ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 24.03.2024
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 12.03.11
STATUS: APOLLO
LUNA
MAR-2024
Cuplu
Raport PREȚ/CALITATE:
BUN

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 4 MIN

A fost bine la Alpina Casi Păltiniş

TIPĂREȘTE URM de aici

 

Am ajuns la Alpina Casi cu ocazia Întâlnirii Anuale AFA din perioada 22-24 martie 2024. Chiar dacă nu am fost cazată în cadrul Complexului turistic, în cele trei zile petrecute acolo am avut ocazia de a lua două mic dejunuri, două cine şi un prânz la restaurantul de acolo.

Cina din prima seară a constat dintr-un fel principal şi desert. Ca fel principal am avut Cordon Bleu cu cartofi la cuptor şi murături: conopidă şi gogoşar. Mi-a plăcut, cu excepţia murăturilor, care nu ştiu cum au fost, deoarece eu nu mănânc niciodată nici conopidă şi nici gogoşari, nici cruzi nici în oţet.

De băut am primit o sticlă mare de apă minerală, o sticlă mare de Fanta Orange şi o carafă cu vinul casei, un vin alb, acceptabil, însă puţin cam dulce pentru gustul meu. Toate astea pentru şase persoane, mai mult decât suficient. Cine dorea să bea şi altceva, putea comanda de la ospătari, oferta fiind suficient de variată, din ce am observat.

Ca desert am primit un papanaş cu smântână şi dulceaţă, suficient de mare încât să nu trebuiască să atentez şi la porţia soţului meu.

Servirea a fost rapidă şi eficientă în pofida numărului mare de persoane servite în acelaşi timp. Am apreciat amabilitatea personalului, străin, dar înţelegând la un nivel mulţumitor limba română.

Micul dejun a fost identic în ambele dimineţi, dar pe mine nu m-a deranjat acest lucru. A fost în sistem bufet suedez, doar cafeaua trebuind comandată de la bar. Mi-a plăcut cafeaua espresso, suficient de tare, cremoasă şi aromată.

Oferta de mâncare consta din omletă cu şuncă, ouă prăjite, crenvurşti, frigănele, brânză topită şi telemea, unt, caşcaval, un fel de şuncă şi unul de salam, zacuscă, gem, ceai de fructe de pădure, lapte cald, cereale, roşii şi castraveţi. Am mâncat mai multe dintre cele enumerate mai sus şi am fost mulţumită.

Pentru prânzul din ziua de sâmbătă mi-am încercat mai întâi norocul la două restaurante din Păltiniş, unul mult mai elegant şi mai „cu ştaif” decât Alpina, însă nu am reuşit să găsim ciorbă de burtă, preferata noastră, astfel că am revenit la Alpina. Aici am avut noroc, astfel că am comandat fără să stăm pe gânduri câte o ciorbă de burtă, smântâna şi ardeiul erau incluse în porţie şi în preţ, pâine şi mujdei. De băut aş fi dorit o limonadă neîndulcită, însă acest lucru nu a fost posibil şi am fost informată imediat, aşa că am renunţat.

Ciorbele au venit în scurt timp, fierbinţi. Din păcate, ciorba de burtă nu a fost tocmai pe gustul meu, carne avea cam puţină, dar avea în compensare cam mulţi gogoşari :D. În ziua precedentă mâncasem o ciorbă de burtă mult mai bună undeva în Mărginimea Sibiului şi nu puteam să nu fac comparaţie. Chiar dacă nu am fost prea încântată, măcar mi-am făcut pofta. Nici nota de plată nu a fost de speriat: 55 lei, un preţ OK. Am plătit cu card bancar nota şi am lăsat o atenţie cash, fiind mulţumită de servirea rapidă.

Cina din ultima seară a fost, din nou, bună. Tot un fel principal şi desert. De această dată am primit mix grill, cuprinzând un mic, o bucată de ceafă de porc şi un copănel de pui, cu cartofi ţărăneşti, ziceau ei, mie mi s-a părut doar o mâncare de cartofi, dar bună şi o salată de varză murată, care mi-a plăcut mult.

De băut am primit o sticlă mare de Coca Cola, una de apă minerală şi o carafă cu vin alb, mai bun decât cel din seara precedentă, din nou prea destul pentru şase persoane.

Ca desert am primit o prăjitură de casă, bună, mai ales că nu a fost prea dulce, exact ce îmi trebuia mie. Poze cu prăjitura am uitat să fac.

Muzica inspirat aleasă de DJ a fost pe gustul majorităţii participanţilor asigurând antrenul petrecerilor din ambele seri.

Din punctul meu de vedere, terasa acoperită şi protejată împotriva vântului cu folie groasă transparentă, dotată cu multe mese şi băncuţe de lemn, cu lumină seara, amenajată ca loc de fumat a constituit un avantaj important. Acolo am petrecut mult timp într-un mod tare plăcut, povestind şi glumind cu colegii.

Sezonul de schi se cam încheiase la data vizitei mele acolo, dar, când este zăpadă, pârtiile şi instalaţiile funcţionează, proximitatea Complexului de toate acestea îl face deosebit de interesant mai ales pentru iubitorii sporturilor de iarnă.

Per total, experienţa meselor luate la Alpina Casi a fost una reuşită, astfel că RECOMAND 😊

 

 

 


[fb]
---
Trimis de nicole33 in 24.03.24 21:53:18
Validat / Publicat: 24.03.24 22:02:28
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în PĂLTINIȘ [SB].

VIZUALIZĂRI: 1322 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

12 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (nicole33); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P13 Complexul Alpina Casi - petrecerea din restaurant
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 59800 PMA (din 45 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

12 ecouri scrise, până acum

lucy
[24.03.24 23:24:24]
»

Din ce simt eu din rewieul scris de tine intalnirea a fost una reusita, ceea ce ma bucura. Ca si mancarea a fost pe gustul tau nu poate fi decat un plus. Ma bucur ca ai avut prilejul sa te vezi cu persoane dragi tie din comunitatea AFA😘 Ca doar acesta a fost scopul, Sunt convinsa ca de dragul intalnirii ai fi facut anumite concesii. Din fericire nu a fost cazul. Pana la urma nimic nu mai conteaza cand ai ocazia sa te revezi cu oameni care iti sunt dragi

nicole33AUTOR REVIEW
[25.03.24 06:36:56]
»

@lucy:

Din ce simt eu din rewieul scris de tine intalnirea a fost una reusita, ceea ce ma bucura.

Categoric, DA!

Întâlnirea a fost foarte reuşită. Eu m-am simţit foarte bine, mai bine chiar ca la anterioara. Aştept totuşi şi impresiile celorlalţi participanţi, mai ales ale celor veniţi pentru prima dată

Sunt convinsa ca de dragul intalnirii ai fi facut anumite concesii.

Toţi facem concesii în situaţii de acest gen.

La aflarea locaţiei alese pentru Întâlnirea din acest an, recunosc că am avut propriile emoţii şi temeri. O parte din ele s-au confirmat, altele, din fericire, nu.

Am avut emoţii inclusiv în legătură cu meniul care urma a ne fi servit în cele două seri, asta după ce am ales cazarea alternativă, iar surpriza a fost cu atât mai plăcută

Ma bucur ca ai avut prilejul sa te vezi cu persoane dragi tie din comunitatea AFA

Revederea a fost tare plăcută. Am avut şi bucuria de a cunoaşte personal useri pe care îi "cunoşteam" doar din cele scrise pe AFA, scrieri pe care le apreciam, oameni cu care simţeam că "rezonez" încă dinainte de a-i vedea face to face.

Am simţit şi lipsa unor colegi care anul acesta nu au putut fi alături de noi.

Păcat că nu ai venit şi tu la Păltiniş. Eu cred că ţi-ar fi plăcut

Doar timpul a fost prea scurt... offf

Mulţumesc mult pentru vizită şi ecou!

webmaster
[25.03.24 06:50:29]
»

Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ

— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent (2024) sau anul trecut (2023) ;
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

nicole33AUTOR REVIEW
[25.03.24 06:52:38]
»

@webmaster:

krisstinnaPHONE
[25.03.24 08:16:58]
»

@nicole33: Confirm și eu, mâncarea foarte bună, prețuri normale pentru zona aceea și pentru vremurile în care trăim.

Noi am mâncat un prânz acolo, domnul soț a fost încântat de șnițelul urias din piept de pui, garnisit cu cartofi prăjiți, însoțit de o salată din varză albă, totul fiind "stins" cu o bere

Eu am fost foarte mulțumită de ciorba de văcuță (porție uriașă), de pizdulicea suculentă însoțită de salată de varză albă, abia le-am "dovedit"

In afară de haleală, Cristi a mai consumat două cafelute delicioase

Eu nu am băut alcool ci doar apă plată, pentru toate acestea omul meu a achitat 180 lei

Rezonabil, asta e părerea mea.

Confirm amabilitatea și rapiditatea băieților asiatici, super ok totul.

mprofeanuPHONE
[25.03.24 09:19:46]
»

@nicole33: Deși nu am servit nimic acolo în plus față de mic dejun și cină, am fost mulțumiți. De companie ce să mai spun, totul la maxim!! Mă bucur că ne-am cunoscut în sfârșit după atâția ani, cu atât a fost mai dulce revederea!!

DOINITAPHONE
[25.03.24 14:21:22]
»

Un review privind întâlnirea nu am de gând sa scriu, dar câteva cuvinte nu pot sa nu scriu și am sa încep cu exprimarea bucuriei de a întâlni vechii prieteni de pe site și de a cunoaște noi membri ai familiei AFA.

Întâlnirea a fost minunată cu atmosfera deja cunoscuta de "reuniune de familie"! Pentru oportunitatea de a ne cunoaște și de a ne revedea trebuie sa ii multumim lui Cornel și "spiridusilor " care l-au ajutat!

Organizare excelenta, locație într-un peisaj minunat, personal de nota 10!

Tuturor, felicitări și multumiri! Sa ne revedem sănătoși și vorba unei regretate colege de facultate "sa ieșim cu toții la numar"!

nicole33AUTOR REVIEW
[26.03.24 06:20:34]
»

@krisstinna:

Noi am mâncat un prânz acolo, domnul soț a fost încântat de șnițelul urias din piept de pui, garnisit cu cartofi prăjiți, însoțit de o salată din varză albă, totul fiind "stins" cu o bere

Puteam paria că domnul C. şi-a comandat şniţel cu cartofi prăjiţi şi nu pierdeam . Oare de ce?

Eu am fost foarte mulțumită de ciorba de văcuță (porție uriașă), de pizdulicea suculentă însoțită de salată de varză albă, abia le-am "dovedit"

Pentru tine orice porţie de mâncare pare "uriaşă" şi greu de "dovedit". Eu am "dovedit" fără efort ciorba de burtă

Cafeaua mi-a plăcut şi mie.

Confirm amabilitatea și rapiditatea băieților asiatici

Într-adevăr, angajarea acestora, pare o investiţie bună. Numai de nu or lua năravurile alor noştri .

Mulţumesc mult pentru confirmări, vizită şi ecou!

nicole33AUTOR REVIEW
[26.03.24 06:26:07]
»

@mprofeanu:

Deși nu am servit nimic acolo în plus față de mic dejun și cină, am fost mulțumiți.

Se pare că mesele incluse au fost pe placul majorităţii, eu neauzind nemulţumiri prea mari.

De companie ce să mai spun, totul la maxim!! Mă bucur că ne-am cunoscut în sfârșit după atâția ani, cu atât a fost mai dulce revederea!!

Şi eu m-am bucurat mult să vă cunosc pe amândoi, după ani în care ţi-am citit şi apreciat articolele. Intuiţia nu m-a înşelat

Mulţumesc mult pentru vizită şi ecou!

Sănătate multă vă doresc!

nicole33AUTOR REVIEW
[26.03.24 06:37:32]
»

@DOINITA:

Un review privind întâlnirea nu am de gând sa scriu, dar câteva cuvinte nu pot sa nu scriu și am sa încep cu exprimarea bucuriei de a întâlniri vechii prieteni de pe site și de a cunoaște noi membri ai familiei AFA.

Despre Întâlnirea cu prietenii mai vechi şi mai nu voi scrie nici eu, las asta în seama "bobocilor" , dar încerc să scriu despre cazarea avută, chiar dacă toţi vecinii mi-au luat-o înainte

Întâlnirea a fost minunată cu atmosfera deja cunoscuta de "reuniune de familie"!

Chiar dacă au trecut cinci ani de la precedenta Întâlnire, am reuşit să ne bucurăm de aceeaşi atmosferă minunată

Eu mă gândesc deja la următoarea Întâlnire cu prieteni dragi. Oare unde va fi?

Mulţumesc mult pentru vizită şi ecou!

Zoazore
[26.03.24 12:10:07]
»

@nicole33:

Pentru prânzul din ziua de sâmbătă mi-am încercat mai întâi norocul la două restaurante din Păltiniş, unul mult mai elegant şi mai „cu ştaif” decât Alpina, însă nu am reuşit să găsim ciorbă de burtă, preferata noastră, astfel că am revenit la Alpina. Aici am avut noroc, astfel că am comandat fără să stăm pe gânduri câte o ciorbă de burtă, smântâna şi ardeiul erau incluse în porţie şi în preţ, pâine şi mujdei.

Uite ca nici nu m-am uitat in meniu! Am "mancat" si eu de pranz cu @roth si cu Simona, dar @roth a luat o ciorba de... vita, parca, eu si Simona am luat amandoua o portie de cartofi prajiti si cate un papanas. Tocmai bine, ca dupa degustare, cina nu a mai incaput, deci nici papanasul. Dar a fost bun!

nicole33AUTOR REVIEW
[27.03.24 21:04:42]
»

@Zoazore:

Uite ca nici nu m-am uitat in meniu!

Eu m-am uitat şi în meniu, însă mai mult din curiozitate, pentru că ştiam exact ce vreau să comand . Voiam să văd cum arată pizdulicea Krisstinnei, a nu se interpreta! , pe care mi-o lăudase cu o seară înainte, dar am lăsat-o pe altă dată.

Am "mancat" si eu de pranz cu @roth si cu Simona, dar @roth a luat o ciorba de... vita, parca, eu si Simona am luat amandoua o portie de cartofi prajiti si cate un papanas. Tocmai bine, ca dupa degustare, cina nu a mai incaput, deci nici papanasul. Dar a fost bun!

E clar că am vorbit împreună, dar ne-am înţeles... separat . Eu am crezut că tu ai mâncat ciorbă de burtă la Alpina cu o zi înainte. Altfel, o combinaţie interesantă: cartofi prăjiţi şi papanaşi . Credeam că numai mie îmi ies mixuri de acest gen

După minunăţiile degustate la focul de tabără, greu a mai intrat şi cina, dar eu am antrenament şi m-am descurcat onorabil. Papanaşul mi-a plăcut şi mie, poate tocmai pentru că era puţin crocant şi mai interesant aşa.

Mulţumesc mult pentru vizită şi ecou!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
DOINITA, lucy, mprofeanu, Zoazore
Alte impresii din această RUBRICĂUnde mâncăm în Păltiniş?:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.065847873687744 sec
    ecranul dvs: 1 x 1