Kehlsteinhaus (The Eagle’s Nest), cabana secreta a nazistilor

TIPĂREȘTE

De la castelul Hohenwerfen, locul„unde se avanta vulturii", am pornit catre Kehlsteinhaus, locul in care se afla„cuibul vulturului” , cabana folosita exclusiv de membrii Partidului Nazist pentru intalniri guvernamentale și sociale.

Acesta se afla in Germania, intr-o zona de munte pitoreasca pe care Adolf Hitler a ales-o pentru a stabili un refugiu oficial de munte, Obersalzberg.

Hitler a avut initial o cabana renovata intr-o ferma alpina, presa prezentandu-l inconjurat de natura, in mijlocul fermierilor, primind flori alpine de la copii. Orasul Obersalzberg a devenit loc de vacanta pentru liderii de partid. Tot in oras exista si un complex de 80 de cladiri, separat de public, conectat prin buncare extinse, locul unde au fost luate deciziile ce au dus la cel de-al Doilea Razboi Mondial si pe care Hitler l-a pregatit pentru ultima sa rezistenta.

Cabana Kehlsteinhaus, numita mai tarziu„Cuibul Vulturului” , cadoul Partidului Nazist pentru cea de-a 50-a aniversare a lui Hitler, este cocotata pe un varf de munte, la 1834 metri.  

Bombardamentele aliate de la sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial nu au deteriorat Cuibul Vulturului si nici nu a fost aruncat in aer dupa razboi, ca mai toate cladirile nazistilor care supravietuisera bombardamentelor.

Drumul, taiat in munte si cabana, cu tunelul si liftul proiectat, au costat o avere. Pentru a respecta termenul limita pentru finalizarea proiectului, 13 luni s-a muncit si noaptea, inclusiv in lunile de iarna, 12 muncitori murind.  

Ironia sortii a facut ca Hitler, caruia ii era frica de inaltime, sa o viziteze doar de 14 ori.

Kehlsteinhaus nu avea rezidenti permanenti, casa nu fusese dotata cu facilitati de dormit, fiind proiectata pentru a gazdui diplomatii in vizita de o zi.  

Chiar si astazi, accesul nu este foarte facil si trebuie sa iti rezervi cateva ore pentru vizita. Am urmat cu masina drumul spre Obersalzberg, apoi pana la zona de parcare Hintereck. De aici singurele variante pentru a ajunge la cabana sunt autobuzul sau pe jos, intr-o drumetie de 2-3 ore.

Hintereck este mai mult decat un terminal de autobuz, aici fiind un restaurant si un mic muzeu, centru de documentare care ofera o istorie a zonei. O parte a actualului restaurant este atasata la ceea ce a fost candva „camera de la orizont” , o sectiune a ceea ce a fost Hotelul Platterhof si ulterior Hotelul General Walker, punctul de intalnire popular pentru oficialii partidului nazist.

Vremea era urata, destul de rece, circa 15 grade in luna august si umezeala in atmosfera. Dupa ce am parcat masina, pentru care am platit 5 euro/zi, ne-am indreptat spre magazinele cu suveniruri, unde se afla si casa de bilete, dar si statia de autobuz.

Biletul care costa 30 euro/persoana, dus-intors, pentru o distanta de 7 km, este si biletul de intrare, deoarece permite titularului, intrarea in liftul cladirii. Pretul este exagarat de mare pentru ceea ce iti ofera, iar daca vremea nu este insorita, nu poti nici macar admira natura.  

Pe bilete este scrisa ora de plecare, dar si cea de intoarcere a autobuzului, pe care, in general trebuie sa o respecti, deoarece, chiar daca biletul nu este cu loc, in autobuz nu urca mai multe persoane decat numarul de locuri pe banca. Autobuzele circula in convoi, 4 sau 5, la fiecare 25 de minute. Pentru evitarea aglomeratiei, se recomanda rezervarea on-line a biletelor.  

Drumul este ingust, urca 800 metri pe o lungime de 6,5 km si include 5 tuneluri si o curba in ac de par, de aceea autobuzele sunt modificate si adaptate pentru traseu. In scurt timp geamurile s-au aburit, iar ceata groasa de afara a obturat vizibilitatea, astfel ca nu am vazut mai nimic pe traseu. Am ajuns in parcarea de sus, unde m-a izbit aerul rece si umezeala.

Drumul nostru a continuat pe jos, printr-un tunel lung de 124 metri, captusit cu marmura, care a fost initial incalzit cu aer cald dintr-un tunel de serviciu alaturat. La intrarea in tunel este un portal cu un arc solid lat de trei metri si jumatate, imbracat cu marmura locala de la Untersberg, completat de 2 usi grele din alama cu manere stilizate, deasupra caruia a fost montata placa ce marcheaza anul finalizarii proiectului. Inaltii oficiali in vizita erau condusi cu masina prin tunel pana la sala circulara de asteptare a liftului, cu tavanul in forma de cupola.  Interiorul liftului mare este acoperit cu alama lustruita, oglinzi venetiene si piele verde, insa e interzisa fotografierea. Cabina somptuoasa a liftului a fost echipata cu un ceas clasic cu cadran alb si un telefon de urgenta din bachelit negru, iluminarea interioara fiind asigurata de un cerc de opt lampi stralucitoare pe tavan.  

Initial erau 2 cabine de lift, cea principala rezervata lui Hitler si altor persoane importante, iar cea de-a doua, dedesubt, proiectata pentru a transporta provizii si personal obisnuit, inclusiv garzile lui Hitler si personalul casei. Cabina principala se deschidea spre primul etaj al casei, cabina inferioara oferea iesire la nivelul subsolului. Pentru a asigura securitatea completa, a fost instalat si un lift de urgenta conceput pentru a transporta trei persoane, care ruleaza cu un motor separat si accesibil din cabina inferioara. Cabina inferioara nu a fost folosita de cand Kehlsteinhaus a fost deschis publicului, iar de ascensorul de rezerva nu a fost nevoie niciodata de cand a fost construit. Mecanismul initial al liftului a fost complet functional pana in 1972, cand a fost inlocuit cu mecanisme moderne. Hitler nu avea incredere in lift si nu-i placea sa-l foloseasca, cea mai mare teama a lui era ca mecanismul troliului liftului de pe acoperis ar putea atrage un fulger. Temerile lui erau intemeiate, cele doua lovituri de fulgere grave care au avut loc in timpul constructiei nu i-au fost aduse la cunostinta niciodata de catre proiectant.  

Vizitatorii erau condusi printr-o usa solida captusita cu marmura rosie, in sala de mese captusita cu lemn, cu o masa mare din lemn capabila sa gazduiasca pana la 30 de persoane. De aici coborau intr-o sala mare de receptie octogonala ce oferea o vedere de aproape 270 de grade asupra muntilor din jur. Cladirea avea incalzire prin pardoseala, fiind necesara incalzirea cu cel putin 2 zile inainte de sosirea vizitatorilor. Podeaua camerei era acoperita cu un covor decorativ cu design oriental, care a fost daruita lui Hitler de catre imparatul japonez Hirohito. Ceea ce s-a pastrat si astazi este semineul din marmura rosie de Carrara de inalta calitate, daruit de liderul italian Benito Mussolini, Führer-ului.

Cea de-a treia incapere, cunoscuta si sub numele de Scharitzkehlzimmer sau mai recent „camera Eva Braun” , era cea mai luminoasa camera din casa. Captusita cu lambriuri scumpe din Cembra sau pin elvetian, camera avea 2 ferestre mari orientate spre sud si est, oferind o vedere uluitoare asupra muntilor.

Cladirea avea o bucatarie cu aparate complet electrice, ceea ce era neobisnuit in 1937, dar nu a fost niciodata folosita pentru a pregati mesele. Mancarea era pregatita in oras, iar in bucataria de pe varful muntelui, aceasta era doar reincalzita. Exista un set de tacamuri din argint de 750 de piese si un set de sufragerie din portelan de 450 de piese, realizat de cel mai bun si faimos producator Meissen, dar si 2 duzini de cutite suplimentare, care purtau monograma distinctiva „AH” .

Toate camerele din Kehlsteinhaus erau mobilate la cel mai inalt standard, cele mai scumpe fiind cele doua tapiserii mari care erau atarnate in sala principala de receptie si in Scharitzkehlzimmer. Hitler avea obiceiul de a se plimba, dupa pranz, pana la ceainaria de pe dealul Mooslahnerkopf, care a fost demolata de guvernul bavarez dupa razboi, datorita legaturii sale cu Hitler. Astazi, cabana este practic un restaurant cu trei camere, detinut de un trust caritabil, singurul lucru pastrat fiind semineul din marmura rosie de Carrara.

Kehlsteinhaus in sine nu mentioneaza prea multe despre trecutul sau, cu exceptia fotografiilor afisate si descrise de-a lungul peretelui terasei la soare, care documenteaza starea sa inainte de constructie pana acum.

Dezamagirea a fost si mai mare atunci cand am iesit pe terasa exterioara si am descoperit ca ceata groasa nu permite nici macar fotografierea cabanei, nici vorba de a avea o vedere panoramica asupra zonei. Prin urmare, ne-am„foit” putin prin zona, in speranta ca poate-poate gasim un unghi de unde sa fotografiem cladirea, insa frigul ne-a intrat repede in oase si ne-am hotarat sa ne asezam la rand pentru a cobori cu liftul.

In parcare, am incercat sa urcam intr-un autobuz, chiar daca nu era ora inscrisa pe biletul nostru, insa toate locurile erau ocupate. Am asteptat mai bine de jumatate de ora pana au sosit alte autobuze si de aceasta data am reusit, dupa ce le-am dat prioritate celor care aveau ora respectiva inscrisa pe bilet, sa prindem locuri, coborand infrigurati si dezamagiti la parcarea Hintereck, de unde ne-am luat masina si ne-am intors in Austria.

---

VIZUALIZĂRI: 198 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI