Mănăstirea Jgheaburi, vechi loc de sihăstrie

TIPĂREȘTE

Vineri, 1 Decembrie, m-am hotărât să mergem undeva aproape de Pitești, spre Olănești, vroiam să văd alte frumoase mănăstiri, unele pentru prima dată.

Judeţul Vâlcea are cele mai multe mănăstiri şi schituri de patrimoniu din România. Odată ajuns pe meleagurile Olteniei de sub Munte, nu ai cum să nu ajungi la mănăstirile și așezămintele bisericești vechi, din acest colț de rai. Citisem despre Mănăstirea Jgheaburi și despre Mănăstirea Sărăcinești și vroiam să le văd. În zonă mai fusesem acum trei ani, vezi impresii.

Am mers mai întâi la Jgheaburi. Situată într-o depresiune prăpăstioasă, înconjurată de dealuri bogat împădurite şi izvoare sulfuroase, Mănăstirea Jgheaburi din satul Piscul Mare, comuna vâlceană Stoeneşti, este un obiectiv de neratat pentru cei ce vor drumeţie, peisaje, aer curat şi un loc de rugăciune adânc cuibărit la pieptul lui Dumnezeu.

Drumul spre Mănăstirea Jgheaburi

Din Râmnicu Vâlcea am mers pe Drumul Național DN64 până la Păușești-Măglași, este drumul ce duce la Olănești, după care se virează la stânga, prin satul Ulmețel pe Drumul Județean DJ651, circa 6 kilometri, drum sinuos, ușor în pantă, este frumos, nu sunt case, doar natură. Apare un Indicator Schitul Jgheaburi, de aici sunt circa 4 kilometri, Drum Forestier, se merge pe el cu atenție, sunt porțiuni și cu urcuș, sinuoase, ninsese în zonă, erau și gropi dar se puteau ușor aborda. Am ajuns și la o porțiune mai deschisă unde ne-am oprit și am pozat dealurile înconjurătoare.

Drumul trece printr-o pădure de foioase, covor frumos de frunze, tulpini falnice de arbori. Mergem mai departe și ajungem la o Troiță, loc bun de parcare unde mai erau și alte mașini. Apare o barieră, semn că de aici nu se mai înaintează dar și un indicator ce ne anunță că până la Mănăstire mai sunt 500 metri. Am plecat pe jos, poteca este largă, se mai putea merge cu mașina circa 300 de metri dar am hotărât să facem și puțină mișcare, să ne bucurăm de aerul curat și de liniștea pădurii. Poteca începe să coboare vertiginos, printre ramurile arborilor acum desfrunziți se văd clădirile și frumosul schit. Ce frumos este așezat, câtă liniște și pace sufletească! Dacă acum mi s-a părut deosebit totul, mă gândeam cum arată în celelalte anotimpuri, cât verde și ce minune de flori!

În drumul nostru am depășit două cupluri, ca și noi pensionari, ce mergeau prudent, le văzusem mașinile parcate lângă troiță. La întoarcere nu i-am mai întâlnit, renunțaseră la coborâre, era și ud pe jos și cam aluneca. Noi am fost echipați cu bocanci și nu am avut probleme. Mare păcat pentru că nu au perseverat, cu băgare de seamă se ajungea fără probleme.

Mănăstirea Jgheaburi

Se află într-o depresiune prăpăstioasă, ca într-o găleată, înconjurată de dealuri împădurite cu specii de foioase, este un foarte vechi loc de sihăstrie. Așezarea de aici, la începutul ei cel mai îndepărtat, nu a fost făcută pentru o obște, fie ea cât de mică, ci pentru un singur om deoarece în depresiune nu este loc pentru grădină, iar legumele şi florile cresc pe terase improvizate. Minunata Bisericuţă este închinată “Naşterii Maicii Domnului” , aici fiind o obşte de maici.

În Pisania Bisericii scrie că sfântul locaș a fost construit în anul 1310 din lemn, în timpul lui Radu Negru şi refăcut în anul 1640 în timpul domniei lui Matei Basarab. Actuala biserică a schitului datează din anul 1827 fiind ridicată de doi preoţi ce sunt veri, Popa Ion Andronescu din Cucova, Popa Ioan din Cheia, pe locul celei zidite în anul 1640 şi se află pe Lista monumentelor istorice din județul Vâlcea din anul 2015.

Până să ajungem la Bisericuță, coborâm pe o potecă pavată cu pietre și cu balustradă de lemn, trecem o punte de lemn și ne oprim la Izvorul Tămăduirii, captat și frumos ornat. Lăsăm în dreapta Clădirile Stăreției și Chiliile, sunt cocoțate pe deal, și ajungem la Bisericuță.

Este mică, în formă de navă, fără turlă dar frumos pictată, o bijuterie în acest loc parcă uitat de lume. Are altar, naos, pronaos și pridvor deschis. Pridvorul este susținut de șase stâlpi groși din zid. Între naos și pronaos este un zid care permite o deschidere cât o ușă mai mare. Catapeteasma este din zidărie și face corp comun cu pereții laterali ai bisericii.

Pictura este în frescă, în stil bizantin, fiind executată de Ilie Zugravul din Teiuș si Constantin Zugravul din satul Zmeurat, fără scene profane, fiind locaș mănăstiresc. În exterior, pereții sunt înconjurați de un brâu median care are deasupra firide pictate. Ferestrele sunt mici, cu deschidere interioară. În pronaos de o parte și de alta a ușii sunt pictați ctitorii, cei doi veri preoți cu familiile lor.

Măicuța ce ne-a întâmpinat ne-a dus și la magazinul mănăstirii pentru a vedea și cumpăra câte ceva. Erau podoabe bisericești, brățări, cruci de lemn frumos pictate, icoane, toate realizate de măicuțe, dar și borcane cu dulcețuri, gemuri, conserve pentru iarnă, sucuri naturale. Nu am putut poza, măicuța nu ne-a permis. Am fost poftiți la masa de prânz dar am refuzat respectuos, trebuia să mergem în acea zi la alt locaș sfânt, Mănăstirea Sărăcinești.

După circa o oră am părăsit acest loc divin, de pace sufletească, un colț rupt din rai ascuns privirii, înconjurat de natura binefăcătoare, un loc în care şi liniştea produce zgomot, locul unde vorbeşte numai Dumnezeu! Mergeți acolo și nu veți regreta!

---

VIZUALIZĂRI: 256 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI