In surdina razbatea tristetea rascolitoare a viorii in acordurile baladei sale

TIPĂREȘTE

Dupa Manastirea Voronet, am luat calea spre un alt obiectiv turistic inscris pe ordinea de zi si anume, o vizita la casa memoriala Ciprian Porumbescu.

Am ajuns cam anevoios, desi soseaua principala este relativ bunicica, dar la un moment dat am iesit din peisajul principal si autocarul a intrat pe un drum sau mai bine spus, pe o carare asfaltata, ce-i drept, dar foarte ingusta. Daca ar mai fi venit o alta masina din sens invers, m-am intrebat si atunci, in autocar, ce s-ar fi intamplat? Care cum ar fi trecut primul? !...

Aceasta portiune de drum mi-a placut mult, fiind o carare mai mult printr-o padure deasa, intrerupta din loc in loc de luminisuri, alternand din nou cu codrul umbros. La un moment dat, acel drum s-a intrerupt. De fapt acolo se termina soseaua aceea ingusta si soferul ne-a spus ca nu mai are unde avansa. Deci am coborat si de aici, la picior cu noi! Surprinzator a fost faptul ca nu am vazut niciun indicator care sa ne spuna si noua unde eram…bine ca atat ghidul cat si soferul au stiut…

Iata-ne asadar intrand intr-un sat rupt de lume cu adevarat, de realitate, parca de orice contact cu lumea civilizata. Asa l-am perceput cu totii cel putin la inceput. Niste case ca vai de lume, intr-un cuvant, o mare saracie. Eram in satul Ciprian Porumbescu, fostul Stupca, satul care gazduieste casa memoriala a marelui nostru compozitor, dirijor si violonist.

Am patruns mai bine in acest sat si la un moment dat, dupa ce drumul urca o usoara colina, de o parte si de alta cu case unele mai rasarite dar si multe tare amarate, din care striga in sunete ragusite saracia, am gasit langa o fantana, la intretaierea drumului, un indicator care ne-a indrumat sa o luam la stanga. Si nu dupa mult timp iata-ne la o poarta saracacioasa. Aici, nici tipenie de om; o liniste absoluta stapanea intregul tinut.

Am intrat si dupa cativa metri am dat de casa memoriala Ciprian Porumbescu. Aceasta casa a fost inaugurata in anul 1953 si reprezinta singura parte care a mai ramas din casa parohiala a satului Stupca (Ciprian Porumbescu de astazi). Tatal a fost preot si totodata si scriitor. Aici venea compozitorul in vizita la familia sa, de cele mai multe ori in vacante.

Din start, mi-a placut foarte mult curtea mare, plina de iarba crescuta la intamplare, salbatica, dar mie mi-a lasat o impresie de naturalete a locului. Apoi am dat de casa propriu-zisa. Am vazut o casuta tipic taraneasca, joasa, cu prispa pe toata lungimea ei, vopsita in alb si si cu acoperisul din lemn. Si in acea liniste uriasa, perturbata doar de glasurile noastre, ale turistilor, am reusit usor sa deslusesc acordurile dumnezeiesti dar atat de triste ale baladei compozitorului, opera sa cea mai cunoscuta. Deci, cineva totusi era acolo. Si chiar asa a fost. Ne-a intampinat o femeie intre doua varste, blanda, care cu glas scazut in graiul cald, moldovenesc, ne-a urat un bun venit, ne-a spus ca pentru vizitare trebuie sa platim doar 1 leu/persoana fiind grup mare. Ma gandeam eu, o suma mult prea mica pentru intensitatea si importanta locului in care ne aflam…Si in acelasi timp, nu am putut sa nu rostesc printre dinti, oare cati dintre turistii care erau atunci acolo, sa stie cu adevarat cine a fost si ce a lasat posteritatii acest mare om, compozitor si violonist care a fost Ciprian Porumbescu? !...

Pe un perete de pe latura din fata casei am vazut doua inscriptii: una pe care am citit unde ne aflam si alta pe care am citit: “In aceasta casa a trait si a creat compozitorul CIPRIAN PORUMBESCU, inaintas de seama al muzicii romanesti”. Tot pe aceasta latura a casei, am vazut fluturand intr-un colt, sus, steagul tarii, un simbol puternic pentru acest loc, intrucat Porumbescu este cel care ne-a lasat mostenire melodia “Tricolorului”, fostul nostru imn multi ani inainte de revolutia din dec. ’89. Dar si melodia cantecului patriotic “Pe-al nostru steag e scris Unire”. Pentru cei trecuti de 40 de ani, cred ca va amintiti acordurile alerte, extrem de vii, din care razbat si acum sentimentele profunde ale iubirii de neam si de tara ale compozitorului. Ca multi inaintasi de-ai nostri, si Porumbescu a fost recunoscut mai inainte departe de tara, in strainatate si abia apoi la el acasa. Ce pacat!...

Am patruns timida in aceasta casa, care rememora in acel ceas, o secunda din viata marelui compozitor. Casa este formata doar din doua incaperi cu un hol. Am intrat mai intai in bucatarie, unde am vazut mai multe obiecte vechi de uz gospodaresc, cu clasicul cuptor taranesc si cateva farfurii ce stateau spanzurate pe un stativ lipit de peretele curat, zugravit tot in alb. Tot aici este si un divan, imbracat in covoare taranesti tesute la razboi si alte obiecte ce au apartinut familiei compozitorului. Cealalta camera ascunde parca o taina ce nu se vrea deslusita chiar de oricine, o parte din lumea efemera a lui Porumbescu, cat a stat in aceasta casa. Viata lui a trecut demult, chinuita si nefericita dar mostenirea muzicala a sa dainuie si infrunta Timpul si asta este, cred eu, cel mai important. Aici am vazut pianul cu coada al sorei sale, Marioara Ratiu- Porumbescu, unde a studiat primele acorduri. Plecand de aici, el a studiat muzica si a compus, in afara cunoscutei sale Balade si alte peste 200 de lucrari si opera “Crai Nou”, dupa versurile lui Vasile Alecsandri. Am vazut pagini originale din diverse compozitii ale sale, cateva fotografii si alte obiecte personale, ce dau cu adevarat acestui loc autenticitate acestei case memoriale.

Pe un perete, sunt, intr-un medalion din rama de lemn, portetele lui Ciprian Porumbescu si ale iubirii vietii lui neimplinite si tumultoase, Berta Gorgan.

Casa memoriala Ciprian Porumbescu mi-a lasat o amprenta apasatoare asupra sufletului. Poate va intrebati de ce. Poate pentru ca acest sat aproape ratacit si trist, pustiu, undeva in tara noastra, continua sa existe acest loc incarcat de o impresionanta forta evocatoare. Aici am vazut reconstituirea pregnanta a acelei atmosfere de epoca, predominant rustica, locul cel mai potrivit in care si-a desfasurat viata si activitatea marele compozitor si dirijor, inainte de a lua calea studiilor in strainatate, la Viena.

Compozitorul a murit acasa, in bratele surorii sale si a tatalui sau, dupa chinuri groaznice, rapus de tuberculoza, in floarea tineretii, la numai 29 de ani. Nu am scris mai nimic despre biografia sa, tocmai pentru ca aici am incercat sa scriu impresiile mele referitoare la casa lui memoriala, ci nu la personalitatea sa. Iar doritorii pot da un simplu click pe net pentru detaliile vietii compozitorului.

Am iesit in curte si aici este o intinsa livada cu pomi fructiferi. A fost chiar atat de binevenita o scurta plimbare printre acei pomi ce-si aruncasera povara lor bogata pe jos, prune multe si mere verzi ca si pere erau la discretie. Chiar calcam pe atata bogatie de roade…Atat le-a trebuit mai multora dintre turistii nostri, ca si-au indesat in sacosi, prin buzunare cate fructe au putut. Ce rusine…ma gandeam eu. Fiica mea si-a luat si ea un mar verde, asa, mai acru, cum ii place ei. Eu am preferat sa ma abtin, dar totusi am gustat doar de pofta o singura pruna, pentru a ma feri totusi si de anumite “surprize” ce ar fi putut aparea pe traseu… Am mai poposit doar putin si in foisorul frumos, un alt loc de popas, de reculegere si de odihna. Linistea aceea strigatoare la cer, chiar te indeamna la toate acestea…

Intr-un final am plecat de la Casa Memoriala Ciprian Porumbescu dorind sa mergem si la muzeu, dar timpul era deja depasit si trebuia sa mai bifam alte obiective turistice in acea zi.

Si iata ca v-am povestit si eu cate ceva despre acest loc, doar pentru ca, precum multi altii, si eu AmFostAcolo!

Va multumesc pentru ca m-ati citit.

Cu mult drag pentru voi, in speranta ca v-am fost de folos,

Ileana

---

VIZUALIZĂRI: 3743 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI