Sus-jos în Salonic: Ano Poli și marea 

TIPĂREȘTE

Și - aș adăuga eu - Salonic este inima Macedoniei elene. Și totodată a doua inimă a Greciei, după Atena, nu numai după numărul de locuitori (peste 800.000), ci și ca bogăție a vestigiilor trecutului și în egală măsură ca prezență vibrantă în actualitate.

Dar nu numai din aceste motive am ales să ne cazăm la Peraia vezi impresii, foarte aproape de oraș, căruia i-am dedicat două dimineți, ci și pentru că de Salonic mă leagă amintiri frumoase: a fost cel dintâi oraș pe care l-am explorat în prima noastră vizită în Grecia, din urmă cu peste 30 de ani, în cadrul unui circuit făcut pe cont propriu într-o gașcă veselă și tânără... ????

Ce șocați am fost atunci cu toții văzând terasele pline la 7-8 dimineața cu bărbați care își sorbeau tacticos cafeluțele (în timp ce nevestele trebăluiau probabil acasă????) și ce du-te-vino era pe faleză după ora 9 seara, când se mai răcorea și familiile ieșeau la plimbare cu cățeii în lesă și copiii în cărucioare. Ni se păruse un oraș plin de viață, deși neîngrijit (chiar murdar pe alocuri) și haotic, cu un trafic intens și motociclete care huruiau până târziu în noapte.

Ei bine, în privința asta mai nimic nu s-a schimbat: și acum circulația e infernală, și acum pentru scuteriști semaforul e o chestie opțională. Colac peste pupăză, punerea în funcțiune a metroului a fost întârziată nepermis de mult, în mare parte din cauza descoperirilor arheologice făcute cu ocazia săpăturilor, iar transportul public este mult îngreunat de lucrările de construcție care sufocă centrul.

Nu-i de mirare, așadar, că localnicii se deplasează cu precădere cu mașinile personale. Și că una dintre problemele cele mai spinoase pentru turiștii veniți motorizați este găsirea unui loc de parcare.

Nu vă sfătuiesc să vă lăsați mașina în stradă, chiar dacă nu vedeți în apropiere niciun indicator de interdicție. Puteți avea surprize. Noi n-am riscat: ne-am proptit Loganul în Central Parking YMCA de pe strada Tsimiski, practic vizavi de Turnul Alb. Preț: 1 oră 4 euro; 2 ore 6 euro; 3 ore 7 euro; 4 ore 8 euro șamd; 24 ore 18 euro.

Intenția mea era să vizitez și revizitez anumite obiective, scop în care îmi făcusem, evident, o listă mărișoară (pe care n-am reușit nici pe departe s-o bifez din pricina unui inamic nemilos - canicula! ????) Și asta fiindcă Salonicul are o ofertă turistică excepțională, dovada fiind cele nu mai puțin de 17 monumente incluse în 1988 Patrimoniul Mondial UNESCO, rezultat al istoriei sale lungi și nemaipomenit de interesante.

Regele macedonean Cassandru, cel care a fondat în 315 î. Hr. orașul, i-a dat numele soției - Thessaloníkē, sora vitregă a lui Alexandru Macedon și fiica lui Filip II, tatăl său onorând astfel victoria (nike) înregistrată de trupele sale în Thessalia în războiul din 353/352 î. Hr.

În 146 î. Hr. orașul a fost cucerit de romani și proclamat capitală a provinciei Macedonia. Apostolul Pavel a predicat aici în anul 50, dar fiind întâmpinat cu ostilitate, s-a îndreptat spre Veria vezi impresii. Salonic a intrat ulterior în componența Imperiului Bizantin, fiind al doilea oraș ca mărime și importanță după Constantinopol. Datorită poziției sale strategice pe țărmul Golfului Thermaikos, s-a dezvoltat ca centru maritim și comercial și a devenit o atracție pentru venețieni și mai apoi pentru otomani, care l-au cucerit în 1430.

Ocupația turcă a avut un efect major asupra populației: o cincime dintre locuitorii greci au fost luați sclavi, bisericile s-au transformat în moschei și demografia s-a modificat profund prin stabilirea unui număr mare de otomani în oraș. O altă schimbare a avut loc după ce sultanul Baiazid II i-a invitat să vină în Salonic pe evreii expulzați în 1492 din Castilia și Aragon de către monarhii catolici spanioli. Mulți dintre noii sosiți erau negustori bogați, care și-au cheltuit o parte din avere pentru înființarea unor biblioteci sau parcuri și construcția de edificii impresionante, astfel încât orașul și-a păstrat poziția #2, după Istanbul, și în cadrul Imperiului Otoman. (Cifra 2 se pare că îl urmărește și acum: este nu numai al doilea oraș ca mărime din Grecia, ci și al doilea port al țării și al doilea cel mai mare centru universitar).

În mai puțin de două secole, Salonicul a trecut de la stadiul de oraș creștin ortodox vorbitor exclusiv de limba greacă, la cel de urbe multietnică, multiculturală și multireligioasă, și unele elemente ale acestei diversități sunt vizibile și azi în arhitectură. Așa se face că bisericile coexistă pașnic cu moscheele, chiar dacă acestea din urmă au devenit între timp doar obiective turistice, nemaiîndeplinindu-și funcția religioasă, căci în urma schimbului de populații de după Războiul greco-turc din 1919-1922, majoritatea musulmanilor au părăsit Salonicul. Și așa se explică în zona Orașului de sus prezența străzilor înguste și întortocheate, mărginite de case cu balcoane din lemn, reminiscență a ocupației otomane.

Cât despre evrei, și ei au dispărut aproape în totalitatea după al Doilea Război Mondial și crearea statului Israel, așa încât, printr-una dintre acele întorsături ciudate ale istoriei, Salonic a redevenit un oraș eminamente grecesc ortodox.

Sistematizarea urbană nu a fost demarată decât după incendiul devastator din 1917, în care cca. 70.000 de oameni și-au pierdut locuințele, și a dus la crearea de bulevarde late și scuaruri vaste, care au schimbat fața orașului.

Iar primul exemplu de îngemănare a trecutului istoric cu prezentul l-am avut în fața ochilor din clipa când am lăsat mașina la adăpostul sigur al parcării subterane.

Turnul Alb (Lefkós Pýrgos) , simbolul Salonicului, este singurul vestigiu rămas în picioare al fortificațiilor din epoca bizantină (secolul al XII-lea), refăcute de otomani la puțin timp după cucerirea orașului în 1430. A servit în principal drept închisoare și garnizoană. După 1912, când Salonic și întreaga Macedonie s-au alipit statului elen, a fost vopsit în alb. Acum e folosit ca muzeu de istorie și pentru expoziții temporare, și de pe platforma de vizitare, situată la 34 m înălțime, se poate admira marea și promenada.

Am urcat în turn pe vremuri, când eram (mai) tânără și sprintenă????, acum m-am mulțumit să-l privesc de la distanță, de dincolo de părculețul unde tronează statuia ecvestră a lui Alexandru Macedon, opera lui Evaggelos Moustakas, dezvelită în 1973. De aici începe și Nea Paralia, noua faleză pietonală, un loc de recreere plin de verdeață, băncuțe, spații de joacă, baruri și cafenele, care a devenit în ultimii ani preferatul localnicilor. Dacă zona dintre port și Turnul Alb o cunoșteam, cea care se întinde spre sud-est, cale de cca. 3 km, de la Turnul Alb până la Megaro Mousikis și Sala de concerte, a fost o surpriză plăcută pentru mine. Din păcate, nu am avut timp de o plimbare, am zărit-o doar din mașină. Și tot din mașină am văzut și Umbrelele, lucrarea artistului Giorgios Zoggolopoulos, instalată în 1997 pe țărmul Golfului Thermaikos.

Cum vă spuneam, nu am avut timp de plimbare prin Nea Paralia, însă vă invit să o faceți voi. Apusul de soare nu poate fi altfel decât fabulos admirat de pe malul mării iar în Salonic cred că aici îl puteți vedea cel mai bine în toată splendoarea sa. Nu de alta dar, din nefericire, orașul nu are plajă proprie.

Scopul meu nu era însă să mă fâțâi jos, pe țărm, ba chiar dimpotrivă: voiam să ajung pe deal, la Ano Poli, Orașul de sus. Și pentru asta aveam nevoie de un mijloc de transport.

Salonic este deservit de o rețea de autobuze operate de compania OASTH oasth.gr. Prețul unei călătorii este de 0,90 euro; 1,20 euro 2 călătorii în interval de 70 de minute; 1,30 euro 3 călătorii în 90 minute; 1,80 euro 4 călătorii în 120 minute. Tarifele sunt reduse la jumătate pentru persoanele de peste 65 de ani, copiii de 7-12 ani, elevii de 13-18 ani și studenți iar transportul este gratuit pentru persoanele cu dizabilități.

Recunosc că nu am reușit să mă descurc cu site-ul, așa încât am căutat altă variantă pentru a ajunge pe deal. Cea care îmi făcea cel mai mult cu ochiul se numește Bus 50 Cultural Line Thessaloniki on the go și biletul costă numai 2 euro! ???? E un autobuz descoperit care funcționează în sistem hop-on hop-off, pus la dispoziție de municipalitate. Orar: iunie-septembrie 8-21, octombrie-mai 9-16, din oră în oră. Punct de plecare: parcul din fața Turnului Alb.

Chiar dacă, din diverse motive, nu veți apela la această soluție, vă recomand să descărcați harta printabilă a traseului travelsingreece.com/docum ... us_route_50.pdf, extrem de utilă, deoarece marchează obiectivele de interes turistic și sugerează și câteva rute pietonale.

Din cauza manevrelor și formalităților de parcare, am ratat Busul 50 cu 5 sau 10 minute, ceea ce ar fi însemnat că trebuia să așteptăm destul de mult până la plecarea următorului. Trecuse de ora 10, se făcuse deja cald și nu mai aveam răbdare, așa că din aceeași stație din fața Turnului Alb am luat Hop-on hop-off Thessaloniki (franciza City sightseeing: city-sightseeing.com/en/1 ... ff-thessaloniki), pentru care am fost nevoiți să decartăm 16 euro de căciulă. M-am zgâriat pe ochi! ????

Traseul, prezentat în P7, cuprinde 7 stații, iar ghidajul audio este în mai multe limbi - noi am ales engleza. Spre surprinderea mea, busul era aproape gol când am urcat noi, dar la întoarcere l-am găsit plin, semn că turiștii mai vrednici decât noi se sculaseră cu noaptea în cap și apucaseră deja să bată orașul la pas.

Prima oprire după Turnul Alb este la Muzeul de Arheologie amth.gr/en, pe care avusesem cumva, vag, intenția de a-l vizita, care nu s-a materializat însă. În imediata sa apropiere se găsește o altă instituție importantă a orașului: Muzeul Culturii Bizantine mbp.gr/en, pe care am avut bucuria de a-l vedea în 1997, când s-a organizat o expoziție temporară cu documente și donații făcute mănăstirilor din Athos de către domnitori ai Țărilor Române.

Ținta noastră era însă, așa cum am spus, Ano Poli, singura zonă veche a orașului rămasă neatinsă în incendiul din 1917 și una dintre cele pe care nu călcasem, admirând-o doar de (și) mai sus, de pe autostrada care duce către Peninsula Halkidiki. Știam așadar că Salonicul are o așezare superbă în formă de amfiteatru pe țărmul Golfului Thermaikos, și citisem despre acest cartier istoric că e extrem de pitoresc, fapt ce mi-a fost confirmat.

Imediat ce busul a început să urce, am zărit Zidurile bizantine, monument UNESCO. Salonicul a fost fortificat la puțin timp după înființare, iar zidurile au fost permanent restaurate în timpul bizantinilor, venețienilor și otomanilor, astfel încât la finele secolului al XVIII-lea, era complet înconjurat de structuri defensive și turnuri. Mare parte din ele au fost distruse, însă unele porțiuni, recent restaurate, se pot vizita: Triganion (Turnul cu lanțuri) din secolul al XV-lea, Portara (intrarea în cetate) sau Heptapyrgion (Fortăreața celor 7 turnuri) sau Yedi Kule, cum îi spuneau turcii, situată în cel mai înalt punct.

Am trecut pe lângă acestea și ne-am îndreptat către Mănăstirea Vlatadon, alt reper inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO, unicul locaș religios din Salonic datând din perioada bizantină care a rămas funcțional și în prezent.

Conform tradiției, o capelă a fost ridicată pe acest loc în anul 50, când Apostolul Pavel a predicat în Salonic. Mănăstirea a fost fondată în a doua jumătate a secolului al XIV-lea de către frații Vlatis/Vlatades (de unde denumirea), iar katholikonul (biserica principală), de formă neobișnuită, pătrată, poartă hramul Schimbării la față a Mântuitorului.

Restaurările din anii 1980 au consolidat zidurile care amenințau să se prăbușească, dar în același timp au alterat aerul de autenticitate al mănăstirii. În biserică se pot totuși vedea câteva fresce originale, cu scene rare din Patimile lui Hristos și Pilat la judecată, însă în mare parte ele au fost distruse de otomani.

Clădirea nouă din incintă adăpostește Institutul Patriarhal de Studii Patristice iar în sacristie sunt păstrate icoane, manuscrise și cărți din secolele XII-XIX.

Curtea mănăstirii este deosebit de frumoasă: vastă, umbrită de copaci și plină de flori, găzduiește și câțiva păuni, un vechi simbol al reînvierii. Pe vremuri, se credea că după moarte, trupurile acestor păsări nu se descompun.

De pe zidurile mănăstirii, aflată la 130 m altitudine, se deschid panorame minunate ale Salonicului, cu marea în depărtare și mulțimea de acoperișuri din țiglă roșie ce domină orizontul. Măcar pentru aceasta și pentru o plimbare într-o ambianță răcoroasă merită să vizitați mănăstirea.

Am decis să coborâm pe jos în oraș, ocazie pentru a studia mai îndeaproape Ano Poli sau Tsinari, cum îi spuneau turcii. Cartierul e un labirint de străzi înguste, în trepte sau pante destul de abrupte, cu multe case tipic otomane, din piatră la parter și din lemn la etaj, spațiile fiind mici și înghesuite. Se spune că te poți rătăci ușor în Ano Poli, și așa este: nu am idee pe ce străzi am umblat, câte scări am coborât și de câte pietre din pavaj m-am împiedicat.

Citisem că în Ano Poli sunt tot felul de cafenele micuțe, magazinașe și fântâni, însă am fost dezamăgită la acest capitol. Adevărat, priveliștile de care ai parte strecurându-te printre clădiri sunt încântătoare, dar multe case par abandonate sau cel puțin neglijate, cu tencuiala scorojită sau vopsită cu graffiti urâte.

Dacă aveți timp (și energie????), vă recomand să vizitați măcar o parte dintre numeroasele biserici bizantine din zonă, parte din ele declarate monumente UNESCO: Hosios David, Nicholas Orphanos, Sf. Ecaterina, Biserica Profetului Ilie, Biserica Arhanghelilor, Biserica Sf. Apostoli.

În fine, a dat Dumnezeu și am ajuns în partea de jos a orașului pe strada Kassandrou, unde ne-am întremat un pic cu un frappé rece și bun. Era în jur de ora 1 și simțeam cum îmi fierb creierii... ????

Cu forțele oarecum refăcute, am aruncat o privire spre Moscheea Alaca Imaret sau Moscheea Ishak Pasha, ridicată în 1484 de fostul vizir, autoexilat la Salonic în calitate de administrator al orașului. Numele „alaca” (colorat) derivă de la faptul că baza minaretului era acoperită în colțul vestic de pietre colorate fasonate în formă de diamant. Mi-ar fi plăcut să văd scrierile caligrafice originale din interior, însă moscheea era închisă.

Nu am avut ce face și am traversat strada pentru a vizita Biserica Sfântului Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir, cea mai mare din Grecia și monument UNESCO.

Primul locaș a fost ridicat aici, pe locul vechilor băi romane, ale căror ruine se pot vedea în colțul nordic, la începutul veacului al IV-lea, la puțin timp după ce, în anul 306, Dimitrie a fost întemnițat într-o celulă din actuala structură și executat din ordinul împăratului Galerius pentru vina de a fi fost creștin. Un secol mai târziu, prefectul Leontios a construit o biserică mult mai mare, cu trei abside, înlocuită între 629-634 de o alta cu cinci abside, păstrată aproape intactă până în zilele noastre.

În lumea artei, Biserica Sfântului Dimitrie este celebră pentru cele șase panouri cu mozaic din secolul al VII-lea în care sfântul este înfățișat alături de ctitori. Restul mozaicurilor nu au supraviețuit, fiind distruse în timpul ocupației otomane sau în incendiul din 1917.

Moaștele Sfântului Dimitrie, ocrotitorul Salonicului, sunt adăpostite în „ciborium” , o criptă hexagonală cu acoperiș din argint, ușă și un pat din piatră pe care este așezată racla.

Biserica impresionează prin dimensiune, dar și prin frumusețea coloanelor din marmură și a capitelurilor fin sculptate, ca și prin bogăția de icoane vechi și valoroase și candelabrul masiv. La momentul vizitei noastre, se oficia o slujbă de cununie foarte restrânsă, în limbile greacă și engleză... ????

Am ieșit din biserică pentru a admira și filma curtea imensă, apoi am coborât treptele către strada Agios Dimitrios, de unde am luat hop-on hop-off-ul, care între timp se umpluse. Traseul busului a continuat pe faimoasa Egnatia, pe care noi am străbătut-o însă la pas mai încolo (cu o zi de pauză pentru refacere și lâncezit la plajă????) - detalii în următorul review.

Am cotit la stânga și ne-am înscris pe Bulevardul Dodekanissou și mai apoi pe faleza „veche” - Leof. Nikis. Am admirat portul unde acostase un uriaș vas de croazieră, iar pe partea opusă cafenelele, barurile și tavernele înșirate pe țărm unde obișnuiam să mă răsfăț de fiecare dată când ajungeam în Salonic, plăcere pe care însă de această dată nu am mai putut să mi-o satisfac, căci abia așteptam să ajung acasă în Peraia la prețiosul aer condiționat... ????

Punctul terminus al călătoriei: Turnul Alb.

O călătorie în spațiu și în timp prin care am redescoperit atmosfera vibrantă și energia specifică unui oraș mare, și totodată farmecul și autenticitatea unei urbe mici. Salonicul a reușit cumva să le combine, rezultatul fiind unul extrem de incitant pentru vizitatori.

Webmaster, rog următoarea ilustrație: youtube

Salonicul are o așezare spectaculoasă în formă de amfiteatru, pe țărmul Golfului Thermaikos

O mulțime de obiective istorice îi așteaptă pe vizitatori, singurele probleme ale orașului fiind aglomerația și traficul intens

---

VIZUALIZĂRI: 1494 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI