta se gasesc depozitele. Urmeaza Sala Mica in care sunt desenati Ramses si Nefertarii in timp ce aduc ofrande zeilor. De aici, printr-un vestibul, se ajunge la Sanctuarul Sacru. Distanta de la intrare pana la Sanctuar este de 56 m, iar interiorul cuprinde un total de 14 camere. Sanctuarul Sacru cuprinde un altar si statuile lui Ptah, Amun-Ra, Ramses al II-lea zeificat si Ra-Harakhte (de la stanga la dreapta). Doua zile pe an (in februarie si octombrie) lumina soarelui ajungea pina in Sanctuar si lumina statuile lui Amon-Ra (Zeul Soarelui) si a lui Ramses al II-lea. Cateva minute mai tarziu era luminata si cea a lui Ra -Harakhte (Zeul Rasaritului de Soare), Path (Zeul lumii subpamantene si al Intunericului) nefiind niciodata luminat.

Templul de la Abu Simbel a fost folosit pana in anul 1224 i. Hr., find acoperit treptat de nisip – cu siguranta salvarea sa. Templul nu este mentionat nici in scrierile romane si nici in cele grecesti, fiind uitat până în 1813, atunci când elveţian J. L. Burckhardt a putut vedea iesind din nisip capul unei statui. Burckhardt a vorbit despre descoperirea lui cu exploratorul italian Giovanni Belzoni, care a vizitat templul dar nu a gasit o cale de a intra in el. In 1817 Belzoni revine, obsedat de comoara ce s-ar putea afla inchisa acolo. Se puteau zari 2 statui imense. Prima intreaga, iar a doua distrusa probabil de un cutremur, cu capul si bustul la pamant, la picioarele statuii. Intreaga fatada isi pierduse minunatele culori in care fusesera vopsite statuile. Totul era acoperit de nisipul adunat in timp ce nu ar putea fi inlaturat chiar daca toti oamenii din zona ar fi lucrat un an. Totusi se incep lucrarile si Belzoni descopera in timp ca singura sansa pentru inlaturarea nisipului este udarea lui si formarea unui baraj care sa impiedice ca nisipul sa revina si sa astupe din nou intrarea. La 1 august 1817 Belzoni si echipa sa reusesc sa deschida intrarea, fiind primii oameni care intra in Abu Simbel, dupa mai bine de 2000 de ani. Cel mai grandios templu, superior tuturor celorlalte din Egipt, era insa golit deja de toate bogatiile. Belzoni si echipa au facut schite si desene ale interioarelor si ale fatadei si au parasit pentru totdeauna templul. In timp s-a mai incercat indepartarea nisipului, lucru destul de dificil. Totusi, in 1909 se reuseste definitive acest lucru.

In anii ’50 s-a hotarat construirea unui nou baraj, mai sus de Assuan. Astfel avea sa apara lacul Nasser. Dar asta insemna disparitia multor temple. Prin planul UNESCO s-a stabilit stramutarea a 12 temple. 10 dintre ele au fost dezasamblate piatra cu piatre si mutate pe terenuri mai inalte. Abu Simbel era cioplit insa in stanca si a trebuit depusa o munca aproape supraomeneasca pentru mutarea sa, cu 65 m mai sus. Cele 2000 de blocuri uriase de piatre au fost taiate si mutate cu 200 m mai departe, acolo unde se construise un nou munte. 2 bolti de ciment au ajutat la refacerea templului. Ele au fost acoperite cu pietre si nisip, dand impresia unul deal. Mutarea templului a durat mai mult de 4 ani (1964 - 1968) si s-a avut grija de orientarea lui fata de soare. Chiar daca orietarea nu este identica, soarele lumineaza în continuare zeitatile din Sanctuar, dar cu o zi mai târziu fata de datele initiale (22 februarie si 22 octombrie). Cu ajutorul UNESCO si a tarilor implicate in acest proiect, apele nu au putut infrange vointa faraonului care a cioplit in stanca dovada nemuririi sale.

Pentru ajutorul adus, Egiptul a donat tarilor implicate in proiectul UNESCO templele mai mici ce fusesera salvate. Astfel ca in Mertopolitan Museum din New York se afla Templul din Dendur, in Muzeul Rijksmuseum van Oudheden din Olanda se afla Templul din Taffeh, iar in Parque del Oeste din Madrid se afla Templul din Debod.

Odata cu stramutarea templului Abu Simbel s-a lucrat si la mutarea Templului Mic- dedicat Zeitei Hator, Templul lui Nefertari. Acest templu se afla la 100 m fata de Abu Simbel si detine o fatada cu 2 grupuri de statui inalte de 10 m. Exista 6 statui: 4 ale lui Ramses al II-lea si doua ale reginei Nefertari ce poarta coarnele de vaca si discul solar – asociere cu Hathor (Zeita dragostei, a familiilor și a recoltelor). La picioarele lui Ramses si a lui Nefertari se afla statuile mult mai mici ale copiilor lor.

Surprizator la aceasta fatada de templu este reprezentarea la dimensiuni egale ale regelui si reginei, un lucru nobisnuit, tinand cont ca in mod traditional regina nu poate fi reprezentata mai inalta decat genunchii faraonului. Pe fatada templului sta scris “Ramses al II-lea a ridicat templul, sapat in munte, de o maiestrie eterna…pentru principala regina Nefertari…cea pentru care straluceste soarele”.

Am plecat de la Abu Simbel cu sentimentul ca daca nu faceam aceasta excursie era ca si cum nu vedeam Egiptul deloc. Si cu speranta ca nici nisipul, nici apele, nici oamenii nu vor mai ameninta vreodata aceste temple, condamnandu-le la uitare.


[fb]
---
Trimis de vlado2 in 25.02.12 15:04:41
Validat / Publicat: 25.02.12 17:51:22
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în EGIPT.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 6887 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

6 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (vlado2); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Abu Simbel in lumina portocaliu-rosiatica a rasaritului
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
[900 PMA] [450 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 24950 PMA (din 26 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

6 ecouri scrise, până acum

vlado2 [25.02.12 16:30:05] »

http://www.youtube.com/watch?v=oDoJpyl-WKI&feature=related

Multumesc

---------------------------

Rezolvat!

magdalena [25.02.12 22:00:16] »

Fara cuvinte!

Michi [25.02.12 22:40:32] »

Excelent review. Mi-a adus aminte de multe informatii uitate iar pe cele existente mi le-a completat. Am fost in Egipt in 1992, exact acum 20 de ani. Pe atunci nu se auzea de atentate si nici informatiile precare pe care le aveam nu ne lasau sa ghicim capcanele desertului. Cinci oameni, printre care un realizator de TV am inchiriat un taxi si am pornit prin desert 300 km spre Abu Simbel, pe la pranz pe o caldura sahariana. Pe drum pustietate, cu exceptia unui corp de cativa graniceri intr-un fort. Cand am ajuns la Abu Simbel temperatura era de 46 de grade si putina apa pe care o mai aveam parea fiarta. La intoarcere, soferul a adormit pe drum si era sa ne rastoarne. Atunci nu ne-am dat seama ce ar fi insemnat sa ramanem noaptea in desert pe un drum pe care nu circula nimeni. A meritat pentru ca templul de la Abu Simbel il consider si azi ca pe unul din cele mai fascinante locuri pe care le-am vizitat.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Diaura* [26.02.12 21:14:19] »

Fantastic, ce au facut oamenii aceia acum 3.300 de ani. Ce civilizatie avansata: aveau organizare sociala, religie, aveau armata bine organizata, construiau si aveau alfabet.

le_maitre [29.03.12 12:22:46] »

M-am simtit ca la Discovery Channel citindu-ti rw-ul si tragand cu ochiul la fotografii! Desi acest faraonic taram misterios m-a atras intotdeauna ca un electromagnet, am facut si in facultate curs de Egipt Clasic, plus documentare vizualizate, plus catralioane de albume lecturate cu nesat... nu am reusit pana acum sa ating malurile Nilului. Abu Simbel este un must to do pentru oricine are cat de cat cunostinte de ceea ce inseamna arta si istoria Regatului Nou.

Extrem de bine documentat si o lectura placuta privirii!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
webmaster26 [10.06.17 14:51:34] »

Mutat, la reorganizare, în rubrica "Excursii optionale cu plecare din Hurghada, HURGHADA" (deja existentă pe sait)

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Diaura*, le_maitre, magdalena, Michi
Alte impresii din această RUBRICĂOpționale cu plecare din regiunea Hurghada:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.044508934020996 sec
    ecranul dvs: 1 x 1