Lupul din Passau - o gazdă de excepție

TIPĂREȘTE

A venit momentul să părăsim Cehia și, pe un drum un pic ocolit și cu multe popasuri intermediare, să ne îndreptăm spre casă. Plecăm pe o vreme „să-ți bați copiii” (e doar o licență, luați-o ca atare, n-aș bate nici măcar... covoarele😊) – plouă încă de aseară, mocănește, trist, tomnatic... Iar temperatura scade tot mai tare. Primul șoc termic îl am când încerc să ies din mașină, în timp ce așteptăm să ne îmbarcăm pe micul ferry ce ne va transborda pe țărmul opus al lacului Lipno (îmi vine să râd când îmi amintesc că una din zilele trecute era programată pentru plajă și bălăceală; deh, socoteala de-acasă...); renunț, lebedele alea pot să rămână și nepozate... Iar puțin după intrarea în Austria, termometrul din bordul mașinii înregistrează nu mai mult de 7,5°C🥶. Străbatem doar un pic de Austrie, mintenaș intrăm în Germania. Hi-hi – bifarăm 3 țări în ultima oră; cine mai e ca noi?! 😊 Le străbatem pe ploaie și ceață, parcă-i noiembrie, nu august...

Primul popas este Passau, micul oraș de la confluența a 3 râuri: Dunărea, Ilsa și Inn. Ca să avem timp să-l vizităm pe îndelete, am rezervat aici 2 nopți de cazare. Și, ca experiența să fie memorabilă, am ales un hotel de 4* în centrul istoric: Hotel Passauer Wolf. Singura emoție pe care o avem e că s-ar putea să nu găsim loc în minuscula sa parcare privată, însă ne-au asigurat că, la o adică, se va găsi o soluție, să stăm liniștiți.

GPS-ul ne duce până la botul calului, fix la intrarea în hotel (Rindermarkt 6). Strada e cu sens unic, tragem cât mai pe trotuar și Tati rămâne în mașină, în timp ce eu mă duc să fac formalitățile de cazare. Până la ora 15, când începe oficial check-in-ul, ar mai fi aproape un ceas; măcar să rezolvăm cu parcarea.  

Hotelul e o clădire verzui cu 4 niveluri, aliniată cu altele asemenea. O clădire istorică, îmi zic în barbă când pătrund în holul lunguț, prevăzut cu o serie de arcade. Las pe stânga și pe dreapta cele 2 mici spații de relaxare, las și vitrina magazinului cu suveniruri și mă îndrept glonț spre biroul recepției, situat aproape de capătul spațiului. Hop! – numai ce-mi taie fața o familie de nemți (mama, tata și 2 copii adolescenți) ce vine din sens opus! (Înțeleg mintenaș că mai există o intrare, pe partea cealaltă, lucru care se va confirma.)

Aștept ca recepționera să termine cu ei, durează un pic, în dulcele stil vestic, cu care nu reușesc deloc să mă acomodez, tot mi se pare că oamenii ăștia n-au ce face cu timpul lor și al altora (deși știu că problema-i la mine, nu la ei; eu sunt prea stresată și agitată, eu vreau/sunt nevoită/copleșită de nr. de sarcini/unitatea de timp; în fine, asta-i altă discuție...). Îmi vine rândul, rezervarea mea este găsită fără probleme „în sistem” ; culmea! camera e gata, putem s-o ocupăm – camera 31, etajul 3. Întreb de parcare; pentru că am ajuns printre primii 😊, și de data asta avem noroc, primim unul dintre cele 4 sau 5 locuri din garajul hotelului. Pe o hartă recepționera marchează traseul; cum să mergem înainte și pe unde să facem stânga și iar stânga. Îi mulțumesc frumos, mă întorc la Tati și așa facem.  

Într-adevăr, hotelul mai are o intrare pe partea opusă, cu un nivel mai jos decât prima (terenul fiind în pantă), de pe U. Donaulände, adică artera ce urmează cursul Dunării. (Aici, pe marginea străzii, am fi parcat dacă n-am mai fi găsit loc în garaj.) Și chiar în dreapta acestei intrări se află garajul, o încăpere compartimentată pentru câteva autoturisme, unde ne ocupăm locul alocat. Pe urmă debarcăm bagajele și, cu ajutorul liftului, accesăm al treilea etaj al stabilimentului. Ah, uitai să spun: după ce ne instalăm, să coborâm la bar – zise recepționera – că ne așteaptă o băutură de bun-venit.

În mod ciudat, etajul 3 este de fapt primul de după recepție😊. În lift aflăm asta. De fapt, sunt notate astfel: E – garaj și ieșire spre Dunăre; 1 – Saună, WC, camerele 10-12; 2 – recepție, mic dejun, bar, ieșire principală; 3,4, 5 – restul camerelor (30-91).  

Camera 31 este formată dintr-un hol, baie și dormitor. Avem 2 paturi simple alăturate, formând o structură unică, încadrată de noptiere. Pe fiecare noptieră, câte un set de dopuri de urechi și o ciocolățică Milka. Saltele faine, lenjerie aidoma, pernele cam leșinate. În loc de veioze, o bară luminoasă ce străbate blatul comun dintr-un capăt în altul. În dreptul fiecărei noptiere, întrerupătoare și prize. Sus, pe perete, o pictură murală repetitivă, cu lei stilizați.  

„Peste drum” , o canapea (extensibilă?!), o măsuță de cafea și, pe peretele cu ferestrele, un birouaș și un scaun. Sub birouaș, minibarul cu de toate, iar pe – setul de făcut ceai/cafea, o punguță de chipsuri, pahare de 2 feluri pe o tăviță, plus o sticlă de apă on the house. A, și un desuet telefon fix.

Spre hol, în partea cealaltă, un corp de mobilier cu oglindă și loc pentru bagaje, precum și un dulap cu generoase spații de depozitare, cu umerașe, seif și ventilator, papuci de unică folosință și pungă pentru haine murdare.

Ferestre avem 2, fiecare acoperită cu draperii asortate cu ambientul (pe bej-roșcat-maro) și ambele dau spre Dunăre. Faină priveliște, o să pun câteva poze. Nu avem balcon, hotelul ăsta nu-i prevăzut cu așa ceva, pe noi nu ne deranjează aspectul. TV cu ecran plat plasat între cele 2 ferestre.

Baia – modernă, cu toate-toate cele necesare. Coloristic – sobră, în alb și negru. Găsim prosoape de toate dimensiunile și consumabile de toate neamurile, găsim uscător de păr și cadă cu protecție de plexiglas. Curățenie-lună.

„Instalarea” nu ne ia mult. Coborâm să vedem care-i treaba cu welcome drink ăla... Pe drumul de la lift la bar, avem timp să identificăm sala de mic dejun, camera de bagaje (în care se pot depozita și biciclete) și standul (bogat) cu materiale promoționale. Din păcate, toate îs numa’ și numa’ în limba lui Schiller, pe care noi o stăpânim-0 barat. (Aveam să constatăm și cu altă ocazie ulterioară: nemții ăștia îs cam naționaliști, cel puțin când e vorba de turism; de parcă ar vrea să țină doar pentru ei frumusețile patriei, să nu le împartă cu alții de alte neamuri...)

În fine, accesăm barul, o cameră separată amenajată corespunzător. Între timp, recepționera care ne-a cazat pesemne că și-o fi terminat tura, căci ne întâmpină un tânăr – el recepționist, tot el barman. Avem un mic meniu pe masă, putem alege orice, deci alegem câte o bere locală, ce se dovedește a fi excelentă. După ce o savurăm, plecăm să vizităm împrejurimile și mai ales „să mănânce și gurile noastre ceva” ; dar despre asta, altădată.

Micul dejun a fost inclus în prețul camerei și a fost unul dintre cele mai bune ever. De fapt, la capitolul ăsta, pot spune că nemții pot fi depășiți cu greu. Se servește zilnic de la 6:30 (7 duminica) până la 10, în sala specială de la parter, care este formată din 2 camere ce comunică între ele, destul de spațioase și cochete. Din cauză de multă populație, n-am pozat deloc, să nu inoportunez, doar farfuria mea din prima dimineață. În tot cazul, genul de mic dejun cu prosecco, sucuri naturale, mezeluri și brânzeturi de cea mai bună calitate. Cafea excelentă.

Passau este o minunăție de oraș, cu un centru vechi fermecător, un castel impresionant și câteva muzee de top. 2 nopți de cazare este minimul recomandat, aș zice, căci ai ce face și vedea. Voi povesti ce am făcut și văzut noi, poate va fi sursă de inspirație. Apropierea celor 3 râuri reprezintă un bonus de necontestat, desigur.

Decazarea se face până la ora 11, noi am plecat ceva mai devreme. Am plătit la check-out tot ce era de plătit: 351 euro contravaloarea celor 2 nopți de cazare plus 20 de euro parcarea. Am plecat cu amintiri frumoase de la Lupul din Passau... M-aș caza a doua oară la el cu ochii închiși. Recomand!

---

VIZUALIZĂRI: 313 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI