La pas prin vibrantul Salonic

TIPĂREȘTE

N-am rezervat mult timp pentru Salonic, dar eu zic că pe cel puțin l-am petrecut cu folos. Într-o seară și o dimineață am reușit să baleiem bună parte din centrul vechi (ba am defilat de 2 ori prin unele zone), să vizităm câteva locuri istorice și chiar să ne relaxăm într-o mică plimbare pe mare. Întrucât despre Salonic s-a scris cu simț de răspundere, o să evit a mă pierde în date și explicații, o să creionez doar traseul nostru, poate va folosi celor care n-au mult timp să exploreze acest fabulos oraș milenar.

După ce am mâncat la The Rouga, ne-am continuat plimbarea în direcția mării. Strada cu nume de președinte (El. Venizelou) ne-a depus fix în capătul nordic al falezei, în Portul Vechi. De fapt, primul care ne-a atras atenția a fost monumentul dedicat celor peste 50000 de evrei greci deportați în primăvara lui 1943 – un ciudat copac metalic, robust, cu „ramuri” alcătuind o împletitură complicată, terminată cu vârfuri precum coarnele de cerb... O simbolistică dureroasă, pe care ne-am grăbit s-o lăsăm în urmă...

Am dat o tură pe dig pentru a admira vechile clădiri portuare reabilitate, păstrând însă frumoasa arhitectură de început de secol 20. Azi ele găzduiesc muzee, spații expoziționale și culturale, cafenele și restaurante cu vedere frumoasă spre oraș. În capătul digului se află o macara uriașă, e nefuncțională, cu rol de obiectiv turistic. Și tot de aici pleacă periodic curse pe mare către Peraia, cu escală în capătul celălalt al falezei, la Turnul Alb (7 euro pe sens); aviz amatorilor de plajă și bălăceală, întrucât se știe că Salonicul nu are plaje proprii, cele mai apropiate sunt în sudul golfului, la Peraia.

... Era pe înserate, sfârșit de septembrie, vremea călduță încă, luna plină urca agale pe boltă – terasele zumzăiau, copiii se jucau în spațiile deschise, câțiva visători se odihneau direct pe ponton, admirând marea...  

Am pornit-o la pas pe faleză. De la nord la sud să fie vreun kilometru, poate un pic mai mult. Aleea de plimbare este dublată de o pistă de biciclete, iar dincolo de șosea se înșiră, în mare parte lipite una de alta, clădiri cu 6-7 etaje (blocuri de locuit, hoteluri cu restaurante la parter) – un tablou mai puțin caracteristic Greciei, așa cum o cunoaștem din vacanțele noastre estivale. Partea dinspre mare nu-i protejată nicicum, pur și simplu trebuie să te ții departe, dar asta nu-i greu, e loc suficient. Pe la mijlocul distanței, șirul clădirilor este întrerupt de faimoasa Piață Aristotelous – un spațiu uriaș, cu arhitectură elegantă și numeroase spații de relaxare. N-am traversat, am admirat-o de la distanță. Mai târziu, pe când ne întorceam spre casă, am abordat-o din partea opusă, de pe bd. Mitropoleos.  

Am zărit Turnul Alb de departe, frumos evidențiat de reflectoarele ce-l înconjoară. Cred că nu e călător să nu fi auzit de Turnul Alb și să nu știe cum arată, chiar dacă nu l-a văzut încă de-adevăratelea. Vă zic doar atât, că  fost construit din calcar alburiu, în sec. 15, de către turci, după ce au cucerit orașul, pe locul unui element mai vechi de fortificație. În prezent găzduiește o expoziție permanentă despre Salonic, dispusă pe toate cele 7 niveluri, iar de la balconul circular se pot admira împrejurimile. Este disponibil și un tur virtual. La ora când am ajuns noi acolo, muzeul era închis, desigur, am zis că poate om ajunge a doua zi, dar nu s-a mai întâmplat (adică am trecut prin zonă fără să-l vizităm).  

În dreptul Turnului Alb, faleza face un unghi obtuz și continuă încă. Erau câteva tarabe cu prostioare de vânzare, una cu înghețată și cu ce-o mai fi fost, însă nouă ne tot fugeau ochii spre vaporașele poavazate, îmbrăcate în luminițe și tot felul de briz-brizuri, cu muzici antrenante urlând din difuzoare; ăsta era și scopul dealtfel, să atragă turiștii 😊. Unul din ele tocmai se pregătea să ridice ancora, matelotul de serviciu se agita să convingă ultimii mușterii. De unde s-or lua bilete?! Ne-am dus să-l întrebăm și ne-a „împins” pe scară: hai, hai, nu mai zăboviți.  

Plimbarea durează cam trei sferturi de ceas, vasul face un tur până în Portul Vechi și înapoi, la dus mai în larg, la întors mai pe lângă țărm, să poți admira îndeaproape spectacolul străzii, clădirile luminate, piața Aristotelous (din nou). „Biletul” ți-l plătești consumând ceva din oferta de la bar (la preț mult amplificat, desigur), noi am luat câte o bere și am plătit 20 de euro (împreună). Cash, fără discuție. Dar a fost frumos, ne-am bucurat de moment!

Ne-am întors la hotel tăind străzile după o direcție aproximativă. În cale ne-au mai ieșit o sumedenie de atracții, pentru că Salonicul mustește de atracții, e pur și simplu un muzeu în aer liber! Știu că e un clișeu lingvistic ăsta, să zici despre un loc că e „un muzeu în aer liber” , dar în cazul Salonicului chiar nu te-ar putea învinui nimeni că exagerezi. Și peste tot, fiecare ruină cât de mică, fiecare pietricică este semnalizată corespunzător cu un panou explicativ în limbile greacă și engleză, eventual completat cu poze și schițe. Impecabil!

Cel mai important artefact pe care chiar l-am vizitat a fost Catedrala Sf. Sofia. Greu ți-ai putea da seama, la prima vedere (mai ales că noi o abordam de undeva, din spate), că această construcție sobră, cu zidurile aproape oarbe în ferestre, ar putea fi biserică! Eu am avut o bănuială abia când am zărit cupola și micuța cruce de deasupra. Am străbătut vasta curte interioară (parțial găzduind un lapidarium) și am fost surprinși să constatăm că lăcașul era încă deschis și că destui trecători, majoritatea tineri, se abăteau să-i treacă pragul.

I l-am trecut și noi. Interiorul e oarecum tipic pentru o biserică ortodoxă. Erau lumânări de vânzare, oamenii luau și lăsau banii într-o casetă. Erau și broșuri informative în mai multe limbi, inclusiv în română, 5 euro bucata. Am luat una și am pus bancnota în aceeași casetă. (Deocamdată am rătăcit-o prin casă, dar într-o zi o s-o găsesc și o s-o citesc.) Până una, alta, doar atât vă spun: sec. 7-8. Da, da, atât de veche e catedrala asta austeră!

Ceva mai nouă (sec. 11) este biserica Panagia Chalkeon (în traducere liberă „Maica Domnului a cuprarilor” ), doar că pe aceasta n-am putut decât s-o pozăm printre zăbrelele gardului. Mi-a înfiorat inima alura ei de prințesă bizantină străjuită din ambele părți de câte o gardă de corp-falnic chiparos... Construită doar din cărămizi, i se mai spune „biserica roșie” , iar turcii au convertit-o temporar în moschee, doar că „a fierarilor” . La vremuri diferite, metale diferite...

***

A doua zi dimineață ne-am ocupat mai întâi de chestiunile practice: micul dejun, decazarea, lăsarea bagajelor la camera de bagaje. Pe urmă pornirăm teleleu.  

Primul și cel mai aproape era Forumul Roman. Doar că l-am găsit în curs de reabilitare, deci nevizitabil. Nu-i vorbă, că se vede foarte bine și din stradă, nu-i musai să cobori printre „pietroaie” ... Există însă atașat un Muzeu al Forumului Roman și, dacă tot am intrat și-am stricat o întrebare (că nu era foarte clar dacă situl se vizitează ‘au ba), am rămas să-l vizităm pe acesta. 8 euro biletul, la pachet cu Palatul lui Galeriu, așa ne-a încântat doamna custode. E drept, cel din urmă nu-l aveam defel pe lista scurtă, dar la naiba cu toate listele, lungi sau scurte, nu?! Let’s be spontaneous! , cum ar zice englezul...

Muzeul e bine alcătuit, cu informații interesante despre perioada romană a orașului (dar nu numai despre aceasta). Conține artefacte rezultate din săpăturile arheologice și multe panouri explicative. Ne-a captivat pentru mai bine de jumătate de oră.  

Pe urmă, cu harta (virtuală) în mână, am remarcat că următorul obiectiv, la doar câteva străzi distanță, era Biserica Sf. Dumitru din Salonic. Nu mă pot abține, deci citez: „datează de la începutul sec. 4 și face parte din situl Monumentelor Paleocreștine și Bizantine din Salonic, iar din anul 1988 se află pe lista monumentelor din patrimoniul mondial UNESCO” . Conține cripta Sf. Dimitrie Izvorâtorul de Mir. (Asta ca să realizați despre ce comoară discutăm!)  

Arhitectonic, biserica Sf. Dumitru mi s-a părut ceva mai elaborată decât cea închinată Sf. Sofia. Fațada, intercalând rânduri neregulate de cărămidă roșcată și piatră alburie, este decorată cu numeroase ferestre ogivale, unele succedând câte 3 sau chiar câte 5. Interiorul este împărțit în mai multe registre prin rânduri de coloane ionice dispuse pe 2 niveluri – cele de jos mai robuste, cele superioare mai delicate. Altarul este sculptat în marmură albă și este decorat cu icoane bizantine. Pe lângă rămășițele Sf. Dumitru, în transept se odihnesc și cele ale Sf. Mucenițe Anisia, despre care am putut citi în limba română.  

Am revenit din nou pe lângă Forumul Roman, de data asta l-am depășit pe latura sa estică, prin spatele fostului amfiteatru. Am coborât câteva străduțe în direcția mării și ne-am oprit la Biserica Panagia Acheiropoietos, lăcaș de cult ce se păstrează în aproximativ aceeași formă în care a fost ridicat în sec. 5, lucru ce-i conferă unicitate în spațiul mediteranean. Deosebite sunt capitelurile delicat sculptate, dar mai ales mozaicurile ce acoperă bolțile dintre coloane (pe alocuri conservate într-o stare remarcabilă!). Protejate sub sticlă securizată, pot fi admirate fragmente de paviment mozaicat roman (se pare că biserica a fost construită pe runele unor băi romane).  

De aceeași parte a bd. Egnatia, dar mai la răsărit un pic, am dat de Arcul lui Galeriu, ridicat în jurul anului 300 de împăratul Maximianus Galerius pentru a celebra campania sa victorioasă împotriva perșilor. Se păstrează 3 dintre cei 4 stâlpi uniți prin arce de cerc din cărămidă, bazele stâlpilor fiind acoperite cu fresce minuțios sculptate în marmură albă.  

Nu departe se găsește Rotonda, un alt monument emblematic al Salonicului. Biletul de intrare costă 6 euro, dar există un bilet combinat de valoare dublă ce include, în plus, Turnul Alb, Muzeul Arheologic și Muzeul de Cultură Bizantină. Ar fi fost interesant, dar am considerat că n-avem timp pentru toate; data viitoare.  

Construcția cu formă circulară, terminată printr-un dom (asemănătoare Pantheonului din Roma, dar la scară mai mică), a fost ridicată la înc. sec. 4 (perioadă în care culturile păgâne începeau să cedeze teren noii religii creștine), cu o destinație incertă, posibil ca mausoleu pentru Constantin cel Mare. Era legată printr-un drum procesional de Arcul lui Galeriu. În perioada bizantină, Rotonda a devenit basilică, interiorul căpătând fresce pictate și splendide decorațiuni din mozaic multicolor. Evident, destinul său s-a schimbat sub stăpânirea otomană, de când datează și minaretul ce se înalță falnic în curtea edificiului.  

Ruinele palatului lui Galerius nu erau deloc în planul nostru inițial, dar dacă tot aveam bilete pentru ele... Mai ales că nu erau departe, „tot mai la vale” , în piața Navarinou. Între timp se făcuse cald-bine, noi eram transpirați și oarecum obosiți; când am văzut că întregul sit se scălda integral în razele soarelui, am decis să poposim mai întâi pe terasa umbroasă a unei cafenele învecinate. Înțeleaptă decizie, căci sucul de portocale s-a dovedit proaspăt și răcoritor, iar cafeaua energizantă. Ba am băut și toată apa pe care am primit-o în dar din partea casei, atât de însetați eram!

Altă viață!... Să vizitezi ruine într-o stare optimă de hidratare, la asta mă refer. Adevărul e că nu e cazul să plângi dacă între timp ai pierdut biletul combinat, se vede bine și de sus, din stradă, ba chiar ai o mai bună imagine de ansamblu. Jos, printre „bolovani” , am găsit totuși ceva explicații, mai mult despre procesul de conservare și reconstituire a sitului. Și multe, multe pisici simpatice! În fine, a fost o plimbare neobositoare și deloc stresantă (eram singurii vizitatori), per total am decis că am ieșit pe plus și cu ruinele astea, chiar dacă mare „știință” nu ne-a rămas în cap.

Pentru că eram aproape și mai aveam ceva timp la dispoziție (abia la 2 trebuia să ne preluăm mașina închiriată), am zis să mai facem un tur de faleză. Am ieșit fix la Turnul Alb, întâi am luat-o spre est, căci identificasem pe hartă o alcătuire ciudată și haioasă (ne plac mult chestiile astea în ultima vreme, le vânăm pe unde putem), cu o denumire pompoasă: The Umbrellas Sculpture by Zogolopoulos.

Este formată din mai mulți pari pe care sunt înfipte umbrele suprapuse, ce par că plutesc între cer și pământ, iar numele cu Z aparține artistului. E un loc fain mai ales la apus, am văzut ceva fotografii în spațiul virtual. Noi a trebuit să ne mulțumim cu razele perpendiculare ale amiezii, atâta s-a putut. A, am uitat să spun că până acolo am întâlnit și monumentul dedicat lui Alexandru cel Mare, înfățișându-l pe erou călărind un cal cu copitele-n vânt.

Ne-am întors agale pe faleză, de fapt am traversat pe partea cealaltă, vânând asiduu umbra clădirilor. Aproape de port, ne-am mai oprit la o terasă, tot în scop de hidratare, pe urmă am aruncat o privire prin terminalul de pasageri (absolut pustiu la acea oră). La acest moment am considerat capitolul „Salonic” încheiat, ne-am luat în primire mașina de la sediul firmei de închirieri din apropiere, am recuperat bagajele de la hotel și... Halkidiki, venim!...

---

VIZUALIZĂRI: 1176 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI