Pablo, culori & alte bazaconii

TIPĂREȘTE

Am văzut culorile astea adevărate și mi-au sticlit ochii la fel ca la șarpele ăla din cărțile junglei.

Le-am văzut o dată în vara lui 2022 și nu era deschis și le-am mai văzut o dată în iunie 2023 și iară nu era deschis si le-am mai văzut și-n septembrie 2023 și zic: ce naiba, tre' să fie deschis măcar o dată-n viață, vreau să șed și eu pe scaunele astea colorate și să mă zăpăcească briza mării, să beu ceva, un borș, una, alta... Greu. Te uiți așa, te atrage (sau pe mine mă atrage) și cân’ mergi pe terasă, apăi îi numa’ pentru personalul lor, șed ei la masă de povești și nimic.

Culorile astea șaini sunt chiar la gara Costinești Tabără = La Strada Bistro & pizza și le-am văzut așa, sunt în drum și n-ai cum să nu le vezi, la răscruce de drumuri. Și, odată ca niciodată, (a fost) am găsit deschis la ei, era după prânz, am servit un meniu era 30 de lei bucata, era bun, borș în strachină de fier că tot aveam obsesie să beau ceva la ei și felul 2 a fost bun, îmi amintesc deși nu mai știu ce era dar aflu eu. Ah, da, au fost chiftele cu piure și ceva sos, foarte bun, dealtfel, proaspăt, delicios. Dar trebuie să-mi adaptez programul după ei, cân' li se năzare lor și asta nu-mi convine. Când au început să se alerge pe lângă noi niște tineri echipați în costume tradiționale românești frumoase. Erau mulți, un ansamblu întreg. Am întrebat băiatul de la servire unde merg ei că poate vroiam să îi mai vedem și mi-a răspuns sictirit că nu știe. Nu îl cred. Ei ieșeau din pensiunea din aceeași clădire cu terasa colorată. În fine, ne-am văzut de drum apoi.

Am vrut să mai merem o dată la ei, a doua zi, măcar la o cafea, acolo. Nu. Am intrat pe terasă, ne-am așezat la masă, am așteptat o vreme apoi a venit o fată:

- Nu vedeți că-i închis?

Nu. Era plin de catrafuse pe o masă, în mijlocul terasei, munți de cutii din plastic goale și alte cele, așa, în mijlocul târgului, grămadă. Stupid.

La Esco Bar, mai grav: tot la fel, închis, închis, închis, închis până când, în septembrie, pe la orele 21:00 – miracol: deschis. Aveam chef de un șut dar ne grăbeam într-un loc. Ne-am întors pe la orele 23:00 și... ce crezi? Închis! Pa, Pablo! Pablo l-am găsit pe hartă, ne-am amuzat că îl cheamă Esco Bar apoi l-am găsit în teren și, cu adevărat, traficantul numărul 1 de pe planetă ne privea din poză, de sub bar, înconjurat de arme și cu citate motivaționale care nu-s de reprodus sau popularizat, ceva despre greșeli. E locul lui potrivit în Costinești și chiar lângă poliție, precum obișnuia și Pablo. E un bar micuț dar reprezentativ și când era deschis, decanta ceva faună.

Am plecat de la ei și aproape că ne-a bușit un motor ce-a luat o groapă și-a aruncat doi tineri (nepricepuți) la picioarele noastre. M-am și speriat. Îmi părea rău de ei. S-au ridicat șontâc și s-au târât în drumul lor. E plin de motoare de închiriat, cu ora, în față la Profi, nu departe de terasa colorată. Sunt diverse modele și văd că nu oricine se descurcă cu ele.

Cum spun, n-am avut vreme de ei și-am umblat după merinde că, de se închidea și acolo, chiar era bai. Asta nu am înțeles: viermuia clientela prin sat și crâșmele se închideau la ore fixe iar banii rămâneau în buzunare, necheltuiți. De ce nu avem dreptul la divertisment? În vacanță? După ora 22:00 singura opțiune erau cluburile disco sau cum le zice acum. Erau niște perdele textile ce ascundeau doar pustia din așa zisele cluburi.

Deci ne grăbeam la masă. După masă (a noastră), Pablo era deja în arest la domiciliu și bodega lui era, din nou, pustie.

---

VIZUALIZĂRI: 160 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI