Mănăstirea Florești / Vaslui - monument de arhitectură unică în România

TIPĂREȘTE

Nu mă pricep să descriu biserici și mănăstiri. Dacă mă gândesc bine, nu mă pricep nici să le vizitez. În copilărie n-am prea fost dusă pe la biserică (la propriu), ai mei se temeau să iasă din rând, orice ar fi însemnat asta. De aceea mă simt oarecum stingheră în asemene spații, mi-e temă să nu fac vreun gest nepotrivit, să nu deranjez pe cineva... Dar îmi place sentimentul de liniște și împăcare ce mă cuprinde plenar imediat ce am trecut pragul unui sfânt lăcaș. Mai ales când e vorba de un loc pierdut în Univers, care nu epatează prin nimic, care pur și simplu există și astfel își este sieși suficient. Așa că vizitez biserici și mănăstiri de câte ori am ocazia, chiar dacă o fac cu stângăcie. Unele se întâmplă să-mi picure mai mult balsam în suflet decât altele, nu știu neapărat de ce...

Un astfel de loc s-a întâmplat să fie Mănăstirea Florești, jud. Vaslui. Am ajuns acolo fără niciun fel de premeditare, absolut din întâmplare; dacă mi-ar fi spus cineva cu doar 24 de ore înainte, m-aș fi îndoit...

A fost după cum urmează. Mijloc de iunie, pe la vreo joi, ne sună fina de la Bârlad: „Vine Tudor Chirilă în weekend la Zaga-Zaga. Ce ziceți, iau bilete?!” De Zaga-Zaga v-am povestit mai demult; un complex cu căsuțe pe canale (supranumit și „delta Siretului” ), restaurante, piscină, parc de aventură, mini-zoo și fermă de sturioni (de fapt, de la asta din urmă a pornit totul) etc, etc. Au un loc special amenajat, în zona cu iurte, unde vara se țin spectacole. Resortul se află lângă Cosmești, fix unde se termină jud. Galați și începe jud. Vrancea, de Galați îl despart 90 km, iar de Bârlad vreo 50.

... Hmm... Weekendul era deja antamat cu o sumedenie de trebi administrative, pe căprării. Oferta era însă teribilă, trebile mai pot s-aștepte, am decis după un pic de cumpănire... Pentru Vama, și un pește la Zaga-Zaga, și o întâlnire cu finii! Deci da! Urma să venim (eu și Tati și bișonelul nostru Cuky) la Bârlad sâmbătă după amiază, să-l parcăm pe Cuky în casa finilor, să-i luăm pe aceștia și să mergem la spectacol, pe urmă să balotăm sturioni, pe urmă să înnoptăm la Bârlad, iar duminică dimineață (sau mai spre prânz, mă rog) să revenim la domiciliul de reședință. The end.

... Eiii, dar... Mda, ați ghicit: „socoteala de-acasă nu se potrivește cu cea din târg.” Pe la drum-jumate, numa’ ce tresări telefonul scurt, de bucurie că depășisem deja zona fără semnal. Mesaj de la fina: „Chirilă are laringită, nu mai cântă la Zaga-Zaga, s-a amânat. Am aprins focul la grătar.” În final, n-a fost rău deloc. Ascultarăm Vama (și altele) de pe Youtube, în loc de sturioni ne mulțumirăm cu friptane și cârnați, vinul și berea curseră în valuri... Cel mai fericit (și bulversat totodată) a fost, cu siguranță, cățelul nostru de apartament, scăpat dintr-o dată în vasta grădină, printre tot felul de alte animăluțe, cu care a fraternizat fără nazuri!

Mai după miezul nopții, așa, discutând noi pe ritmuri de-acum mai potolite – de una, de alta – nu știu cum veni vorba despre oarece construcții cu arhitectură aparte. Finu’, arhitect de meserie, zise că uite, nu departe de-aici, spre exemplu, Mănăstirea Florești, cu a sa biserică ortodoxă de zici că-i catolică la aspect, deoarece ultima restaurare a fost executată de meșteri italieni. Wow, am zis, musai s-o vedem! Finu’ a percutat pe loc: Gata, mâine! Fina propusese deja să vizităm un câmp de lavandă. Dar de ce să nu le cuplăm pe amândouă, i-am împăcat eu?! Zis și făcut. Ni s-a alăturat cu entuziasm și cuplul Icsulescu, amici de-ai finilor, pe care îi cunoscusem deja la Revelion, la Vatra Dornei și îi regăseam acum în jurul grătarului...

Plecarăm cam după brunch, cu 2 mașini și cu mult entuziasm. În ceea ce mă privește, abia așteptam să văd cum vine treaba: biserică ortodoxă cu arhitectură neogotică, unică în România, după cum susținea finu’. Din Bârlad o luarăm direcția nord (E581), în următoarea localitate, Simila, cotirăm stânga, pe DJ245, excelent covor asfaltic, ce traversează una dintre numeroasele văi ce despart Colinele Tutovei. Zonă sărăcuță, de un pitoresc straniu... Aproape un ceas să zic că ne-a luat și iat-o: Mănăstirea Florești din comuna Florești.

Deși duminică, nu păreau să fie prea mulți vizitatori, judecând după cele 2-3 mașini pe care le-am găsit în parcarea spațioasă. Mai bine!...

Și, cu adevărat, prima impresie mi-a fost copleșitoare, așa cum presimțisem! Am stat și-am admirat îndelung clopotnița construită în 3 registre distincte, din cărămidă roșiatică împodobită cu minunate elemente sculptate în piatră alburie. Intrarea este boltită, protejată de o ușă simplă din lemn, ornată pe aproape întreg perimetrul cu un brâu elaborat, o adevărată dantelărie în calcar, de o frumusețe care îți produce palpitații! În partea de sus sunt rozete cu 4 sau 8 foi (în stilul celor întâlnite la bisericile de prin Italia sau Spania) ce încadrează un însemn heraldic în centrul căruia se poate distinge (cu oarece zoom-uială) un sfânt șezând, cu capul într-o parte, sprijinit într-o palmă. (Aceeași imagine aveam s-o întâlnim câteva minute mai târziu pe frontonul bisericii; nu mă pricep, dar mă gândesc că probabil îl reprezintă pe Sf. Proroc Ilie Tesviteanul, patronul mănăstirii) . În nișele laterale sunt pictați, în stil bizantin, Maica Domnului cu Pruncul și Isus Hristos și abia când am dat cu ochii de aceste icoane am revenit întrucâtva cu picioarele pe pământ.

Înainte de a pătrunde în incinta sfântului lăcaș, se cuvine să vă spun 2 vorbe despre istoria sa. Și zău dacă vreau să vă plictisesc, cât de puțin!... Dar nu se cade să sărim peste, suntem oameni serioși pe site-ul ăsta. Cine e alergic, n-are decât să dea pagina.

Povestea e lungă și încâlcită tare, iar sursele de informare de pe net se bat cap în cap nu de puține ori... Am încercat să fac un pic curat și iată ce-a ieșit.

Legenda – se zice că numele ar veni de la călugărița Floarea sau Florentina, care pe vremea lui Ștefan cel Mare (aprox. 1480) ar fi clădit un mic schit de lemn. Din păcate, cercetările arheologice n-au confirmat defel.

Prima biserică – 1590 – marele vornic Cârstea Ghenovici plus consoarta Anghelina construiesc o biserică de zid. Aceasta se deteriorează accelerat.

A doua biserică – de piatră, începută în 1686 de Gavriliță Costache, terminată 8 ani mai târziu de fiii acestuia. Se deteriorează progresiv din cauze diverse (cutremure, năvăliri barbare), așa că la înc. sec. 19 Mitropolitul Veniamin Costache o închină Mănăstirii Esfigmenou de la Muntele Athos. Este reabilitată (într-o oarecare măsură) și condusă de o serie de monahi greci. Vin iar cutremure, iar se deteriorează destul de nașpa.

A treia biserică (și ultima) – ridicată între 1852 și 1883. Da, peste 30 de ani avea să dureze această anevoioasă facere, inițiată de Arhimandritul Nil (grec). Tot el începe construcția clopotniței (terminată în 1901) și a palatului egumenic (1881). Dacă ne uităm cu atenție în istorie, înțelegem motivul întârzierii: momentul 1863 = secularizarea averilor mănăstirești, considerată una din reformele fundamentale întru modernizarea tânărului stat român, inițiată de domnitorul Alexandru Ioan Cuza.

Poveste (partea mea preferată!). Zisese finu’ ceva de Cuza, că uite, aici l-au ținut închis atunci când... N-am înțeles prea bine, am zis că oi săpa eu pe urmă. Am săpat și-am aflat. Cuza avea boală pe monahi, mai ales pe ăi’ greci, care trăiau în lux și opulență pe spatele bieților enoriași, momiți să doneze sume mari de bani și alte bunuri materiale bisericilor (vă sună cunoscut?!). Se spune că într-o seară, îmbrăcat în straie de cerșetor, domnitorul ar fi bătut chiar la poarta Mănăstirii Florești să ceară adăpost. A fost gonit de călugării greci, el a insistat, ei s-au enervat și l-au „găzduit” în temnița din beciurile palatului egumenic. A doua zi, Cuza a fost prezentat însuși arhimandritului Nil, ocazie cu care domnitorul și-a dezvăluit identitatea și i-a reproșat monahului-șef toate abuzurile de care avea cunoștință... Se mai spune că, după secularizare, Nil ar fi părăsit mănăstirea doar cu hainele de pe dânsul...

Întreg complexul mănăstiresc a fost finalizat în a doua jumătate a sec. 19, la inițiativa călugărilor vremii, sub bagheta ing.român Grigore Palada și a arhitecților italieni Messina și Burelli. De asemenea, au fost tocmiți meșteri pietrari din Italia. De aici, arhitectura unică și decorațiunile fabuloase.

Vizita noastră

Pentru mine, Tati și Cuky – a fost în premieră; pentru ceilalți – a nu știu câta oară. Locul transpiră istorie și bun gust decorativ în mod egal, la fiecare pas. Curtea interioară este o grădină cu alei frumos trasate și minunate aranjamente florale, biserica este zveltă, văruită în alb-orbitor, chiliile sunt discrete și aproape ascunse de zecile de recipiente cu plante, palatul egumenic – curățel și proaspăt renovat și el... Există și un izvor cu apă rece ca gheața, alături niște bănci de odihnă, la umbră deasă de copaci... E un adevărat colț de rai mănăstirea asta! ; de prisos să spun că din nou m-a cuprins acel sentiment plenar de care vă povesteam în introducere!...

Evident, am vizitat pe rând, unii au stat pe băncuță cu cățelul. Am apreciat că din loc în loc sunt câteva panouri informative trilingve (română/engleză/franceză), însă unele sunt acoperite de vegetație în partea de jos și nu poți citi până la capăt.

Biserica este construită din cărămidă (acoperită cu var, precum spusei), se sprijină pe 10 mici contraforți, iar registrul central, terminat în V, e încadrat de 2 turnuri octogonale de înălțime mai mică. Ceea ce uimește în mod deosebit sunt decorațiunile sculptate în piatră, asemănătoare celor de la turnul-clopotniță: brâurile cu motive florale și geometrice, ancadramentele ferestrelor, „căciula” ogivală a intrării, rozeta de deasupra. Interiorul respectă planul tronconic, cu naos, pronaos și altar. Pictura spectaculoasă datează din anii 2008-2013, iar mobilierul este sculptat în lemn de stejar.

Odorul cel mai de preț este Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului cu Pruncul, numită de enoriași „Sfânta de la Florești” . Nu se cunosc autorul sau anul „nașterii” sale, se știe doar că în 1749 a fost ferecată în argint și poleită cu aur de către Ecaterina Rosetti, doamna lui Constantin Mavrocordat. A fost donată Mănăstirii Florești de Mitropolitul Veniamin Costache în 1805.

Am admirat apoi, pe rând și îndelete, celelalte elemente ale complexului. Întâi palatul egumenic, construit în stil clasicist, cu 2 niveluri plus subsol, gândit inițial ca reședință administrativă a mănăstirii, ceea ce n-a mai apucat să fie. Devine spital rural, iar în perioada comunistă secție a spitalului de psihiatrie din Vaslui. Suferă o restaurare de anvergură în anii 2007-17, după care capătă destinația de muzeu ecleziastic. Nu știu dacă se poate vizita, noi n-am încercat.

Pe urmă, ne-am foit prin minunata grădină înflorită, pe lângă vechiul zid de incintă și ne-am refreșuit în final câteva minute bune la umbră, lângă izvor. Apa lui este atât de rece, încât cățelul nostru s-a tulburat și n-a vrut să bea din ea; noi însă am savurat-o cu nesaț.

M-a impresionat teribil acest lăcaș de cult, o adevărată comoară puțin cunoscută și popularizată! De aceea v-am prezentat-o (așa cum m-am priceput) și – mai important – vă invit să n-o ocoliți dacă vă aflați prin areal!

---

VIZUALIZĂRI: 201 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI