ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 10.05.2011
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 20-30 ani
DIN: Braşov
ÎNSCRIS: 24.07.10
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
MAY-2011
DURATA: - zile
cuplu fara copii
2 AD. + - COPII -- v: -

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
97.50%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 8 MIN

"Brasov -oras de poveste"

TIPĂREȘTE

BRASOV –un loc in care civilizatia a existat din timpuri foarte vechi, un loc ce a sfidat trecerea anilor, ce nu a putut fi “sters” nici de catastrofele naturale nici de bataliile ce au avut loc pe acest taram, un loc ce a renascut iar si iar, devenind tot mai puternic si dainuind pana in zilele noastre. Stim de existenta dacilor, de colonizarea sasilor din sec. XII sau de sosirea cavalerilor teutoni de la inceputul sec. XIII iar din 1235 dateaza si prima atestare documentara a orasului ce atunci se numea Corona. In secolele urmatoare, Brasovul a devenit cel mai important oras al Transilvaniei. Nu a fost ferit nici de asediul cuceritorilor, fiind astfel obligat sa isi creeze un puternic sistem de fortificatii. In 1689 are loc cea mai mare catastrofa din istoria orasului, un mare incendiu devastand aproape intreaga cetate, ce a renascut din propria cenusa in urmatorul secol. Din a doua jumatate a sec. XIX medievalul si-a inceput transformarea catre modern. Mai intai orasul s-a extins, o parte din zidurile cetatii fiind demolate. Constructia cladirilor publice si a noilor locuinte, amenajarea parcurilor si strazilor, au dus la o dezvoltare continua.

In prezent Brasovul ocupa un loc important pe harta tarii, mai ales pe cea turistica, fiind una din cele mai cautate destinatii, indiferent de anotimp, atat de turisti straini cat si de cei din interiorul granitelor. Mai mult, din ce in ce mai des, se spune ca ar fi cel mai frumos oras din Romania. Ca este sau nu este, nu stiu. Ce stiu insa este faptul ca, atunci “cand eram tanar fecior”–vorba cantecului, au fost de ajuns cateva concedii petrecute de parintii mei in orasul de la poalele Tampei si in mintea mea se conturase ideea ca in viitor sa ma mut aici. Ei bine, pana acum destinul a fost de partea mea si mi-a oferit sansa de a imi indeplini visul. Si, de-a lungul celor cativa ani buni de cand locuiesc aici, pot spune ca am descoperit ceea ce inseamna cu adevarat Brasovul, cu toate ce tin de el. Fie ca vorbim de istorie, cultura ori ceea ce ne intereseaza cel mai mult –turism, are cu ce se mandri si ce oferi fiecaruia. De la vechile ziduri ale cetatii si turnurile breslelor la Biserica Neagra sau multe alte edificii religioase de insemnatate, de la primul asezamant de invatatura pana la cea mai ingusta strada, de la vestitul Tampa pana la si mai cunoscuta Poiana, fiecare turist are cu ce se delecta si ce alege.

Poate ca acest review va fi considerat reclama/promovare. Sincer, nu cred ca acest oras mai are nevoie de asa ceva, mai ales din partea mea. Sper ca aceste impresii sa fie catalogate mai degraba ca un mic ghid turistic si sper sa fie de folos celor ce vor alege sa viziteze aceste locuri.

La capitolul CAZARE nu voi insista prea mult. In functie de buget si pretentii turistul are de unde alege, incepand cu varful piramidei –celebrul Aro Palace, continuand cu alte hoteluri, respectiv pensiuni de diverse categorii, cu posibilitatea de a innopta in camping sau chiar in multele apartamente/garsoniere/camere inchiriate de proprietari in sistem hotelier.

Ajungand la OBIECTIVE TURISTICE, voi incerca mai intai sa fac o enumerare a celor mai reprezentative (dar nu singurele), mentionand si cateva cuvinte despre fiecare in parte.

CASA SFATULUI: construita la inceputul sec. XV prin extinderea unei constructii mai vechi, ce indeplinea doua roluri -comercial si de paza, noua cladire a gazduit si sala pentru sedintele conducatorilor orasului si pentru procese. In sec. XVI-XVIII a suferit mai multe modificari. I s-au adaugat noi incaperi, turnul de observatie (zis si Turnul Trompetistilor, deoarece orele si alarmele in cetate erau anuntate cu ajutorul trompetelor) si ceasul din turn. A fost refacuta dupa incendiul din 1689, fiind adusa la forma existenta in zilele noastre. In prezent gazduieste Muzeul Judetean de Istorie. Acesta este structurat pe mai multe nivele si prezinta expozitia permanenta “Brasov –istorie, cultura, civilizatie”. Program: Luni: Inchis / Marti-Duminica: 09.00-17.00 (16.30 –ultimul bilet); Tarife: Adulti: 7 lei / Pensionari: 4 lei / Prescolari, elevi, studenti: 1,5 lei / Persoane cu handicap: gratuit; Fotografiere: 25 lei / Filmare: 35 lei

BISERICA NEAGRA: ridicata in sec XIV, a purtat initial denumirea de Sf. Maria. Distrusa partial de marele incendiu din 1689, dupa restaurare a primit numele actual. Locasul se poate mandri, pe langa maretia proprie, cu cel mai mare clopot si cea mai insemnata colectie de covoare orientale din Romania dar si cu cea mai mare orga din sud-estul Europei. Este amplasata in centrul orasului, in imediata vecinatate a Pietei Sfatului. Program: Zilnic: 10.00-15.30 (inchisa pe timpul slujbelor de cununie si botez); Tarife: Adulti -6 lei / Studenti -3 lei / Elevi, copii 7-18 ani -2 lei

ZIDURILE CETATII: fortificatii ridicate succesiv intre sec. XIII-XVI si din care in prezent mai exista latura de sud-est (Zidurile de Sus) si cea de nord-vest (Zidurile de Jos), inclusiv trei bastioane, doua porti si patru turnuri. Acestea au fost restaurate iar aleile paralele cu ele au fost reabilitate, luminate, devenind poate cel mai agreat loc de catre cei iesiti la o plimbare in oras

PRIMA SCOALA ROMANEASCA: desi existenta acesteia este atestata documentar in 1495, se pare ca a existat chiar inainte de sec. XIV. In sec. XV au fost tiparite primele carti de cultura, de gramatica, primele cronici in limba noastra iar in 1583 au avut loc primele cursuri in limba romana. Impartit in mai multe sali denumite reprezentativ, muzeul existent azi detine o sala de clasa, o biblioteca, vechea tiparnita, icoane si alte obiecte vechi, mii de carti si documente, plus un “pod plin de hartii prafuite, care asteapta sa fie cercetate si care cine stie cum vor schimba istoria pe care noi o cunoastem”. Accesul spre muzeu se face din Piata Unirii, acesta fiind in aceeasi curte cu biserica Sf. Nicolae si cu alte mici muzee ce fac parte din acelasi complex muzeal (Muzeul Junilor, Ex-Libris, Pictor Stefan Mironescu, Nicolae Titulescu). Program: Zilnic 09.00-17.00; Tarife: Adulti -5 lei / Elevi -3 lei; Fotografiere -3 lei

TURNUL NEGRU: fortificatie construita in sec. XV pe dealul Warthe, in afara zidurilor cetatii Brasovului (cu care comunica printr-un pod mobil) cu rol de aparare si observare a acesteia. Si-a capatat denumirea in 1559, dupa ce un traznet a incendiat turnul, inegrind zidurile de piatra, acelasi fenomen repetandu-se si in 1696. In prezent gazduieste un mic muzeu. Structurat pe mai multe nivele, in interior sunt expuse arme si diverse obiecte vechi. Datorita acoperisului din sticla ultimul nivel ofera o panorama deosebita a centrului istoric si a muntelui ce strajuieste orasul. Accesul se face pe o alee amenajata si luminata pe timp de noapte. Program: Luni: Inchis / Marti-Duminica: 10.00-18.00 (17.30 –ultimul bilet); Tarife: Adulti: 7 lei / Pensionari: 4 lei / Prescolari, elevi, studenti: 1,5 lei / Persoane cu handicap: gratuit; Fotografiere: 25 lei / Filmare: 35 lei

TURNUL ALB: ridicat in sec. XV pe dealul Warthe, constituia turn de paza si aparare al cetatii, cu care comunica printr-un pod mobil. Denumirea i-a venit de la aspectul exterior, fiind tencuit si varuit. A fost devastat de incendiul ce a cuprins intreaga cetate in 1689 si renovat ulterior. Recent, dupa ample lucrari de refacere, a intrat in circuitul muzeal aici fiind expuse arme si panouri ce infatiseaza luptatori (si informatii) din diverse perioade si zone. La turn se poate ajunge pe treptele amenajate ce fac legatura cu zidurile cetatii sau cu masina, pe drumul catre Poiana Brasov. Program: Luni: Inchis / Marti-Duminica: 10.00-18.00 (17.30 –ultimul bilet); Tarife: Adulti: 7 lei / Pensionari: 4 lei / Prescolari, elevi, studenti: 1,5 lei / Persoane cu handicap: gratuit; Fotografiere: 25 lei / Filmare: 35 lei

Pentru cei ce prefera doar o iesire in aer liber, oferta este la fel de variata, cea mai simpla alegere fiind o plimbare prin centru istoric sau prin parcurile orasului. Iar pentru a admira in voie Brasovul si imprejurimile lui, recomand a nu se evita o urcare pe Tampa, fie ca veti merge pe jos, urmand unul din cele patru trasee marcate, destul de usor accesibile, fie cu ajutorul telecabinei.

TELECABINA: Lungimea traseului: 573 m; Diferenta de nivel: 320 m; Durata cursei: 2 min. 20 sec. ; Capacitatea maxima: 20 persoane; Program: Luni: Revizie / Marti-Sambata: 09.30-17.00 / Duminica: 09.00-17.00; Tarife: Adult -15 lei dus-intors, 9 lei dus (intors) / Copii: 8 lei dus-intors, 5 lei dus (intors).

Si daca tot ajungeti in zona statiei de telecabina e bine sa stiti ca aici este capatul de linie al autobuzului supraetajat descoperit, ce efectueaza zilnic in sezonul cald curse ce cuprind un mic dar frumos tur al orasului. Pentru cei ce prefera o masa la iarba verde exista doua locuri tocmai potrivite: la Pietrele lui Solomon sau langa lacul din cartierul Noua. Prima locatie ofera un peisaj deosebit iar de aici se poate face si o plimbare pana in Poiana Brasov, prin padure pe asa zisul “drum vechi”. Intre peretii inalti de stanca ce poarta numele mentionat sunt amenajate bancute, mese si vetre de foc, aceleasi amenajari gasindu-le si langa lacul din Noua, acolo unde pe timp de vara se pot inchiria barcute si hidrobiciclete. La mica distanta de lac, in acelasi cartier, ne putem plimba pe aleile gradinii zoologice.

PARCUL ZOOLOGIC: Intins pe aproximativ 10 hectare, functioneaza din anul 1960 in cartierul Noua, in prezent gazduind peste 300 de exemplare. In ultima perioada trece printr-un amplu proces de modernizare. Printre altele, au fost realizate spatii naturale si custi noi, s-au construit noi cladiri (pentru reptile, respectiv acvarii), s-a amenajat si s-a populat cu pesti exotici lacul din interiorul parcului iar lucrarile continua si in prezent. Program: Zilnic 08.00-19.00; Tarife: Adulti -5 lei / Copii (2-18 ani), elevi, studenti -3lei / Grupuri organizate (pe baza de tabel nominal stampilat) -2 lei.

Asadar, dupa cum probabil v-ati dat seama, sunt destule locuri de luat in seama si la aceasta scurta lista s-ar putea adauga mult mai multe (parcuri-acvatice, de aventura; sali de escalada; sali si baze sportive; saline artificiale; etc.) insa ma voi opri aici. Poate ar mai fi de adaugat multele si diversele manifestari ce au loc de-a lungul anului dar cred ca ar fi prea mult, asa ca ma voi limita doar la a o mentiona pe cea mai importanta: Parada Junilor, ce are loc in prima duminica dupa Sarbatoarea Pastelui.

Daca din cele scrise pana acum, v-ati creat impresia ca aici e “Raiul pe Pamant”, ar fi cazul sa nu exageram, astfel ca in incheiere vin sa spulber acest gand. O vorba spune ca unde au ajuns oamenii, au inceput si relele. Si in acest loc, ca in oricare altul, intalnim urme ale “civilizatiei” umane (nu insist pe aceasta tema). Insa, facand un raport intre bine si rau, primul castiga detasat astfel ca, Brasovul a fost si ramane orasul meu de suflet, oras ce merita sa fie descoperit caci, asa cum am mai spus, are multe de oferit din punct de vedere turistic.


[fb]
---
Trimis de urjanclaudiu in 10.05.11 07:23:52
Validat / Publicat: 10.05.11 13:58:35
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 4598 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

3 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (urjanclaudiu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P20 Piata Sfatului, in miezul sarbatorilor de iarna
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 20000 PMA (din 22 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

3 ecouri scrise, până acum

webmaster77
[10.05.11 08:40:56]
»

vad ca review-ul are multe date istorice, te rog sa ne spui daca ai consultat si alte site-uri pentru a te informa/inspira. in cazul in care raspunsul este afirmativ, te rog sa specifici sursa (sursele).

urjanclaudiuAUTOR REVIEW
[10.05.11 13:47:51]
»

Eu sunt genul de turist care (probabil) face parte din categoria care aduc ghizii in pragul disperarii. Pentru mine vizitarea unui obiectiv turistic nu inseamna doar privit. Parca nu are nici un farmec. Imi place sa aflu cat mai multe detalii, pun intrebari cat mai multe si mai mult, mai si notez din informatiile pe care le primesc. Sau, atunci cand exista panouri, afise cu informatii si mi se permite (cam rar), le fotografiez. E drept ca ma documentez si de pe Internet dar doar inaintea unei plecari pe munte nu si cand am ocazia sa vizitez un obiectiv de unde pot afla informatii. As fi putut sa punctez mult mai multe locatii din oras dar tocmai faptul ca nu am avut informatii culese personal m-a oprit. Nici macar nu pot garanta ca datele istorice scrise in acest review sunt suta la suta corecte (sper totusi ca sunt).

Nu stiu cat de credibil este acest raspuns dar cunosc regulile si va asigur ca atunci cand va fi cazul voi mentiona si site-urile de inspiratie.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Admin
[10.05.11 14:03:12]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru destinatia Romania.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
urjanclaudiu
Alte impresii din această RUBRICĂLa pas prin Brașov:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.088865995407104 sec
    ecranul dvs: 1 x 1