2 zile prin împrejurimile Český Krumlov

TIPĂREȘTE

Din Český Krumlov la Hluboká nad Vltavou sunt vreo 35 km. Trecem prin periferia celui mai important oraș din Boemia Inferioară, Český Budějovice, dar nu ne oprim, poate la întoarcere. Poate până atunci se oprește și ploaia...

Deocamdată, ne concentrăm pe Castelul Hluboká. Pe vreme frumoasă am fi parcat jos, în oraș și-am fi urcam apoi aleea neasfaltată, flancată de hoteluri; Tati zice că nici vorbă și conduce bolidul până aproape de intrare, plasându-l în final pe marginea drumului, în rând cu altele (de unde deducem că nu-i interzis să-l lăsăm acolo). Mai străbatem încă vreo 100 m, cale suficientă să ne înnoroiem aproximativ (noroc de băltoace, în care la final ne „clătim” încălțările, ca atunci când eram copii 😊). Ploaia șiroiește abitir pe umbrele și pe glugile impermeabile ale gecilor, nimeni n-are chef de zăbăvit prea mult, iuțim și noi pasul cât putem.

Castelul ne întâmpină maiestuos, numai turnuri și creneluri, exact cum îl știm din fotografii! Pătrundem în prima curte interioară (are vreo 3), unde în aripa stângă găsim casa de bilete. Treaba nu-i simplă deloc, avem de ales între 5 tururi de vizitare (decidem din start că nu vor fi toate; ar însemna să poposim aici întreaga zi și noi mai avem drumuri de făcut), care sunt afișate cu detalii pe un panou normal, dar și pe unul electronic, împreună cu orele de începere, numărul de locuri rămase și limba expunerii, pentru fiecare. Ne uităm la ceas și ne hotărâm rapid: turul bucătăriilor (11:05,35 minute, limba cehă) și turul primului etaj (Representations Rooms) (11:45,55 minute, limba engleză). În total, plătim 800 czk (160 lei).

Până vor începe, avem timp de-o vizită la toaletă și de un mic rond prin apropiata Orangerie, o clădire alcătuită din sticlă și fier forjat minunat dantelat, în care sunt expuse câteva statui, sunt bănci pentru odihnă și magazine cu suveniruri. Tot de aici se face intrarea în galeria de artă modernă (pe care de asemenea decidem s-o evităm).

Castelul Hluboká a fost fondat în sec. 13 de regii de Boemia și ulterior avea să aparțină mai multor familii nobiliare, fiecare aducându-și aportul la remodelarea construcției – inițial în stil renascentist, apoi baroc, iar în final sub forma actuală, „semnată” de reprezentanți ai familiei Schwarzenberg (despre care am tot amintit prin articolele anterioare). Aceasta a preluat Hluboká pe la 1600, iar ultima reconstrucție s-a petrecut în anii 1845-71, în romanticul stil neogotic Tudor, inspirat de grandiosul Castel regal Windsor.

Tururile se desfășoară conform programării, fără niciun minut întârziere. Precum eram obișnuiți și spre tristețea noastră, nu avem voie să facem poze în interior, deși la turul bucătăriilor am fi putut să trișăm destul de ușor 😊, dar ne conformăm, deciși să cumpărăm la final o cărticică despre castel. Echipamentul datează de la jum. sec. 18, fiind unul dintre cele mai moderne pentru vremea respectivă. Rețin un fel de șemineu uriaș, prevăzut cu frigărui (până la 60 de păsări puteau fi pregătite deodată), cuptoarele cu temperatură reglabilă, un rezervor pentru apă caldă, un fel de mixer acționat manual, superbele servicii de porțelan alb-albastru și multe altele. Existau 3 secțiuni: „bucătăria” caldă, „bucătăria” rece și „bucătăria” dulce. Exista o intrare separată pentru aprovizionare și un lift cu ajutorul căruia preparatele erau expediate în zona de locuit. În perioadele „de vârf” , se gătea pentru aproximativ 200 de oameni – gazde, oaspeți și personal de serviciu.  

Cu ocazia celui de-al doilea tur aflăm alte lucruri interesante despre viața la castel. Hluboká, precum alte asemenea proprietăți ale Schwarzenbergilor, nu era locuit decât o scurtă perioadă a anului. Familia obișnuia să petreacă Crăciunul la Třebon, iar lunile ianuarie-aprile erau dedicate balurilor vieneze și vieții sociale în general. Pe la jumătatea lui mai se retrăgeau pentru odihnă 😊, împrăștiindu-se fiecare în funcție de hobby-ul preferat: jocul de tenis (castelele Libějovice sau Červený Dvur), călăria, pescuitul, drumețiile, pictatul sau lucrul de mână. Toamna începea sezonul de vânătoare și toată lumea se strângea la Hluboká, împreună cu oaspeți din toate zările, însoțiți de servitorii proprii. Pădurile și parcul înconjurător, altfel disponibile sătenilor, se închideau și din loc în loc se instalau bănci și foișoare pentru odihna doamnelor.  

O partidă de vânătoare ținea de obicei 6-7 zile, „prada” fiind impresionantă (de obicei, câteva mii de suflete ucise) și era urmată de prezentarea fastuoasă a trofeelor și apoi de serbări și mai fastuoase, acompaniate de acordurile fanfarei Gărzii din Krumlov. Zilele fără vânătoare se desfășurau ceva mai chill, „orarul” fiind inspirat din viața de la Curtea Angliei: ceaiul de dimineață, masa de prânz între 14 și 17, apoi activități de voie (călărit, plimbat etc), pe urmă cina alte 3-4 ore. Viață grea, ce să mai!...

Părăsim Hluboká pe aceași ploaie deprimantă, care nu ne slăbește cale de aproape 60 km, până la Tábor. Ne foim un pic în jurul centrului vechi, până găsim un loc de parcare (undeva, în apropierea sinagogii, îmi amintesc), pe urmă ne lansăm pe străduțele frumos pietruite, printre case istorice minunat întreținute. Ici-colo câte o cârciumioară; ne-ar fi de folos, dar hai să vizităm întâi, că pe urmă ne moleșim și nu ne mai arde de nimic... Le ținem minte totuși pentru mai târziu.

Cumva în dreapta este piața principală a orașului, unde ne băgăm nasul doar în fosta primărie (în prezent Muzeu al Husiților; nu-l vizităm) și în biserica alăturată. Dar cel mai mult poposim în centrul de informații turistice, de unde culegem tot felul de broșuri și broșurele cu Tábor și împrejurimile, nu mai puțin de 12 bucăți! Așa prezentare turistică – mai rar! Jos pălăria!

Desigur, nu avem timp pe moment să le studiem, o vom fi făcut mai târziu, în liniște, acasă. Concluzia: Tábor merită el însuși câteva zile de vacanță, dacă nu și mai mult! Orașul vechi cu sumedenia de artefacte istorice, grădina zoo, lacul de acumulare Jordán (barajul a fost construit în 1492! , fiind cel mai vechi din țară, inițial furniza apă de băut pentru oraș, azi folosit în scop turistic), peșteri, castele, mănăstiri, trasee de drumeție etc.  

Din cauza ploii, nici măcar un tur de piață nu ne simțim în stare să facem... Decidem să ne întoarcem cam pe unde am venit și ne prelungim plimbarea și spre stânga străduței principale ce taie centrul vechi, în capătul căreia găsim rămășițe ale vechilor fortificații: un mic castel și o poartă. Castelul Kotnov (de fapt, doar o porțiune din el s-a mai păstrat până în zilele noastre) se vizitează și ne hotărâm să intrăm, mai mult ca să scăpăm de ploaia cea pisăloagă.  

În plus, taxa de vizitare e mică (până-n 100 czk de căciulă, nu mai știu exact), iar muzeul chiar se dovedește super-interesant: ceva istorie, ceva despre meșteșugurile locale, despre religie și altele. Pe scurt, aflăm că în sec. 13 aici a luat naștere o mică localitate numită Hradiste în jurul unui mic castel. În 1420, husiții radicali (= mișcare creștină protestantă inițiată de reformatorul ceh Jan Hus) au remarcat așezarea strategică a orașului și au mutat aici locuitorii alăturatului Sezimovo Usti, care fusese distrus recent, noua așezare primind numele de Tábor și devenind baza militară a husiților. Ulterior, orașul a fost intens fortificat, devenind cel mai fortificat oraș din Europa Centrală, practic de necucerit.

Muzeul are câteva zone interactive, ce trezesc periodic copilul din noi. Dar cel mai fain este turnul, în care se urcă (150 de trepte), platforma sa circulară oferind priveliști minunate cu marea de acoperișuri cărămizii, cu lacul și împrejurimile înverzite (din păcate, culorile sunt ușor estompate de ploaie). Per total, o afacere bună muzeul ăsta.  

A venit, în sfârșit, vremea mesei și da, după ce terminăm nu ne mai arde de nimic. Ploaia n-a contenit defel și oricum cam toate obiectivele turistice din Cehia se închid la ora 17, care nu-i prea departe... Ținem drum întins până „acasă” , la Český Krumlov.

***

Dimineața următoare ne întâmpină tot înnorată, dar uscată. O luăm tot spre nord, un pic vest, nu est ca ieri. Primul popas: Písek. Nu pentru că-i al treilea cel mai mare oraș din Boemia Inferioară, ci pentru podul de piatră datând de la sf. sec. 13, ceea ce-l face cel mai vechi artefact de acest fel din Cehia. Písek a fost fondat cam în aceeași perioadă, iar înflorirea sa uriașă avea să de datoreze în principal nisipului aurifer descoperit în albia râului Otava, de unde și supranumele Zlatný Písek.  

Găsim o parcare în apropierea zonei de interes și, fiind duminică, beneficiem de gratuitate. O luăm la pas pe cheiul râului, admirând reflexia șirului multicolor de clădiri în oglinda apei. În depărtare se zărește silueta podului, cu ale sale arce de piatră ancorate solid în albia râului, ne apropiem încet-încet. Podul e pietonal, desigur, e pavat cu piatră cubică și din loc în loc pe parapeții laterali este ornat cu statui. În capătul opus găsim și ceva informații despre el: are 111 m în lungime, inițial avea la capete turnuri de apărare (care nu s-au conservat), iar statuile reprezintă Calvarul, pe Sf. Ioan de Nepomuk, Sf. Ana și Sf. Anton de Padova. A fost inundat de mai multe ori, cel mai catastrofal eveniment de acest fel petrecându-se în august 2002, când podul din Písek a dispărut sub apele învolburate și a suferit numeroase vătămări. Regularizarea ulterioară a cursului râului a diminuat semnificativ riscul repetării unei asemenea grozăvii.

După ce admirăm o mică expoziție în aer liber de sculpturi în nisip având ca temă mitologia greacă, ne continuăm plimbarea pe faleză, cumva paralel cu orașul vechi, pe care-l admirăm reflectat frumos în apă. Râul îl traversăm din nou în sens invers pe un podeț de lemn, care și el e foarte vechi, judecând după îmbinările nituite; sigur, nu atât de vechi precum celălalt😊... În dreapta e un restaurant pe o insuliță (fain ar fi, dar nu-i momentul), noi o luăm în stânga și ne afundăm în centrul istoric. Identificăm piața centrală cu biserica, sunt și ceva artefacte arheologice prin zonă, însă centrul turistic îl găsim închis. Descoperim numeroase clădiri istorice, pe unele se păstrează frumoase decorațiuni executate în tehnica sgraffito.

Următorul popas: Castelul Orlik. Vremea încă ține cu noi; tot închisă, dar norii se abțin a lăcrima peste lume... Traversăm un ținut bucolic, cu pășuni pictate cu oițe, alternând cu ochiuri de pădure și ne oprim în parcarea dedicată. Până la castel mai avem de mers în urcuș ușor vreo 4-500 m; practic, străbatem un uriaș parc mai mult sau mai puțin amenajat, în care se află o pensiune, un restaurant și un magazin.  

Castelul Orlik (orlik = vultur în limba cehă) a fost ridicat pe un pinten stâncos ce veghea cândva curgerea Vltavei, în sec. 13, de către regele Prémysl Otakar II, fiind reședință regală până în 1357. Ulterior a aparținut, pe rând, familiilor nobiliare Schwanberg (care l-a redefinit în stil renascentist) și Schwarzenberg   (stil neogotic, la jum. sec. 19). De fapt, aduce destul de bine cu Hluboká, doar că e mai mic. Între timp, Vltava a fost regularizată, s-a construit și aici, în apropiere, un imens lac de acumulare (tot Orlik îl cheamă), nivelul apei s-a ridicat semnificativ, făcând ca din vechiul pinten să rămână un dâmbuleț.  

În mod neobișnuit, Castelul Orlik nu aparține în prezent statului ceh, ci este proprietate privată, de aceea costul de vizitare e mai mare decât prin alte locuri (450 czk/persoană, adică 90 lei). La fel, sunt organizate tururi ghidate în cehă sau engleză, iar fotografiatul în interior nu-i permis. N-am mai cumpărat nicio cărticică-nimic și din câte-mi amintesc, turul ăsta m-a impresionat cel mai puțin din toate.

La final se iese pe undeva prin spate, într-o zonă cu vederi faine la lac, accesibilă însă publicului larg fără opreliști. Poposim câteva minute și în scuarul uriaș din fața castelului, pentru a savura o înghețată delicioasă și un mini-kurtos (care ne țin loc de masă de prânz), mai ales că vremea pare să se îmbuneze un pic. Pe urmă dăm o raită până la debarcader, se pot face excursii cu vaporașul pe lac. Aș recomanda Orlik mai mult pentru exterior și împrejurimi, apreciez că vizita propriu-zisă nu-și merită prețul...

Ultimul popas: Castelul Blatná. Nu pentru el însuși, că nu ne-a mai rămas timp suficient (ne grăbim să ajungem „acasă” pentru excursia cu pluta pe Vltava), ci pentru parcul englezesc în care am citit că trăiesc libere căprioare și cerbi, cu care poți interacționa. Castelul este construit pe o insuliță în mijlocul unui lăcușor, fiind legat prin podețe de oraș și de parcul-pădure. Vizitarea acestuia din urmă costă 50 czk/persoană, practic trebuie să introduci o monedă într-un tonomat și ți se eliberează intrarea (dacă n-ai monedă, îți schimbă angajatele, sunt foarte drăguțe).

Parcul de 42 ha este deschis publicului larg de-a lungul întregului an și reprezintă o excelentă zonă de promenadă. Într-adevăr, zărim încă de departe și ne apropiem cu emoție de pâlcul de căprioare, aglutinat pe aleea principală, înconjurat de copii de toate vârstele, care încercând să le mângâie, care oferindu-le câte un morcov de ronțăit. Se vede că-s obișnuite cu asemenea atenție, nu-s deloc sperioase și par excelent îngrijite. Numai ideea că-s libere să umble brambura prin parc mă umple de o imensă duioșie!... Ce căprioare norocoase!

Într-un țarc întâlnim păuni, în altul câteva alpaca simpatice. O fi existând un motiv pentru care acestea trebuie ținute închise; totuși, nu par deloc nefericite și înclin să cred că-s chiar destul de alintate (fiecare deține un nume propriu, scris pe câte o plăcuță agățată de gard). Spre deosebire de căprioare, aici este stipulată clar interdicția de a le hrăni, unele alimente putând fi dăunătoare pentru ele.

... Din păcate, timpul ne trage de mânecă și, cu regret, trebuie să ne luăm rămas bun de la căprioare, păuni și simpaticele alpaca. Vremea s-a îmbunat între timp, ploaia avea să ne păsuiască încă ore bune, inclusiv cât vom fi plutărit pe Vltava... Atâtea fițe și capricii n-am mai întâlnit de mult!... (Și vom mai întâlni.)

---

VIZUALIZĂRI: 218 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI