Floare de Iris, floare de colt

TIPĂREȘTE

Aradul este un oras pe care incerc sa-l redescopar cu fiecare noua ocazie ivita. Din pacate, timpul nu-mi permite sa-i dedic atentia cuvenita cand ajung pe-aici, poate cand voi pleca spre destinatii vestice ii voi rezerva mai mult, macar o zi. Am ajuns in Arad pentru prima data cu mult timp in urma, la invitatia unor rude apropiate, in 1988. Se intampla pe vremea cand eram elev la liceu, in Ploiesti (un oras industrial prin excelenta, chiar si in prezent). Trecerile peste Carpati in acele timpuri nu erau asa frecvente si se faceau, in principal, cu trenul, dar in cele cateva excursii de duminica (n-ar fi corect sa spun week-end, ca sambata eram la scoala) mai mergeam si cu autocarul. Destinatiile erau relativ apropiate - Brasov, Baile Tusnad etc.

Am fost impresionat la vremea respectiva de atmosfera cosmopolita a orasului, lumea parea (sau chiar era) mai libera. Oamenii aveau deja experienta vizitelor peste hotare (Ungaria, Yugoslavia), prietenii varului meu ajunsesera si in Germania Federala (mi se parea un gest extrem de curajos, de o indrazneala nemaipomenita pe-atunci). Aveau alte preocupari, piata “neagra” a produselor ce se gaseau greu sau mai deloc prin sud era mult mai diversificata, mult mai aprovizionata, micul trafic de frontiera se derula cu o efervescenta nemaiintalnita de mine pana atunci. E drept, vizitele in Bucuresti le faceam doar prin zonele turistice (teatre, muzee, parcuri) sau pentru vizite la rude, nu pot sa ma pronunt despre situatia similara de-aici. Iar in Ploiesti... era o specula generalizata si-atat, fara “fastul” si “ambalajul” occidental din Arad. Targul de vechituri de la marginea orasului (ocico) vindea si produse noi, era locul de unde puteai lua fie un tricou scump (sau foarte scump - am dat chiar 400 de lei pe unul!), fie o pereche de pantofi sau un cartus de tigari Vikend, totul la preturi negociate. Important e ca aveai de unde alege, oferta era foarte variata.

Dupa 1990, viata Aradului s-a schimbat in ritm alert, dezvoltarea orasului mi s-a parut exploziva, libertatea de a calatori s-a pliat foarte bine pe specificul urbei de frontiera, date fiind circumstantele anterioare. Oamenii au gasit repede diverse posibilitati de afaceri, sectorul privat a dobandit un avant infloritor. S-au multiplicat micile ateliere mestesugaresti locale, au aparut investitiile straine, fabrici noi, marci consacrate din Occident si-au deschis unitati de productie aici. Centura orasului e de nerecunoscut acum, peisajul a virat de la cel de camp agricol catre cel intravilan. In prezent, exista o puternica comunitate de oameni de afaceri italieni in oras, asa ca sa nu va mirati ca multi aradeni vorbesc cursiv limba italiana. Aradul si Timisoara au fost preferintele lor nete din Ardeal, fara discutie.

Hotel Iris se afla pozitionat intr-o zona linistita a Aradului pe strada Capitan Ignat, la nr. 1, la intersectia cu mult mai cunoscuta strada Andrei Saguna, foarte aproape de iesirea din oras catre aeroport. Este un hotel mare, fain si care-si respecta negresit cele trei stele de pe frontispiciu. Receptia de la intrare este asociata unui lobby bar intim, poti foarte bine sa stai la o cafea, in timp ce-ti verifici corespondenta electronica. Am ajuns tarziu, in jurul orei 22,00, dar check-in s-a desfasurat totusi, rapid; rezervarea o facusem pe mail, cu confirmare telefonica, fara avans de plata. Pretul unei camere single a fost de 160 de lei, cea dubla ajunge la 200 de lei. Cam scump, dupa parerea mea, daca as merge in vizita in Arad cu siguranta as cauta si altceva. Fiind insa cu cineva strain (englez), a fost alegerea optima. Pacat insa ca ora tarzie nu mi-a mai permis sa-i arat macar centrul orasului.

Accesul in camera se face pe baza de cartela electronica care controleaza si alimentarea cu energie electrica - iluminat, prize. Am stat la etajul 2, la mansarda. Camera - curata si primitoare, mobilata cu gust (tonuri de wenge). Un pat dublu pe mijloc bine pus (n-am dat cu capul in tavan dimineata!), un sifonier generos, tv mare, agatat pe perete, un birou de lucru extrem de util - suficient sa te simti confortabil, dupa cum veti putea observa si in cele cateva poze. Spatiul liber ramas era un pic cam stramt, totusi, dar nu pot sa spun ca reprezinta o obiectie majora. Baia - moderna, spatioasa, prin comparatie cu camera, dotata cu cabina de dus si toate consumabilele necesare (sapun, sampon plic, prosoape). Scurgerea era deficitara la dus, dar nu pot generaliza, evident. Poate am avut doar ghinion.

Hotelul are restaurant propriu, evident, cu multe specialitati italiene in menu, dupa cum subliniam. Cred ca in Arad daca nu ai asa ceva pe lista nu te numesti local cu staif. Nu l-am incercat seara, ajungand foarte tarziu, desi era deschis pana la ora 22,30 (ultima comanda, dupa cum am aflat la receptie). A doua zi am avut treaba in afara orasului si nu ne-am mai intors la hotel. Micul dejun servit aici a fost in regim de bufet suedez, oferta de pe masa nu era foarte spectaculoasa, dar cu un ou fiert, ceva legume proaspete (rosii, castraveti) si doua-trei pliculete de unt asortate cu doua-trei de gem am rezolvat. Ceai si cafea incluse, fara alte “taxe”.

Pot spune cu certitudine ca hotelul se preteaza foarte bine turismului de business, pentru cel de masa cred ca se pot gasi si alternative mai ieftine, in conditii la fel de bune, la pensiuni sau orice alt tip de unitate de cazare.

Cu regretul ca n-am apucat nici macar un minut de plimbare pe timp de zi prin centru, astept cu nerabdare viitoarea mea intalnire cu Aradul. Pana atunci, imi voi aminti cu mare placere iesirile de-acum mai bine de 20 de ani de fiecare seara, pe Splaiul Muresului (General Praporgescu se numea, o fi la fel si-acum?) cu prietenii varului meu, stand la povesti pana tarziu in miez de noapte sau de la strandul de pe insula, cand jucam leapsa cu poloistii de la clubul scolar - ce repede ma ajungeau si ce repede ma bagau la fund, nu mai zic si cata apa am inghitit!

Cele bune tuturor!

---

VIZUALIZĂRI: 2099 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI