ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 01.11.2023
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 17.07.14
STATUS: PRETOR
LUNA
AUG-2023
Cuplu
Raport PREȚ/CALITATE:
BUN

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
80.00%
Mai degrabă mulțumit
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
90.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 3 MIN

Experiență ok - de revenit și pentru alte preparate

TIPĂREȘTE

Undeva spre finalul lunii August, într-o mică ieșire de câteva zile, având rezervată cazare la Râșnov, dar cu ceva timp până la check-in, am decis să mergem spre Sf. Gheorghe pentru a mai explora noi locații.

Deși nu era nici 11 ceasul, am decis să luăm masa, un fel de brunch, căci așa am înțeles că se zice în cercurile mai intelectuale și pline de neologisme.

"Brunch" este o combinatie intre “breakfast” (micul dejun) si “lunch” (prânz) si este o masa servită între aceste două mese.

Cum experiențele mele cu etnicii maghiari nu au fost mereu cele mai bune, ei având în majoritatea cazurilor multe reticențe cu privire la cetățenii români, am înghițit în sec și am zis aia e, hai să brănciuim ceva cât de cât mai pe tradiționalul zonei. Cercetasem de dinainte și cumva premeditasem locația, mai ales sub forma unei surprize către soție, cu care eram plecat la drum.

Din toate restaurantele ce apăreau pe prietenul meu Google Maps, asta părea să fie... cea mai cea! Nota 4.6 din aproape 3000 de recenzii. Din start 3000 de recenzii semnifică ori o locație veche, ori una cu vad ridicat, iar comentariile erau majoritatea pozitive. Desigur și negative dar... pădure fără uscături nu există.

Am parcat în zona din față a restaurantului unde erau suficiente locuri la ora respectivă. Cum nu era nici 12 ceasul, locația era în mare parte goală, fiind ocupate doar 2-3 mese. Ne-am așezat și am fost întâmpinați rapid de o doamnă ospătar care deși era de etnie maghiară, era foarte amabilă, lucru care m-a îmbucurat imediat!

Am comandat un Gulaș Unguresc și un Cotlet Secuiesc. Deși evit în majoritatea cazurilor să cumpăr de băut din restaurante, deranjat fiind de adaosul nejustificat de mare, am comandat și o apă minerală la 1 litru, neștiind prețul acesteia.

Cu toate că nu prea erau clienți, așa cum am menționat anterior, mâncarea a venit cam greu după părerea mea. Cam la 20 de minute după comandă dar mno... nu sunt eu bucătar să știu exact cât ar dura prepararea felului x sau y.

Cotletul meu secuiesc nu prea semăna deloc cu poza unde chiar erau 2-3 bucăți de cotlet... doar varza călită părea să fie din același film. În rest... ceva bucăți de carne, niște ardei iute și 2 mămăligi. Nu mi s-a părut wow, a fost cumva ceva mediocru, ce aș putea mânca liniștit și acasă umblând prin oalele de prin frigider.

Gulașul Unguresc a fost ceva mai strălucit și m-am luptat cu soția pentru un schimb culinar. Farfuria ei cu farfuria mea. Cum a zis că al meu cotlet este foarte bun i-a zis... mănâncă-l tu atunci! După ce am mai stat la taclale am cerut și nota de plată. Știam cât costă preparatele dar am rămas șocat cu... apa aia minerală. 6 LEI pentru 1 litru marca Tușnad. Am rămas de-a dreptul fără cuvinte! Păi la Bucale dădeam 15-20 de lei minim pentru o sticlă de minerală la CIOB.

Toată consumația (a fost și multă rău ????)) a costat 75 de lei fără Tips. Locația este la marginea orașului Sf. Gheorghe, ferită de aglomerație și de noxele orașului, foarte aproape de Stadionul Sepsi Arena.

Așadar ca și concluzie nu pot să zic că a fost WOW dar nu am nici multe de obiectat. Să zicem că nu am avut cele mai inspirate alegeri culinare pentru ziua respectivă.

## end review sc
Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de ⭐ValentinB_88⭐ in 01.11.23 10:32:10
Validat / Publicat: 01.11.23 12:52:49
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în SFÂNTU GHEORGHE [CV].

VIZUALIZĂRI: 1013 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

3 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (⭐ValentinB_88⭐); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P09 Gulașul Unguresc
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 24500 PMA (din 25 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

3 ecouri scrise, până acum

doinafil
[01.11.23 14:22:10]
»

Iartă-mi, te rog, „ignoranța” de-a nu ști ce înseamnă „bucale” ! Voi, tinerii, aveți un limbaj (în „argou” , ceea ce nu-i deloc rău, câteodată el suplinește, doar cu un cuvânt, mai multe stări, situații, etc.) cu care eu nu sunt „la curent” , cum s-ar zice! Deasemeni, nu știu ce este „CIOB” . Poate-mi deslușești dilema!

6 LEI pentru 1 litru marca Tușnad. Am rămas de-a dreptul fără cuvinte! Păi la bucale dădean 15-20 de lei minim pentru o sticlă de minerală la CIOB

Mă bucur că sunt și persoane amabile printre etnicii maghiari! Când eram tânără și mergeam în zona unde sunt majoritari, când mergeam la cumpărături - de exemplu la „Pâine” - se făceau că nu înțeleg limba română și nu ne serveau. Un coleg s-a supărat și a înjurat. Imediat a venit și replica: „-De ce înjuri?!” Fără cuvinte”

În rest, numai de bine!

⭐ValentinB_88⭐AUTOR REVIEW
[01.11.23 14:55:29]
»

@doinafil: Bucale = București... ???? și într-adevăr este recunoscut în dicționarul de argou.

Iar Ciob = recipient de sticlă al unei băuturi. Exemplu... apă la ciob... cola la ciob... adică băutura se află în recipient de sticlă nu de plastic (PET).

Da, sunt și etnici maghiari simpatici și amabili dar na... cum ai norocul.

Mulțumesc pentru vizită, vot și ecou.

PS am editat și dădean cu dădeam! Scuze...

doinafil
[01.11.23 20:54:22]
»

@⭐ValentinB_88⭐: Mulțumesc pentru răspuns!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
doinafil, ⭐ValentinB_88⭐
Alte impresii din această RUBRICĂUnde mâncăm în zona Sf. Gheorghe? :


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.066550016403198 sec
    ecranul dvs: 1 x 1