Nara-koen – Parcul unde caprioare imblanzite se plimba tacticos nestingherite

TIPĂREȘTE

Motto:

Ci imblanzite, credeti-ne ca le-am vazut si noi...

Asa cum v-am promis cand am inceput sa va povestesc despre prima mea calatorie in Japonia, care a coincis cu primul meu zbor cu avionul , am reusit sa-mi iau avant si sa incep sa descriu putin cate putin despre frumusetile ce am avut parte sa le intalnesc acolo.

Desi in Nara am ajuns in ultima zi a calatoriei noastre, as vrea sa va povestesc in primul rand despre ea, tinand cont de cronologia istorica a capitalelor Japoniei, dar si de faptul ca acolo, in parcul Nara-koen, am intalnit ceva inedit: o mare de caprioare plimbandu-se nestingherite printre trecatori.

Documentandu-ma putin, hai sa va introduc un pic in istoria Narei si sa va povestesc cum au ajuns acele caprioare sa vietuiasca acolo.

Nara - prima capitala a Japoniei

In anul 710, un imparat al vremii aceea, intemeia orasul Heijo, ce se afla la 2 km de Nara, considerata ulterior fereastra Japoniei spre lume si declarata prima capitala a Japoniei, pana in anul 794, cand imparatul Kammu a ridicat Heian-kyo, actualmente Kyoto, considerata cea de-a doua capitala a Japoniei, capitala linistii si a pacii.

Se spune ca Nara a dat numele unei zone de mare progres, totusi n-a realizat niciodata permanenta la care visase, desi a ramas un important centru budist. Mai ales, in perioada anilor 724-749 budismul a progresat foarte mult in vremea imparatului Shomu (nu Ciomu :), perioada in care s-au construi multe temple si shrine (un fel de manastiri unde se roaga toata lumea, indiferent de religie), printre care si marele templu Todai-ji, despre care va voi povesti mai tarziu.

Dar acum sa va povestesc despre parcul Nara-koen si despre cum au aparut cele peste 1000 exemplare de caprioare sacre pe teritoriul acestuia.

Parcul Nara-koen

Se povesteste ca aceste blande caprioare au ajuns in Japonia inaintea niponilor, traversand podurile ce legau insulele de continent, in Era Glaciara. Asa cum spune sintoismul, religia traditionala a Japoniei, aceste caprioare au aparut ca niste mesagere divine, populand zona Nara de secole indepartate, preferand aceasta locatie superba, o imensa oaza de liniste si verdeata, unde-si traiesc viata aceste fiinte gingase.

Parcul Nara-koen, cel mai mare parc orasenesc nipon, este asezat in partea de nord a orasului si se intinde pe o distanta de 500 hectare, avand la ora actuala in jur de 1.500 de caprioare imblanzite.

N-am crezut ca poate sa existe un loc atat de deosebit in lume, unde caprioarele sa fie intr-un numar atat de mare, atat de blande si prietenoase, pur si simplu sa-ti manance din palma.

La prima vedere ai impresia ca e un loc de poveste, ca te afli intr-un film al lui Walt Disney, unde peste o mie de Bamby mai mici si mai mari, te inconjoara si te imping cu boticul sa le dai ceva de mancare.

Personal, n-am avut curajul sa le ating, sa le dau ceva de mancare, deoaece mi-era teama sa nu devina ,,naravase’’.

De ce spun acest lucru, deoarece exista pancarte mari in parc ce te avertizeaza … culmea, sa nu le dai de mancare, deoarece risti sa fii accidentat mai in gluma, mai in serios. Desi par inofensive, au instinct teribil. Cum te vad cu ceva in mana, cum aud fosnet de vreo punga imediat se indreapta catre tine si … inchipuiti-va, una e sa se apropie sfioasa o caprioara ca cele de la gradinile noastre zoologice si alta e sa vezi cum 4-5 vin fara probleme spre tine bucuroase ca le poti hrani.

Va dati seama ca nu e deloc placut sa simti un corn de cerbulet cum te impunge-n poponet, semn ca i-ar mai place o portie de ceva painica sa-i dai pe la botic sau un altul ca-ti ridica fusta ori rochia, daca n-ai fost prevazatoare si n-ai venit in echipament corespunzator :)

Sotul meu a avut curajul sa se apropie si sa le hraneasca, dar dupa aceea … sa te tii. Numai dupa el se tineau doar, doar mai scoate ceva din geanta. E bine sa fii prevazator si sa nu o iei la fuga daca cumva se iau dupa tine sau iti este frica, deoarece risti sa fii alergat, daca nimeresti vreun caprior mai zglobiu :)

Mancarea lor preferata e un soi de saleuri rotunde, biscuiti speciali pentru caprioare, numite shika sembei , care au devenit principala sursa de venit ale comerciantilor ce-si au expuse ,,tarabele’’ pe straduta din fata intrarii in parc. Se stie clar ca aceasta este mancarea favorita a caprioarelor, desi unii turisti naivi, nestiind la prima vedere despre ce e vorba, le considera in mod gresit, trufandale, delicatesele locale de mancare pentru oameni, nu pentru animale.

Referitor la onoarea de a fi turist, mai ales european in tara niponilor, indeosebi roman in Japonia, sa va povestesc pe scurt de ce surpriza am avut noi parte.

Deoarece este unul din obiectivele strategice ale Narei, atat pentru parcul Nara-koen, vestit prin existenta blandelor patrupede, cat si a imensului templu Todai-ji, ce adaposteste cea mai mare statuie a lui Buddha, zona este foarte vizitat de turisiti din toate colturile Japoniei, dar si din toate colturile lumii.

Normal ca asa cum noi, europenii ne uitam la asiatici cand vin la noi in tara luuuuuung, ca la masini straine, asa si noi, europenii cand suntem pe pamantul lor, suntem imediat ,,repelati’’. Ne distingem in doi timpi si trei miscari si atragem privri iscoditoare, mai putin in randul adultilor, in schimb in cee ce priveste elevii, noi, europenii suntem ,,la mare cautare’’.

Totusi caprioarele nu sunt deloc pretentioase. Noi le-am hranit cu paine luata de la micul dejun si … chiar au fost foarte incantate ca le-am diversificat meniul.

Si cum va spuneam, in acea zi de luni cand vizitam noi Nara, o multime de grupuri de elevi se plimbau palcuri, palcuri prin parc, asteptand sa viziteze uriasul templu. Erau bineinteles si englezi, francezi, germani printre turisti, dar unora dintre copii le-a picat ochii pe noi. I-am vazut radiind de bucurie, venind saltaret catre noi, cu un aparat foto, dornici sa facem poze cu ei. Chiar vroiam sa le spun ,,prin semne’’ bineinteles, ca vocabularul pentru limba japoneza nu-l aveam la purtator :), ca au gresit adresa, ca noi nu suntem capriorul si caprioara cu care vor ei sa faca poza, ci noi suntem vedete de la cinema-ul Romaniawood :)

Imediat ce s-au apropiat de noi au incercat foarte greoi sa rupa 2-3 cuvinte in engleza, din care am reusit sa intelegem doar Anglia, Anglia? Noi mirati… nu Romania … In momentul acela s-au uitat chioras unul la altul, ne-au mai masurat inca o data din cap pana-n picioare, dupa care cu un gest dezamagitor au bagat inapoi in buzunar aparatul foto. Atunci sincer, ne-a inghetat si noua pe fata instantaneu zambetul de foste vedete ce rotunde ne dadeam pana atunci si ne-am uitat luuuuuung unul la altul.

Nu mai stiam cum sa interpretam: ori copilandrii aia niponi n-auzisera in viata lor de tara noastra ori cuvantul Romania rostit in limba japoneza suna atat de infiorator incat … nici aparatului foto nu i-ar fi facut placere sa ne aiba amintire. Asta e … restul e tacere … No comment!

Cat despre peisajele din parcul Nara-koen … greu de descris in cuvinte. O mare de verdeata cat vezi cu ochii, un gazon impecabil, o multitudine de copaci de diferite marimi si culori de-ti iau ochii si te fac sa uiti de toate. E ceva de vis sa te afli acolo!

Am uitat sa va spun ca am avut sansa sa fim prezenti in Nara chiar in anul in care a sarbatorit o cifra rotunda de 1.300 de ani. Peste tot prin oras erau afise, bannere ce marcau aceasata sarbatoare, iar la toate chioscurile din incinta parcului, erau o multime de suveniruri: brelocuri, papusele, tricouri, stegulete, cu un chip dragalas de copilas cu cornite, mascota Narei.

Desi este un oras mic, totusi Nara a ramane una din atractiile turistice cele mai apreciate din Japonia, pentru vechimea si templele sale, precum si pentru acest frumos parc inedit cu caprioare imblanzite.

Linistea de acolo pare aleasa ca sa nu deranjeze si sa nu clinteasca nimic din imprejurimi, iar vechimea fiecarei cladiri atat de simple in aparenta sa impresioneze prin supravietuirea uimitoare secole de-a randul.

---

VIZUALIZĂRI: 5026 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI