Rafting pe Nera

TIPĂREȘTE

Principalul scop al minivacantei din Cheile Nerei a fost o tură de rafting pe Nera. Pentru mine, ca de altfel pentru majoritatea celor prezenți la această tură, a fost prima dată când am coborât pe un rău de munte vâslind într-o  barcă pneumatică, într-un cuvânt rafting.  

Pentru acest sport este nevoie de o barcă pneumatică, costum de neopren, vestă de salvare, cască și un instructor bun care să te ghideze în acest sport. E de preferat ca pentru început să vâslești pe un rău  mai putin involburat, iar Râul Nera  este  exact ce trebuie unor incepatori, dornici de aventura.  

Iată-ne așadar pe o poiană de pe malul râului Nera, în Șopotul Nou, punctul de plecare în tura de rafting. Aici ne așteptau bărcile, echipamentul și cei doi ghizi care urmau să ne însoțească în tura. Am primit costumele, ne-am amuzat in timp ce incercam să le imbrăcăm, am făcut fotografii și ne-am așezat cuminți lângă bărci.

Hainele au fost lăsate la mașina care urma să ne aștepte la locul de finish al turei. Am mai primit câteva instrucțiuni despre cum să vâslim, despre dificultatea turei, locurile de popas, apoi am luat bărcile, le-am pus pe apă și am  pornit la drum.  

Pentru începători o tură de rafting pe Nera este exact ce trebuie - valuri mici, ape  nu forarte repezi, obstacole ușor de trecut. Lungimea traseului este de 25 km, iar pe parcursul lui se pot face câteva opriri. Am înțeles ca este și o variantă mai scurtă, dar este păcat de frumusețea traseului ca să alegi această variantă. Referitor la traseu, menționez ca acesta trece prin Cheile Nerei o zonă în care natura a fost foarte darnică cu frumusețile. Dar, din păcate în această zonă sunt și oameni, iar aceștia încearcă permanent să strice tot ce au primit de la natură. Pe ambele maluri, în pomi, pe stânci, peste tot erau sute, și nu exagerez, de pungi, cauciucuri, găleți, resturi de bărci gonflabile, și tot felul de gunoaie și plastic. Toate acestea au fost aduse de apă în urma unei viituri și înșirate de-a lungul râului. Păcat de toate aceste frumuseți, de verdele pădurii, de tot ce ne este dăruit dacă nu le prețuim și nu avem grijă de ele.  

Am încercat să văd numai partea frumoasă a traseului, să mă bucur de prima mea tură de rafting. Nu a fost greu. Vâsleam destul de lejer, puțin mai repede atunci când ne apropiam de un vârtej, respectând instrucțiunile ghidului care era în același timp și cârmaci.  

Au fost câteva opriri, atât pentru a admira unele  puncte de interes de pe traseu cat și pentru a mânca ceva sau pentru hidratare.  

Moara lui Untan, o moară de apă veche dar funcțională, a fost prima. Bărcile au fost trase la mal dar  de acolo trebuie să urci puțin și este posibil (așa cum a fost când am mers nou) să fie noroi sau iarba să fie umedă și să aluneci. Oricum, moara era inchisă, am văzut-o doar pe dinafară și am plecat repede.  

Cel mai frumos punct de pe traseu a fost însă Lacul Dracului.  Aici am făcut o pauză puțin mai lungă,  pentru fotografii și pentru o gustare rapidă. Lacul cu numele celui care nu poate fi pomenit este cel mai mare lac carstic din Romania  și a fost declarat monument al naturii. Inițial a fost un lac subteran dar prăbușirea tavanului peșterii care îl adăpostea a scos la iveală apele limpezi. Inutil să mai spun ca apele împrumută culoarea cerului și a soarelui, de la albastru la turcoaz, în funcție de vreme și anotimp.  

Lacul are și o legendă, care explică numele neatrăgător. Se pare ca Necuratul a pierdut un rămășag cu un pastor din zonă și, de supărare s-a aruncat în apele lacului. Localnicii spun că lacul nu are fund și că are mai multe galerii subterane. Se mai spune că cine face baie în apele lacului nu se mai întoarce, legendă contrazisă chiar de un partener de tură, care a făcut o baie scurtă în lac. Eu sunt uneori superstițioasă, si, deși mi-ar fi plăcut să mă răcoresc puțin în apele lacului am preferat să stau cuminte sus, pe mal.  

La lac se poate ajunge și pe cale terestră, cu mașina până la un anumit punct și pe urmă pe jos.  

După Lacul Dracului râul intră în inima  cheilor care îi poartă numele. Peisajul se schimbă radical, apar pereții  mari stâncoși, lățimea râului se îngustează, peisajul este de vis. Au dispărut și din gunoaie, toate acele deșeuri din plastic nu au avut cum să stea agățate pe pereții verticali ai muntelui.  

Podul Natural a fost următoarea oprire. Aici nu am coborât din bărci, ci am stat aproape de mal și am admirat puntea  din stânca formată deasupra unui mic braț al râului. Este ascuns acest pod, nu știu sigur dacă se poate ajunge și pe cale terestră  la el. Am mai oprit la o mică piscină naturală, un ochi de apă făcut de rău unde poți să faci o baie în siguranță. Nu era foarte multă apă în acea așa numită piscină, dar totuși am intrat puțin să văd cum e cu costumul de neopren prin apă. Și am văzut, mai bine spus am simțit, pentru că a intrat pe sub costum un fir subțire și rece  apă, stratul care creează un tampon termic între corp și apă rece a râului. Până să se încălzească însă, am simțit din  plin răceala apei.  

Am continuat  să vâslim, fericiți, bucurându-ne de frumusețea din jur.  Eram în două bărci, ne  întreceam între noi si ne amuzam în momentele în care depășeam mici vârtejuri sau alte obstacole din apă.  

Dar, timpul a trecut mai repede decât ne-am dorit, și am ajuns la finalul traseului, undeva după Cantonul lui Damian. Am mai avut un hop de trecut la final de tură. A trebuit să urcăm bărcile până sus la drum, unde ne aștepta mașina cu hainele de schimb. Nu a fost ușor, am urcat bărcile vreo 10-15 m pe o pantă  abruptă. Dar, am reușit.  

A fost o zi foarte frumoasă, o experiență pe care o recomand din toată inima.  

---

VIZUALIZĂRI: 334 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI