Mănăstirea Zamfira – renașterea unui locaș

TIPĂREȘTE

În prag de Crăciun, atunci când Steaua călăuzitoare strălucește deasupra umilei iesle în care Pruncul Iisus sosește pe lume, să citim câteva rânduri despre un locaș de cult ortodox, un adevărat „sat mănăstiresc” . Atmosfera deosebită a sărbătorii Nașterii Domnului să vă adune  lângă familie și cei dragi, să vă aducă momente de bucurie, pace sufletească și puterea de a înțelege lumea în care trăim.

Găsim pe aceste meleaguri prahovene multe ansambluri monahale valoroase, unul dintre ele fiind Mănăstirea Zamfira. Fără a fi încă cotropită de tușele modernismului, ci doar de cele ale marelui Grigorescu, mănăstirea de pe Valea Teleajănului se află la o aruncătură de băț de orașul Ploiești dacă te repezi spre ea cu autoturismul pe DN 1A. La 1907 drumul parcurs cu trăsura dura ceva mai mult, ca de exemplu atunci când istoricul Nicolae Iorga pleca din Ploiești către mănăstire pe la 9 și ceva dimineață și se întorcea la ora 16 în oraș. O vizită cu folos fiindcă „acolo a găsit importante inscripțiuni” (Universul, februarie 1907). Mi-ar fi plăcut să beneficiez de ghidajul marelui om de cultură așa cum s-au bucurat cei circa 200 de cursanți de la Vălenii de Munte în vara anului 1912 când au fost conduși chiar de Iorga prin incinta mănăstirească. Bașca au făcut ceva mișcare între calea ferată dintre Lipănești și Măgurele unde i-a lăsat special trenul și mănăstirea Zamfira (aprox. 3 km), însoțiți fiind și de doamna Iorga. De la intrare captivează ochii privitorului, ce vrea să intre, frumosul iconostas, opera neuitatului Grigorescu din anii tinereţei sale (Gazeta Transilvaniei, iulie 1912).  

Fără ghidaj ne-am bucurat de frumusețea mănăstirii, autenticitatea picturii din biserică și atmosfera de pace și liniște pe care o simți după ce treci pe sub turnul clopotniță și pătrunzi în curtea mănăstirii. Se zărește silueta albă a bisericii clădite de mitropolitul Nifon la jumătatea anilor 1800, pe locul bisericuței zidite de Zamfira, văduva unui bogat negustor. Aleile sunt tapetate de flori multicolore iar clădirile mănăstirești înconjoară protectiv biserica. Case tradiționale cu ceardac și grădiniță cu flori în față îți creează impresia unui sat autentic.

Mulți vizitatori de seamă au trecut pragul mănăstirii prahovene. Printre ei și prințul de Bethleen, nepotul reginei, ofițer din garda imperială germană, care e acum oaspetele familiei noastre regale, a vizitat, însoțit de d. D. Anghel prefectul de Prahova, salinele de la Slănicul Prahovei și mănăstirea Zamfira, unde se află mai multe picturi de ale lui Grigorescu (Dimineața, octombrie 1910). Noi, vizitatori obișnuiți, am admirat aceleași picturi terminate de „Nicu Grigorescu” în 1857 readuse la strălucirea inițială după amplul proces de restaurare din anii  2017-2019 care au „reparat” intervențiile improprii  desfășurate de-a lungul ultimului secol.

Toate evenimentele din zona Ploieștiului sau Vălenilor de Munte – congrese, întâlniri, cursuri – se încheiau cu vizite în împrejurimi, mănăstirea Zamfira fiind negreșit inclusă în intinerariul excursioniștilor. Iată o prezentare în presa epocii: ... să facem un scurt popas la mănăstirea Zamfira. Acest sfânt locaş are mândria de a fi depozitarul — depozitar fidel — al picturii grigoresciene. Cu toată tinereţea maestrului la epoca în care a zugrăvit catapeteasma şi întreg interiorul bisericii din Zamfira, sunt icoane cari, prin prospeţimea liniei şi delicateţea expresiei, rămân și azi modele de artă murală în plastica noastră bisericească (Universul, aprilie 1929).

În biserică este o liniște desăvârșită, lumina pică pe auriul catapetesmei și o face să strălucească, frescele nu sunt viu colorate, dar au o cromatică plăcută ochiului. Pictura tânărului Grigorescu este deosebită, te atrage, te face să stai locului și să cercetezi chipuri, veșminte, simboluri.

În acest ansamblu monahal cultura și tradiția au stat la loc de cinste; în perioada interbelică au fost deschise ateliere de scoarțe „după adevăratele isvoade românești și în coloritul original” , un atelier de pictat icoane pentru maici, clase de elevi au participat la Liturghii, s-a înființat o bibliotecă (Nicolae Iorga a donat printre primii volume). Istoricul Iorga a fost foarte atașat de această mănăstire, aici fiind înmormântați mai mulți membri ai familiei sale (mama sa, Zulnia, fratele George și trei copii). Azi, într-una din clădiri se află o colecție de artă bisericească.

Ne plimbăm prin curte, admirăm stâlpii sculptați ai prispelor caselor monahale și varietatea culoristică a florilor ce împodobesc toate spațiile exterioare. Măicuțele îngrijesc cu atenție toate aceste frumuseți. Mănăstirea are un pangar unde găsiți de la obiecte bisericești la produse naturale.

Să ne bucurăm, mâine începe „o nouă istorie” .

Crăciun cu liniște!

---

VIZUALIZĂRI: 357 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI