Le Baron - bijuteria ascunsă de lângă Târnăveni

TIPĂREȘTE

Știind cât de „lung îi drumul Clujului” și mai ales știind că, făcut cu mașina, îl tolerăm tot mai greu, am zis să-l împărțim în 2 măcar la întoarcere, așa că am purces a căuta un loc drăguț de popas intermediar. Criterii: parcare, restaurant (măcar prin vecini), pet friendly (căci ai noștri copii aveau să fie însoțiți de cățelul lor și, dacă tot e bal, am decis să-l luăm cu noi și pe-al nostru).

Am găsit mai multe variante (da, da, nu m-aș fi așteptat!), însă cea care mi-a picat cu tronc de la prima vedere a fost Boutique Hotel Le Baron, o pensiune cochetă cu doar 9 sau 10 camere, restaurant propriu (Butoiul Sasului) și facilități de spa, printre care o piscină sezonieră. Singurul dezavantaj părea să fie localizarea - Gănești, lângă Târnăveni, adică prea aproape de Cluj, nu scuteam decât vreo oră jumate. Șoferul a zis totuși că-i ok, că mai bine 5 ore și ceva decât 8 mers întins, ceea ce m-a încurajat să rezerv 2 camere duble, cu mic dejun inclus, pentru prețul total de 900 lei. Rezervarea a fost parțial rambursabilă, lucru pe care mi l-am asumat, căci oricum nu mai era mult până la micul nostru sejur.

În ziua H, știind că check-in-ul începe după ora 15, ne-am străduit să ne moșcăim cât am putut, dar tot am bătut în poartă (vorba vine; am găsit-o larg deschisă) cu vreo 2 ceasuri mai devreme... Nu-i bai, ne-am zis, lasă că balotăm ceva la Butoi, numai bine o trece vremea! Domeniul părea destul de întins (și aveam să ne lămurim că așa-i) și cumva dispus pe o pantă lină, noi eram chiar la bază, în dreapta se face o uriașă parcare, în stânga restaurantul, iar în față (dar mai pe fundal) conacul-pensiune.

Am „săpat” un pic la vremea respectivă (căci, văzând pozele, am zis: sigur clădirea asta are o istorie!) și, nu știu de ce, n-am dibuit nimic. Am mai săpat o dată acum și... ta-daaam! : „Conacul Dániel din Gănești este construit în stil neoclasic, iar despre ridicarea acestuia în sec. XIX nu s-au păstrat documente. Proprietarul castelului a fost Dániel Mihály, descendentul unei familii armene, care se presupune că a cumpărat proprietatea. Singurele documente care există despre conac sunt cele de la naționalizarea proprietății, în anul 1949, de la fiul lui Dániel Mihály [... ] După naționalizare, conacul și clădirile adiacente au adăpostit sediul CAP-ului din localitate, iar după 1990 a fost restituit familiei Dániel.” În anul 2000, proprietatea avea să fie cumpărată de o familie de sași plecată de peste 30 de ani în Germania, soții Erich Johann și Annemarie Jikeli. Derulând ceva afaceri în Târnăveni, pandemia de coronavirus i-a prins prin zonă și au decis a se reloca, măcar temporar, aici (motivul principal fiind laxitatea mai mare a măsurilor de lockdown în România față de Germania). Și așa, încet-încet, mai o pivniță restaurată și transformată în cârciumă, mai o piscinuță construită, mai o livadă adăugată, mai un concept bio... Domeniul Le Baron a ajuns ceea ce vedem noi azi!

Dar ce vedem noi azi?! Haideți să cercetăm!

În primul rând, ne-am prezentat pe terasa restaurantului, de fapt Tati, că noi, restul, ne-am mișcat mai în reluare – care cu cățelul, care cu pozatul... O tanti de-a casei l-a luat deci în primire pe Tati, care a declarat că da, vrem să mâncăm și când s-o face ora să ne și cazăm. Tanti imediat a percutat (speram asta, sincer): ah, dar vă putem caza chiar acum, camerele sunt pregătite! Și s-a repezit înăuntru, în restaurant (nu știu dacă există recepție dedicată), după chei, pe urmă ne-a făcut semn s-o însoțim.

Între restaurant și pensiune se află un spațiu verde gândit ca loc de relaxare, cu vatră de foc înconjurată de băncuțe; este acolo și o statuie interesantă, reprezentând o femeie cu aripi ce poartă o făclie. În fine, am ocolit prin stânga toate acestea (s-ar fi putut și prin dreapta, dar am fi ocolit mai mult), intrarea în hotel se face prin spatele clădirii; cea din față, cu portic flancat de câte un rând de trepte e doar așa, de pamplezir. Tot aici, în spate, între hotel și zona piscinei, mai e o parcare mai mică, pentru oaspeții cazați.

Casa are 2 aripi și 2 niveluri, sunt vreo 2 sau 3 camere la parter, se intră direct de afară, restul la etaj. Noi am avut camerele 3 și 4, ambele la etaj, dar pe aripi diferite. Asta n-a fost o tragedie, căci spațiul nu-i deloc excedentar, e un hotel mic. Camera 3 dădea spre restaurant (fața clădirii), 4 spre piscină (pe spate) și ambele sunt un pic mansardate. Altfel, foarte asemănătoare ca dotări și aspect, dar nu chiar identice. Și destul de spațioase. O să descriu camera 3, cea care m-a găzduit.

Două paturi twin lipite, dar într-un blat comun, alcătuit din lemn sculptat, foarte frumos. Saltele confortabile, lenjerie albă, de bumbac, 2 perne și un pled grosuț de fiecare (vară-vară, dar în zonă serile de vară pot fi chiar răcoroase; aveam să dormim cu fereastra crăpată și înveliți până-n dinți). Încă 2 pernițe decorative și o cuvertură aruncată voit neglijent, ambele de culoare gri-turcoaz, care dădeau foarte bine; pata de culoare, vorba 'ceea. Câte o noptieră și câte o veioză de-o parte și de alta a patului. Pe una din noptiere, o tăviță cu 2 pahare, 2 sticle de apă și 2 pliculețe de ceai bio de plante (din partea casei; mai puțin paharele, desigur ????).

Pe peretele opus, o comodă pe care stătea TV-ul, un suport pliabil de bagaje și un scaun tapițat. De-o parte și de alta a ușii de la intrare, un șifonier în 2 uși și o măsuță improvizată dintr-o fostă mașină de cusut plus încă un scaun. Tot mobilierul avea patina timpului, păreau piese recondiționate, dar perfect armonizate între ele. Poate doar păreau... În tot cazul, rezultatul mi-a plăcut. Dacă făceai abstracție de câteva elemente moderne (de exemplu, aparatul de AC de deasupra ușii), chiar te-ai fi crezut oaspete într-un conac rural... cel puțin interbelic!...

Dincolo de fereastră (protejată cu perdele de in și draperii groase), priveliștea este absolut mirifică! În prim plan, zona verde din fața conacului, pe urmă restaurantul cu terasa lui, iar pe fundal dealurile împădurite, presărate cu aglomerări de case din care răsare câte o turlă de biserică... De prisos să menționez că nu există balcoane la această clădire; la momentul construcției, standardele vremii nu prevedeau asemenea extravaganțe.

Din cameră se traversează un hol minuscul și se intră în baie. Aici avem o cabină de duș ascunsă într-o nișă, protejată de o perdeluță, avem chiuvetă, vas de toaletă, oglindă, coș de gunoi – tot ce trebuie. Avem câte 3 rânduri de prosoape albe de căciulă, avem prosop de ieșit din duș, uscător de plete, chiar și oglindă-lupă, din aceea cu braț mobil. Drept consumabile – hârtie igienică (destulă), săpunele rotunde și plicuri cu șampon. Papuci de unică folosință și halate de baie, desigur. Baia e luminoasă și se poate aerisi eficient datorită unei ferestre.

Nu știu dacă ați remarcat, n-am remarcat nici eu când am făcut rezervarea și nici la prima inspecție a camerei; lipsește ceva: frigider/răcitor/minibar. Am remarcat abia când am realizat că aveam ceva ce trebuia musai păstrat la rece. Am căutat-o pe tanti cea drăguță de mai devreme, ne-am gândit că sigur au asemenea spații de depozitare la restaurant. Am aflat că există și în hotel, chiar pe palierul nostru – în capătul fiecărei aripi este amenajat un dulăpior cu toate cele necesare pentru preparat minunate ceaiuri din ierburi, iar dedesubt, în „burta” dulapului, e câte un răcitor comun. Deci există.

În plus, ar fi de remarcat locul de socializare amenajat la etaj, chiar pe mijloc, „între aripi” , dotat cu mobilier de epocă, broșuri turistice și cărți, câteva jocuri pentru copii, gen „Nu te supăra frate” . Ar fi de remarcat și decorațiunile – oglinzi cu rame mai simple sau mai ornamentate, statuete, vase cu flori etc. Și jos, în micul hol de la parter, se află un bufet plin cu chestii de preparat și servit ceai și cafea, iar sub scară, într-o mică nișă, sunt prosoape pentru piscină.

Restaurant (Butoiul Sasului)

Am mâncat de prânz acolo, seara doar ceva subțire, că nu ne mai era foame. N-am pozat meniul, dar poate fi găsit ușor în spațiul virtual (le-baron.eu/restaurant). Oferta cuprinde în general bucătărie românească (dar nu exclusiv), iar prețurile sunt medii. Afară, pe terasa acoperită, au un fel de insulă-bar, în apropiere se fac și preparatele la grătar. La un moment dat, am auzit un glas cunoscut, iar Diana m-a tras de mânecă: „Nu e tipul ăla care a participat la Chefi la cuțite?” El era; cu mai multă barbă, dar el era. Nu ne-am amintit pe moment numele, doar mult mai târziu. În fine, fără relevanță.

Țin minte că am luat tot felul de chestii: ciorbă ardelenească cu tarhon (preferata mea, mai ales că în zona unde locuiesc nu se cultivă această delicioasă plantă aromatică), pulpe de pui la grătar cu pilaf și legume sau cu cartofi aurii, ciulama de ciuperci cu mămăligă, mici și cârnăciori afumați cu muștar. Totul a fost bun și suficient. Mai țin minte că am putut pune consumația pe cameră, plătind la final costul total. Seara am revenit pentru câte o porție de papanași cu dulceață (iami-iami!). A, și foarte important pentru noi și o mare-mare bilă albă pentru ei: cățeii noștri au avut voie să ni se alăture la terasă; ce-i drept, am ales și noi o masă mai într-o margine, să nu deranjăm.

Micul dejun a fost inclus în prețul camerei și tot afară, pe terasă, l-am savurat. Pentru că da, chiar a fost de savurat! Am primit un mare platou cu chestii tradiționale, majoritatea home made, cred că doar salamul să fi fost de origine industrială (dar nu bag mân-n foc, la cât de bun o fo'!): brânză maturată, caș, unt, chifteluțe, tobă, șnițele de pui tăiate fâșii, șuncă gen prosciutto, niște cârnăciori subțiri și uscați. Pe alt platou, legume: roșii, castraveți, ardei. Pe altul, boluri cu salată de vinete, zacuscă, pastă de măceșe, gem de fructe de pădure. Pâine de casă - minunată! Pentru cine nu s-a săturat sau poftește – ouă gătite în fel și chip, „la minut” . Pepene roșu la final. De băut: apă, suc natural de pere (Doamne, cum a fost!), cafea sau ceai. Am plecat de la masă rostogolindu-ne. Ca să nu mai zic cât de încântate au fost papilele noastre gustative! ????

Facilități

Piscina a cântărit binișor în alegerea mea, recunosc. Nu-i foarte mare, dar nici mică, e curată, are duș și șezlonguri de jur împrejur. În apropiere mai sunt și alte „pâlcuri” gândite ca locuri de relaxare, dotate cu mese și scaune sau cu hamace. Preferatul nostru a fost foișorul de lângă piscină, de fapt zona din fața lui, umbrită de copaci. În foișor se afla și un răcitor de unde puteai să te servești cu apă rece (contra cost).

Jacuzzi, saună și ciubăr – sunt disponibile și ele (preț suplimentar).

Dincolo de piscină, în sus, se desfășoară livada cu pomi fructiferi, iar într-o margine grădina de zarzavaturi. Prin livadă sunt amenajate poteci pentru plimbare, câte o băncuță e plantată ici și colo. Când am fost noi, în plină vară, fructele se coceau cu spor, totul era verde-intens, natura emana o forță și o prospețime care te energizau subit și permanent!

Am profitat din plin de acest ambient, am avut și o tonă de noroc, căci norii amenințători ce se adunaseră puțin după sosirea noastră s-au risipit încet-încet și în mod nesperat. Așa că am înotat în piscină, ne-am uscat la soare, am citit la umbră și am făcut oarece plimbări prin livadă, admirând apusul.

Alte facilități pe care hotelul le poate oferi (le copiez din fițuica găsită în cameră): servicii de masaj sau manichiură/pedichiură, plimbări cu căruța sau cu bicicleta (am văzut și ceva mașini de epocă, dar nu știu cărui scop servesc), degustări de vin, vânătoare de trufe, cină romantică în pergolele din livadă.

În concluzie – Boutique Hotel Le Baron e un mic giuvaer cvasi-necunoscut, pe care l-am descoperit întâmplător și unde sper să mai poposim cândva. E genul de loc în care m-aș întoarce periodic, doar pentru atmosferă, oameni calzi și mâncare bună! În majoritatea locurilor îmi ajunge o dată, dar aici - vă jur! - chiar aș reveni!

---

VIZUALIZĂRI: 566 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI